ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3722/2009

Asupra contestației în anulare de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Decizia penală nr. 1041 din 23 martie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, pronunțată în Dosarul nr. 1624/54/2008, a fost respins, ca nefondat, recursul declarat de petiționara B.M.A. împotriva Sentinței penale nr. 208 din 11 noiembrie 2008 a Curții de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, recurenta fiind obligată la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Împotriva acestei decizii, a formulat contestație în anulare B.M.A., care a avut calitatea de recurentă petiționară în recurs, contestație ce a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, la data de 23 aprilie 2009. În motivarea contestației în anulare formulate, contestatoarea a formulat critici cu privire la soluția dispusă în cauză de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova față de intimatul F.M., menționând totodată că la data când instanța supremă a soluționat recursul pe care îl promovase împotriva Sentinței penale nr. 208 din 11 noiembrie 2008 a Curții de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, s-a aflat în imposibilitate de prezentare, existând în acest sens la dosar cererea sa prin care solicita acordarea unui nou termen de judecată pe motiv că la acel termen se afla la Curtea de Apel Craiova, în susținerea unei alte cauze, cerere care a fost însoțită și de acte doveditoare.

Examinând contestația în anulare formulată de contestatoarea B.M.A., sub aspectul admisibilității în principiu, Înalta Curte constată că aceasta este inadmisibilă, pentru considerentele ce vor urma. Contestația în anulare constituie o cale extraordinară de atac prin care pot fi reparate erori de neînlăturat pe alte căi, și anume anularea pentru vicii, nulități privind actele de procedură, și nu un motiv care ar constitui o nulitate pe fondul cauzei. Natura juridică a acestui remediu procesual este mixtă, atât de anulare, în sensul că pe calea contestației în anulare poate fi anulată hotărârea, cât și de retractare, respectiv că însăși instanța care a pronunțat hotărârea este pusă de a controla condițiile în care a dat hotărârea și de a o infirma eventual.

Totodată, din perspectiva tehnicii de reglementare a acestei căi extraordinare de atac, legiuitorul a folosit enumerarea expresă și limitativă a cazurilor în care se poate ataca o hotărâre definitivă, prin intermediul contestației în anulare, ceea ce reprezintă o garanție că această cale nu va da posibilitatea oricui și oricând de înlăturare a efectelor pe care le au hotărârile judecătorești definitive. Astfel, potrivit dispozițiilor art. 386 C. proc.

pen., împotriva hotărârilor penale definitive se poate face contestație în anulare în următoarele cazuri: a) când procedura de citare a părții pentru termenul la care s-a judecat cauza de către instanța de recurs nu a fost îndeplinită conform legii; b) când partea dovedește că la termenul când s-a judecat cauza de către instanța de recurs a fost în imposibilitate de a se prezenta și de a încunoștiința instanța de această împiedicare; c) când instanța de recurs nu s-a pronunțat asupra unei cauze de încetare a procesului penal dintre cele prevăzute în art. 10 alin. (1) lit. f) - i 1 ), cu privire la care existau probe la dosar; d) când împotriva unei persoane s-au pronunțat două hotărâri definitive pentru aceeași faptă; e) când la judecarea recursului sau la rejudecarea cauzei de către instanța de recurs, inculpatul prezent nu a fost ascultat, iar ascultarea acestuia este obligatorie potrivit art. 385 14 alin. (1 1 ) ori art. 385 16 alin. (1). De asemenea, conform dispozițiilor art. 391 alin. (2) C. proc.

pen., admisibilitatea în principiu a contestației în anulare este condiționată de îndeplinirea cumulativă a cerințelor privind respectarea termenului de exercitare prevăzut de legea procesual penală, arătarea de motive prevăzute în art. 386 C. proc. pen., precum și invocarea de dovezi în sprijinul căii extraordinare de atac exercitate, care se depun sau se află la dosarul cauzei. Prin urmare, examinarea temeiniciei contestației nu poate avea loc decât ulterior procedurii admisibilității în principiu. În prezenta cauză, se constată că la termenul din 23 martie 2009, când s-a soluționat recursul de către instanța supremă, contestatoarea s-a aflat în imposibilitate de prezentare, dovedită prin actele depuse la dosar, însă instanța de recurs a fost încunoștiințată cu privire la această împrejurare, așa cum rezultă din cererea de amânare pe care aceasta a depus-o la dosar.

Astfel fiind, în speță nu este incident cazul prevăzut de art. 386 lit. b) C. proc. pen., care presupune ca la termenul când s-a soluționat cauza de către instanța de recurs, partea să dovedească atât imposibilitatea de prezentare, cât și de încunoștiințare a instanței cu privire la această împiedicare. În plus, se reține că nici condiția referitoare la indicarea de dovezi în sprijinul căii extraordinare de atac promovate nu este îndeplinită. Astfel fiind, Înalta Curte apreciază că motivele invocate de contestatoare nu se circumscriu cauzelor expres și limitativ prevăzute de lege, nefiind îndeplinite cumulativ cerințele care condiționează admiterea în principiu a contestației în anulare. Pentru considerentele expuse, Înalta Curte va respinge, ca inadmisibilă, contestația în anulare formulată de contestatoarea B.M.A.

împotriva Deciziei penale nr. 1041 din 23 martie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, pronunțată în Dosarul nr. 1624/54/2008. Totodată, în baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., contestatoarea va fi obligată la plata cheltuielilor judiciare către stat, conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca inadmisibilă, contestația în anulare formulată de contestatoarea B.M.A. împotriva Deciziei penale nr. 1041 din 23 martie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, pronunțată în Dosarul nr. 1624/54/2008. Obligă contestatoarea la plata sumei de 50 RON cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 10 noiembrie 2009.