ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 8521/2011

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 8521/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Deliberând asupra

cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin Sentința civilă nr. 1043 F din 11 mai

2010 pronunțată de Tribunalul Ialomița, secția civilă, a fost admisă, în parte,

cererea formulată de reclamantul Ș.G., în contradictoriu cu pârâtul Statul

Român, prin M.F.P., reprezentat de D.G.F.P. Ialomița, a fost obligat pârâtul la

plata, către reclamant, a echivalentului în RON la data plății a sumei de

100.000 euro, reprezentând despăgubiri.

Pentru a pronunța

această hotărâre, instanța a reținut următoarele:

Din copia extrasului

de pe Sentința penală nr. 570 din 27 octombrie 1949 a Tribunalului Militar

Constanța rezultă că numitul Ș.N. a fost condamnat pentru crimă și uneltire

contra securității interne a statului, fapte prevăzute de art. 209 C. pen.

combinat cu art. 1 lit. c) din Legea nr. 16/1949 și art. 157 C. pen., la

pedeapsa de 9 ani muncă silnică și 4 ani degradare civică.

Conform adresei din

08 mai 1957 emisă de M.A.I. Formațiunea 0621 Aiud și a mandatului de arestare

din 4 noiembrie 1949 emis de Parchetul Tribunalului Militar Constanța, acte

eliberate în copie de C.N.S.A.S., numitul Ș.N. a început executarea pedepsei de

9 ani la data de 15 aprilie 1949 și a fost pus în libertate la data de 08 mai

1957 din Penitenciarul Aiud.

Ulterior, începând cu

data de 08 mai 1957 și până la 8 mai 1958, acesta a avut domiciliul obligatoriu

în comuna Schei, raionul Călmățui, regiunea Galați, măsură stabilită prin

Decizia nr. 6756 din 16 aprilie 1957 de către M.A.I., în baza H.C.M. nr. 337

din 11 martie 1954.

Conform actelor de

stare civilă depuse la dosarul cauzei rezultă că reclamantul Ș.G. este descendentul

defunctului Ș.N., fiind fiul acestuia, aflat, astfel, în gradul I de rudenie cu

cel ce a suferit condamnarea politică și care a fost supus unei măsuri

administrative având acest caracter.

Potrivit art. 1 alin.

(2) din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic și măsurile

administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945 - 22

decembrie 1989, constituie de drept condamnări cu caracter politic,

condamnările pronunțate pentru faptele prevăzute de art. 209 C. pen.

În conformitate cu

prevederile art. 3 alin. (1) lit. b) constituie măsuri administrative cu

caracter politic orice măsură luată de organele fostei miliții sau securități,

având că obiect dislocarea și stabilirea de domiciliu obligatoriu, dacă a fost

întemeiată pe unul dintre actele normative enunțate în textul de lege, printre

care și H.C.M. nr. 337 din 11 martie 1954.

La art. 4 din

aceleași act normativ legiuitorul a stabilit o procedură specială de

constatare, de către instanța judecătorească, a caracterului politic al

condamnărilor suferite de unele persoane în perioada 6 martie 1945 - 22

decembrie 1989 și al măsurilor administrative, altele decât cele prevăzute la

art. 2 și, respectiv, art. 3.

Cum, în cauză, din

probele administrate rezultă că autorul reclamantului a suferit o condamnare

penală și a fost supus unei măsuri administrative al căror caracter politic

este recunoscut deja de lege, Tribunalul a considerat că nu există temei legal

pentru a interveni instanța și a stabili caracterul politic al condamnării și

al măsurii administrative invocate, astfel că cererea formulată de Ș.G. a fost

respinsă cât privește această solicitare.

Potrivit art. 5 alin.

(1) lit. a) din Legea nr. 221/2009,

"

Orice persoană care a suferit

condamnări cu caracter politic în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989

sau care a făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic,

precum și, după decesul acestei persoane, soțul sau descendenții acesteia până

la gradul al II-lea inclusiv pot solicita instanței de judecată, în termen de 3

ani de la data intrării în vigoare a prezentei legi, obligarea statului la

acordarea unor despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare. La

stabilirea cuantumul despăgubirilor se va ține seama și de măsurile reparatorii

deja acordate persoanelor în cauză în temeiul Decretului-lege nr. 118/1990

privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de

dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum și celor deportate

în străinătate ori constituite în prizonieri, republicat, cu modificările și

completările ulterioare, și al O.U.G. nr. 214/1999, aprobată cu modificări și

completări prin Legea nr. 568/2001, cu modificările și completările ulterioare

"

.

Interpretând textul

de lege, Tribunalul a reținut că despăgubirile se acordă doar pentru

prejudiciul moral suferit prin condamnări cu caracter politic, iar nu și pentru

cel cauzat de măsurile administrative cu caracter politic.

Persoanele care au

fost supuse unor măsuri administrative cu caracter politic beneficiază de

despăgubirile prevăzute la lit. b) din art. 5 și acestea constau în

echivalentul valorii bunurilor confiscate că efect al măsurilor administrative

îndreptate împotriva lor, dacă nu au fost restituite sau nu au fost obținute

despăgubiri în echivalent în condițiile Legii nr. 10/2001 sau ale Legii nr.

247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției.

Față de prevederile

legale sus citate și situația de fapt prezentată, Tribunalul a privit ca

fondată cererea reclamantului privind acordarea de despăgubiri în raport de

faptul că tatăl acestuia a fost condamnat pentru una dintre infracțiunile

prevăzute de Legea nr. 221/2009, pentru care legea stabilește că având caracter

politic, fără însă a reține că acesta este îndreptățit la despăgubiri și pentru

măsura administrativă cu caracter politic la care a fost supus Ș.N.

În ceea ce privește

cuantumul despăgubirilor, instanța a reținut că, întrucât tatăl reclamantului a

fost încarcerat timp de 8 ani într-un penitenciar, în condiții inumane, fiind,

astfel, supus la privațiuni atât de natură fizică, cât și psihică, acesta a

suferit un prejudiciu moral pentru care se cuvine acordarea de despăgubiri în

cuantum de 100.000 euro.

La stabilirea

acestora, instanța, față de prevederile art. 5 alin. (1) lit. a), teza a II-a

din Legea nr. 221/2009, a avut în vedere și faptul că reclamantul nu a

beneficiat de măsuri reparatorii în condițiile Decretului-lege nr. 118/1990 și

ale O.U.G. nr. 214/1999, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 568/2001,

cu modificările și completările ulterioare.

Împotriva acestei

sentințe au declarat apel ambele părți.

Prin Decizia civilă

nr. 20 A din 24 septembrie 2010, Curtea de Apel București, secția a VII-a

civilă și pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale a admis

apelurile formulate de reclamantul Ș.G. și de pârâtul Statul Român, prin

M.F.P., reprezentat de D.G.F.P. Ialomița, a desființat sentința apelată și a

trimis cauza, spre rejudecare, aceleiași instanțe.

Pentru a pronunța

această hotărâre, Curtea a reținut următoarele:

Critica apelantului

pârât, care se referă la împrejurarea că nu s-au administrat probe din care să

rezulte că reclamantul nu a beneficiat de indemnizație în condițiile

Decretului-Lege nr. 118/1990 sau de drepturile prevăzute de actele normative

privind regimul proprietăților, este nefondată.

În cererea de chemare

în judecată, reclamantul a învederat că autorul său nu a beneficiat de măsurile

reparatorii prevăzute de Decretul-Lege nr. 118/1990, fiind decedat din 1967. Indemnizația

prevăzută de același act normativ se acordă persoanei aflate în situația

reglementată sau soțului (soției) celui decedat; ca urmare, nu se impunea

administrarea de probe pentru a se dovedi că reclamantul nu a beneficiat de

această indemnizație. De asemenea, nu se impunea a se administra probe cu

privire la faptul că reclamantul nu a beneficiat de drepturile prevăzute de

actele normative privind regimul proprietăților, deoarece acesta nu a solicitat

despăgubirile prevăzute la lit. b) din art. 5 alin. (1) din Lege.

În ceea ce privește

cererea reclamantului privind acordarea despăgubirilor pentru prejudiciul moral

suferit de autorul său, Curtea a constatat că prima instanță a stabilit

întinderea prejudiciului numai în raport de măsura condamnării cu caracter

politic a autorului reclamantului, nu și în raport de măsura administrativă cu

caracter politic.

Practic, prima

instanță nu a examinat, pe fond, această solicitare a reclamantului, de a i se

acorda despăgubiri sub forma daunelor morale, considerând că singurele

despăgubiri ce pot fi acordate sunt cele prevăzute la lit. b) a art. 5 din

Legea nr. 221/2009 și constau în echivalentul valorii bunurilor confiscate ca

efect al măsurilor administrative îndreptate împotriva autorului părții, dacă

acestea nu au fost restituite sau nu au fost obținute despăgubiri în

echivalent.

Din interpretarea

art. 5 alin. (1) din Lege rezultă că persoana care a suferit condamnări cu

caracter politic sau care a făcut obiectul unor măsuri administrative cu

caracter politic are dreptul la două categorii de despăgubiri: a) pentru

prejudiciul moral produs prin condamnare; b) reprezentând echivalentul valorii

bunurilor confiscate prin hotărârea de condamnare sau că efect al măsurii

administrative.

Prima categorie de

despăgubiri se acordă pentru prejudiciul moral, iar a doua categorie se acordă

pentru prejudiciul material.

Împrejurarea că, la

art. 5 alin. (1) litera a, se folosește sintagma

"

prejudiciul moral

suferit prin condamnare

"

nu înseamnă că legiuitorul a exclus de la

acest beneficiu persoanele care au făcut obiectul unor măsuri administrative cu

caracter politic.

Cadrul general de

reglementare a drepturilor patrimoniale recunoscute de lege, rezultat din

interpretarea logică și teleologică a prevederilor art. 5, privește toate

persoanele întrucât condamnările și măsurile administrative au avut caracter

politic, fiind măsuri abuzive, și au produs prejudicii materiale și morale

persoanelor persecutate politic. A distinge între cele două categorii ar

însemna negarea rațiunii adoptării actului și crearea unui cadru juridic

discriminatoriu pentru persoanele supuse unor măsuri abuzive cu caracter

politic.

Sintagma - prin

condamnare - trebuie interpretată, în sens larg, că fiind o sancțiune aplicată

celor care au fost persecuți politic fie în baza unor hotărâri judecătorești,

fie în baza unor măsuri administrative.

Un argument în

susținerea acestui punct de vedere este faptul că, în redactarea sa, art. 5

alin. (1) vizează și persoanele care au făcut obiectul unor măsuri

administrative, iar la lit. a) din Lege se menționează că, la stabilirea

despăgubirilor, se va ține seama și de măsurile reparatorii deja acordate

persoanelor în cauză, în temeiul Decretului-Lege nr. 118/1990.

Acest act normativ a

recunoscut acordarea unor drepturi persoanelor persecutate politic, beneficiare

ale acestor drepturi fiind atât persoanele condamnate în baza unei hotărâri

judecătorești, cât și cele care au făcut obiectul unor măsuri administrative.

Un alt argument îl

constituie și faptul că, prin O.U.G. nr. 62/2010, care a modificat, printre

altele, art. 5 din Legea nr. 221/2009, legiuitorul a menținut integral

cuprinsul art. 5 alin. (1), iar la lit. a) se folosește aceeași sintagmă -

acordarea de despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare -

precizând doar cuantumul sumei care i se cuvine persoanei care a suferit

condamnarea sau a făcut obiectul unor măsuri administrative în cazul în care

aceasta este titulara cererii, soțului/soției și descendenților de gradul I și

II, în cazul în care aceștia sunt titularii cererii.

În raport de aceste

precizări, Curtea a constatat că prima instanță, neanalizând cererea privind

acordare despăgubirilor solicitate de reclamant sub toate aspectele, nu a

cercetat, pe fond, cauza și, în aceste condiții, devin aplicabile dispozițiile

art. 297 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora, în cazul în care prima

instanță a rezolvat procesul fără a intra în cercetarea fondului, instanța de

apel va desființa hotărârea atacată și va trimite cauza, spre rejudecare, primei

instanțe.

Sunt considerentele

pentru care Curtea a admis atât apelul reclamantului, cât și apelul pârâtului,

care are critici cu privire la cuantumul despăgubirilor și a căror examinare nu

se mai impune că urmare a existenței unui motiv de desființare a hotărârii

apelate.

Împotriva acestei

decizii a declarat recurs pârâtul Statul Român, prin M.F.P., reprezentat de

D.G.F.P. Ialomița, criticând-o pentru următoarele motive:

Hotărârea instanței

de apel este lipsită de temei legal și a fost dată cu încălcarea și aplicarea

greșită a legii (304 pct. 9 C. proc. civ.).

În motivarea soluției

date, instanța de apel a reținut că este nefondată critica apelantului Statul

Român care viza împrejurarea că, la fond, nu s-au administrat probe din care să

rezulte dacă reclamantul a beneficiat sau nu de prevederile Decretului nr.

118/1990 sau de drepturile prevăzute de actele normative privind regimul

proprietăților. Argumentele instanței s-au bazat pe faptul că autorul

reclamantului a decedat în anul 1967, astfel încât nu se impunea administrarea

de probe pentru a dovedi că reclamantul a beneficiat de această indemnizație

întrucât numai autorul sau soțul/soția puteau beneficia de ea. Or, dispozițiile

art. 3 din Decretul nr. 118/1990 fac referire la

"

urmași

"

, iar legile speciale

privind regimul proprietăților recunosc și moștenitorilor drepturile

reglementate de acestea.

În mod eronat,

instanța de apel a asimilat condamnărilor cu caracter politic, în ceea ce

privește acordarea despăgubirilor pentru prejudiciul moral, și măsurile administrative

cu caracter politic, reținând că aceasta este voința legiuitorului, care se

desprinde din economia O.U.G. nr. 62/2010.

Potrivit art. 5 alin.

(1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, se poate solicita instanței de judecată

acordarea de despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare.

Din înscrisurile

depuse de către reclamant la dosarul cauzei, rezultă că autorul acestuia nu a

fost condamnat cu caracter politic, ci a fost supus numai unei măsuri

administrative cu caracter politic, art. 1 și art. 3 din Legea nr. 221/2009

făcând clar distincție între cele două noțiuni, de condamnare cu caracter

politic, respectiv, măsură administrativă cu caracter politic. Legea nu

menționează în textul său că măsura administrativă cu caracter politic este

asimilată condamnării cu caracter politic, iar, unde legea nu distinge, nici

interpretul nu trebuie să distingă.

Enumerarea cuprinsă

în alin. (1) al art. 5 reprezintă cadrul general, despăgubirile fiind

reglementate separat, în funcție de situația în care se găsește persoana care

solicită acordarea lor. Ca atare, persoana care a făcut obiectul unor măsuri

administrative cu caracter politic nu poate primi decât despăgubirile prevăzute

la lit. b) a art. 5, aplicarea dispozițiilor art. 5 lit. a) și c) fiind condiționată

de existența unei condamnări cu caracter politic.

Interpretarea

instanței de apel este eronată și față de dispozițiile alin. (1

1

)

art. 5 din Legea nr. 221/2009, introdus prin O.U.G. nr. 62/2010, care,

menționând expres criteriile de acordare a despăgubirilor pentru prejudiciul

moral suferit prin condamnare, fac referire expresă la

"

durata pedepsei

privative de libertate

"

,

"

perioada de timp scursă de la

condamnare

"

, de unde se

desprinde ideea că legiuitorul a avut în vedere, la acordarea despăgubirilor

pentru prejudiciul moral, doar condamnările cu caracter politic, nu și masurile

administrative cu caracter politic.

Potrivit art. I pct.

1 din acest act normativ, art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009 se

modifică în sensul că, pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare, se

acordă despăgubiri în cuantum de până la 5.000 de euro pentru soțul/soția și

descendenții de gradul I ai persoanei care a suferit condamnarea cu caracter

politic.

Recurentul a

solicitat admiterea recursului și modificarea hotărârii instanței de apel, în

sensul desființării hotărârii instanței de fond și stabilirii cuantumului

despăgubirilor până la limita de 5.000 de euro, conform prevederilor O.U.G. nr.

62/2010, pentru capătul de cerere privind despăgubirile pentru condamnarea cu

caracter politic suferită de autorul reclamantului și respingerea apelului

reclamantului, ca nefondat.

Intimatul reclamant

nu a depus întâmpinare în dosar.

Analizând decizia

atacată în raport de criticile formulate și de dispozițiile art. 304 pct. 9 C.

proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru următoarele

considerente:

Argumentele instanței

în sensul că nu era necesară administrarea de probe privind faptul că

reclamantul nu a beneficiat de măsuri reparatorii în condițiile Decretului-lege

nr. 118/1990 și a legilor de reparație adoptate în materia imobilelor preluate

abuziv în regimul politic trecut sunt corecte.

Astfel cum a reținut

și Curtea de Apel, pentru a se încuviința probe în sensul arătat mai sus, era

necesar să existe cel puțin o dispoziție legală în cuprinsul actului normativ

în discuție care să permită reclamantului, în calitate de fiu al celui despre

care se pretinde că a suportat măsura abuzivă cu caracter politic, și care este

decedat, să beneficieze de indemnizația acordată în condițiile Decretului.

Or, nicio dispoziție

din Decretul-lege nr. 118/1990 nu conferă dreptul reclamantului, în calitate de

fiu al persoanei care a suportat măsura respectivă și care este decedată, la

indemnizația lunară prevăzută de acest act normativ. În cazul decesului celui

care a suportat una dintre formele de persecuție politică enumerate în Decret,

doar soțului/soției supraviețuitoare i se cuvine o indemnizație lunară în

condițiile art. 5 și tot această persoană se poate bucura de alte beneficii

potrivit art. 8 alin. (3), nu și copiii celui în cauză.

În ceea ce privește

art. 3 din Decret, în cuprinsul căruia se folosește noțiunea de

"

urmași

"

, textul de lege nu

este incident în cauză deoarece vizează pensia de urmaș cuvenită, în condițiile

legii, moștenitorilor celui care a făcut obiectul persecuției politice,

chestiune care nu are legătură cu dreptul la daune morale al solicitantului, ci

cu dreptul la pensie, astfel încât suma primită cu acest titlu nu poate fi

avută în vedere, ca măsură reparatorie, în stabilirea cuantumului daunelor

morale cuvenite potrivit Legii nr. 221/2009.

Pensia de urmaș se plătește, în condițiile

Legii pensiilor, tuturor celor care îndeplinesc cerințele acestui act normativ

și singurul beneficiu al

"

urmașului

"

, persoana la care

face referire art. 3 alin. (2) din Decretul-lege nr. 118/1990, constă în aceea

că se iau în calcul, în ceea ce privește dreptul la pensie, vechimile stabilite

potrivit prezentului decret-lege.

Referitor la

necesitatea probării, de către reclamant, a faptului că nu a obținut măsuri

reparatorii în temeiul actelor normative speciale enumerate în art. 5 alin. (1)

lit. b) din Legea nr. 221/2009, Curtea a considerat, de asemenea, în mod

corect, că nici administrarea unor asemenea dovezi nu se impune, din moment ce

reclamantul nu a formulat cerere de despăgubiri pentru bunuri confiscate

autorului său, în condițiile acestui text de lege, ci daune morale conform art.

5 lit. a), pentru aplicarea căruia, măsurile reparatorii obținute potrivit Legii

nr. 10/2001 ori Legii nr. 247/2005 nu au niciun fel de relevanță.

Curtea a pronunțat o

soluție legală și în ceea ce privește considerentele legate de dreptul

reclamantului la daune morale în cazul măsurii administrative cu caracter

politic suferite de autorul său.

Contrar susținerilor

recurentului, Legea nr. 221/2009 conferă dreptul la despăgubiri pentru

prejudiciul moral nu doar în cazul condamnărilor cu caracter politic, ci și în

cazul măsurilor administrative cu caracter politic, criticile în acest sens

nefiind întemeiate.

Astfel, potrivit art.

5 alin. (1) din Lege,

"

Orice persoană care a suferit condamnări cu

caracter politic în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 sau care a făcut

obiectul unei măsuri administrative cu caracter politic, precum și, după

decesul acestei persoane, soțul sau descendenții acesteia până la gradul al

II-lea inclusiv, pot solicita instanței de judecată, în termen de trei ani de

la data intrării în vigoare a prezentei legi, obligarea statului la: a)

acordarea unor despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare…

"

.

Într-adevăr, la lit.

a) din textul redat mai sus, se face referire expresă doar la prejudiciul moral

suferit prin condamnare, astfel încât, raportat strict la criteriul

argumentului gramatical, susținerea recurentului este corectă.

Instanța de apel a

procedat însă, în mod corect, atunci când, în soluționarea cauzei, nu s-a

rezumat doar la interpretarea gramaticală, ci a avut în vedere și perspectiva

interpretării logico-sistematice și teleologice, reținând, în urma corelării

mai multor dispoziții din cuprinsul actului normativ cu art. 5 alin. (1) lit.

a), că această normă se aplică și în cazul măsurilor administrative cu caracter

politic.

Așa cum rezultă chiar

din titlul legii, aceasta se aplică atât condamnărilor cu caracter politic, cât

și măsurilor administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie

1945 - 22 decembrie 1989.

De asemenea, în mod

corect, Curtea a corelat dispoziția de la lit. a) a art. 5 alin. (1) cu cea din

preambulul acestui alineat, care deschide calea acțiunii în justiție pentru

repararea prejudiciului suferit atât ca urmare a unor condamnări cu caracter

politic, cât și ca urmare a unor măsuri administrative cu caracter politic.

În urma acestei

corelări, Curtea a ajuns la concluzia corectă că intenția legiuitorului a fost

de a despăgubi pentru prejudiciul moral suferit atât persoanele care au fost

condamnate politic, cât și pe cele care au suferit măsuri administrative din

aceleași motive.

Scopul legiuitorului în sensul amintit a fost

confirmat ulterior prin adoptarea O.U.G. nr. 62/2010 care, la art. I pct. 1,

prevedea că

"

La art. 5, alin. (1),

lit. a) se modifică și va avea următorul cuprins:

"

a) acordarea unor

despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare în cuantum de până

la:

pentru persoana care a suferit condamnarea cu caracter politic în perioada 6

martie 1945 - 22 decembrie 1989 sau care a făcut obiectul unor măsuri

administrative cu caracter politic…

"

.

Chiar dacă art. I

pct. 1 din O.U.G. nr. 62/2010 a fost declarat neconstituțional prin Decizia nr.

1354/2010 a Curții Constituționale, el este concludent pentru rezolvarea

problemei de drept ce formează obiect de critică la primul motiv din cererea de

recurs a pârâtului.

Din expunerea

motivelor prezentată în partea introductivă a ordonanței de urgență menționate,

aceasta a fost adoptată în scopul instituirii unui regim echitabil în acordarea

despăgubirilor, care să mențină echilibrul bugetar la un nivel optim, iar nu în

scopul de a extinde sfera persoanelor beneficiare a despăgubirilor pentru

prejudiciul moral suferit, prevăzute în Legea nr. 221/2009 în forma inițială.

În caz contrar, însuși scopul Ordonanței, de a limita cuantumul despăgubirilor

în funcție și de cel care le solicită (victima opresiunii, soțul supraviețuitor

sau descendenții până la gradul II inclusiv) pentru a evita afectarea

echilibrului bugetar, nu s-ar mai regăsi în cazul în care sfera persoanelor

beneficiare ar fi fost extinsă prin actul normativ în discuție.

Așa fiind,

categoriile de despăgubiri - morale și materiale, enumerate în continuare, la

lit. a) și b), nu pot fi înțelese decât ca vizând persoanele care au suferit

oricare dintre măsurile cu caracter politic menționate la alin. (1), adică fie

condamnări, fie măsuri administrative.

Cât privește

criteriile ce sunt avute în vedere la stabilirea cuantumului despăgubirilor și

care se referă la

"

durata pedepsei privative de libertate

"

,

"

perioada de timp

scursă de la condamnare

"

, termenul de

"

condamnare

"

trebuie înțeles în

sens larg, cum a reținut în mod corect și Curtea, implicând, deci, și

"

măsura administrativă

cu caracter politic

"

.

Pe de altă parte, a

distinge între cele două categorii de măsuri cu caracter politic - condamnări

și măsuri administrative, sub aspectul naturii prejudiciului supus reparării -

moral sau material, ar însemna crearea unui cadru juridic discriminatoriu

pentru persoane aflate în situații similare, întrucât atât condamnările cu

caracter politic, cât și măsurile administrative cu caracter politic sunt

măsuri abuzive ale regimului comunist, care au generat prejudicii materiale și

morale celor care s-au împotrivit, sub diverse forme, regimului totalitar

comunist.

Prin urmare,

recunoscând reclamantului dreptul la acordarea de despăgubiri pentru prejudiciul

moral suferit de autorul său pentru măsurile administrative cu caracter politic

la care acesta a fost supus, instanța de apel a pronunțat o hotărâre cu

aplicarea corectă a dispozițiilor art. 5 alin. (1) lit. a) din această lege și,

deoarece prima instanță nu a avut în vedere daunele morale și pentru măsurile

administrative, în mod corect, a trimis cauza, spre rejudecare, la această

instanță.

Referitor la

cuantumul daunelor morale cuvenite reclamantului pentru condamnarea cu caracter

politic a autorului său, limitat la suma de 5000 euro, în opinia recurentului,

susținerile sale sunt neîntemeiate față de declararea neconstituționalității,

prin Decizia nr. 1354/2010 a Curții Constituționale, a art. I și II din O.U.G.

nr. 62/2010, care prevedeau această limită valorică pentru despăgubirile

pretinse de soțul/soția sau descendenții de gradul I al celui care a suferit

măsura abuzivă cu caracter politic, așa cum s-a arătat mai sus.

În concluzie, sub

niciunul dintre aspectele criticate, susținerile recurentului nu sunt fondate,

astfel încât, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va

respinge recursul declarat de acesta, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

DECIDE:

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de pârâtul Statul Român, prin M.F.P., reprezentat

de D.G.F.P. Ialomița, împotriva Deciziei nr. 20/A din 24 septembrie 2010 a

Curții de Apel București, secția a VII-a civilă și pentru cauze privind

conflicte de muncă și asigurări sociale.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi, 2 decembrie 2011.