ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 536/2012

Asupra recursurilor de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 191 din 15 septembrie 2011 Curtea de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, a respins ca nefondată plângerea formulată de petenta S.A.I., împotriva rezoluțiilor nr. 1143/P/2009 și 1289/11/2/2010 ambele ale Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești. A obligat petenta la plata sumei de 80 lei cheltuieli judiciare către stat. Asupra cauzei penale de față, Curtea de Apel Ploieșiti a reținut următoarele: Prin plângerea adresată acestei instanțe la data de 24 noiembrie 2010, S.A.I. a contestat rezoluțiile nr. 1289/11/2/2010 a procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești și pe cea cu nr. 1143/P/2009 a unui procuror din cadrul aceleiași unități de parchet, susținându-se că o serie de judecători, președinți de instanțe: P.J., G.E., T.G.

și Ș.O.C. au sustras și ținut sub cheie anumite dosare secrete, printre care și dosarul nr. 14/1991 și alte documentații, privind patrimoniul acestei societăți agricole, distrus și furat; toate acestea cu știința numiților N.G., O.P., E.M. și I.P. Prin sentința penală nr. 186 din 10 decembrie 2010 Curtea de Apel Ploiești, constatând că în această plângere s-a făcut referire și la un judecător de la înalta Curtea de Casație și Justiție – P.J. și la secretarul de stat din Ministerul Justiției – T.G., a declinat competența judecării cauzei în favoarea înaltei Curți de Casație și Justiție. Înalta Curte de Casație și Justiție prin sentința nr. 321 din 25 februarie 2011 a trimis plângerea formulată de petiționara S. A.I.

spre competentă soluționare Curții de Apel Ploiești, pe considerentul că din conținutul plângerii penale formulată de petenta și din conținutul rezoluției atacate, rezultă că în cauză nu s- au efectuat acte de cercetare față de intimații nominalizați, aceștia fiind indicați de petiționară în cuprinsul plângerii adresate instanței. S- a apreciat că, neexistând nici un criteriu care să atragă competența materială a înaltei Curți de Casație Justiție, plângerea este greșit îndreptată și a fost trimisă la instanța inițial sesizată. Prin rezoluția nr. 1143/P/2009 din 03 septembrie 2010 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de magistrații judecători și procurori ce au sustras documente din dosarul juridic nr. 14/1991 al societății agricole și din lucrările Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești.

Pentru a dispune astfel, s-a constatat că din cercetările efectuate în cadrul actelor premergătoare au evidențiat că privitor la sustragerea dosarului nr. 14/1991 al Judecătoriei Ploiești, S.A.I. a mai formulat o plângere, ce a făcut obiectul cercetărilor în dosarul nr. 85/P/2010 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, în cauză, prin rezoluția nr. 85/P/2010 din 15 martie 2010 s-a dispus neînceperea urmăririi penale, reținându-se că nu există nici un indiciu de comitere a vreunei fapte prevăzute de legea penală. S-a stabilit că dosarul nr. 14/19914 nu a fost sustras, ci a fost atașat, în cursul anului 2007, la dosarul nr. 1229/281/2007 al Judecătoriei Ploiești (având ca obiect modificări acte constitutive persoane juridice).

La rândul său, dosarul nr. 1229/281/2007 al Judecătoriei Ploiești a fost atașat dosarului penal nr. 212/42/2009 al Curții de Apel Ploiești, având ca obiect plângerea promovată de S.A.I., împotriva rezoluției de neurmărire penală dispusă de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești în dosarul nr. 286/P/2008. Împotriva soluției dispusă de procuror în dosarul nr. 85/P/2010, S.A.I. a formulat plângere, respinsă de procurorul ierarhic prin rezoluția nr. 421/11/2/2010, plângerea vizând aceeași soluție, adresată instanței de judecată a fost, de asemenea, respinsă. Cu privire la celălalt aspect învederat de persoana vătămată în plângere și anume sustragerea unor documente, respectiv nesoluționarea dosarelor nr. 29/VI11/1/2007, respectiv 183/VI11/1/2007 ale Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești s-a constatat că nu se confirmă.

Celelalte două lucrări vizează plângeri prin care S.A.I., prin reprezentant D.M. a sesizat că este nemulțumită de modul în care sunt rezolvate de organele de anchetă plângerile penale referitoare la sustragerea unor bunuri din patrimoniul societății. Ambele lucrări au fost soluționate, prin referatul din 02 februarie 2007, respectiv din 15 februarie 2007 și se află în prezent atașate la dosarul nr. 38/P/2007, aflat în conservare în arhiva unității de parchet. Împotriva celui din urmă referat, S.A.I. a formulat și plângere la instanța de judecată, ce a fost respinsă ca fiind inadmisibilă.

Față de cele de mai sus, cum aspectele sesizare au făcut obiectul cercetărilor și lucrărilor anterioare, soluționate prin neînceperea urmăririi penale, iar soluțiile dispuse în cauză de procuror au fost supuse controlului judecătoresc, s-a dispus neînceperea urmăririi penale vizând sustragerea unor documente din dosare aflate în păstrarea instanțelor judecătorești, respectiv a unor înscrisuri din lucrările înregistrate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, lipsind una din condițiile prevăzute de lege pentru punerea în mișcare a acțiunii penale. Împotriva acestei soluții, s-a formulat plângere la procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești.

Prin rezoluția nr. 1289/11/2/2010 din 29 octombrie 2010 Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești a respins ca neîntemeiată plângerea formulată de S.A.I., împotriva rezoluției procurorului care a soluționat pe fond, în data de 03 septembrie 2010 dosarul nr. 1143/P/2009 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești. S-a apreciat că soluția este justă, iar argumentele expuse de procuror sunt suficiente și nu mai necesită explicații suplimentare. S-a mai precizat prin aceeași rezoluție că, sesizarea ce a stat la baza formulării dosarului penal, ca și cea din prezenta cauză au fost formulate de către numitul D.M. prin exercitarea abuzivă a drepturilor de petiționare.

Examinând acest dosar, în raport de dispozițiile legale incidente în materie art. 278 1 C. proc. pen., de actele premergătoare efectuate în cauză și de susținerile petentului, Curtea a constatat că plângerea este nefondată. Într-adevăr, așa cum a arătat și înalta Curte de Casație și Justiție, în plângerea penală inițială nu este nominalizat nici un judecător care să fi săvârșit faptele de sustragere a documentației privind înființarea petentei sau a altor acte și documente ale acestei societăți agricole (actele constitutive, balanță de verificare). De asemenea, nu au fost nominalizați „judecătorii și procurorii care nu au înregistrat, soluționat cererile de înscriere în fals din dosarele nr. 29/VI11/1/2007 și 183/VI 11/1/2007 ale Parchetului Curții de Apel Ploiești, care au fost sustrase, 31 de înscrisuri, probă penală, începând cu facturile din 1991-1992 de cumpărare patrimoniu propriu S.A.I.

din credite B.A.S.A.". Ca atare, verificările din faza actelor premergătoare au fost efectuate de procurorul ce a dispus rezoluția nr. 1143/P/2009 „in rem", deci cu privire la faptele reclamate și nu cu privire la anumite persoane. Ori, s-a constatat că faptele respective de sustragere a documentelor petentei nu există, iar lucrările Parchetului Curții de Apel Ploiești, pretins sustrase sunt atașate într-un dosar nr. 38/P/2007 aflat în conservare la arhiva acestei unități de parchet. Pe de altă parte, unele dintre aspectele sesizate de petentă, au mai făcut obiectul unor plângeri, soluționate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești și care au fost supuse controlului instanței de judecată, în dosarele nr. 457/42/2010 sau 915/42/2008 ale Curții de Apel Ploiești.

Cum prin prezenta plângere adresată instanței, petenta nu a adus elemente de natură să schimbe în vreun fel situația reținută în cele două rezoluții atacate, Curtea a respins ca nefondată această plângere, în conformitate cu disp. art. 278 1 alin. (8) lit. a) C. proc. pen. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs petiționara. Recursul este inadmisibil. Prin Legea nr. 202/2010 au fost aduse modificări Codului de procedură penală, de natură a contribui la accelerarea soluționării proceselor, între acestea regăsindu-se și suprimarea unor căi de atac, cum este cazul recursului împotriva hotărârilor pronunțate în procedura prevăzută în art. 278 1 C. proc. pen. În acest sens, potrivit art. 278 1 alin. (10) C. proc.

pen., astfel cum a fost modificat prin art. XVIII pct. 39 din Legea nr. 202/2010, hotărârea prin care judecătorul soluționează plângerea împotriva rezoluțiilor sau ordonanțelor procurorului de netrimitere în judecată este definiți vă. Aceste modificări au impus inserarea în cuprinsul legii a unor dispoziții tranzitorii, care se regăsesc în dispozițiile art. XXIV. În privința căilor de atac, singura normă tranzitorie se regăsește în alin. (1) al art. XXIV, iar aceasta stabilește, cu claritate, drept criteriu pentru aplicarea modificărilor prevăzute de lege, data pronunțării hotărârii ce se dorește a fi atacată. Acest criteriu corespunde atât principiului potrivit căruia legea procesual penală este de imediată aplicare, cât și spiritului Legii nr. 202/2010, care s-a dorit a fi un instrument de simplificare și accelerare a procedurilor, cu efecte imediate.

În consecință, constatând că în speță sentința instanței de fond a fost pronunțată la data de 15 septembrie 2011, așadar ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 202/2010, înalta Curte de Casație și Justiție reține că această hotărâre este definitivă, mențiune existentă de altfel atât în minuta, cât și dispozitivul sentinței atacate. În această situație, întrucât petiționarul a formulat o cale de atac neprevăzută de legea în vigoare, Înalta Curte de Casație și Justiție a respins, ca inadmisibil, recursul cu care a fost învestită, conform art. 385 15 pct. 1 lit. a) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca inadmisibil recursul declarat de petiționara S.A.I., prin reprezentant D.M. împotriva sentinței penale nr. 191 din 15 septembrie 2011 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie. Obligă recurenta petiționară la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 22 februarie 2012.