ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1822/2011
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1822/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)
Asupra
recursului de față,
Din examinarea
lucrărilor dosarului, constată următoarele:
La data 18
martie 2009 reclamanta comuna Agigea prin Primar a învestit Curtea de Apel
Constanța cu o acțiune formulată în contradictoriu cu Guvernul României,
Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, C.N.A.C.N. SA Constanța
solicitând anularea parțială a mențiunilor din anexa 16 - poziția MF 33595 a
M.G. 1705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din
domeniul public al statului - în ceea ce privește apartenența la domeniul
public al statului al activelor : Bieful
II
situat
între ecluza Cernavodă și Agigea; depozitul de pământ în suprafață de 7,20 ha,
depozit de pământ în suprafață de 54 ha, cu cheltuieli de judecată.
In motivarea
acțiunii a arătat reclamanta că în temeiul unui proces-verbal încheiat la 22
martie 1990 între D.G.A.I.A. / U.J.T.L. și comuna Agigea s-a realizat
predarea-primirea unei suprafețe de 100 ha reprezentând pășune, reprezentând
parcelele A387/4, 396, 387/2, 394, 391, 388/1, 433/2, 443/5, 387, 386/2, 399/3,
181/1, 418/3, 419/6, 181/2 și 14 ha de-a lungul Canalului Dunărea - Marea
Neagră.
Ulterior, prin
Ordinul 32/94 al Prefectului Județului Constanța s-a reconstituit islazul comunei
Agigea - în suprafață de 130 ha.
În perimetrul
acestei suprafețe de teren,menționată mai sus, a arătat reclamanta că se
regăsesc și activele depozit de pământ, Agigea C, depozit de pământ gmd.
Inițial,
aceste suprafețe de teren au fost preluate de Administrația Canalului Dunărea
Marea Neagră, în vederea organizării de șantier pentru obiectivul Canalul
Dunărea Marea-Neagră.
Operațiunea
juridică a preluării a constat în acordarea gratuită a dreptului de folosință
asupra acestora, fără a se realiza procedurile de expropriere prin scoaterea
din circuitul agricol, conform Decretului nr. 17/1981 și Decretului nr.
91/1982.
A arătat
reclamanta că deși la finalizarea lucrărilor (în anul 1984) suprafețele de
teren preluate urmau a fi restituite comunei Agigea, astfel că nerealizându-se
acest lucru activele au fost expropriate din domeniul privat al comunei Agigea
și transferate în domeniul public al statului în mod nelegal și abuziv - fără
dreaptă și prealabilă despăgubire.
Pârâtul
Guvernul României a formulat întâmpinare pe calea căreia a invocat tardivitatea
formulării acțiunii.
Prin sentința
nr. 183/CA din 18 mai 2010 Curtea de Apel Constanța a respins ca nefondată
acțiunea formulată de reclamanta comuna Agigea prin Primar.
Pentru a
pronunța această hotărârea, Curtea a reținut că demersul reclamantei nu este
întemeiat atâta vreme cât bunurile ce fac obiectul actului administrativ
contestat în speță sunt parte integrantă a obiectivului de investiție canalul
Dunăre Marea Neagră, iar atestarea acestora ca aparținând domeniului public al
statului s-a făcut cu respectarea dispozițiilor Legii 213/1998, respectiv prin
emiterea unei hotărâri de Guvern, la emiterea căreia s-au respectat atât
dispozițiile constituționale cât și cele prevăzute în Legea nr. 24/2000 privind
tehnica legislativă.
Hotărârea
contestată a fost adoptată de Executiv prin însușirea proiectului inițial, de
la acea dată, de Ministerul Finanțelor Publice, ca organ de specialitate al
administrației publice centrale cu atribuții și competențe în acest domeniu.
La elaborarea
actului au fost respectate dispozițiile Legii nr. 24/2000 privind normele de
tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată precum și
cele cuprinse în Regulamentul privind procedurile, la nivelul Guvernului,
pentru elaborarea, avizelor și prezentarea proiectelor de acte normative spre
adoptare, aprobat prin H.G. nr. 50/2005, republicată, cu modificările și
completările ulterioare, în vigoare la acea dată. Proiectul a fost avizat de
către Ministerul Justiției, care potrivit art. 8 alin. (6) din Regulamentul mai
sus menționat „ avizează proiectele de acte normative exclusiv din punct de
vedere al legalității, încheind succesiunea operațiunilor din etapa de
avizare".
Art. 20 din
Legea nr. 213/1998 prevede, la alin. (1), că „ Inventarul bunurilor din domeniul
public al statului se întocmește, după caz, de ministere, de celelalte organe
de specialitate ale administrației publice centrale, precum și de autoritățile
publice centrale care au în administrare asemenea bunuri", iar la alin. (2)
Centralizarea inventarului menționat la alin. (1) se realizează de către
Ministrul Finanțelor și se supune spre aprobare Guvernului.
In temeiul
acestor dispoziții, ministerele, organele de specialitate ale administrației
publice centrale și instituțiile publice care aveau în administrare bunuri
aparținând domeniului public al statului, au reactualizat inventarele acestor
bunuri și l-au transmis, spre centralizare, Ministerului Economiei și
Finanțelor.
Astfel cum
reiese și din Nota de Fundamentare ce a însoțit proiectul actului administrativ
atacat, de la data intrării în vigoare a H.G. nr. 2060/2004 și până la
adoptarea H.G. nr. 1705/2006, în inventarele bunurilor din domeniul public al
statului au intervenit modificări ca urmare a mișcărilor și transferurilor de
bunuri în/ din domeniul public al statului, care nu fuseseră operate la
momentul efectuării acestora în inventarele depuse și aprobate de către
ministerele, celelalte organe de specialitate ale administrației publice
centrale și instituțiile publice care aveau în administrare asemenea bunuri.
Imobilul în
discuție a fost inventariat ca aparținând domeniului public al statului,
figurând, succesiv, în anexele la hotărârile de Guvern pentru aprobarea
inventarelor bunurilor ce aparțin domeniului public al statului ( din anul 2000
până în prezent) - în administrarea Ministerului Transporturilor și
Infrastructurii.
Potrivit
susținerilor pârâtelor, persoanele fizice care au fost expropriate cu ocazia
edificării Canalului Dunăre - Marea Neagră, au primit despăgubiri iar cei nemulțumiți
au formulat notificări în temeiul Legii nr. 10/2001.
A arătat și
dovedit pârâta CN A.C.N. SA că a acordat despăgubiri persoanelor expropriate la
data începerii construirii canalului navigabil și care au formulat notificări
în temeiul Legii 10/2001 , iar în unele cazuri încă mai analizează cererile de
acordare de despăgubiri primite ulterior .
Un alt aspect
susținut și necontestat de către pârâta C.N. A.C.N. SA este și acela conform cu
care odată cu exproprierea bunurilor respective, majoritatea proprietarilor au
fost despăgubiți de statul român încă de la momentul la care au fost
deposedați.
Cererea
reclamantei apare ca nefondată și din perspectiva faptului că nu s-a făcut
dovada că activele menționate s-ar fi aflat în proprietatea privată a comunei
Agigea.
Împotriva
sentinței pronunțată de instanța de fond a declarat recurs Comuna Agigea prin
Primar.
Înalta Curte
sesizată cu soluționarea acestei cauze, mai înainte de a cerceta motivele
invocate, constată că recurenta-reclamantă a formulat o cerere de renunțare la
judecată.
Manifestarea
de voință în sensul de a se renunța la judecată, reprezintă o desistare, care
nu este supusă cenzurii Înaltei Curți, conform principiului disponibilității
care guvernează procesul civil.
Văzând
dispozițiile prevăzute de art. 246 alin. (1) C. proc. civ., în conformitate cu
care se poate renunța oricând la judecată, fie verbal în ședință, fie prin
cerere scrisă și având în vedere dispozițiile art. 129 alin. (6) C. proc. civ.,
Înalta Curte va lua act de renunțarea la judecarea recursului declarat de
Comuna Agigea prin Primar.
PENTRU
ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D I
S P U N E
Ia act de
renunțarea la judecarea recursului declarat de comuna Agigea prin Primar
împotriva sentinței nr. 183/CA din 18 mai 2010 a Curții de Apel Constanța, secția
comercială, maritimă și fluvială, contencios administrativ și fiscal.
Irevocabilă.
Pronunțată în
ședință publică, astăzi 29 martie 2011.