ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3030/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea formulată la data de 18 noiembrie 2009, reclamanta SC N.L. I.F.N. SA București a chemat în judecată D.G.F.P. Sibiu, solicitând suspendarea executării deciziei de impunere nr. 852 din 28 octombrie 2009, a dispoziției de măsuri nr. 10514 din 28 octombrie 2009 și a raportului de inspecție fiscală nr. 10513 din 28 octombrie 2009 prin care au fost stabilite obligații fiscale suplimentare de 9.164.766 lei TVA și 1.551.482 lei majorări de întârziere. În motivarea cererii, reclamanta a arătat că sunt întrunite condițiile art. 14 din Legea nr. 554/2004, pentru suspendarea executării actelor administrative, respectiv existența unui caz bine justificat și iminența pagubei.

Prin sentința civilă nr. 4406 din 9 decembrie 2009 Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea și a dispus suspendarea executării actelor administrative până la soluționarea în fond a cererii de anulare. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut că, având în vedere durata excesiv de mare a inspecției fiscale s-a creat aparența încălcării prevederilor art. 104 C. proc. fisc., potrivit cărora controlul nu poate depăși 6 luni. Instanța a mai constatat că este îndeplinită și cea de-a doua condiție, privind prevenirea unei pagube iminente, în raport de valoarea însemnată a obligațiilor fiscale suplimentare stabilite și de riscul de a fi blocată activitatea societății reclamante.

Împotriva sentinței a declarat recurs pârâta D.G.F.P. Sibiu, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. Astfel, pârâta a învederat că în cauză nu s-a făcut dovada existenței unui caz bine justificat, instanța neavând în vedere faptul că în calculul duratei inspecției fiscale nu se include perioada 31 martie 2008 - 4 iunie 2009, controlul fiind întrerupt în condițiile legii. S-a mai arătat că reclamanta nu a făcut nici dovada întinderii pagubei ce ar fi suferit-o prin executarea deciziei de impunere, astfel încât s-a reținut în mod eronat că sunt îndeplinite cerințele art. 14 din Legea nr. 554/2004. Analizând actele și lucrările dosarului în raport de motivele invocate și de prevederile art. 304 și art. 304 1 C. proc.

civ., Curtea va constata că recursul este nefondat, urmând a fi respins ca atare. Astfel, Curtea constată că instanța de fond a apreciat în mod corect că sunt întrunite cerințele art. 14 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004. Existența cazului bine justificat nu presupune prezentarea unor dovezi de nelegalitate evidentă, o asemenea cerință echivalând cu prejudecarea fondului cauzei. Împrejurările de natură a crea o îndoială asupra legalității actelor administrative atacate în cauză, în condițiile în care nu se pot antama în această etapă procesuală aspecte de fond, rezultă din aparenta depășire nejustificată a duratei inspecției fiscale, aspect suficient pentru a concluziona asupra existenței cazului bine justificat.

În acord cu instanța de fond, Curtea reține că și cerința pagubei iminente ce s-ar produce reclamantei în cazul executării imediate este îndeplinită, nu neapărat în considerarea valorii însemnate a obligațiilor fiscale, ci față de specificul activității societății și de interesul angajaților acestora ce ar putea fi direct afectați, prin pierderea locurilor de muncă. Față de cele expuse mai sus, Curtea va respinge recursul formulat ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de pârâta D.G.F.P. Sibiu împotriva sentinței nr. 4406 din 9 decembrie 2009 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 9 iunie 2010.