ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 481/2011

Asupra recursului de față ; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele : Curtea de Apel București, secția I penală, prin sentința penală nr. 431 din 17 decembrie 2010, în temeiul art. 146 din Legea nr. 302/2004, a respins cererea de conversiune a condamnării, formulată de condamnatul A.V. Pentru a pronunța hotărârea, instanța a reținut că prin cererea ce i s-a adresat, condamnatul A.V. a susținut că dorește conversiunea condamnării, el invocând dispozițiile art. 146 din Legea nr. 302/2004, art. 449 C. proc. pen., art. 36, art. 33 și art. 34 C. pen.

Analizând actele și lucrările cauzei, instanța a constatat că prin sentința penală nr. 212 din 20 august 2008, Curtea de Apel București, secția I penală, a admis sesizarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București și ca atare, a recunoscut sentința penală nr. 411 din 29 aprilie 2004 a Tribunalului Provincial din Barcelona – Spania, definitivă prin hotărârea nr. 6/2006 M din 20 ianuarie 2006 a aceleiași instanțe străine și a dispus transferarea persoanei condamnate într-un penitenciar din România în vederea continuării executării pedepsei de 20 ani închisoare. Din această pedeapsă s-a dedus perioada executată de la 24 septembrie 2002, la zi.

Pentru a dispune cele de mai sus, instanța constată că sunt îndeplinite condițiile legii speciale pentru transferare, faptele pentru care persoana transferabilă condamnată fusese acuzată și găsită vinovată au corespondent în legea penală română, respectiv infracțiunile de lipsire de libertate în mod ilegal, prevăzută de art. 189 C. pen., de viol, prevăzută de art. 197 C. pen., de proxenetism, prevăzută de art. 329 C. pen. și de fals material în înscrisuri oficiale, prevăzută de art. 288 C. pen. Totodată, instanța a apreciat că se impunea continuarea executării pedepsei și nu conversiunea condamnării, în cauză fiind realizate condițiile art. 145 din Legea nr. 302/2004.

Ulterior, prin sentința penală nr. 87 din 30 martie 2010 a Curții de Apel București, secția I penală, rămasă definitivă prin respingerea, ca nefondat, a recursului, prin decizia penală nr. 1849 din 10 mai 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, s-a respins, ca inadmisibilă, cererea aceluiași condamnat, de conversiune a condamnării pronunțată prin sentința penală nr. 411 din 29 aprilie 2004 a Tribunalului Provincial din Barcelona – Spania. Cererea condamnatului a fost motivată pe dispozițiile din Codul penal, respectiv contopirea pedepselor aplicate în condițiile concursului de infracțiuni [art. 34 lit. b) C. pen.], el susținând că pedeapsa rezultantă de executat stabilită în străinătate a urmat regulile cumului aritmetic, ceea ce ar impune, în faza executării, conform art. 449 alin. (1) lit. a) C. proc.

pen., conversiunea condamnării, în condițiile prevăzute de art. 146 din Legea nr. 302/2004. În raport cu motivele și temeiurile de drept invocate, instanța a constatat că felul sancțiunii penale aplicate, respectiv pedeapsa închisorii, cât și durata acesteia, sunt compatibile cu legea penală română, ele nu depășesc limita maximă specială prevăzută de Codul penal pentru faptele pentru care a fost condamnat, iar dispozițiile legale referitoare la conversiunea condamnării, astfel cum sunt cuprinse în art. 146 din Legea nr. 302/2004 sunt explicite și exclusive numai în ce privește incompatibilitatea pedepsei rezultante cu legea română, și nu incompatibilitatea dintre sistemele prin care se stabilesc pedepsele rezultante pentru concursul de infracțiuni, instanța română competentă optând deja, astfel cum s-a detaliat, pentru continuarea executării pedepsei și respectarea felului și duratei acesteia.

În ce privește aplicabilitatea, în cauză, a dispozițiilor art. 449 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., pedeapsa definitivă poate fi modificată în faza executării, numai dacă, pe baza unei alte hotărâri definitive, s-ar constata existența concursului de infracțiuni, ceea ce nu este cazul în ce-l privește pe condamnat, pedeapsa de 20 ani închisoare fiind stabilită pentru infracțiuni concurente judecată în aceeași cauză, condamnarea fiind pronunțată printr-o singură hotărâre. Împotriva sentinței, condamnatul, în termenul legal, a declarat recurs, cale de atac motivată pe cererea de conversiune a condamnării. Recursul nu este fondat. Verificând sentința recurată, se constată că este legală și temeinică, motivarea soluției fiind în concordanță deplină cu dispozițiile art. 146 din Legea nr. 302/2004, cu dispozițiile art. 449 alin. (1) lit. a) C. proc.

pen., precum și cu jurisprudența în materie. Decizia nr. 23 din 12 octombrie 2009 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, Secții Unite, în recurs în interesul legii, obligatorie potrivit dispozițiilor art. 414 1 alin. (3) C. proc. pen., în interpretarea dispozițiilor art. 146 din Legea nr. 302/2004 cu referire la conversiunea condamnării, a stabilit că instanța trebuie să analizeze dacă felul pedepsei aplicate pentru concursul de infracțiuni sau durata sunt incompatibile cu legislația română, fără a se putea înlocui modalitatea de stabilire rezultantă pe calea cumulului aritmetic dispusă prin hotărârea statului de condamnare, cu aceea a cumulului periodic prevăzut de Codul Penal român.

În cauză, instanța a constatat legal că tratamentul sancționator este compatibil cu legea penală română, nu sunt realizate cerințele art. 449 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., raportat la art. 34 lit. b) C. pen. În fapt, privind cererea condamnatului de aplicare, în situația sa, a dispozițiilor art. 146 din Legea nr. 302/2004 aceeași instanță s-a pronunțat și prin sentința penală nr. 87 din 30 martie 2010, hotărârea fiind legală și temeinică, fapt consacrat prin respingerea, ca nefondat, a recursului condamnatului A.V. prin decizia penală nr. 1849 din 10 mai 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală. Pentru considerentele expuse, recursul declarat de condamnat nefiind fondat, în baza dispozițiilor art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc.

pen., va fi respins. Potrivit dispozițiilor art. 192, cu referire la art. 189 alin. (1) același cod, recurentul condamnat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de condamnatul A.V. împotriva sentinței penale nr. 431 din 17 decembrie 2010 a Curții de Apel București, secția I penală. Obligă recurentul condamnat la plata sumei de 400 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 9 februarie 2011.