ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1747/2011

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Sentința nr. 143/F/CA din 18 mai 2010 a Curții de Apel Alba Iulia a fost respinsă excepția lipsei procedurii prealabile și a fost respinsă acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta S.C. S.E.L. S.R.L. Blaj împotriva pârâților Guvernul României și Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut faptul că, prin acțiunea înregistrată la Curtea de Apel Alba Iulia sub Dosarul nr. 330/57/2010, reclamanta S.C. S.E.L. S.R.L.

Blaj a chemat în judecată pârâții Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale și Guvernul României solicitând ca prin hotărârea judecătorească să se dispună: obligarea pârâtului Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale să întocmească documentația necesară și să sesizeze Guvernul României pentru a emite hotărâre de guvern prin care să declare stare de calamitate naturală în cazul fenomenului de secetă din primăvara anului 2009 în județul Alba, obligarea Guvernului României să emită hotărâre de guvern prin care să declare stare de calamitate naturală în cazul fenomenului de secetă din primăvara anului 2009 în județul Alba, obligarea Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale să achite reclamantului sumele de bani stabilite drept pagubă ca urmare a fenomenului natural de secetă din primăvara anului 2009, respectiv 11.950 RON pentru cultura de grâu și 11.595 RON pentru cultura de orz, plus dobânda legală aferentă începând cu 1 ianuarie 2010, în caz de refuz, obligarea pârâților la plata de daune cominatorii în cuantum de 300 RON/fiecare zi de întârziere de la data rămânerii irevocabile a hotărârii judecătorești, cu obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată.

Prin întâmpinare Guvernul României a invocat lipsa calității procesuale pasive pentru capetele 1 și 3 din acțiune, iar pentru capătul 2 susține că reclamanta nu a îndeplinit procedura prealabilă prevăzută de art. 7 din Legea 554/2004, iar pe fond susține că reclamanta nu a dovedit îndeplinirea condițiilor impuse de Legea nr. 381/2002, nedovedind în cauză că reclamanta a înregistrat pagube prin secetă excesivă persistentă în timp, pe areale extinse, pe terenuri neamenajate pentru irigații și pentru care nu exista posibilitatea amenajării pentru irigații, că avea asigurate culturile, că a întreținut culturile agricole potrivit tehnologiilor, luând măsuri pentru prevenirea atacului de boli și dăunători.

Pârâtul Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale a solicitat respingerea acțiunii reclamantei împotriva sa ca rămasă fără obiect, întrucât, a înaintat, în temeiul art. 13 și 14 din Legea nr. 381/2002, în 25 septembrie 2009, Guvernului României documentația necesară pentru emiterea hotărârii de declarare a stării de calamitate, o atare documentație nu se rezumă doar la culturile reclamantei ci vizează o situație generalizată la nivelul întregii țări, față de care reclamanta nu justifică un interes personal și direct. Față de cererea de obligare la plata de despăgubiri pârâtul apreciază acțiunea reclamantei ca prematură, nefiind posibilă vreo plată decât dacă se adoptă o hotărâre de guvern.

Totodată reclamanta nu a îndeplinit procedura prevăzută de Legea nr. 381/2002 și nu a făcut dovada că a respectat termenele și condițiile legii. Instanța de fond a reținut că apărările pârâtelor vizând lipsa calității lor procesuale pasive nu sunt raportate la obiectul cererii de chemare în judecată, întrucât reclamanta nu a solicitat obligarea Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale să emită hotărâre de guvern, ci Guvernului României să emită hotărâre de guvern, iar pârâtului Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale să sesizeze Guvernul României cu documentația necesară emiterii hotărârii de guvern. Prin urmare, pârâtele au fiecare, pentru capetele de cerere formulate de reclamantă împotriva lor, calitate procesuală pasivă.

În ce privește excepția lipsei procedurii prealabile potrivit art. 7 din Legea nr. 554/2004 se constată că față de obiectul acțiunii procedura prealabilă nu este necesară în condițiile art. 7 din Legea nr. 554/2004. Aceasta se impune doar dacă se solicită anularea unui act administrativ unilateral sau bilateral, însă nu și în cazul actelor administrative asimilate conform art. 2 lit. c) raportat la art. 2 lit. h) și i) din Legea nr. 554/2004. Sigur că în procedura specială a Legii nr. 381/2002 reclamanta trebuia să facă dovada că a îndeplinit toate etapele necesare întocmirii documentației la nivelul Direcției Generale pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală pentru a justifica dreptul în care este vătămat prin refuzul pârâtelor.

Pentru a putea beneficia de despăgubiri, instanța de fond a reținut că prevederile din Legea nr. 381/2002 și din Normele metodologice de aplicare stabilesc obligațiile pe care trebuie să le îndeplinească producătorii agricoli pentru a beneficia de despăgubiri și anume, producătorul agricol afectat are obligația, în prealabil: a) să declare și înregistreze culturile agricole, contractele de concesionare și arendare în registrele agricole deschise la nivel de ramură, oraș sau sector; b) să întrețină culturile agricole potrivit tehnologiilor și să ia măsuri pentru prevenirea atacului de boli și dăunători; c) să facă dovada efectuării lucrărilor agricole menționate, pentru a se putea stabili nivelul cheltuielilor efectuate la culturile agricole și plantațiile care au fost afectate; d) de a depune înștiințare, în scris, cel mai târziu în 48 de ore de la data producerii evenimentului, în cazul vătămării culturilor agricole, la primăria pe raza teritorială unde s-au produs fenomenele, conform modelului prezentat în anexa 1 la Ordinul nr. 419/2002, cu respectarea metodologiei de lucru reglementată de Legea nr. 381/2002.

Prevederile legale impun producătorului agricol, care solicită acordarea de despăgubiri, să facă dovada că terenul nu a fost amenajat pentru irigat ori că nu există posibilitatea amenajării unui sistem de irigare, prin racordarea producătorului agricol la sistemul de irigare preexistent. Instanța a reținut că la dosar sunt depuse procesul-verbal de constatare întocmite de Comisia de constatare și evaluarea pagubelor din 29 mai 2009 și din 27 august 2009 din care rezultă că reclamanta a formulat Înștiințarea din 25 mai 2009 cu privire la calamitarea parțială a culturilor sale de 125 ha orz și 125 ha grâu, însă nu a fost depusă la dosar, astfel încât instanța nu a putut verifica dacă ea cuprinde data producerii evenimentului, elemente necesare pentru a determina dacă s-au respectat termenele.

În 29 mai 2009 se constată pagubele preliminare parțiale la aceste culturi, iar în 17 august 2009 sunt stabilite pagubele finale la recoltare. Din actele de constatare menționate rezultă că aceste culturi erau asigurate și au fost efectuate lucrările conform tehnologiilor, nefiind identificate boli și dăunători. Instanța a apreciat că reclamanta nu a făcut dovada că terenurile nu au fost amenajate pentru irigat. Legea nu cere dovada că terenul nu a fost irigat, ci dovada că terenul nu este amenajat pentru irigații ori că nu există posibilitatea amenajării la irigat, prin racordarea producătorului agricol la sistemul de irigare preexistent, însă instanța a constatat că o asemenea dovadă nu a fost făcută.

În concluzie se apreciază că reclamanta nu a justificat îndeplinirea tuturor condițiilor Legii nr. 381/2002 pentru a solicita pârâților îndeplinirea obligațiilor prevăzute de art. 13 și 14 din lege (pentru Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale) și de emitere a unei hotărâri de guvern (pentru Guvernul României), astfel că acțiunea a fost respinsă ca nefondată. Împotriva Sentinței nr. 143/F/CA din 18 mai 2010 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs în termen legal reclamanta S.C. S.E.L. S.R.L. Blaj, prin care s-a solicitat admiterea căii extraordinare de atac și modificarea hotărârii atacate în sensul admiterii acțiunii în contencios administrativ astfel cum a fost formulată.

Reclamanta a învederat, prin motivele de recurs, că hotărârea atacată este nelegală și netemeinică, reținându-se eronat că recurenta nu a făcut dovada că terenurile calamitate nu au fost amenajate pentru irigat. Or, problema amenajării terenurilor în litigiu pentru irigații și a tuturor terenurilor calamitate din județul Alba cuprinse în documentația întocmită de către Direcția Agricolă a județului Alba este inutil a se mai analiza întrucât este îndeobște cunoscut, ca fapt notoriu, că în județul Alba nu există nici un teren amenajat pentru irigații. Pe de altă parte, procedura de constatare a pagubelor produse de calamități naturale este bine reglementată și etapizată, astfel că dacă nu sunt îndeplinite toate condițiile prevăzute de lege, Direcția Agricolă județeană nu se implică în procedura de constatare și evaluare a pagubelor.

Din moment ce Direcția Agricolă a județului Alba a întocmit procesul-verbal tip de constatare și evaluare a pagubelor ca urmare a calamității naturale, atât ca urmare a cererii exprese a reclamantei cât și ca urmare a cererii celorlalți agenți economici din sectorul agricol al județului Alba, înseamnă că toate prevederile legale au fost îndeplinite. O dovadă în plus în acest sens o constituie faptul că Ministerul Agriculturii a centralizat pe țară efectul calamității naturale în litigiu și a propus Guvernului României să emită hotărâre de guvern pentru acordarea despăgubirilor. De aceea, nu se poate concepe că Ministerul Agriculturii nu a verificat riguros îndeplinirea tuturor condițiilor legale impuse de lege pentru a opera antrenarea răspunderii statului pentru acoperirea despăgubirilor.

Dar, dacă instanța de fond avea îndoieli asupra împrejurării că terenul în litigiu ar fi fost amenajat pentru irigații, în virtutea rolului activ și al bunului simț ar fi putut să impună părților clarificarea acestei chestiuni. Însă instanța de fond nu a cerut o atare clarificare, iar recurenta nu avea de unde să bănuiască că există îndoială cu privire la acest aspect. Recursul este nefondat. Legea nr. 381/2002, cu modificările și completările ulterioare, cât și Normele metodologice de aplicare a legii, aprobate prin Ordinul ministrului agriculturii, pădurilor și dezvoltării rurale nr. 419 din 17 septembrie 2002, au reglementat modalitatea de constituire a sumei destinate despăgubirii producătorilor agricoli, de constatare și evaluare a pagubelor produse de calamitățile naturale și modalitatea de acordare a despăgubirilor, precum și termenele în care se vor desfășura toate aceste proceduri.

Potrivit Legii nr. 381/2002 sunt considerate calamități naturale pierderile cantitative și calitative de recolte, mortalitatea și/sau sacrificarea de necesitate a animalelor, produse printr-o manifestare distructivă a unor fenomene naturale și a bolilor, pe areale extinse. Printre fenomenele naturale care generează calamități naturale în agricultură este și seceta excesivă, persistentă în timp, care afectează culturile neirigate. Constatarea și evaluarea pagubelor produse de calamitățile naturale se realizează conform procedurilor prevăzute în Cap. III din Lege, respectiv din Normele metodologice aprobate prin Ordinul nr. 419/2002 al ministrului agriculturii, pădurilor și dezvoltării rurale.

Astfel, în prealabil, producătorul agricol afectat are obligația să declare și să înregistreze culturile agricole, contractele de concesionare și arendare în registrele agricole deschise la nivel de comună, oraș sau sector, să întrețină culturile agricole potrivit tehnologiilor și să ia măsuri pentru prevenirea atacului de boli și dăunători. Pentru stabilirea nivelului cheltuielilor efectuate la culturile agricole și plantațiile care au fost afectate, producătorul agricol trebuie să facă dovada efectuării acestor lucrări, iar documentele care atestă efectuarea acestor cheltuieli ce se înscriu în devizul-cadru al culturii sunt puse la dispoziția comisiei de constatare a pagubelor și vor face parte din dosarul de despăgubire.

În continuare, urmând procedura legală, producătorul agricol afectat de calamități naturale trebuie să depună o înștiințare la primăria pe raza teritorială unde s-au produs fenomenele naturale, cel mai târziu în 48 de ore de la data producerii evenimentului; comisiile special constituite pentru constatarea pagubelor vor transmite, în 5 zile, documentele constatatoare direcțiilor generale pentru agricultură și dezvoltare rurală județene, care în urma preluării, verificării și centralizării actelor de constatare pentru stabilirea sumelor necesare acordării despăgubirilor, în termen de 3 zile de la data centralizării documentelor, vor transmite o informare detaliată la Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, ca organ de specialitate al administrației publice centrale, cu atribuții și competențe în domeniu, are obligația de a întocmi proiectul de hotărâre pentru declararea stării de calamitate naturală și de a-l supune spre aprobare Guvernului.

Proiectul de hotărâre urmează a parcurge etapele prevăzute de Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată, și de Regulamentul aprobat prin H.G. nr. 561/2009. Se impune precizarea că potrivit art. 2 din Legea nr. 381/2002, fenomenele naturale distructive nominalizate trebuie să se producă pe areale extinse, pentru a se promova o hotărâre de guvern prin care să se declare starea de calamitate.

Elaborarea, de către Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, a proiectelor de hotărâri pentru declararea stării de calamitate în agricultură se realizează în baza informațiilor primite de la Administrația Națională de Meteorologie privind aria de răspândire și intensitatea fenomenelor naturale care au provocat calamitatea culturilor și a informațiilor primite de la direcțiile pentru agricultură și dezvoltare rurală județene, din care trebuie să rezulte concludența manifestării fenomenului de secetă cu referire la zonele geografice și culturile agricole în discuție.

Totodată, pentru a putea pretinde recunoașterea stării de calamitate și, respectiv, dreptul la despăgubiri, nu este suficientă simpla susținere că s-a manifestat fenomenul de secetă ci partea reclamantă trebuie să facă și dovada faptului că terenul respectiv nu a fost amenajat pentru irigații sau cel puțin dovada faptului că nu există posibilitatea amenajării la irigat, prin racordarea producătorului agricol la sistemul de irigare preexistent. Instanța de fond a respins ca nefondată acțiunea reclamantei, cu motivarea că reclamanta nu a justificat îndeplinirea tuturor condițiilor Legii nr. 381/2002 pentru a solicita pârâților îndeplinirea obligațiilor prevăzute de art. 13 și art. 14 din Lege (pentru Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale) și de emitere a unei hotărâri de guvern (pentru Guvernul României), reținându-se, printre altele, și că reclamanta nu a făcut dovada că terenurile nu au fost amenajate pentru irigat.

Această ultimă constatare a primei instanțe urmează a fi înlăturată, recurenta reclamanta făcând dovada, cu înscrisurile depuse în recurs (Adresa din 30 septembrie 2010 a Direcției pentru Agricultură Alba – Serviciul Inspecții, Implementare Politici și Statistici Agricole și Adresa din 8 octombrie 2010 a Primăriei comunei Cetatea de Baltă, județul Alba), că terenul pentru care reclamanta a solicitat acordarea de despăgubiri nu a fost amenajat pentru irigații și nici nu există posibilități pentru irigații în sensul Legii nr. 381/2002).

Se constată însă, din actele și lucrările dosarului, că reclamanta nu a făcut dovada îndeplinirii în întregime, în mod cumulativ, a tuturor celorlalte condiții pentru acordarea despăgubirilor în caz de calamități naturale în agricultură, prevăzute de art. 1, art. 2, art. 19, art. 20 și art. 21 din Legea nr. 381/2002, precum și de art. 7, art. 8, art. 10 și art. 12 din Ordinul ministrului agriculturii, alimentației și pădurilor, limitându-se numai a depune la dosarul cauzei copia proceselor-verbale de constatare și evaluare a pretinselor pagube la culturile agricole.

Reclamanta nu a făcut, printre altele, dovada calificării, potrivit legii, ca ”areal extins”, a zonei geografice în care s-au situat terenurile agricole pentru care s-au solicitat despăgubiri, dovada declarării și înregistrării culturilor agricole, a contractelor de concesionare și de arendare în registrele agricole deschise la nivel de comună, dovada efectuării și a nivelului cheltuielilor suportate la culturile agricole care au fost afectate, și nici dovada înștiințării la primăria pe raza teritorială unde s-au produs fenomenele naturale, cel mai târziu în 48 de ore de la data producerii evenimentului. În aceste condiții, constatându-se că în mod corect instanța de fond a respins ca neîntemeiată acțiunea reclamantului, și că sentința atacată este legală și temeinică, urmează a se dispune, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc.

civ., respingerea ca nefondat a recursului declarat de reclamanta S.C. S.E.L. S.R.L. Blaj împotriva Sentinței nr. 143/F/CA din 18 mai 2010 a Curții de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul formulat de S.C. S.E.L. S.R.L. Blaj împotriva Sentinței nr. 143/F/CA din 18 mai 2010 a Curții de Apel Alba Iulia, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 24 martie 2011.