ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3199/2012

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3199/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Deliberând asupra recursului

În baza actelor și lucrărilor

dosarului reține următoarele: Prin sentința penală nr. 79/ F din 5 iulie 2012,

Curtea de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie,

în baza art. 461 lit. d) C. proc. pen., a admis contestația formulată de

contestatorul G.V.

A dedus din pedeapsa de 15 ani

închisoare, în a cărei executare se află contestatorul, în baza mandatului de

executare nr. 156 din 04 august 2006, emis de Curtea de Apel București,

perioada executată în arest în Centrul Penitenciar din Madrid

V

Soto, de la 13 iulie 2010 la 05 august

2010.

A constatat că G.V. a participat la

cursuri de școlarizare și de calificare profesională, pe parcursul anilor

2000-2004, care, potrivit art. 76 lit. e) din Legea nr. 275/2006 modificată, se

consideră 120 de zile executate din pedeapsa de 15 ani închisoare.

A constatat că G.V. a muncit în

Centrul Penitenciar Madrid

V

(Soto del Real) în

perioada 06 iulie 2000 - 20 aprilie 2001, în total 9 luni și 14 zile, iar în

Penitenciarul Ocana

II

a muncit în perioada 09

ianuarie 2002 - 14 iulie 2003, în total 18 luni și 5 zile, iar zilele de muncă

prestate totalizează 840 de zile lucrate (27 de luni și 14 zile).

Potrivit art. 76 alin. (l) lit. a)

teza a Il-a din Legea nr. 275/2006 modificată, s-a considerat ca executată

perioada de 9 luni și 10 zile.

În total, s-a considerat ca fiind executate

13 luni, urmând ca această perioadă să fie avută în vedere la calcularea

fracției prevăzute de art. 59 alin. (2) C. pen.

Cheltuielile judiciare au rămas în

sarcina statului.

Pentru a hotărî astfel, Curtea a

reținut că, prin contestația la executare înregistrată pe rolul Judecătoriei

Pitești la data de 12 martie 2012, astfel cum a fost modificată și precizată,

contestatorul G.V. a solicitat instanței ca, prin hotărârea ce se va pronunța,

să se dispună: 1) deducerea perioadei executate în detenție, între 13 iulie 2010

și 05 august 2010; 2) transpunerea zilelor muncite în penitenciarele din

Spania, în zile executate din pedeapsă și, 3) liberarea sa condiționată în

perioada executată de zile muncite în penitenciarele din Spania și de

împlinirea fracției.

Prin sentința penală nr. 1883/2012,

Judecătoria Pitești a disjuns capătul de cerere privind liberarea condiționată

a condamnatului, stabilind termen de judecată pentru aceasta, iar în ceea ce

privește contestația la executare - a admis excepția de necompetență materială

a Judecătoriei Pitești și a declinat competența de soluționare a acesteia în

favoarea Curții de Apel Pitești.

În motivarea sentinței s-a arătat că,

potrivit dispozițiilor art. 460 și art. 461 alin. (2) C. proc. pen., competenta

de soluționare a contestației la executare revine instanței de executare,

respectiv instanței în a cărei circumscripție se află locul de deținere sau

unitatea unde cel condamnat execută pedeapsa.

Cum mandatul de executare a pedepsei

închisorii a fost emis de Curtea de Apel București, competentă să se pronunțe

asupra contestației este Curtea de Apel Pitești, în a cărei rază teritorială se

află Penitenciarul Colibași, unde contestatorul își execută pedeapsa privativă

de libertate.

Pe rolul acestei instanțe, cauza a

fost înregistrată la data de 31 mai 2012.

Contestatorul a depus la dosar o

precizare a contestației, însoțită de acte doveditoare emise de penitenciarele

din Spania, traduse și în copii xerox, hotărârile penale pronunțate cu privire

la pedeapsa de 15 ani închisoare, pe care o execută, copii xerox și acte

privind executarea.

La solicitarea curții, penitenciarul a

transmis mandatele de executare a pedepsei închisorii emise pe numele

petiționarului-condamnat.

Din examinarea actelor dosarului,

curtea a reținut următoarele:

Prin sentința penală nr. 120 din 24

iulie 2006 a Curții de Apel București, a fost admisă sesizarea Parchetului de

pe lângă Curtea de Apel București și s-a recunoscut sentința penală nr. 246 din

02 din 29 iulie 2002 a Tribunalului Provincial Madrid, secția a

IV+

a, rămasă definitivă la 27 februarie 2003.

S-a dispus transferul condamnatului,

în vederea continuării executării pedepselor aplicate într-un penitenciar din

România, luându-se act și de consimțământul condamnatului.

A fost dedusă din pedepsele aplicate

perioada executată, de la 01 ianuarie 2000 la 24 iulie 2006.

În considerentele sentinței, Curtea a

menționat că persoana condamnată G.V., a cărei transferare s-a solicitat, se

află în executarea unei pedepse de 15 ani închisoare în Spania, aplicate pentru

comiterea infracțiunilor de reținere ilegală și de agresiune sexuală. Faptele

au corespondent în legislația română, realizând conținutul constitutiv al

infracțiunilor de lipsire de libertate în mod ilegal și de viol, prevăzute de art.

189 alin. (2) C. pen. și, respectiv, art. 197 alin. (l) C. pen.

În baza sentinței, a fost emis

mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 156 din 04 august 2006.

Ulterior, pe calea contestației la

executare, condamnatul a solicitat a se efectua contopirea celor două pedepse.

Motivul formulării contestației l-a

constituit împrejurarea că, pe de o parte, era vorba de două infracțiuni

concurente, pentru care autoritățile judiciare spaniole au stabilit pedepse de

7 ani și respectiv, de 8 ani închisoare, iar pe de altă parte, aceea că

executarea unei hotărâri penale străine are loc potrivit legii române.

Această din urmă lege obligă

instanțele ca, pentru sentința de condamnare definitivă, recunoscută de Curtea

de Apel București, să aplice dispozițiile art. 33, 34 C. pen., referitoare la

cumulul juridic și nu cumul aritmetic, așa cum dispune legea spaniolă.

Judecătoria sectorului 5 București,

prin sentința penală nr. 2423/2007, a respins cererea de contopire, ca

neîntemeiată, întrucât prin modificarea pedepsei rezultante s-ar aduce atingere

autorității de lucru judecat de care se bucură hotărârea străină recunoscută.

S-a constatat valabil mandatul de

executare a pedepsei închisorii nr. 156 din 04 august 2006, în a cărei

executare se află actualmente petiționarul-contestator, la Penitenciarul

Colibași.

Cât privește cererea ce face obiectul

prezentei cauze, ea are ca temei dispozițiile art. 461 C. proc. pen., întrucât

contestatorul a solicitat deducerea din pedeapsă a perioadei de arest între 13

iulie 2010 și 05 august 2010 executată în Penitenciarul din Madrid, cum și

recunoașterea zilelor de muncă și a cursurilor de școlarizare efectuate în

penitenciarele din Spania, cu consecințe asupra calculării părții din pedeapsă

care se consideră ca executată, în conformitate cu Legea nr. 275/2006,

modificată.

Curtea de apel a constatat întemeiată

contestația, apreciind că în speță, este incident cazul de contestație la

executare prevăzut de art. 461 lit. d), teza ultimă, C. proc. pen., referitor

la orice incident ivit în cursul executării.

Astfel, Centrul Penitenciar din Madrid

V

Soto del Real Madrid

V

Soto a certificat prin adresa din data

de 19 septembrie 2011, faptul că cel în cauză a executat în închisoare perioada

de timp cuprinsă între 13 iulie 2010 și 05 august 2010, iar această perioadă se

cuvine a fi dedusă din pedeapsa de 15 ani închisoare în a cărei executare se

află.

S-a mai reținut că, prin actele

depuse, condamnatul a făcut dovada că a participat la cursuri de școlarizare și

de calificare profesională, astfel: între 8 iunie 2000 și 30 iunie 2000, a

absolvit primul ciclu (școală primară), între 06 octombrie 2000 și 03 noiembrie

2000, a absolvit un curs de cofetărie și un curs de limba spaniolă pentru

străini de nivel 2, pe parcursul perioadei 2003-2004.

De asemenea, condamnatul a prestat

muncă în penitenciarele din Spania în care și-a executat pedeapsa, în perioada

09 ianuarie 2002 - 14 iulie 2003, în centrul de detenție Ocana

II

Toledo, iar în Centrul Penitenciar

Madrid

V

a lucrat în perioada 06 iulie 2000 – 20

aprilie 2001, fiind secund la împărțirea mâncării și, respectiv, responsabil de

sala de mese.

Deducerea perioadei de timp executate

în detenție de către condamnat, după recunoașterea de către statul român a

hotărârii pronunțate pe numele său de către autoritățile judiciare spaniole,

este obligatoriu a se efectua, în conformitate cu prevederile art. 147 alin.

(2) lit. b) din Legea nr. 302/2004, republicată, iar acesta fiind un incident

ivit în cursul executării pedepsei, deci o împrejurare care va putea fi avută

în vedere la pronunțarea hotărârii de condamnare.

Ca atare, a reținut incidența

dispozițiilor art. 461 lit. d) C. proc. pen., în raport și de prevederile art. 157

alin. (3) din Legea nr. 302/2004, republicată, referitoare la legea aplicabilă

și la efectele executării.

Aceleași dispoziții legale obligă

instanța a recunoaște dreptul condamnatului aflat în executarea pedepsei

închisorii, care a prestat muncă și a participat la cursuri de școlarizare și

de calificare, de a i se considera ca executată, pe baza muncii prestate și a

instruirii școlare, o parte din durata pedepsei, potrivit art. 76 alin. (l) lit.

a) teza a Il-a (referitoare la condamnații tineri) și lit. b) din Legea nr. 279/2006,

modificată.

Dacă s-ar fi executat o hotărâre

judecătorească de condamnare pronunțată de statul român, recunoașterea părții

din durata pedepsei care este considerată ca executată, potrivit dispozițiilor art.

76 din lege, ar fi fost făcută în procedura prevăzută de art. 77, în baza

propunerii comisiei pentru individualizarea regimului de executare a pedepselor

privative de libertate din cadrul P.N.T. Colibași.

Aceste date nu figurează însă în

evidențele comisie, fiind furnizate, așa cum s-a arătat, de penitenciarele din

Spania.

Solicitându-se a se recunoaște un

drept al condamnatului, consfințit prin lege, Curtea a admis contestația astfel

cum a fost precizată, constatând că perioada de 13 luni de zile considerată ca

executată de către condamnat în baza acestor prevederi legale, urmează a fi

avută în vedere în procedura specială la executare aceea de liberare

condiționată, la calcularea fracției prevăzute de art. 59 alin. (2) C. pen.

Împotriva sentinței a formulat recurs

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Pitești, criticând-o sub aspectul

nelegalității și netemeiniciei.

În susținerea recursului a arătat, în

esență, că instanța de fond în mod greșit s-a pronunțat asupra părții din

pedeapsă ce trebuia considerată ca fiind executată pe baza muncii prestate,

întrucât nu era competentă, de altfel, Judecătoria Pitești a fost învestită cu soluționarea

cererii de libertate condiționată formulată de condamnat și acestei instanțe îi

revenea competența de a se pronunța și cu privire la acest aspect.

De asemenea, a susținut că, în mod

greșit a constatat prima instanță că este incident cazul de contestație la executare

prevăzut de art. 461 lit. d) C. proc. pen., întrucât atunci când este vorba

despre deducerea pedepsei, este incident cazul de contestație la executare

prevăzut de art. 461 lit. c) C. proc. pen., situație în care competența de

soluționare a cauzei revine instanței care a pronunțat hotărârea ce se execută.

A precizat că instanța care a

recunoscut hotărârea, respectiv Curtea de Apel București, trebuia să se

pronunțe și cu privire la deducere, temeiul contestației la executare fiind cel

prevăzut de art. 461 lit. c) C. proc. pen.

Verificând cauza atât sub aspectul

motivelor de recurs invocate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Pitești,

și din oficiu, potrivit art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen., Înalta

Curte apreciază că hotărârea atacată este ne lega la și netemeinică, recursul

declarat de parchet ca fondat, pentru considerentele ce vor fi expuse:

Examinând decizia recurată, prin

prisma cazului de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 1 C. proc. pen.,

invocat din oficiu de către instanța de recurs, analiză prioritară față de

celelalte motive de recurs formulate de Parchet, Înalta Curte constată că

hotărârea este supusă casării atunci când nu au fost respectate dispozițiile

privind competența după materie sau după calitatea persoanei.

Din examinarea actelor și lucrărilor

dosarului, Înalta Curte constată că, în cauză, contestatorul condamnat G.V. a

formulat contestație la executare întemeiată pe cazul prevăzut la art. 461 lit.

d) C. proc. pen., solicitând inițial, deducerea perioadei executate în perioada

13 iulie 2010 - 05 august 2010; contopirea celor două pedepse de 8 ani și

respectiv 7 ani închisoare la care a fost condamnat în Spania și, pe cale de

consecință, anularea mandatului de executare al pedepsei nr. 156 din 4 august

2006 emis de Curtea de Apel București; reducerea pedepsei prin transpunerea

zilelor muncite în penitenciarele din Spania și liberarea sa condiționată.

Ulterior, până la soluționarea cauzei

pe fond, contestatorul condamnat, prin apărător ales, și-a precizat obiectul

contestației solicitând, în final, deducerea perioadei executate între 13 iulie

2010 - 05 august 2010 și micșorarea pedepsei prin transpunerea zilelor muncite

în penitenciarele din Spania, în zile de executate.

Față de precizările efectuate de

contestatorul condamnat G.V., Înalta Curte reține că, în cauză este incident

cazul de contestație la executare prevăzut de dispozițiile art. 461 lit. d) C.

proc. pen., așa cum corect a reținut și prima instanța., fiind vorba de un o

situație care vizează micșorarea pedepsei ce nu putea fi avută în vedere la

pronunțarea hotărârii de recunoaștere a hotărârii de condamnare de către Curtea

de Apel București și nu atrage schimbări în dispozitivul acesteia, fiind

respectată autoritatea de lucru judecat.

Referitor la instanța competentă de a

soluționa cererea de contestație la executare formulată de contestatorul

condamnat G.V., Înalta Curte reține că, aceasta se stabilește în raport de

cazul de contestație incident în cauză. în situația în care contestația le

executare este întemeiată pe dispozițiile art. 461 lit. d) C. proc. pen., cum

este și în prezenta cauză, competența de a soluționa contestația revine

potrivit dispozițiilor art. 461 alin. (2) C. proc. pen., raportat la art. 460 alin.

(1) și (6) C. proc. pen., instanței de executare sau instanței în

circumscripția căreia se află locul de deținere unde condamnatul execută

pedeapsa.

Potrivit dispozițiilor art. 418 C.

proc. pen., instanța de executare este, de regulă, prima instanță de judecată

și numai în cazul hotărârilor pronunțate în primă instanță de Înalta Curte de

Casație și Justiție, instanța de executare este Tribunalul București sau

Tribunalul Militar Teritorial cu sediul în București.

Din considerentele Deciziei nr. 34 din

14 decembrie 2009, pronunțată în interesul legii de Secțiile Unite ale Înaltei

Curți de Casație și Justiție, rezultă că prin derogare de la principiul

instituit în art. 418 C. proc. pen., singura instanță învestită cu competență

materială și teritorială de soluționare a procedurii de schimbare a condamnării

după transferarea în România a persoanei condamnate, prevăzute în art. 149 cu

referire al art. 146 alin. (3) din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea

judiciară internațională în materie penală, este Curtea de Apel București.

Însă, astfel cum s-a reținut, prin

cererea formulată de contestator nu s-a solicitat schimbarea condamnării,

situație ce ar fi atras competența Curții de Apel București, ci micșorarea

pedepsei ca urmare a intervenirii unor modificări pe parcursul executării.

Totodată, din considerentele deciziei

în interesul legii menționate, rezultă că această competență specială,

reglementată de Legea nr. 302/2004, prin derogare de la regulile referitoare la

executarea hotărârilor penale, nu poate opera, în lipsa unor prevederi legale

exprese în alte segmente ale executării, printre care și cele privind

schimbările în executarea pedepsei, înlăturarea ori modificarea pedepsei,

amânarea sau întreruperea executării pedepsei, pentru acestea fiind aplicabile

dispozițiile referitoare la competență existente în art. 449 alin. (2) C. proc.

pen.

Prin urmare, instanța de executare,

fiind prima instanță de judecată, stabilirea acesteia se face prin raportare la

dispozițiile art. 25 și art. 461 alin. (2) C. proc. pen.

Aceste dispoziții stabilesc o

competență alternativă între instanța de executare și instanța corespunzătoare

în grad instanței de executare în a cărei circumscripție se află locul de

deținere, în cazul contestației întemeiată pe dispozițiile art. 461 lit. d) C.

proc. pen.

Or, în cauză, fată de obiectul

contestației la executare astfel cum a fost precizat de contestatorul condamnat

la data de 28 iunie 2012, prin care se solicită micșorarea pedepsei prin

transpunerea zilelor muncite în penitenciarele din Spania în zile executate cât

și deducerea perioadei executate între 13 iulie 2010 - 05 august 2010 și

infracțiunile pentru care acesta a fost condamnat de autoritățile judiciare

spaniole [(art. 189 alin. (1) și art. 197 alin. (1) C. pen.)], instanța

competentă din punct de vedere material, să judece aceste infracțiuni este

judecătoria. Ca atare, instanța de executare și, totodată, instanța

corespunzătoare în grad instanței de executare în a cărei circumscripție se

află locul de deținere a condamnatului (Penitenciarul Colibași) este

Judecătoria Pitești, căreia îi revine competența să soluționeze și contestația

la executare în raport de dispozițiile art. 460 alin. (6) C. proc. pen.

Fată de toate aceste considerente, Înalta

Curte constată incidența în cauză a dispozițiilor art. 385

9

pct. 1 C.

proc. pen., și, în temeiul dispozițiilor art. 385

15

pct. 2 lit. c) C.

proc. pen., va admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel

Pitești împotriva sentinței penale nr. 79/ F din 5 iulie 2012 a Curții de Apel

Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, privind pe

condamnatul G.V., va casa sentința penală atacată și va trimite cauza spre

competentă soluționare la Judecătoria Pitești.

În temeiul dispozițiilor art. 192 alin.

(3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de Parchetul

de pe lângă Curtea de Apel Pitești împotriva sentinței penale nr. 79/ F din 5

iulie 2012 a Curții de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și

de familie, privind pe condamnatul G.V.

Casează sentința penală atacată și

trimite cauza spre competentă soluționare la Judecătoria Pitești.

Cheltuielile judiciare rămân în

sarcina statului.

Onorariul cuvenit apărătorului

desemnat din oficiu pentru intimatul condamnat, până la prezentarea

apărătorului ales, în sumă de 50 lei, se va plăti din fondul Ministerului

Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 8

octombrie 2012.