Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 19.03.2010
respins

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1068/2010

HOTĂRÂRE
19.03.2010
CAMERĂ
penal
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1068/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra recursului de față: În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 152 din 11 noiembrie 2009 a Curții de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, s-a respins cererea de revizuire formulată de revizuienta M.P. împotriva sentinței penale nr. 178 din 15 octombrie 2008, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, în Dosar nr. 941/54/2008, privind pe intimat C.C., ca inadmisibilă, cu obligarea revizuientei la plata sumei de 200 lei cheltuieli judiciare statului. S-a constatat că, la data de 19 aprilie 2009 a fost înregistrată la acea instanță, sub numărul de Dosar nr. 1370/54/2009, lucrarea nr. 873/III/6/2009 a Parchetului de pe lângă Cutea de Apel Craiova, prin care era înaintată cererea de revizuire formulată de petiționara M.P.

împotriva sentința penală nr. 178 din 15 octombrie 2008 a Curții de Apel Craiova, pronunțată în Dosar nr. 941/54/2008. Din cuprinsul acestei lucrări rezulta că petiționara M.P. s-a adresat la 30 decembrie 2008 Înaltei Curți de Casație și Justiție, solicitând revizuirea Deciziei penale nr. 4103 din 10 decembrie 2008, pronunțată în Dosarul nr. 941154/2008. Înalta Cute de Casație și Justiție, prin sentința penală nr. 526 din 16 martie 2009 a trimis cererea de revizuire Parchetului de pe lângă Cutea de Apel Craiova, constatând că, de fapt, se dorește revizuirea sentința penală nr. 178/2008 a C.A. Craiova rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 4103/2008 a I.C.C.J. Primind cererea de revizuire a petiționarei, Parchetul de pe lângă Cutea de Apel Craiova a înaintat-o instanței opinând pentru respingerea ei ca inadmisibilă, întrucât sentința penală nr. 178/2008 a Curții de Apel Craiova a fost pronunțată în procedura prev. de art. 278 C. proc.

pen. și conform Deciziei nr. 17/2007 de recurs în interesul legii, astfel de cereri sunt inadmisibile. Pe parcursul judecării cauzei petiționara a formulat cerere de strămutare și a solicitat acordarea unor termene, până la soluționarea cererii de strămutare. Totodată a depus la dosar mai multe copii ale unor înscrisuri care, în opinia sa, îi susțin cererea de revizuire. Cererea de strămutare a fost respinsă prin încheierea nr. 15571 din 05 octombrie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție. Procedând la judecarea cererii instanța a constatat inadmisibilitatea acesteia în funcție de concluziile procurorului. Împotriva sentinței s-a declarat calea de atac a recursului de către petentă care a fost motivat în scris.

S-a specificat că judecătorul cauzei nu a participat și la instrumentarea cauzei în fond, că sunt în speță împrejurări noi necunoscute de instanța care a judecat pricina, soluția procurorului este nelegală. I.C.C.J. reține că prin sentința nr. 178 din 15 octombrie 2008 a Curții de Apei Craiova, pronunțată în Dosar nr. 941/54/2008, definitivă prin Decizia penală nr. 4103/2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, a fost respinsă plângerea formulată de petiționara M.P. împotriva rezoluției nr. 550/P/2007 din 22 februarie 2008 emisă de Parchetul de pe lângă Cutea de Apel Craiova și rezoluției de la 21 aprilie 2008 a procurorului general al Parchetului de pe lângă Cutea de Apel Craiova, prin care se dispusese neînceperea urmăririi penale față de executorul judecătoresc C.C.

pentru infracțiunile prevăzute de arte 246, 288, 289, 290, 215 și 272 C. pen. și art. 26 raportat la art. 6, 7 din Legea nr. 1700/1938. Întrucât prin Decizia nr. 17 din 19 martie 2007 Înalta Curte de Casație a statuat că cererile de revizuire îndreptate împotriva unor hotărâri definitive pronunțate în temeiul art. 278 1 alin. (8) lit. a), b) C. proc. pen. sunt inadmisibile și avându-se în vedere dispozițiile art. 414 2 alin. (3) teza finală C. proc. pen. conform căruia dezlegarea dată problemelor de drept printr-un recurs în interesul legii este obligatorie pentru instanțe, instanța de recurs confirmă poziția instanței de fond în sensul respingerii cererii de revizuire ca inadmisibilă. Eventualele elemente noi invocate de revizuientă în cauza de față pot constitui temeiul unei noi plângeri penale către organul de urmărire penală întrucât, conform art. 278 1 alin. (11) C. proc.

pen. redeschiderea urmăririi penale este posibilă dacă sau descoperit fapte sau împrejurări noi ce nu erau cunoscute de organul de urmărire penală și dacă nu a intervenit niciunul din cazurile prev. de art. 10 C. proc. pen. Evident, așa zise aspecte de ordin procedural pretins încălcate în cuprinsul judecății cererii de revizuire nu pot fi reținute, totul circumscriindu-se într-o dezbatere juridică la fond în deplină legalitate, cu respectarea inclusiv a normelor ce țin de instrumentarea unor astfel de căi de atac extraordinare. Văzând și disp. alt. 192 alin. (2) C. proc. pen.

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuientă M.P. împotriva sentinței penale nr. 152 din 11 noiembrie 2009 a Curții de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori. Obligă recurenta revizuientă la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 19 martie 2010.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2009-10-09
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3187/2009
Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 166 din data de 8 octombrie 2008 pronunțată de Curtea de Apel Craiova s-au dispus următoarele: Respinge, ca inadmisibilă, cererea de rev
ÎCCJ 2010-11-08
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3955/2010
Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Prin Sentința penală 121 din 8 iunie 2010 a Curții de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, s-a respins cererea de revizuire formulată de rev
ÎCCJ 2009-02-19
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 393/2010
Asupra contestației în anulare de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Sentința penală nr. 203 din 7 noiembrie 2008 Curtea de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori a respins ca nefondată plângerea p
ÎCCJ 2009-11-10
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3722/2009
Asupra contestației în anulare de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Decizia penală nr. 1041 din 23 martie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, pronunțată în Dosarul nr. 1624/54/2008, a fos
ÎCCJ 2009-06-02
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2066/2009
să contureze existența elementelor constitutive ale infracțiunilor sesizate de către petiționarul L.N. Împotriva rezoluției cu nr. 745/P/2008 din 17 decembrie 2008, petiționarul L.N. a formulat plângere adresată procurorului general al Parc
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă