ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3722/2009

Asupra contestației în anulare de

față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin Decizia penală nr. 1041 din 23 martie 2009 a Înaltei

Curți de Casație și Justiție, secția penală, pronunțată în Dosarul nr.

1624/54/2008, a fost respins, ca nefondat, recursul declarat de petiționara

B.M.A. împotriva Sentinței penale nr. 208 din 11 noiembrie 2008 a Curții de

Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, recurenta fiind obligată

la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Împotriva acestei decizii, a

formulat contestație în anulare B.M.A., care a avut calitatea de recurentă

petiționară în recurs, contestație ce a fost înregistrată pe rolul Înaltei

Curți de Casație și Justiție, secția penală, la data de 23 aprilie 2009.

În motivarea contestației în anulare

formulate, contestatoarea a formulat critici cu privire la soluția dispusă în

cauză de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova față de intimatul F.M.,

menționând totodată că la data când instanța supremă a soluționat recursul pe

care îl promovase împotriva Sentinței penale nr. 208 din 11 noiembrie 2008 a Curții

de Apel Craiova, secția penală și pentru cauze cu minori, s-a aflat în

imposibilitate de prezentare, existând în acest sens la dosar cererea sa prin

care solicita acordarea unui nou termen de judecată pe motiv că la acel termen

se afla la Curtea de Apel Craiova, în susținerea unei alte cauze, cerere care a

fost însoțită și de acte doveditoare.

Examinând contestația în anulare

formulată de contestatoarea B.M.A., sub aspectul admisibilității în principiu,

Înalta Curte constată că aceasta este inadmisibilă, pentru considerentele ce

vor urma.

Contestația în anulare constituie o

cale extraordinară de atac prin care pot fi reparate erori de neînlăturat pe

alte căi, și anume anularea pentru vicii, nulități privind actele de procedură,

și nu un motiv care ar constitui o nulitate pe fondul cauzei.

Natura juridică a acestui remediu

procesual este mixtă, atât de anulare, în sensul că pe calea contestației în

anulare poate fi anulată hotărârea, cât și de retractare, respectiv că însăși

instanța care a pronunțat hotărârea este pusă de a controla condițiile în care

a dat hotărârea și de a o infirma eventual.

Totodată, din perspectiva tehnicii

de reglementare a acestei căi extraordinare de atac, legiuitorul a folosit

enumerarea expresă și limitativă a cazurilor în care se poate ataca o hotărâre

definitivă, prin intermediul contestației în anulare, ceea ce reprezintă o

garanție că această cale nu va da posibilitatea oricui și oricând de înlăturare

a efectelor pe care le au hotărârile judecătorești definitive.

Astfel, potrivit dispozițiilor art.

386 C. proc. pen., împotriva hotărârilor penale definitive se poate face

contestație în anulare în următoarele cazuri:

a) când procedura de citare a părții

pentru termenul la care s-a judecat cauza de către instanța de recurs nu a fost

îndeplinită conform legii;

b) când partea dovedește că la

termenul când s-a judecat cauza de către instanța de recurs a fost în

imposibilitate de a se prezenta și de a încunoștiința instanța de această

împiedicare;

c) când instanța de recurs nu s-a

pronunțat asupra unei cauze de încetare a procesului penal dintre cele

prevăzute în art. 10 alin. (1) lit. f) - i

1

), cu privire la care

existau probe la dosar;

d) când împotriva unei persoane s-au

pronunțat două hotărâri definitive pentru aceeași faptă;

e) când la judecarea recursului sau

la rejudecarea cauzei de către instanța de recurs, inculpatul prezent nu a fost

ascultat, iar ascultarea acestuia este obligatorie potrivit art. 385

14

alin. (1

1

) ori art. 385

16

alin. (1).

De asemenea, conform dispozițiilor

art. 391 alin. (2) C. proc. pen., admisibilitatea în principiu a contestației

în anulare este condiționată de îndeplinirea cumulativă a cerințelor privind

respectarea termenului de exercitare prevăzut de legea procesual penală,

arătarea de motive prevăzute în art. 386 C. proc. pen., precum și invocarea de

dovezi în sprijinul căii extraordinare de atac exercitate, care se depun sau se

află la dosarul cauzei.

Prin urmare, examinarea temeiniciei

contestației nu poate avea loc decât ulterior procedurii admisibilității în

principiu.

În prezenta cauză, se constată că la

termenul din 23 martie 2009, când s-a soluționat recursul de către instanța

supremă, contestatoarea s-a aflat în imposibilitate de prezentare, dovedită

prin actele depuse la dosar, însă instanța de recurs a fost încunoștiințată cu

privire la această împrejurare, așa cum rezultă din cererea de amânare pe care

aceasta a depus-o la dosar.

Astfel fiind, în speță nu este

incident cazul prevăzut de art. 386 lit. b) C. proc. pen., care presupune ca la

termenul când s-a soluționat cauza de către instanța de recurs, partea să

dovedească atât imposibilitatea de prezentare, cât și de încunoștiințare a

instanței cu privire la această împiedicare.

În plus, se reține că nici condiția

referitoare la indicarea de dovezi în sprijinul căii extraordinare de atac

promovate nu este îndeplinită.

Astfel fiind, Înalta Curte apreciază

că motivele invocate de contestatoare nu se circumscriu cauzelor expres și

limitativ prevăzute de lege, nefiind îndeplinite cumulativ cerințele care

condiționează admiterea în principiu a contestației în anulare.

Pentru considerentele expuse, Înalta

Curte va respinge, ca inadmisibilă, contestația în anulare formulată de

contestatoarea B.M.A. împotriva Deciziei penale nr. 1041 din 23 martie 2009 a Înaltei

Curți de Casație și Justiție, secția penală, pronunțată în Dosarul nr.

1624/54/2008.

Totodată, în baza art. 192 alin. (2)

C. proc. pen., contestatoarea va fi obligată la plata cheltuielilor judiciare

către stat, conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibilă,

contestația în anulare formulată de contestatoarea B.M.A. împotriva Deciziei

penale nr. 1041 din 23 martie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție,

secția penală, pronunțată în Dosarul nr. 1624/54/2008.

Obligă contestatoarea la plata sumei

de 50 RON cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi

10 noiembrie 2009.