ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3030/2010

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin acțiunea formulată la data de 18 noiembrie

2009, reclamanta SC N.L. I.F.N. SA București a chemat în judecată D.G.F.P.

Sibiu, solicitând suspendarea executării deciziei de impunere nr. 852 din 28

octombrie 2009, a dispoziției de măsuri nr. 10514 din 28 octombrie 2009 și a

raportului de inspecție fiscală nr. 10513 din 28 octombrie 2009 prin care au

fost stabilite obligații fiscale suplimentare de 9.164.766 lei TVA și 1.551.482

lei majorări de întârziere.

În motivarea cererii, reclamanta a arătat

că sunt întrunite condițiile art. 14 din Legea nr. 554/2004, pentru suspendarea

executării actelor administrative, respectiv existența unui caz bine justificat

și iminența pagubei.

Prin sentința civilă nr. 4406 din 9

decembrie 2009 Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ și

fiscal, a admis acțiunea și a dispus suspendarea executării actelor

administrative până la soluționarea în fond a cererii de anulare.

Pentru a pronunța această hotărâre,

instanța a reținut că, având în vedere durata excesiv de mare a inspecției

fiscale s-a creat aparența încălcării prevederilor art. 104 C. proc. fisc.,

potrivit cărora controlul nu poate depăși 6 luni.

Instanța a mai constatat că este

îndeplinită și cea de-a doua condiție, privind prevenirea unei pagube iminente,

în raport de valoarea însemnată a obligațiilor fiscale suplimentare stabilite

și de riscul de a fi blocată activitatea societății reclamante.

Împotriva sentinței a declarat

recurs pârâta D.G.F.P. Sibiu, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Astfel, pârâta a învederat că în

cauză nu s-a făcut dovada existenței unui caz bine justificat, instanța neavând

în vedere faptul că în calculul duratei inspecției fiscale nu se include

perioada 31 martie 2008 - 4 iunie 2009, controlul fiind întrerupt în condițiile

legii.

S-a mai arătat că reclamanta nu a

făcut nici dovada întinderii pagubei ce ar fi suferit-o prin executarea

deciziei de impunere, astfel încât s-a reținut în mod eronat că sunt

îndeplinite cerințele art. 14 din Legea nr. 554/2004.

Analizând actele și lucrările

dosarului în raport de motivele invocate și de prevederile art. 304 și art. 304

1

C. proc. civ., Curtea va constata că recursul este nefondat, urmând a fi

respins ca atare.

Astfel, Curtea constată că instanța

de fond a apreciat în mod corect că sunt întrunite cerințele art. 14 alin. (1)

din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004.

Existența cazului bine justificat nu

presupune prezentarea unor dovezi de nelegalitate evidentă, o asemenea cerință

echivalând cu prejudecarea fondului cauzei.

Împrejurările de natură a crea o

îndoială asupra legalității actelor administrative atacate în cauză, în condițiile

în care nu se pot antama în această etapă procesuală aspecte de fond, rezultă

din aparenta depășire nejustificată a duratei inspecției fiscale, aspect

suficient pentru a concluziona asupra existenței cazului bine justificat.

În acord cu instanța de fond, Curtea

reține că și cerința pagubei iminente ce s-ar produce reclamantei în cazul

executării imediate este îndeplinită, nu neapărat în considerarea valorii

însemnate a obligațiilor fiscale, ci față de specificul activității societății

și de interesul angajaților acestora ce ar putea fi direct afectați, prin

pierderea locurilor de muncă.

Față de cele expuse mai sus, Curtea

va respinge recursul formulat ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâta

D.G.F.P. Sibiu împotriva sentinței nr. 4406 din 9 decembrie 2009 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 9 iunie 2010.