ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 536/2012

Asupra

recursurilor de față;

În baza

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința

penală nr. 191 din 15 septembrie 2011 Curtea de Apel Ploiești, secția penală și

pentru cauze cu minori și de familie, a respins ca nefondată plângerea

formulată de petenta S.A.I., împotriva rezoluțiilor nr. 1143/P/2009 și

1289/11/2/2010 ambele ale Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești.

A obligat petenta la plata sumei de 80 lei cheltuieli

judiciare către stat.

Asupra cauzei penale de

față, Curtea de Apel Ploieșiti a reținut

următoarele:

Prin plângerea adresată acestei instanțe la data de 24

noiembrie 2010, S.A.I. a contestat rezoluțiile

nr.

1289/11/2/2010 a procurorului

general al Parchetului de pe lângă

Curtea

de Apel Ploiești și pe cea cu nr. 1143/P/2009 a unui procuror din cadrul

aceleiași unități de parchet, susținându-se că o serie de judecători, președinți

de instanțe: P.J., G.E.,

T.G. și Ș.O.C.

au sustras și ținut sub

cheie anumite

dosare secrete, printre care și dosarul nr. 14/1991 și alte documentații,

privind patrimoniul acestei societăți agricole, distrus și

furat; toate acestea cu știința numiților N.G., O.P.,

E.M. și I.P.

Prin sentința

penală nr. 186 din 10 decembrie 2010 Curtea de Apel

Ploiești, constatând că în această plângere s-a

făcut referire și la un

judecător de

la înalta Curtea de Casație și Justiție – P.J. și la

secretarul de stat

din Ministerul Justiției – T.G., a declinat competența judecării cauzei în

favoarea înaltei Curți de Casație și Justiție.

Înalta Curte de Casație și Justiție prin sentința nr. 321

din 25

februarie 2011 a trimis plângerea

formulată de petiționara S.

A.I. spre

competentă soluționare Curții de Apel Ploiești,

pe considerentul că din

conținutul plângerii penale formulată de

petenta

și din conținutul rezoluției atacate, rezultă că în cauză nu s-

au

efectuat acte de cercetare față de intimații nominalizați, aceștia

fiind indicați de petiționară în cuprinsul

plângerii adresate instanței. S-

a apreciat că, neexistând nici un

criteriu care să atragă competența materială a înaltei Curți de Casație

Justiție, plângerea este greșit îndreptată și a fost trimisă la instanța

inițial sesizată.

Prin rezoluția nr. 1143/P/2009 din 03 septembrie 2010 a

Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești s-a dispus neînceperea

urmăririi penale față de magistrații judecători și procurori ce au sustras

documente din dosarul juridic nr. 14/1991 al societății agricole și din

lucrările Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești.

Pentru a dispune astfel, s-a constatat că din cercetările

efectuate în cadrul actelor premergătoare au evidențiat că privitor la

sustragerea dosarului nr. 14/1991 al Judecătoriei Ploiești, S.A.I. a mai

formulat o plângere, ce a făcut obiectul cercetărilor în dosarul nr. 85/P/2010

al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, în cauză, prin rezoluția nr.

85/P/2010 din 15 martie 2010 s-a dispus neînceperea urmăririi penale,

reținându-se că nu există nici un indiciu de comitere a vreunei fapte prevăzute

de legea penală.

S-a stabilit că dosarul nr. 14/19914 nu a fost sustras,

ci a fost atașat, în cursul anului 2007, la dosarul nr. 1229/281/2007 al

Judecătoriei Ploiești (având ca obiect modificări acte constitutive persoane

juridice).

La rândul său, dosarul nr. 1229/281/2007 al

Judecătoriei Ploiești a fost atașat dosarului penal nr. 212/42/2009 al Curții

de Apel Ploiești, având ca obiect plângerea promovată de S.A.I., împotriva

rezoluției de neurmărire penală dispusă de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel

Ploiești în dosarul nr. 286/P/2008.

Împotriva soluției dispusă de procuror în dosarul nr. 85/P/2010,

S.A.I. a formulat plângere, respinsă de procurorul ierarhic prin rezoluția nr. 421/11/2/2010,

plângerea vizând aceeași soluție, adresată instanței de judecată a fost, de

asemenea, respinsă.

Cu privire la celălalt aspect învederat de persoana vătămată

în plângere și anume sustragerea unor documente, respectiv nesoluționarea

dosarelor nr. 29/VI11/1/2007, respectiv 183/VI11/1/2007 ale Parchetului de pe

lângă Curtea de Apel Ploiești s-a constatat că nu se confirmă.

Celelalte două lucrări vizează plângeri prin care S.A.I.,

prin reprezentant D.M. a sesizat că este nemulțumită de modul în care sunt

rezolvate de organele de anchetă plângerile penale referitoare la sustragerea

unor bunuri din patrimoniul societății.

Ambele lucrări au fost soluționate, prin referatul din

02 februarie 2007, respectiv din 15 februarie 2007 și se află în prezent

atașate la dosarul nr. 38/P/2007, aflat în conservare în arhiva unității de

parchet.

Împotriva celui din urmă referat, S.A.I. a formulat și

plângere la instanța de judecată, ce a fost respinsă ca fiind inadmisibilă.

Față de cele de mai sus, cum aspectele sesizare au făcut

obiectul cercetărilor și lucrărilor anterioare, soluționate prin neînceperea

urmăririi penale, iar soluțiile dispuse în cauză de procuror au fost supuse

controlului judecătoresc, s-a dispus neînceperea urmăririi penale vizând sustragerea

unor documente din dosare aflate în păstrarea instanțelor judecătorești,

respectiv a unor înscrisuri din lucrările înregistrate de Parchetul de pe lângă

Curtea de Apel Ploiești, lipsind una din condițiile prevăzute de lege pentru

punerea în mișcare a acțiunii penale.

Împotriva acestei soluții, s-a formulat plângere la

procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești.

Prin rezoluția nr. 1289/11/2/2010 din 29 octombrie 2010

Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești a respins

ca neîntemeiată plângerea formulată de S.A.I., împotriva rezoluției

procurorului care a soluționat pe fond, în data de 03 septembrie 2010 dosarul nr.

1143/P/2009 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești.

S-a apreciat că soluția este justă, iar argumentele expuse de

procuror sunt suficiente și nu mai necesită explicații suplimentare.

S-a mai precizat prin aceeași rezoluție că, sesizarea ce a

stat la baza formulării dosarului penal, ca și cea din prezenta cauză au fost

formulate de către numitul D.M. prin exercitarea abuzivă a drepturilor de

petiționare.

Examinând acest dosar, în raport de dispozițiile legale

incidente în materie art. 278

1

C. proc. pen., de actele

premergătoare efectuate în cauză și de susținerile petentului, Curtea a

constatat că plângerea este nefondată.

Într-adevăr, așa cum a arătat și înalta Curte de Casație și

Justiție, în plângerea penală inițială nu este nominalizat nici un judecător

care să fi săvârșit faptele de sustragere a documentației privind înființarea

petentei sau a altor acte și documente ale acestei societăți agricole (actele

constitutive, balanță de verificare). De asemenea, nu au fost nominalizați

„judecătorii și procurorii care nu au înregistrat, soluționat cererile de

înscriere în fals din dosarele nr. 29/VI11/1/2007 și 183/VI 11/1/2007 ale

Parchetului Curții de Apel Ploiești, care au fost sustrase, 31 de înscrisuri,

probă penală, începând cu facturile din 1991-1992 de cumpărare patrimoniu

propriu S.A.I. din credite B.A.S.A.".

Ca atare, verificările din faza actelor premergătoare au fost

efectuate de procurorul ce a dispus rezoluția nr. 1143/P/2009 „in rem",

deci cu privire la faptele reclamate și nu cu privire la anumite persoane.

Ori, s-a constatat că faptele respective de sustragere a

documentelor petentei nu există, iar lucrările Parchetului Curții de Apel

Ploiești, pretins sustrase sunt atașate într-un dosar nr. 38/P/2007 aflat în

conservare la arhiva acestei unități de parchet.

Pe de altă parte, unele dintre aspectele sesizate de petentă,

au mai făcut obiectul unor plângeri, soluționate de Parchetul de pe lângă

Curtea de Apel Ploiești și care au fost supuse controlului instanței de

judecată, în dosarele nr. 457/42/2010 sau 915/42/2008 ale Curții de Apel

Ploiești.

Cum prin prezenta plângere adresată instanței, petenta nu a

adus elemente de natură să schimbe în vreun fel situația reținută în cele două

rezoluții atacate, Curtea a respins ca nefondată această plângere, în

conformitate cu disp. art. 278

1

alin. (8) lit. a) C. proc. pen.

Împotriva

acestei sentințe a declarat recurs petiționara.

Recursul

este inadmisibil.

Prin Legea nr. 202/2010 au fost aduse modificări Codului de

procedură penală, de natură a contribui la accelerarea soluționării proceselor,

între acestea regăsindu-se și suprimarea unor căi de atac, cum este cazul

recursului împotriva hotărârilor pronunțate în procedura prevăzută în art. 278

1

C. proc. pen.

În acest sens, potrivit art. 278

1

alin. (10)

C. proc. pen., astfel cum a fost modificat prin art. XVIII pct. 39 din Legea nr.

202/2010, hotărârea prin care judecătorul soluționează plângerea împotriva

rezoluțiilor sau ordonanțelor procurorului de netrimitere în judecată este

definiți vă. Aceste modificări au impus inserarea în cuprinsul legii a unor

dispoziții tranzitorii, care se regăsesc în dispozițiile art. XXIV.

În privința căilor de atac, singura normă tranzitorie

se regăsește în alin. (1) al art. XXIV, iar aceasta stabilește, cu claritate,

drept criteriu pentru aplicarea modificărilor prevăzute de lege, data

pronunțării hotărârii ce se dorește a fi atacată.

Acest criteriu

corespunde atât principiului potrivit căruia legea procesual penală este de

imediată aplicare, cât și spiritului Legii nr.

202/2010, care s-a dorit

a fi un instrument de simplificare și accelerare a procedurilor, cu efecte

imediate.

În consecință, constatând

că în speță sentința instanței de fond

a fost pronunțată la data de 15

septembrie 2011, așadar ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 202/2010,

înalta Curte de Casație și

Justiție reține

că această hotărâre este definitivă, mențiune existentă de altfel atât în

minuta, cât și dispozitivul sentinței atacate.

În această situație,

întrucât petiționarul a formulat o cale de atac

neprevăzută de legea în vigoare, Înalta Curte de Casație și Justiție a

respins, ca inadmisibil, recursul cu care a fost învestită, conform art.

385

15

pct. 1 lit. a) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca

inadmisibil recursul declarat de petiționara S.A.I., prin reprezentant D.M.

împotriva sentinței penale nr. 191 din 15

septembrie 2011 a Curții de

Apel

Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.

Obligă recurenta

petiționară la plata sumei de 200 lei cu titlu de

cheltuieli judiciare

către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 22 februarie

2012.