ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 358/2015

Asupra contestației de față, constată următoarele: I. Prin sentința penală nr. 3/F din 19 ianuarie 2015 a Curții de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în baza art 598 alin. (1) Iit. d) C. proc. pen. s-a respins, ca nefondată, contestația formulată de condamnatul C.R. privind deducerea perioadei de 450 de zile din pedeapsa de 22 ani și 6 luni închisoare stabilită de Curtea de Apel București prin sentința penală nr. 253/F din 11 iunie 2012 în Dosarul nr. 2087/2/2012.

Pentru a pronunța această hotărâre Curtea de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, a reținut următoarele: Prin sentința penală nr. 6018/09 din 26 martie 2009, pronunțată de Tribunalul din Roma, secția a VI-a penală, contestatorul a fost condamnat la o pedeapsă de 22 de ani și 6 luni închisoare, hotărâre rămasă definitivă prin decizia penală nr. 18486/10, pronunțată la data de 2 decembrie 2010 de Curtea de Casație, secția a IIl-a penală, din Republica Italiană. În fapt, s-a reținut că în noaptea de 10 din 11 septembrie 2007, contestatorul împreună cu alte 3 persoane, de cetățenie română, au spart geamurile autoturismului în care se aflau, părțile vătămate M.S. și L.A., parcat într-un loc public din Roma, l-au forțat pe aceștia să deschidă portierele amenințându-le cu o șurubelniță, după care le-a privat de libertate, le-au smuls bijuteriile din aur pe care aceștia le purtau, întreținând raporturi sexuale cu prima parte vătămată.

Tot astfel, în noaptea de 19 din 20 septembrie 2007, contestatorul împreună cu alți 3 conaționali au spart geamurile autoturismului în care se aflau părțile vătămate C.C. și R.G., parcat tot într-un loc public din Roma, le-au lovit cu pumnii și picioarele, le-au sustras bunurile pe care le aveau asupra lor, le-au privat de libertate, întreținând,, prin violență, raporturi sexuale cu prima parte vătămată, cauzându-i și leziuni ce au necesitat pentru vindecare îngrijiri medicale. În fine, la data de 22 septembrie 2007, într-un loc public din Rima, contestatorul împreună cu alți cetățeni români, au tâlhărit o tânără nigeriana, căreia i-au smuls geanta, aplicându-i în același timp lovituri.

S-a dedus din pedeapsa aplicată durata executată în arest preventiv, începând cu 23 septembrie 2007. Prin sentința penală nr. 253/F din 11 iunie 2012, pronunțată de Curtea de Apel București, s-a dispus ca executarea pedepsei de 22 de ani și 6 luni închisoare să se facă în penitenciarele din România, contestatorul fiind transferat în acest sens în România. Din pedeapsa de 22 de ani și 6 luni închisoare, s-a dedus perioada executată începând cu data de 22 septembrie 2007. S-a reținut că solicitarea contestatoruîui de a i se deduce din perioada de 22 de ani și 6 luni închisoare o perioadă de 450 zile este neîntemeiată întrucât nu rezultă că ar fi executat pe teritoriul statului italian o altă perioadă decât cea începând cu data de 23 septembrie 2007, când a fost arestat preventiv.

Într-adevăr, în actul intitulat „certificat de statul al executării" întocmit de Procuratura Republicii de pe lângă Tribunalul Ordinar din Roma și la data de 25 septembrie 2013, s-a menționat, că „Sfârșitul pedepsei anticipate este la data de 27 decembrie 2028 și poate beneficia de liberare anticipată cu 450 zile”. Mențiunea respectivă, însă, nu echivalează cu deducere din pedeapsă a perioadei de 450 zile, întrucât aceasta nu a fost executată în vreun fel pe teritoriul statulul italian ci reprezenta numai o vocație a contestatoruîui la o eventuală „eliberare anticipată” instituție ce își are corespondent în legea penală română, în cea a liberării condiționată prevăzute de art. 99 C. pen. român.

În măsura în care instanța română, care va soluționa cererea de liberare condiționată, făcând aplicațiunea textului anterior menționat, va aprecia ca la perioada executată potrivit fracției prevăzută în art. 100 C. pen., trebuie să aibă în vedere și pe cea de 450 zile, poate proceda în consecință. Însă, în această fază procesuală nu se poate deduce perioada respectivă, nefiind îndeplinite cerințele prevăzute de art. 598 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., în sensul existenței unei „cauze de strângere ori de micșorare a pedepsei". În concluzie, Curtea a apreciat că este nefondată contestația formulată și, pe cale de consecință, a fost respinsă, în conformitate cu textul de lege precitat (art. 598 alin. (1) lit. d) C. proc.

pen.). În temeiul dispozițiilor art. 275 alin. (2) C. proc. pen., contestatorul a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat. II.

Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a formulat contestație condamnatul C.R., arătând că, în mod nelegal, prin sentința penală nr. 3/F din 19 ianuarie 2015 a Curții de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, nu s-a dispus deducerea unei perioade de 450 zile, considerată de statul italian ca fiind executată, din pedeapsa de 22 de ani și 6 luni închisoare, astfel cum a fost stabilită de către Curtea de Apel București, pin sentința penală nr. 253 din 11 iunie 2012. În dezvoltarea motivelor, contestatorul a precizat că a fost condamnat la pedeapsa de 22 de ani și 6 luni închisoare de către statul italian, care i-a recunoscut ca fiind executată o perioadă de 450 zile, invocând actul intitulat "certificat de statut al executării" aflat la fila 41 din Dosarul nr: 3570/109/2014 al Tribunalului Argeș.

Examinând contestația formulată, prin raportare la criticile condamnatului și dispozițiile legale aplicabile, Înalta Curte apreciază că aceasta este nefondată. Astfel, prin sentința penală nr. 6018/09 din 26 martie 2009, pronunțată de Tribunalul din Roma, secția a VI-a penală, contestatorul a fost condamnat la o pedeapsă de 22 de ani și 6 luni închisoare, hotărâre rămasă definitivă prin decizia penală nr. 18486/10, pronunțată la data de 2 decembrie 2010 de Curtea de Casație, secția a IIl-a penală din Republica Italiană, pentru săvârșirea infracțiunilor de sechestrare de persoane, violență sexuală în grup și tâlhărie, astfel cum sunt incriminate în C. pen. italian.

S-a dedus din pedeapsa aplicată durata executată în arest preventiv, începând cu 23 septembrie 2007. Prin sentința penală nr. 253/F din 11 iunie 2012, pronunțată de Curtea de Apel București s-a dispus recunoașterea sentinței penale nr. 6018/09 din 26 martie 2009, pronunțată de Tribunalul din Roma, secția a VI-a penală, faptele având corespondent în legea penală română și întrunind infracțiunile concurente de lipsire de libertate în mod ilegal, viol și tâlhărie, și s-a dispus ca executarea pedepsei de 22 de ani și 6 luni închisoare să se facă în penitenciarele din România, contestatorul fiind transferat în acest sens în România.

Din pedeapsa de 22 de ani și 6 luni închisoare, s-a dedus perioada executată în Italia, începând cu data de 23 septembrie 2007. Contestatorul a solicitat deducerea unei perioade de 450 de zile din pedepsa de 22 de ani și 6 luni închisoare motivând că statul italian i-a recunoscut ca fiind executată o perioadă de 450 zile, invocând în acest sens actul intitulat "certificat de statut al executării" aflat la fila 41 din Dosarul nr. 3570/109/2014 al Tribunalului Argeș. Analizând actele dosarului, Înalta Curte constată că nu rezultă că s-a executat pe teritoriul statului italian nici, o altă perioadă decât cea începând cu data de 23 septembrie 2007, când a fost arestat preventiv, perioadă care a fost deja dedusă din pedeapsa de 22 de ani și 6 luni închisoare.

Deși în actul intitulat „certificat de statut al executării" întocmit de Procuratura Republicii de pe lângă Tribunalul Ordinar din Roma la data de 25 septembrie 2013, s-a menționat, că „Sfărșitul pedepsei anticipate este la data de 27 decembrie 2028 șî poate beneficia de liberare anticipată cu 450 zile", această mențiune nu echivalează cu o executare efectivă a perioadei de 450 de zile pe teritoriul statului italian, ci reprezenta numai o vocație a contestatorului la o eventuală „eliberare anticipată", instituție ce are corespondent în legea penală română, în cea a liberării condiționată prevăzute de art. 99 C. pen. român. Nefiind incidente prevederile art. 598 alin. (1) lit. d) C. proc.

pen., și anume cerința existenței unei „cauze de strângere ori de micșorare a pedepsei" Înalta Curte constata, ca nefondată, contestația formulată, neexistând nici o astfel de cauză care să determine deducerea unei perioade de 450 zile solicitate de contestator din pedeapsa de 22 de ani și 6 luni închisoare, astfel cum a fost stabilită de către Curtea de Apel București, prin sentința penală nr. 253 din 11 iunie 2012. În aceste condiții, Înalta Curte constată că, în mod corect, prima instanță a apreciat că, în speță, nu sunt incidente dispozițiile art 598 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., respingând contestația la executare formulată.de acesta. Față de cele de mai sus, în conformitate cu dispozițiile art. 425 1 alin. (7) pct. 1 lit. b) C. proc.

pen., Înalta Curte va respinge ca nefondată, contestația formulată de condamnatul C.R. împotriva sentinței penale nr. 3/F din 19 ianuarie 2015 a Curții de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, iar în baza art. 275 alin. (2) C. proc. pen. îl va obliga Ia plata sumei de 200 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 RON, reprezentând onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondată, contestația formulată de către contestatorul condamnat C.R. împotriva sentinței penale nr. 3/F din 19 ianuarie 2015 a Curții de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie. Obligă contestatorul condamnat la plata sumei de 200 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Mnisterului lustiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 19 martie 2015.