ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 8521/2011

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele: Prin Sentința civilă nr. 1043 F din 11 mai 2010 pronunțată de Tribunalul Ialomița, secția civilă, a fost admisă, în parte, cererea formulată de reclamantul Ș.G., în contradictoriu cu pârâtul Statul Român, prin M.F.P., reprezentat de D.G.F.P. Ialomița, a fost obligat pârâtul la plata, către reclamant, a echivalentului în RON la data plății a sumei de 100.000 euro, reprezentând despăgubiri. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut următoarele: Din copia extrasului de pe Sentința penală nr. 570 din 27 octombrie 1949 a Tribunalului Militar Constanța rezultă că numitul Ș.N. a fost condamnat pentru crimă și uneltire contra securității interne a statului, fapte prevăzute de art. 209 C. pen.

combinat cu art. 1 lit. c) din Legea nr. 16/1949 și art. 157 C. pen., la pedeapsa de 9 ani muncă silnică și 4 ani degradare civică. Conform adresei din 08 mai 1957 emisă de M.A.I. Formațiunea 0621 Aiud și a mandatului de arestare din 4 noiembrie 1949 emis de Parchetul Tribunalului Militar Constanța, acte eliberate în copie de C.N.S.A.S., numitul Ș.N. a început executarea pedepsei de 9 ani la data de 15 aprilie 1949 și a fost pus în libertate la data de 08 mai 1957 din Penitenciarul Aiud. Ulterior, începând cu data de 08 mai 1957 și până la 8 mai 1958, acesta a avut domiciliul obligatoriu în comuna Schei, raionul Călmățui, regiunea Galați, măsură stabilită prin Decizia nr. 6756 din 16 aprilie 1957 de către M.A.I., în baza H.C.M.

nr. 337 din 11 martie 1954. Conform actelor de stare civilă depuse la dosarul cauzei rezultă că reclamantul Ș.G. este descendentul defunctului Ș.N., fiind fiul acestuia, aflat, astfel, în gradul I de rudenie cu cel ce a suferit condamnarea politică și care a fost supus unei măsuri administrative având acest caracter. Potrivit art. 1 alin. (2) din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, constituie de drept condamnări cu caracter politic, condamnările pronunțate pentru faptele prevăzute de art. 209 C. pen. În conformitate cu prevederile art. 3 alin. (1) lit. b) constituie măsuri administrative cu caracter politic orice măsură luată de organele fostei miliții sau securități, având că obiect dislocarea și stabilirea de domiciliu obligatoriu, dacă a fost întemeiată pe unul dintre actele normative enunțate în textul de lege, printre care și H.C.M.

nr. 337 din 11 martie 1954. La art. 4 din aceleași act normativ legiuitorul a stabilit o procedură specială de constatare, de către instanța judecătorească, a caracterului politic al condamnărilor suferite de unele persoane în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 și al măsurilor administrative, altele decât cele prevăzute la art. 2 și, respectiv, art. 3. Cum, în cauză, din probele administrate rezultă că autorul reclamantului a suferit o condamnare penală și a fost supus unei măsuri administrative al căror caracter politic este recunoscut deja de lege, Tribunalul a considerat că nu există temei legal pentru a interveni instanța și a stabili caracterul politic al condamnării și al măsurii administrative invocate, astfel că cererea formulată de Ș.G.

a fost respinsă cât privește această solicitare. Potrivit art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, " Orice persoană care a suferit condamnări cu caracter politic în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 sau care a făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic, precum și, după decesul acestei persoane, soțul sau descendenții acesteia până la gradul al II-lea inclusiv pot solicita instanței de judecată, în termen de 3 ani de la data intrării în vigoare a prezentei legi, obligarea statului la acordarea unor despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare.

La stabilirea cuantumul despăgubirilor se va ține seama și de măsurile reparatorii deja acordate persoanelor în cauză în temeiul Decretului-lege nr. 118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum și celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri, republicat, cu modificările și completările ulterioare, și al O.U.G. nr. 214/1999, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 568/2001, cu modificările și completările ulterioare " . Interpretând textul de lege, Tribunalul a reținut că despăgubirile se acordă doar pentru prejudiciul moral suferit prin condamnări cu caracter politic, iar nu și pentru cel cauzat de măsurile administrative cu caracter politic.

Persoanele care au fost supuse unor măsuri administrative cu caracter politic beneficiază de despăgubirile prevăzute la lit. b) din art. 5 și acestea constau în echivalentul valorii bunurilor confiscate că efect al măsurilor administrative îndreptate împotriva lor, dacă nu au fost restituite sau nu au fost obținute despăgubiri în echivalent în condițiile Legii nr. 10/2001 sau ale Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției. Față de prevederile legale sus citate și situația de fapt prezentată, Tribunalul a privit ca fondată cererea reclamantului privind acordarea de despăgubiri în raport de faptul că tatăl acestuia a fost condamnat pentru una dintre infracțiunile prevăzute de Legea nr. 221/2009, pentru care legea stabilește că având caracter politic, fără însă a reține că acesta este îndreptățit la despăgubiri și pentru măsura administrativă cu caracter politic la care a fost supus Ș.N.

În ceea ce privește cuantumul despăgubirilor, instanța a reținut că, întrucât tatăl reclamantului a fost încarcerat timp de 8 ani într-un penitenciar, în condiții inumane, fiind, astfel, supus la privațiuni atât de natură fizică, cât și psihică, acesta a suferit un prejudiciu moral pentru care se cuvine acordarea de despăgubiri în cuantum de 100.000 euro. La stabilirea acestora, instanța, față de prevederile art. 5 alin. (1) lit. a), teza a II-a din Legea nr. 221/2009, a avut în vedere și faptul că reclamantul nu a beneficiat de măsuri reparatorii în condițiile Decretului-lege nr. 118/1990 și ale O.U.G. nr. 214/1999, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 568/2001, cu modificările și completările ulterioare.

Împotriva acestei sentințe au declarat apel ambele părți. Prin Decizia civilă nr. 20 A din 24 septembrie 2010, Curtea de Apel București, secția a VII-a civilă și pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale a admis apelurile formulate de reclamantul Ș.G. și de pârâtul Statul Român, prin M.F.P., reprezentat de D.G.F.P. Ialomița, a desființat sentința apelată și a trimis cauza, spre rejudecare, aceleiași instanțe. Pentru a pronunța această hotărâre, Curtea a reținut următoarele: Critica apelantului pârât, care se referă la împrejurarea că nu s-au administrat probe din care să rezulte că reclamantul nu a beneficiat de indemnizație în condițiile Decretului-Lege nr. 118/1990 sau de drepturile prevăzute de actele normative privind regimul proprietăților, este nefondată.

În cererea de chemare în judecată, reclamantul a învederat că autorul său nu a beneficiat de măsurile reparatorii prevăzute de Decretul-Lege nr. 118/1990, fiind decedat din 1967. Indemnizația prevăzută de același act normativ se acordă persoanei aflate în situația reglementată sau soțului (soției) celui decedat; ca urmare, nu se impunea administrarea de probe pentru a se dovedi că reclamantul nu a beneficiat de această indemnizație. De asemenea, nu se impunea a se administra probe cu privire la faptul că reclamantul nu a beneficiat de drepturile prevăzute de actele normative privind regimul proprietăților, deoarece acesta nu a solicitat despăgubirile prevăzute la lit. b) din art. 5 alin. (1) din Lege.

În ceea ce privește cererea reclamantului privind acordarea despăgubirilor pentru prejudiciul moral suferit de autorul său, Curtea a constatat că prima instanță a stabilit întinderea prejudiciului numai în raport de măsura condamnării cu caracter politic a autorului reclamantului, nu și în raport de măsura administrativă cu caracter politic. Practic, prima instanță nu a examinat, pe fond, această solicitare a reclamantului, de a i se acorda despăgubiri sub forma daunelor morale, considerând că singurele despăgubiri ce pot fi acordate sunt cele prevăzute la lit. b) a art. 5 din Legea nr. 221/2009 și constau în echivalentul valorii bunurilor confiscate ca efect al măsurilor administrative îndreptate împotriva autorului părții, dacă acestea nu au fost restituite sau nu au fost obținute despăgubiri în echivalent.

Din interpretarea art. 5 alin. (1) din Lege rezultă că persoana care a suferit condamnări cu caracter politic sau care a făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic are dreptul la două categorii de despăgubiri: a) pentru prejudiciul moral produs prin condamnare; b) reprezentând echivalentul valorii bunurilor confiscate prin hotărârea de condamnare sau că efect al măsurii administrative. Prima categorie de despăgubiri se acordă pentru prejudiciul moral, iar a doua categorie se acordă pentru prejudiciul material. Împrejurarea că, la art. 5 alin. (1) litera a, se folosește sintagma " prejudiciul moral suferit prin condamnare " nu înseamnă că legiuitorul a exclus de la acest beneficiu persoanele care au făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic.

Cadrul general de reglementare a drepturilor patrimoniale recunoscute de lege, rezultat din interpretarea logică și teleologică a prevederilor art. 5, privește toate persoanele întrucât condamnările și măsurile administrative au avut caracter politic, fiind măsuri abuzive, și au produs prejudicii materiale și morale persoanelor persecutate politic. A distinge între cele două categorii ar însemna negarea rațiunii adoptării actului și crearea unui cadru juridic discriminatoriu pentru persoanele supuse unor măsuri abuzive cu caracter politic. Sintagma - prin condamnare - trebuie interpretată, în sens larg, că fiind o sancțiune aplicată celor care au fost persecuți politic fie în baza unor hotărâri judecătorești, fie în baza unor măsuri administrative.

Un argument în susținerea acestui punct de vedere este faptul că, în redactarea sa, art. 5 alin. (1) vizează și persoanele care au făcut obiectul unor măsuri administrative, iar la lit. a) din Lege se menționează că, la stabilirea despăgubirilor, se va ține seama și de măsurile reparatorii deja acordate persoanelor în cauză, în temeiul Decretului-Lege nr. 118/1990. Acest act normativ a recunoscut acordarea unor drepturi persoanelor persecutate politic, beneficiare ale acestor drepturi fiind atât persoanele condamnate în baza unei hotărâri judecătorești, cât și cele care au făcut obiectul unor măsuri administrative. Un alt argument îl constituie și faptul că, prin O.U.G.

nr. 62/2010, care a modificat, printre altele, art. 5 din Legea nr. 221/2009, legiuitorul a menținut integral cuprinsul art. 5 alin. (1), iar la lit. a) se folosește aceeași sintagmă - acordarea de despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare - precizând doar cuantumul sumei care i se cuvine persoanei care a suferit condamnarea sau a făcut obiectul unor măsuri administrative în cazul în care aceasta este titulara cererii, soțului/soției și descendenților de gradul I și II, în cazul în care aceștia sunt titularii cererii. În raport de aceste precizări, Curtea a constatat că prima instanță, neanalizând cererea privind acordare despăgubirilor solicitate de reclamant sub toate aspectele, nu a cercetat, pe fond, cauza și, în aceste condiții, devin aplicabile dispozițiile art. 297 alin. (1) C. proc.

civ., potrivit cărora, în cazul în care prima instanță a rezolvat procesul fără a intra în cercetarea fondului, instanța de apel va desființa hotărârea atacată și va trimite cauza, spre rejudecare, primei instanțe. Sunt considerentele pentru care Curtea a admis atât apelul reclamantului, cât și apelul pârâtului, care are critici cu privire la cuantumul despăgubirilor și a căror examinare nu se mai impune că urmare a existenței unui motiv de desființare a hotărârii apelate. Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâtul Statul Român, prin M.F.P., reprezentat de D.G.F.P. Ialomița, criticând-o pentru următoarele motive: Hotărârea instanței de apel este lipsită de temei legal și a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii (304 pct. 9 C. proc.

civ.). În motivarea soluției date, instanța de apel a reținut că este nefondată critica apelantului Statul Român care viza împrejurarea că, la fond, nu s-au administrat probe din care să rezulte dacă reclamantul a beneficiat sau nu de prevederile Decretului nr. 118/1990 sau de drepturile prevăzute de actele normative privind regimul proprietăților. Argumentele instanței s-au bazat pe faptul că autorul reclamantului a decedat în anul 1967, astfel încât nu se impunea administrarea de probe pentru a dovedi că reclamantul a beneficiat de această indemnizație întrucât numai autorul sau soțul/soția puteau beneficia de ea. Or, dispozițiile art. 3 din Decretul nr. 118/1990 fac referire la " urmași " , iar legile speciale privind regimul proprietăților recunosc și moștenitorilor drepturile reglementate de acestea.

În mod eronat, instanța de apel a asimilat condamnărilor cu caracter politic, în ceea ce privește acordarea despăgubirilor pentru prejudiciul moral, și măsurile administrative cu caracter politic, reținând că aceasta este voința legiuitorului, care se desprinde din economia O.U.G. nr. 62/2010. Potrivit art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, se poate solicita instanței de judecată acordarea de despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare. Din înscrisurile depuse de către reclamant la dosarul cauzei, rezultă că autorul acestuia nu a fost condamnat cu caracter politic, ci a fost supus numai unei măsuri administrative cu caracter politic, art. 1 și art. 3 din Legea nr. 221/2009 făcând clar distincție între cele două noțiuni, de condamnare cu caracter politic, respectiv, măsură administrativă cu caracter politic.

Legea nu menționează în textul său că măsura administrativă cu caracter politic este asimilată condamnării cu caracter politic, iar, unde legea nu distinge, nici interpretul nu trebuie să distingă. Enumerarea cuprinsă în alin. (1) al art. 5 reprezintă cadrul general, despăgubirile fiind reglementate separat, în funcție de situația în care se găsește persoana care solicită acordarea lor. Ca atare, persoana care a făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic nu poate primi decât despăgubirile prevăzute la lit. b) a art. 5, aplicarea dispozițiilor art. 5 lit. a) și c) fiind condiționată de existența unei condamnări cu caracter politic. Interpretarea instanței de apel este eronată și față de dispozițiile alin. (1 1 ) art. 5 din Legea nr. 221/2009, introdus prin O.U.G.

nr. 62/2010, care, menționând expres criteriile de acordare a despăgubirilor pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare, fac referire expresă la " durata pedepsei privative de libertate " , " perioada de timp scursă de la condamnare " , de unde se desprinde ideea că legiuitorul a avut în vedere, la acordarea despăgubirilor pentru prejudiciul moral, doar condamnările cu caracter politic, nu și masurile administrative cu caracter politic. Potrivit art. I pct. 1 din acest act normativ, art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009 se modifică în sensul că, pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare, se acordă despăgubiri în cuantum de până la 5.000 de euro pentru soțul/soția și descendenții de gradul I ai persoanei care a suferit condamnarea cu caracter politic.

Recurentul a solicitat admiterea recursului și modificarea hotărârii instanței de apel, în sensul desființării hotărârii instanței de fond și stabilirii cuantumului despăgubirilor până la limita de 5.000 de euro, conform prevederilor O.U.G. nr. 62/2010, pentru capătul de cerere privind despăgubirile pentru condamnarea cu caracter politic suferită de autorul reclamantului și respingerea apelului reclamantului, ca nefondat. Intimatul reclamant nu a depus întâmpinare în dosar. Analizând decizia atacată în raport de criticile formulate și de dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente: Argumentele instanței în sensul că nu era necesară administrarea de probe privind faptul că reclamantul nu a beneficiat de măsuri reparatorii în condițiile Decretului-lege nr. 118/1990 și a legilor de reparație adoptate în materia imobilelor preluate abuziv în regimul politic trecut sunt corecte.

Astfel cum a reținut și Curtea de Apel, pentru a se încuviința probe în sensul arătat mai sus, era necesar să existe cel puțin o dispoziție legală în cuprinsul actului normativ în discuție care să permită reclamantului, în calitate de fiu al celui despre care se pretinde că a suportat măsura abuzivă cu caracter politic, și care este decedat, să beneficieze de indemnizația acordată în condițiile Decretului. Or, nicio dispoziție din Decretul-lege nr. 118/1990 nu conferă dreptul reclamantului, în calitate de fiu al persoanei care a suportat măsura respectivă și care este decedată, la indemnizația lunară prevăzută de acest act normativ. În cazul decesului celui care a suportat una dintre formele de persecuție politică enumerate în Decret, doar soțului/soției supraviețuitoare i se cuvine o indemnizație lunară în condițiile art. 5 și tot această persoană se poate bucura de alte beneficii potrivit art. 8 alin. (3), nu și copiii celui în cauză.

În ceea ce privește art. 3 din Decret, în cuprinsul căruia se folosește noțiunea de " urmași " , textul de lege nu este incident în cauză deoarece vizează pensia de urmaș cuvenită, în condițiile legii, moștenitorilor celui care a făcut obiectul persecuției politice, chestiune care nu are legătură cu dreptul la daune morale al solicitantului, ci cu dreptul la pensie, astfel încât suma primită cu acest titlu nu poate fi avută în vedere, ca măsură reparatorie, în stabilirea cuantumului daunelor morale cuvenite potrivit Legii nr. 221/2009. Pensia de urmaș se plătește, în condițiile Legii pensiilor, tuturor celor care îndeplinesc cerințele acestui act normativ și singurul beneficiu al " urmașului " , persoana la care face referire art. 3 alin. (2) din Decretul-lege nr. 118/1990, constă în aceea că se iau în calcul, în ceea ce privește dreptul la pensie, vechimile stabilite potrivit prezentului decret-lege.

Referitor la necesitatea probării, de către reclamant, a faptului că nu a obținut măsuri reparatorii în temeiul actelor normative speciale enumerate în art. 5 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 221/2009, Curtea a considerat, de asemenea, în mod corect, că nici administrarea unor asemenea dovezi nu se impune, din moment ce reclamantul nu a formulat cerere de despăgubiri pentru bunuri confiscate autorului său, în condițiile acestui text de lege, ci daune morale conform art. 5 lit. a), pentru aplicarea căruia, măsurile reparatorii obținute potrivit Legii nr. 10/2001 ori Legii nr. 247/2005 nu au niciun fel de relevanță. Curtea a pronunțat o soluție legală și în ceea ce privește considerentele legate de dreptul reclamantului la daune morale în cazul măsurii administrative cu caracter politic suferite de autorul său.

Contrar susținerilor recurentului, Legea nr. 221/2009 conferă dreptul la despăgubiri pentru prejudiciul moral nu doar în cazul condamnărilor cu caracter politic, ci și în cazul măsurilor administrative cu caracter politic, criticile în acest sens nefiind întemeiate. Astfel, potrivit art. 5 alin. (1) din Lege, " Orice persoană care a suferit condamnări cu caracter politic în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 sau care a făcut obiectul unei măsuri administrative cu caracter politic, precum și, după decesul acestei persoane, soțul sau descendenții acesteia până la gradul al II-lea inclusiv, pot solicita instanței de judecată, în termen de trei ani de la data intrării în vigoare a prezentei legi, obligarea statului la: a) acordarea unor despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare…

" . Într-adevăr, la lit. a) din textul redat mai sus, se face referire expresă doar la prejudiciul moral suferit prin condamnare, astfel încât, raportat strict la criteriul argumentului gramatical, susținerea recurentului este corectă. Instanța de apel a procedat însă, în mod corect, atunci când, în soluționarea cauzei, nu s-a rezumat doar la interpretarea gramaticală, ci a avut în vedere și perspectiva interpretării logico-sistematice și teleologice, reținând, în urma corelării mai multor dispoziții din cuprinsul actului normativ cu art. 5 alin. (1) lit. a), că această normă se aplică și în cazul măsurilor administrative cu caracter politic.

Așa cum rezultă chiar din titlul legii, aceasta se aplică atât condamnărilor cu caracter politic, cât și măsurilor administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989. De asemenea, în mod corect, Curtea a corelat dispoziția de la lit. a) a art. 5 alin. (1) cu cea din preambulul acestui alineat, care deschide calea acțiunii în justiție pentru repararea prejudiciului suferit atât ca urmare a unor condamnări cu caracter politic, cât și ca urmare a unor măsuri administrative cu caracter politic. În urma acestei corelări, Curtea a ajuns la concluzia corectă că intenția legiuitorului a fost de a despăgubi pentru prejudiciul moral suferit atât persoanele care au fost condamnate politic, cât și pe cele care au suferit măsuri administrative din aceleași motive.

Scopul legiuitorului în sensul amintit a fost confirmat ulterior prin adoptarea O.U.G. nr. 62/2010 care, la art. I pct. 1, prevedea că " La art. 5, alin. (1), lit. a) se modifică și va avea următorul cuprins: " a) acordarea unor despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare în cuantum de până la: 1. 10.000 de euro pentru persoana care a suferit condamnarea cu caracter politic în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 sau care a făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic… " . Chiar dacă art. I pct. 1 din O.U.G. nr. 62/2010 a fost declarat neconstituțional prin Decizia nr. 1354/2010 a Curții Constituționale, el este concludent pentru rezolvarea problemei de drept ce formează obiect de critică la primul motiv din cererea de recurs a pârâtului.

Din expunerea motivelor prezentată în partea introductivă a ordonanței de urgență menționate, aceasta a fost adoptată în scopul instituirii unui regim echitabil în acordarea despăgubirilor, care să mențină echilibrul bugetar la un nivel optim, iar nu în scopul de a extinde sfera persoanelor beneficiare a despăgubirilor pentru prejudiciul moral suferit, prevăzute în Legea nr. 221/2009 în forma inițială. În caz contrar, însuși scopul Ordonanței, de a limita cuantumul despăgubirilor în funcție și de cel care le solicită (victima opresiunii, soțul supraviețuitor sau descendenții până la gradul II inclusiv) pentru a evita afectarea echilibrului bugetar, nu s-ar mai regăsi în cazul în care sfera persoanelor beneficiare ar fi fost extinsă prin actul normativ în discuție.

Așa fiind, categoriile de despăgubiri - morale și materiale, enumerate în continuare, la lit. a) și b), nu pot fi înțelese decât ca vizând persoanele care au suferit oricare dintre măsurile cu caracter politic menționate la alin. (1), adică fie condamnări, fie măsuri administrative.

Cât privește criteriile ce sunt avute în vedere la stabilirea cuantumului despăgubirilor și care se referă la " durata pedepsei privative de libertate " , " perioada de timp scursă de la condamnare " , termenul de " condamnare " trebuie înțeles în sens larg, cum a reținut în mod corect și Curtea, implicând, deci, și " măsura administrativă cu caracter politic " . Pe de altă parte, a distinge între cele două categorii de măsuri cu caracter politic - condamnări și măsuri administrative, sub aspectul naturii prejudiciului supus reparării - moral sau material, ar însemna crearea unui cadru juridic discriminatoriu pentru persoane aflate în situații similare, întrucât atât condamnările cu caracter politic, cât și măsurile administrative cu caracter politic sunt măsuri abuzive ale regimului comunist, care au generat prejudicii materiale și morale celor care s-au împotrivit, sub diverse forme, regimului totalitar comunist.

Prin urmare, recunoscând reclamantului dreptul la acordarea de despăgubiri pentru prejudiciul moral suferit de autorul său pentru măsurile administrative cu caracter politic la care acesta a fost supus, instanța de apel a pronunțat o hotărâre cu aplicarea corectă a dispozițiilor art. 5 alin. (1) lit. a) din această lege și, deoarece prima instanță nu a avut în vedere daunele morale și pentru măsurile administrative, în mod corect, a trimis cauza, spre rejudecare, la această instanță. Referitor la cuantumul daunelor morale cuvenite reclamantului pentru condamnarea cu caracter politic a autorului său, limitat la suma de 5000 euro, în opinia recurentului, susținerile sale sunt neîntemeiate față de declararea neconstituționalității, prin Decizia nr. 1354/2010 a Curții Constituționale, a art. I și II din O.U.G.

nr. 62/2010, care prevedeau această limită valorică pentru despăgubirile pretinse de soțul/soția sau descendenții de gradul I al celui care a suferit măsura abuzivă cu caracter politic, așa cum s-a arătat mai sus. În concluzie, sub niciunul dintre aspectele criticate, susținerile recurentului nu sunt fondate, astfel încât, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de acesta, ca nefondat. PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII, DECIDE: Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul Statul Român, prin M.F.P., reprezentat de D.G.F.P. Ialomița, împotriva Deciziei nr. 20/A din 24 septembrie 2010 a Curții de Apel București, secția a VII-a civilă și pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale.

Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 2 decembrie 2011.