ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1781/2011

Asupra excepției de față; În baza lucrărilor dosarului, constată următoarele : Pe rolul Curții de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, se află dosarul nr. 31/46/2011 în care sunt cercetați inculpații: B.N.R. sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prevăzute de art. 26 rap. la art. 215 alin. (1), (2), (3), (4), (5) C. pen., art. 290 C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. (17 acte materiale), art. 290 C. pen. și art. 215 alin. (1), (2) și (3) C. pen. cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. (6 acte materiale), art. 26 rap. la art. 9 lit. b) din Legea nr. 241/2005, toate cu aplic. art. 33 C. pen. și V.M. sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prevăzute de art. 215 alin. (1), (2), (3), (4), (5) C. pen., art. 9 lit. b) din Legea nr. 241/2005, ambele cu aplic.

art. 33 lit. a) C. pen. Prin încheierea din 18 aprilie 2011 pronunțată în dosarul anterior menționat, Curtea de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, printre altele, a respins, ca nefondate, cererile de revocare a măsurii obligării de a nu părăsi țara formulate de inculpații B.N.R. și V.M. In argumentarea acestei hotărâri, instanța fondului a reținut, în esență, că în cauză sunt îndeplinite, în continuare, condițiile prevăzute de art. 136 C. proc. pen., art. 143 C. proc. pen. și art. 145/1 C. proc. pen., cu trimitere la art. 145 C. proc. pen., din probele administrate rezultând indicii temeinice care să facă rezonabilă presupunerea că inculpații B.N.R. și V.M. au săvârșit infracțiunile pentru care au fost trimiși în judecată și că menținerea măsurii obligării de a nu părăsi țara se impune față de stadiul incipient al cercetării judecătorești.

Încheierea pronunțată a fost dată cu recurs. Împotriva acestei încheieri a formulat recurs inculpatul B.N.R. care a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, sub nr. 3602/1/2011. La termenul acordat pentru soluționarea recursului, 2 mai 2011, Înalta Curte, din oficiu, în temeiul disp. art. 302 alin. (1) raportat la art. 385 15 alin. (1) pct. 1 lit. a) teza a II-a C. proc. pen. și art. 141 alin. (1) teza finală C. proc. pen., a pus în discuția părților excepția inadmisibilității recursului declarat de inculpatul B.N.R., concluziile apărătorului recurentului inculpat și ale reprezentatului parchetului fiind redate în practicaua prezentei decizii. Analizând recursul declarat de inculpatul B.N.R.

Înalta Curte constată că acesta este inadmisibil pentru considerentele ce se vor arăta în continuare: Legea procesuală penală a stabilit un cadru corespunzător dispozițiilor art. 129 din Constituția României, revizuită, cu referire la art. 21 din legea fundamentală, pentru realizarea protecției judiciare a drepturilor subiective, de natură a satisface exigențele art. 1, art. 5, art. 6 și art. 13 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. În consecință, revine părții interesate, obligația de a alege și exercita în condițiile legii, calea procesuală prevăzută în Codul de procedură penală. Astfel, corespunzător principiului constituțional al exercitării căilor de atac numai în condițiile legii, legea procesuală penală a reglementat cadrul căilor de atac, determinând hotărârile susceptibile a fi supuse controlului judecătoresc, căile de atac și titularii acestora, precum și cazurile de casare.

Potrivit dispozițiilor art. 141 alin. (1) teza finală C. proc. pen. „încheierea prin care prima instanța sau instanța de apel respinge cererea de revocare, înlocuire sau încetare de drept a măsurii preventive nu este supus a niciunei cai de atac." Totodată, potrivit dispozițiilor art. 385 1 alin. (2) C. proc. pen.:" (2) încheierile pot fi atacate cu recurs numai o data cu sentința sau decizia recurata, cu excepția cazurilor când, potrivit legii, pot fi atacate separat cu recurs." În cauză, prin încheierea din 18 aprilie 2011 a Curții de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, pronunțată în dosarul nr. 31/46/2011 s-au respins, ca nefondate, ca nefondate, cererile de revocare a măsurii obligării de a nu părăsi țara formulate de inculpații B.N.R.

și V.M. Potrivit art. art. 141 alin. (1) teza finală C. proc. pen., această încheiere nu este supusă nici unei căi de atac, mențiunea „ cu recurs" cuprinsă în dispozitivul încheierii atacate fiind, evident, o simplă eroare materială care nu poate constitui fundament pentru promovarea unei căi de atac atâta vreme cât legea interzice expres gradul de jurisdicție. Prin urmare, exercitarea de către inculpatul B.N.R. a căii de atac a recursului în condițiile în care legea interzice, nu este admisibilă potrivit dreptului comun. Recunoașterea unei căi de atac în alte condiții decât cele prevăzute de legea procesuală penală constituie o încălcare a principiului legalității acestora și, din acest motiv, apare ca o soluție inadmisibilă în ordinea de drept.

În consecință, pentru considerentele ce preced și ca urmare a admiterii excepției, conform art. 385 15 pct. 1 lit. a) teza a II a C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de inculpatul B.N.R. împotriva încheierii din 18 aprilie 2011 a Curții de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, pronunțată în dosarul nr. 31/46/2011. Totodată, în baza art. 192 alin. (2) din același cod, Curtea va obliga recurentul inculpat la plata cheltuielilor judiciare, conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de inculpatul B.N.R. împotriva încheierii din 18 aprilie 2011 a Curții de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, pronunțată în dosarul nr. 31/46/2011. Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 2 mai 2011.