ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1747/2011

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1747/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentința nr. 143/F/CA din 18 mai 2010 a

Curții de Apel Alba Iulia a fost respinsă excepția lipsei procedurii prealabile

și a fost respinsă acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta

S.C. S.E.L. S.R.L. Blaj împotriva pârâților Guvernul României și Ministerul

Agriculturii și Dezvoltării Rurale.

Pentru a pronunța

această hotărâre, instanța de fond a reținut faptul că, prin acțiunea

înregistrată la Curtea de Apel Alba Iulia sub Dosarul nr. 330/57/2010,

reclamanta S.C. S.E.L. S.R.L. Blaj a chemat în judecată pârâții Ministerul

Agriculturii și Dezvoltării Rurale și Guvernul României solicitând ca prin

hotărârea judecătorească să se dispună: obligarea pârâtului Ministerului

Agriculturii și Dezvoltării Rurale să întocmească documentația necesară și să

sesizeze Guvernul României pentru a emite hotărâre de guvern prin care să

declare stare de calamitate naturală în cazul fenomenului de secetă din

primăvara anului 2009 în județul Alba, obligarea Guvernului României să emită

hotărâre de guvern prin care să declare stare de calamitate naturală în cazul

fenomenului de secetă din primăvara anului 2009 în județul Alba, obligarea

Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale să achite reclamantului sumele

de bani stabilite drept pagubă ca urmare a fenomenului natural de secetă din

primăvara anului 2009, respectiv 11.950 RON pentru cultura de grâu și 11.595

RON pentru cultura de orz, plus dobânda legală aferentă începând cu 1 ianuarie

2010, în caz de refuz, obligarea pârâților la plata de daune cominatorii în

cuantum de 300 RON/fiecare zi de întârziere de la data rămânerii irevocabile a

hotărârii judecătorești, cu obligarea pârâților la plata cheltuielilor de

judecată.

Prin întâmpinare

Guvernul României a invocat lipsa calității procesuale pasive pentru capetele 1

și 3 din acțiune, iar pentru capătul 2 susține că reclamanta nu a îndeplinit

procedura prealabilă prevăzută de art. 7 din Legea 554/2004, iar pe fond

susține că reclamanta nu a dovedit îndeplinirea condițiilor impuse de Legea nr.

381/2002, nedovedind în cauză că reclamanta a înregistrat pagube prin secetă

excesivă persistentă în timp, pe areale extinse, pe terenuri neamenajate pentru

irigații și pentru care nu exista posibilitatea amenajării pentru irigații, că

avea asigurate culturile, că a întreținut culturile agricole potrivit

tehnologiilor, luând măsuri pentru prevenirea atacului de boli și dăunători.

Pârâtul Ministerul

Agriculturii și Dezvoltării Rurale a solicitat respingerea acțiunii reclamantei

împotriva sa ca rămasă fără obiect, întrucât, a înaintat, în temeiul art. 13 și

14 din Legea nr. 381/2002, în 25 septembrie 2009, Guvernului României

documentația necesară pentru emiterea hotărârii de declarare a stării de

calamitate, o atare documentație nu se rezumă doar la culturile reclamantei ci

vizează o situație generalizată la nivelul întregii țări, față de care

reclamanta nu justifică un interes personal și direct.

Față de cererea de

obligare la plata de despăgubiri pârâtul apreciază acțiunea reclamantei ca

prematură, nefiind posibilă vreo plată decât dacă se adoptă o hotărâre de

guvern.

Totodată reclamanta

nu a îndeplinit procedura prevăzută de Legea nr. 381/2002 și nu a făcut dovada

că a respectat termenele și condițiile legii.

Instanța de fond a

reținut că apărările pârâtelor vizând lipsa calității lor procesuale pasive nu

sunt raportate la obiectul cererii de chemare în judecată, întrucât reclamanta

nu a solicitat obligarea Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale să

emită hotărâre de guvern, ci Guvernului României să emită hotărâre de guvern,

iar pârâtului Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale să sesizeze

Guvernul României cu documentația necesară emiterii hotărârii de guvern.

Prin urmare, pârâtele

au fiecare, pentru capetele de cerere formulate de reclamantă împotriva lor,

calitate procesuală pasivă.

În ce privește

excepția lipsei procedurii prealabile potrivit art. 7 din Legea nr. 554/2004 se

constată că față de obiectul acțiunii procedura prealabilă nu este necesară în

condițiile art. 7 din Legea nr. 554/2004. Aceasta se impune doar dacă se

solicită anularea unui act administrativ unilateral sau bilateral, însă nu și

în cazul actelor administrative asimilate conform art. 2 lit. c) raportat la

art. 2 lit. h) și i) din Legea nr. 554/2004.

Sigur că în procedura

specială a Legii nr. 381/2002 reclamanta trebuia să facă dovada că a îndeplinit

toate etapele necesare întocmirii documentației la nivelul Direcției Generale

pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală pentru a justifica dreptul în care este

vătămat prin refuzul pârâtelor.

Pentru a putea

beneficia de despăgubiri, instanța de fond a reținut că prevederile din Legea

nr. 381/2002 și din Normele metodologice de aplicare stabilesc obligațiile pe

care trebuie să le îndeplinească producătorii agricoli pentru a beneficia de

despăgubiri și anume, producătorul agricol afectat are obligația, în prealabil:

a) să declare și

înregistreze culturile agricole, contractele de concesionare și arendare în

registrele agricole deschise la nivel de ramură, oraș sau sector;

b) să întrețină

culturile agricole potrivit tehnologiilor și să ia măsuri pentru prevenirea

atacului de boli și dăunători;

c) să facă dovada

efectuării lucrărilor agricole menționate, pentru a se putea stabili nivelul

cheltuielilor efectuate la culturile agricole și plantațiile care au fost

afectate;

d) de a depune

înștiințare, în scris, cel mai târziu în 48 de ore de la data producerii

evenimentului, în cazul vătămării culturilor agricole, la primăria pe raza

teritorială unde s-au produs fenomenele, conform modelului prezentat în anexa 1

la Ordinul nr. 419/2002, cu respectarea metodologiei de lucru reglementată de

Legea nr. 381/2002.

Prevederile legale

impun producătorului agricol, care solicită acordarea de despăgubiri, să facă

dovada că terenul nu a fost amenajat pentru irigat ori că nu există

posibilitatea amenajării unui sistem de irigare, prin racordarea producătorului

agricol la sistemul de irigare preexistent.

Instanța a reținut că

la dosar sunt depuse procesul-verbal de constatare întocmite de Comisia de

constatare și evaluarea pagubelor din 29 mai 2009 și din 27 august 2009 din

care rezultă că reclamanta a formulat Înștiințarea din 25 mai 2009 cu privire

la calamitarea parțială a culturilor sale de 125 ha orz și 125 ha grâu, însă nu

a fost depusă la dosar, astfel încât instanța nu a putut verifica dacă ea

cuprinde data producerii evenimentului, elemente necesare pentru a determina

dacă s-au respectat termenele.

În 29 mai 2009 se

constată pagubele preliminare parțiale la aceste culturi, iar în 17 august 2009

sunt stabilite pagubele finale la recoltare.

Din actele de

constatare menționate rezultă că aceste culturi erau asigurate și au fost

efectuate lucrările conform tehnologiilor, nefiind identificate boli și

dăunători.

Instanța a apreciat

că reclamanta nu a făcut dovada că terenurile nu au fost amenajate pentru

irigat.

Legea nu cere dovada

că terenul nu a fost irigat, ci dovada că terenul nu este amenajat pentru

irigații ori că nu există posibilitatea amenajării la irigat, prin racordarea

producătorului agricol la sistemul de irigare preexistent, însă instanța a

constatat că o asemenea dovadă nu a fost făcută.

În concluzie se

apreciază că reclamanta nu a justificat îndeplinirea tuturor condițiilor Legii

nr. 381/2002 pentru a solicita pârâților îndeplinirea obligațiilor prevăzute de

art. 13 și 14 din lege (pentru Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale)

și de emitere a unei hotărâri de guvern (pentru Guvernul României), astfel că

acțiunea a fost respinsă ca nefondată.

Împotriva Sentinței

nr. 143/F/CA din 18 mai 2010 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția de

contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs în termen legal

reclamanta S.C. S.E.L. S.R.L. Blaj, prin care s-a solicitat admiterea căii

extraordinare de atac și modificarea hotărârii atacate în sensul admiterii

acțiunii în contencios administrativ astfel cum a fost formulată.

Reclamanta a

învederat, prin motivele de recurs, că hotărârea atacată este nelegală și

netemeinică, reținându-se eronat că recurenta nu a făcut dovada că terenurile

calamitate nu au fost amenajate pentru irigat. Or, problema amenajării

terenurilor în litigiu pentru irigații și a tuturor terenurilor calamitate din

județul Alba cuprinse în documentația întocmită de către Direcția Agricolă a

județului Alba este inutil a se mai analiza întrucât este îndeobște cunoscut,

ca fapt notoriu, că în județul Alba nu există nici un teren amenajat pentru

irigații. Pe de altă parte, procedura de constatare a pagubelor produse de

calamități naturale este bine reglementată și etapizată, astfel că dacă nu sunt

îndeplinite toate condițiile prevăzute de lege, Direcția Agricolă județeană nu

se implică în procedura de constatare și evaluare a pagubelor. Din moment ce

Direcția Agricolă a județului Alba a întocmit procesul-verbal tip de constatare

și evaluare a pagubelor ca urmare a calamității naturale, atât ca urmare a

cererii exprese a reclamantei cât și ca urmare a cererii celorlalți agenți

economici din sectorul agricol al județului Alba, înseamnă că toate prevederile

legale au fost îndeplinite. O dovadă în plus în acest sens o constituie faptul

că Ministerul Agriculturii a centralizat pe țară efectul calamității naturale

în litigiu și a propus Guvernului României să emită hotărâre de guvern pentru

acordarea despăgubirilor. De aceea, nu se poate concepe că Ministerul

Agriculturii nu a verificat riguros îndeplinirea tuturor condițiilor legale

impuse de lege pentru a opera antrenarea răspunderii statului pentru acoperirea

despăgubirilor. Dar, dacă instanța de fond avea îndoieli asupra împrejurării că

terenul în litigiu ar fi fost amenajat pentru irigații, în virtutea rolului

activ și al bunului simț ar fi putut să impună părților clarificarea acestei

chestiuni. Însă instanța de fond nu a cerut o atare clarificare, iar recurenta

nu avea de unde să bănuiască că există îndoială cu privire la acest aspect.

Recursul este

nefondat.

Legea nr. 381/2002,

cu modificările și completările ulterioare, cât și Normele metodologice de

aplicare a legii, aprobate prin Ordinul ministrului agriculturii, pădurilor și

dezvoltării rurale nr. 419 din 17 septembrie 2002, au reglementat modalitatea

de constituire a sumei destinate despăgubirii producătorilor agricoli, de

constatare și evaluare a pagubelor produse de calamitățile naturale și

modalitatea de acordare a despăgubirilor, precum și termenele în care se vor

desfășura toate aceste proceduri.

Potrivit Legii nr.

381/2002 sunt considerate calamități naturale pierderile cantitative și

calitative de recolte, mortalitatea și/sau sacrificarea de necesitate a

animalelor, produse printr-o manifestare distructivă a unor fenomene naturale

și a bolilor, pe areale extinse. Printre fenomenele naturale care generează

calamități naturale în agricultură este și seceta excesivă, persistentă în

timp, care afectează culturile neirigate.

Constatarea și

evaluarea pagubelor produse de calamitățile naturale se realizează conform

procedurilor prevăzute în Cap. III din Lege, respectiv din Normele metodologice

aprobate prin Ordinul nr. 419/2002 al ministrului agriculturii, pădurilor și

dezvoltării rurale. Astfel, în prealabil, producătorul agricol afectat are

obligația să declare și să înregistreze culturile agricole, contractele de

concesionare și arendare în registrele agricole deschise la nivel de comună,

oraș sau sector, să întrețină culturile agricole potrivit tehnologiilor și să

ia măsuri pentru prevenirea atacului de boli și dăunători. Pentru stabilirea

nivelului cheltuielilor efectuate la culturile agricole și plantațiile care au

fost afectate, producătorul agricol trebuie să facă dovada efectuării acestor

lucrări, iar documentele care atestă efectuarea acestor cheltuieli ce se

înscriu în devizul-cadru al culturii sunt puse la dispoziția comisiei de

constatare a pagubelor și vor face parte din dosarul de despăgubire. În

continuare, urmând procedura legală, producătorul agricol afectat de calamități

naturale trebuie să depună o înștiințare la primăria pe raza teritorială unde

s-au produs fenomenele naturale, cel mai târziu în 48 de ore de la data

producerii evenimentului; comisiile special constituite pentru constatarea

pagubelor vor transmite, în 5 zile, documentele constatatoare direcțiilor

generale pentru agricultură și dezvoltare rurală județene, care în urma

preluării, verificării și centralizării actelor de constatare pentru stabilirea

sumelor necesare acordării despăgubirilor, în termen de 3 zile de la data

centralizării documentelor, vor transmite o informare detaliată la Ministerul

Agriculturii și Dezvoltării Rurale, ca organ de specialitate al administrației

publice centrale, cu atribuții și competențe în domeniu, are obligația de a

întocmi proiectul de hotărâre pentru declararea stării de calamitate naturală

și de a-l supune spre aprobare Guvernului. Proiectul de hotărâre urmează a

parcurge etapele prevăzute de Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică

legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată, și de

Regulamentul aprobat prin H.G. nr. 561/2009.

Se impune precizarea

că potrivit art. 2 din Legea nr. 381/2002, fenomenele naturale distructive

nominalizate trebuie să se producă pe areale extinse, pentru a se promova o

hotărâre de guvern prin care să se declare starea de calamitate. Elaborarea, de

către Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, a proiectelor de hotărâri

pentru declararea stării de calamitate în agricultură se realizează în baza

informațiilor primite de la Administrația Națională de Meteorologie privind

aria de răspândire și intensitatea fenomenelor naturale care au provocat

calamitatea culturilor și a informațiilor primite de la direcțiile pentru

agricultură și dezvoltare rurală județene, din care trebuie să rezulte

concludența manifestării fenomenului de secetă cu referire la zonele geografice

și culturile agricole în discuție. Totodată, pentru a putea pretinde

recunoașterea stării de calamitate și, respectiv, dreptul la despăgubiri, nu

este suficientă simpla susținere că s-a manifestat fenomenul de secetă ci

partea reclamantă trebuie să facă și dovada faptului că terenul respectiv nu a

fost amenajat pentru irigații sau cel puțin dovada faptului că nu există

posibilitatea amenajării la irigat, prin racordarea producătorului agricol la

sistemul de irigare preexistent.

Instanța de fond a

respins ca nefondată acțiunea reclamantei, cu motivarea că reclamanta nu a

justificat îndeplinirea tuturor condițiilor Legii nr. 381/2002 pentru a

solicita pârâților îndeplinirea obligațiilor prevăzute de art. 13 și art. 14

din Lege (pentru Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale) și de emitere a

unei hotărâri de guvern (pentru Guvernul României), reținându-se, printre altele,

și că reclamanta nu a făcut dovada că terenurile nu au fost amenajate pentru

irigat. Această ultimă constatare a primei instanțe urmează a fi înlăturată,

recurenta reclamanta făcând dovada, cu înscrisurile depuse în recurs (Adresa

din 30 septembrie 2010 a Direcției pentru Agricultură Alba – Serviciul

Inspecții, Implementare Politici și Statistici Agricole și Adresa din 8

octombrie 2010 a Primăriei comunei Cetatea de Baltă, județul Alba), că terenul

pentru care reclamanta a solicitat acordarea de despăgubiri nu a fost amenajat

pentru irigații și nici nu există posibilități pentru irigații în sensul Legii

nr. 381/2002).

Se constată însă, din

actele și lucrările dosarului, că reclamanta nu a făcut dovada îndeplinirii în

întregime, în mod cumulativ, a tuturor celorlalte condiții pentru acordarea

despăgubirilor în caz de calamități naturale în agricultură, prevăzute de art.

1, art. 2, art. 19, art. 20 și art. 21 din Legea nr. 381/2002, precum și de

art. 7, art. 8, art. 10 și art. 12 din Ordinul ministrului agriculturii,

alimentației și pădurilor, limitându-se numai a depune la dosarul cauzei copia

proceselor-verbale de constatare și evaluare a pretinselor pagube la culturile

agricole. Reclamanta nu a făcut, printre altele, dovada calificării, potrivit

legii, ca ”areal extins”, a zonei geografice în care s-au situat terenurile

agricole pentru care s-au solicitat despăgubiri, dovada declarării și

înregistrării culturilor agricole, a contractelor de concesionare și de

arendare în registrele agricole deschise la nivel de comună, dovada efectuării

și a nivelului cheltuielilor suportate la culturile agricole care au fost

afectate, și nici dovada înștiințării la primăria pe raza teritorială unde s-au

produs fenomenele naturale, cel mai târziu în 48 de ore de la data producerii

evenimentului.

În aceste condiții,

constatându-se că în mod corect instanța de fond a respins ca neîntemeiată

acțiunea reclamantului, și că sentința atacată este legală și temeinică,

urmează a se dispune, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc.

civ., respingerea ca nefondat a recursului declarat de reclamanta S.C. S.E.L.

S.R.L. Blaj împotriva Sentinței nr. 143/F/CA din 18 mai 2010 a Curții de Apel

Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

formulat de S.C. S.E.L. S.R.L. Blaj împotriva Sentinței nr. 143/F/CA din 18 mai

2010 a Curții de Apel Alba Iulia, secția contencios administrativ și fiscal, ca

nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în

ședință publică, astăzi 24 martie 2011.