ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1039/2010
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1039/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)
Asupra recursului de față,
Din examinarea lucrărilor din dosar,
constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 202 din 28
mai 2009, Curtea de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal,
a respins ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamantul B.I., în
contradictoriu cu pârâtele Comisia Superioară a Persoanelor cu Handicap pentru
Adulți și Comisia de Evaluare Medicală a Persoanelor cu Handicap din cadrul
Consiliului Județean Dolj, având ca obiect anularea deciziei nr. 9100 din 17
septembrie 2008 și a certificatului nr. 35317/30059 din 13 mai 2008 emise de
acestea.
Pentru a hotărî astfel, curtea de apel
a reținut, că din actele dosarului rezultă faptul că în anul 2001 reclamantul a
fost internat la Institutul oncologic "Profesor dr. Ion Chiricuță"
Cluj Napoca, cu diagnosticul de "neoplasm mamar stâng chimiotratat,
iradiat, operat radical" intervenindu-se chirurgical cu practicarea
masteoctomie radicală stângă, și că până în anul 2007, acesta a fost încadrat
în gradul de handicap accentuat prezentând deficiență funcțională accentuată.
La revizuirea din 2008, Comisia de
Evaluare, în baza documentației medicale și examinarea reclamantului a emis
certificatul nr. 35317/2008 prin care a stabilit că acesta suferă de o boală și
nu de un handicap, întrucât afecțiunea nu se încadrează în criteriile
medico-psiho-sociale aprobate prin Ordinul nr. 762 al MMFES și nr. 1992 din 19
noiembrie 2007 al MSP. Contestația formulată de reclamant împotriva acestui
certificat a fost respinsă de Comisia Superioară prin Decizia nr. 9100 din 17
septembrie 2008.
Curtea de apel a constatat că potrivit
criteriilor medico-psihosociale aprobate prin Ordinul comun nr. 762 al MMFES și
nr. 1992 al MSP, încadrarea într-un grad de handicap în cazul neoplasmelor
mamare operate este condiționată de apariția recidivelor locale și cum din
probele administrate în cauză reiese că reclamantul nu prezintă aceste recidive
locale, instanța apreciat că atât certificatul cât și decizia de încadrare în
grad de handicap au fost emise în conformitate cu dispozițiile legale.
Împotriva acestei sentințe, reclamantul
a formulat recurs criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
In motivare, recurentul a susținut, în
esență, faptul că în mod greșit prima instanță, a constatat că în cauză este
vorba de o boală iar nu de un handicap, însușindu-și astfel concluziile
stabilite de Comisia de Evaluare, în baza documentației medicale.
Recurentul critică hotărârea instanței
de a dispune efectuarea în cauză a unei expertize medico-legale, probă menită
în opinia acestuia să acopere nulitatea actelor contestate, ce contrar dispozițiilor
legale, au fost emise de pârâte fără o motivare în fapt.
Mai susține recurentul că, astfel cum
a arătat și în completarea ulterioară a acțiunii sale, reevaluarea stării sale
de sănătate trebuia făcută în conformitate cu prevederile art. 46-50 din H.G.
nr. 268/2007 pentru aprobarea Normelor Metodologice de aplicare a Legii nr.
448/2006, respectiv de către Serviciul de Evaluare Complexă, care, datorită
specialiștilor din care ar fi trebuit să fie compus, ar fi fost singurul în
măsură să se pronunțe asupra handicapului său.
Examinând cauza prin prisma criticilor
formulate de recurentul - reclamant și a prevederilor art. 304
1
C.
proc. civ., ținând seama de toate susținerile reclamantului, de probatoriul
administrat în fața primei instanțe și de prevederile legale aplicabile, Înalta
Curte constată că recursul nu este fondat.
Astfel cum în mod corect a constatat
și prima instanță, potrivit criteriilor medico-psihosociale stabilite prin
Ordinul comun nr. 762 al MMFES și nr. 1992 al MSP, publicat în M.Of. nr. 885 Bis/
2007, la capitolul 6 - Funcțiile urogenitale - se prevede faptul că sunt
încadrabile în gradul de handicap, respectiv deficiență accentuată/deficiență
gravă sau handicap accentuat/handicap grav, neoplasmele mamare inoperabile în
faza de generalizare, sau operate cu recidive locale sau/și la distanță, în
funcție apariția recidivelor locoregionale sau determinărilor la distanță,
precum și de starea de nutriție.
In speță, instanța de fond, fiind
chemată să aprecieze legalitatea actelor emise de cele două pârâte în sensul
evaluării corectitudinii modului în care situația particulară a reclamantului a
fost raportată la dispozițiile legale mai sus menționate, în mod corect, în
exercitarea rolului său activ, consacrat de prevederile art. 129 C. proc. civ.,
a dispus efectuarea unei expertize medico-legale, ale cărei concluzii
coroborate cu restul probatoriului - respectiv actele medicale depuse la dosar
- au relevat faptul că reclamantul nu prezintă semne de recidivă locală.
În aceste condiții, prima instanță realizând
o corectă raportare a situației de fapt la dispozițiile legale aplicabile în
materie, a constatat legalitatea deciziei nr. 9100 din 17 septembrie 2008 și a
certificatului nr. 35317/30059 din 13 mai 2008, atacate în cauză.
Fără a ignora sau minimaliza efectele
bolii de care suferă partea, Înalta Curte reține că este învestită cu
exercitarea unui control asupra legalității actului administrativ privind
refuzul încadrării în grad de handicap, control în care are de verificat conformitatea
deciziei administrative cu legea, inclusiv în ceea ce privește respectarea
limitelor marjei de apreciere de care dispune autoritatea emitentă.
Or, în condițiile în care probatoriul
administrat în cauză a relevat faptul că reclamantul suferă de un neoplasm
mamar operat, fără recidive locale, Înalta Curte este ținută să constate, că
refuzul încadrării în grad de handicap nu este unul nejustificat, criteriile
medico-psiho-sociale, condiționând, astfel cum mai sus s-a arătat, încadrarea
afecțiunilor de natura celei de care suferă reclamantul, de apariția
recidivelor locale.
Împrejurările de fapt și temeiurile de
drept expuse mai sus, și corect reținute și de instanța de fond, nu sunt a de
natură așadar, să ducă la concluzia unei exercitări abuzive a dreptului de
apreciere al autorității emitente în evaluarea situației recurentului -
reclamant, în sensul art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 554/2004.
Înalta Curte va respinge ca
neîntemeiată și critica recurentului potrivit căreia reevaluarea stării sale de
sănătate nu a fost făcută de către autoritatea competentă, respectiv de către
Serviciul de Evaluare Complexă.
În acest sens, se constată că potrivit
dispozițiilor art. 86 alin (1) din Legea nr. 448/2006, privind protecția Și
promovarea drepturilor cu handicap:
"Comisia de
evaluare a persoanelor adulte cu handicap, denumita in continuare comisia de
evaluare, are următoarele atribuții - principale:
a) stabilește încadrarea in grad de
handicap si, după caz, orientarea
profesionala
a adultului cu handicap, capacitatea de muncă".
iar potrivit dispozițiilor art. 87 din
aceeași lege:
"In vederea
exercitării atribuțiilor ce revin comisiei de evaluare, se î
nființează
serviciul de evaluare complexa a persoanelor adulte cu handicap,
in cadrul direcțiilor generale de
asistenta sociala si protecția copilului
județene,
respectiv locale ale sectoarelor municipiului București".
Se constată astfel că organul abilitat
de lege să stabilească încadrarea în grad de handicap este Comisia de evaluare,
Serviciul de evaluare complexă, fiind, potrivit dispozițiilor mai sus citate,
doar un organism ajutător, menit să vină în sprijinul Comisiei de evaluare în
scopul bunei desfășurări a activității acesteia, lipsit așadar, de competența
legală de a hotărî dacă afecțiunea reclamantului este încadrabilă, sau nu, în
grad de handicap.
In consecință, Înalta Curte va
respinge recursul formulat în temeiul art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004
ca nefondat, menținând sentința atacată ca fiind legală și temeinică.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de B.I.
împotriva sentinței civile nr. 202 din 28 mai 2009 a Curții de Apel Craiova, secția
de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi
24 februarie 2010.