ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1505/2011

Asupra

contestației în anulare de față;

În baza

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

penală nr. 4416 din 08 decembrie 2010, pronunțată de Înalta Curte de Casație și

Justiție, secția penală, în dosarul nr. 2009/113/2009, s-a admis recursul

declarat de inculpatul N.M. împotriva deciziei penale nr. 71A din 11 mai 2010 a

Curții de Apel Galați, secția penală, s-a casat decizia penală recurată și în

parte sentința penală nr. 185 din 17 decembrie 2009 a Tribunalului Brăila, secția

penală și, rejudecând:

S-a înlăturat

aplicarea sporului de pedeapsă și a art. 33, art. 34 și art. 35 C. pen., repunându-se

în individualitatea lor pedepsele aplicate inculpatului.

În baza art. 334

C. proc. pen. s-a schimbat încadrarea juridică a faptelor reținute în sarcina

inculpatului din două infracțiuni, respectiv trafic de droguri de risc

prevăzută de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 și trafic de droguri de

mare risc, prevăzută de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 într-o singură

infracțiune de trafic de droguri de mare risc, prevăzută de art. 2 alin. (2)

din Legea nr. 143/2000.

În baza art. 2

alin. (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen.

și art. 76 lit. a) C. pen. a fost condamnat inculpatul la pedeapsa de 5 ani

închisoare și 3 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute

de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a ll-a, b) și e) C. pen.

În baza art. 334

C. proc. pen. s-a schimbat încadrarea juridică a faptelor reținute în sarcina

inculpatului din două infracțiuni prevăzute de art. 25 C. pen. raportat la art.

3 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, respectiv prevăzută de art. 25 C. pen.

raportat la art. 3 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 (instigare la introducerea

în țară de droguri de risc și instigare la introducerea în țară de droguri de

mare risc) într-o singură infracțiune prevăzută de art. 25 C. pen. raportat la

art. 3 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 (instigare la introducerea în țară de

droguri de mare risc).

În baza art. 25

C. pen. raportat la art. 3 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 74

alin. (1) lit. a) C. pen. și art. 76 alin. (1) lit. a) C. pen. a fost condamnat

inculpatul la pedeapsa de 9 ani închisoare și 6 ani pedeapsa complementară a

interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a ll-a, b)

și e) C. pen.

În baza art. 33

lit. a), art. 34 lit. b) și art. 35 alin. (3) C. pen., inculpatul urmează a

executa pedeapsa cea mai grea, de 9 ani închisoare și 6 ani pedeapsa

complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a)

teza a ll-a, b) și e) C. pen.

A făcut

aplicarea art. 71 și art. 64 lit. a) teza a ll-a, b) și e) C. pen.

A menținut

celelalte dispoziții ale sentinței și a dedus din pedeapsa aplicată

inculpatului, durata arestării preventive de la 13 mai 2009, la 8 decembrie

2010.

Din referatul

întocmit de Biroul de Executări Penale rezultă că MEPI nr. 215 a fost emis la

data de 14 decembrie 2010 în baza extrasului minutei deciziei sus menționate.

acestei decizii, în temeiul art. 386 C. proc. pen., petiționarul N.M. a

formulat contestație în anulare la data de 14 ianuarie 2011, fără a detalia

motivele pe care își întemeiază cererea.

Examinând

contestația în anulare în raport cu lucrările și materialul din dosarul cauzei,

Înalta Curte constată următoarele:

Potrivit

dispozițiilor art. 386 C. proc. pen., împotriva hotărârilor penale definitive

se poate face contestație în anulare în următoarele cazuri:

a) când

procedura de citare a părții pentru termenul la care s-a judecat cauza de către

instanța de recurs nu a fost îndeplinită conform legii;

b) când partea

dovedește că la termenul la care s-a judecat cauza de către instanța de recurs a

fost în imposibilitate de a se prezenta și de a încunoștința instanța despre

această împiedicare;

c) când instanța

de recurs nu s-a pronunțat asupra unei cauze de încetare a procesului penal

dintre cele prevăzute la art. 10 alin. (1) lit. f) - i)

1

, cu privire

la care existau probe în dosar;

d)

când împotriva unei persoane s-au

pronunțat două hotărâri definitive pentru aceeași faptă;

e)

când,

la judecarea recursului sau la rejudecarea cauzei de către

instanța de

recurs, inculpatul prezent nu a fost ascultat, iar ascultarea acestuia este

obligatorie potrivit art. 385/14 alin. (1)

1

ori art. 385/16 alin. (1).

Pe de altă

parte, potrivit dispozițiilor art. 388 C. proc. pen., contestația în anulare

pentru motivele arătate în art. 386 lit. a) – c) și e) poate fi introdusă de

persoana împotriva căreia se face executarea, cel mai târziu în 10 zile de la

începerea executării.

În cauză,

decizia penală nr.4416 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, a

fost pronunțată la data de 8 decembrie 2010, mandatul de executare a pedepsei

închisorii nr. 215 a fost emis la data de 14 decembrie 2010, iar cererea de

contestație în anulare a fost formulată prin avocat la data de 14 ianuarie

2011, fiind înregistrată la această instanță la aceeași dată.

În raport de

aceste date, Înalta Curte constată că cererea de

contestație nu este formulată în termenul de 10 zile

prev. de art. 388 alin. (1)

C. proc. pen.,

astfel că, văzând și dispozițiile art. 391 alin. (2) C. proc. pen., va respinge

ca inadmisibilă cererea de contestație în anulare formulată de contestatorul N.M.

și îl va

obliga pe acesta la plata

cheltuielilor judiciare către stat, în conformitate cu

dispozițiile art.

192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca

inadmisibilă contestația în anulare formulată de contestatorul condamnat N.M. împotriva

deciziei penale nr. 4416 din 08 decembrie 2010, pronunțată de Înalta Curte de

Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr. 2009/113/2009.

Obligă

contestatorul condamnat la plata sumei de 300 lei cu titlu de cheltuieli

judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul parțial

apărătorului desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, se va

avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în

ședință publică, azi 13 aprilie 2011.