ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 578/2018

Asupra cauzei de față, în baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 67/F din data de 3 mai 2018, pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, a fost respinsă, ca nefondată, contestația la executare formulată de contestatorul condamnat A., împotriva Sentinței penale nr. 16/F din 26 octombrie 2016 pronunțată de Curtea de Apel Pitești, în Dosarul nr. x/2016.

Pentru a dispune astfel, Curtea de Apel Pitești a reținut că, la data de 19 aprilie 2018, a fost înregistrată contestația la executare formulată de către petentul condamnat A., deținut în Penitenciarul Mioveni, care a solicitat lămurirea dispozitivului Sentinței penale nr. 16/F din 26 octombrie 2016, pronunțată în Dosarul nr. x/2016 al Curții de Apel Pitești, în sensul deducerii din pedeapsa rezultantă de 3.735 zile închisoare a perioadei arestului preventiv, respectiv 6 octombrie 2008 - 26 aprilie 2010 și aplicarea conversiunii condamnării, în baza art. 159 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 302/2004.

La dosarul cauzei a fost atașat Dosarul nr. x/2016 al Curții de Apel Pitești, în care a fost pronunțată Sentința penală nr. 16/F din 26 octombrie 2016, conform căreia s-a admis cererea formulată de autoritățile judiciare din Spania, înaintată Curții de Apel Pitești prin adresa din 26 iulie 2016 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Pitești.

În baza art. 135 alin. (6) lit. a) din Legea nr. 302/2004, republicată și art. 3 din Convenția Europeană asupra transferării persoanelor condamnate, adoptată la Strasbourg la data de 21 martie 1983, ratificată de România prin Legea nr. 76/1996, s-a recunoscut Sentința penală nr. 617/2012, pronunțată la data de 19 decembrie 2012 de către Secțiunea a 22-a a Audienței Provinciale din Barcelona (definitivă la 23 ianuarie 2014) și, respectiv, Sentința nr. 446/2014, pronunțată la 4 noiembrie 2014 de către Judecătoria Penală nr. 17 din Barcelona (rămasă definitivă la 4 noiembrie 2014), privind pe condamnatul A., care a fost condamnat la pedeapsa rezultantă de 3.735 zile de închisoare pentru săvârșirea infracțiunilor de prostituție forțată, prostituție forțată de minore, vătămare corporală și furt, fapte care au corespondent în infracțiunile de proxenetism prin constrângere față de minori, vătămare corporală și furt, prevăzute de art. 213 alin. (2) și (3) C. pen., art. 194 C. pen., art. 228 - 229 C. pen., dispunându-se executarea acestei pedepse în România.

S-a dispus transferarea persoanei condamnate A., într-un loc de detenție din România, în vederea executării restului de pedeapsă rămas neexecutat din pedeapsa de 3.735 zile de închisoare, conform C. proc. pen. român și în condițiile Convenției.

S-a luat act că executarea pedepsei rezultante de 3.735 zile de închisoare expiră la data de 14 octombrie 2022.

S-a constatat că persoana condamnată A. era încarcerată în executarea acestei pedepse în Penitenciarul Quatre Camins din Spania.

S-a dispus comunicarea sentinței definitive și a unui exemplar al mandatului de executare a pedepsei închisorii conform art. 135 alin. (12) din Legea nr. 302/2004, către Direcția de Drept Internațional și Cooperare Judiciară din cadrul Ministerului Justiției.

Este de precizat că, același complet de judecată a soluționat contestația la executare formulată de Biroul Executări Penale al Curții de Apel Pitești, privind lămurirea dispozitivului sentinței penale respective, conform Sentinței penale nr. 1/F din 9 ianuarie 2018, rămasă definitivă prin Decizia nr. 118 din 9 februarie 2018 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, iar între timp, nu au intervenit modificări, relativ la situația juridică a condamnatului.

Astfel, în considerentele Sentinței penale nr. 16 din 26 octombrie 2016, se menționează că, din cuprinsul înscrisurilor traduse atașate și a celor două certificate corespunzătoare sentințelor de condamnare, nu reiese cu certitudine data arestării preventive sau a încarcerării, după emiterea mandatelor de executare de către autoritățile judiciare spaniole, situație juridică care subzistă și în prezent.

De altfel, s-a precizat că, unitatea de detenție are posibilitatea, prin intermediul programului informatic specific de care dispune, să stabilească data începerii executării pedepsei, prin deducerea de la data de 14 octombrie 2022 (când expiră pedeapsa) a pedepsei efective aplicate condamnatului A., de 3.735 zile de închisoare.

Prima instanță, constatând că nu sunt îndeplinite condițiile conversiunii condamnării, prevăzute de Legea nr. 302/2004, în contextul în care pedepsele aplicate de autoritățile judiciare spaniole nu depășesc maximul special corespunzător infracțiunilor comise, în legislația penală română, iar tratamentul sancționator în cazul contopirii pedepselor este similar, sub aspectul limitelor pedepsei principale rezultante și nu se poate stabili cu certitudine data la care acesta a fost reținut sau arestat preventiv de către autoritățile judiciare spaniole, fiind menționate perioade distincte în cuprinsul înscrisurilor atașate la dosarul de fond, inclusiv data de 14 februarie 2014, când persoana solicitată a fost reținută și arestată, dispunându-se arestarea în vederea predării pe o perioadă de 30 de zile, conform Sentinței penale nr. 112/F din 25 februarie 2014, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a Penală, în baza art. 598 alin. (1) lit. c) teza I C. proc. pen., a respins, ca neîntemeiată, contestația la executare formulată de condamnat.

Împotriva acestei sentințe, condamnatul A. a formulat contestație, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, motivele fiind menționate în practicaua care face parte integrantă din prezenta decizie.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția Penală la data de 18 mai 2018, fiind stabilit termen pentru soluționare la data de 15 iunie 2018.

Analizând hotărârea atacată, Înalta Curte apreciază contestația formulată de contestatorul condamnat A. ca fiind întemeiată, impunându-se admiterea acesteia, desființarea sentinței penale atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare, având în vedere următoarele considerente:

Înalta Curte apreciază că motivul invocat de contestatorul A. privind omisiunea deducerii din pedeapsa rezultantă a perioadei arestului preventiv executat în străinătate este întemeiat.

În acest sens, se constată că, inclusiv instanța de fond a arătat că nu reiese cu certitudine data arestării preventive sau a încarcerării contestatorului, situație care subzistă și în prezent, însă nu a efectuat niciun minim demers sub acest aspect, deși acest lucru se impunea.

Faptul că nu se poate stabili cu certitudine data la care contestatorul A. a fost reținut sau arestat preventiv de către autoritățile judiciare spaniole, nu poate conduce la respingerea, ca nefondată, a contestației la executare formulată în cauză, ci la efectuarea de demersuri efective la autoritatea judiciară străină în vederea deducerii integrale din pedeapsa aplicată a perioadei executate de persoana condamnată A. în statul de condamnare.

Relevant este în cauză că, inclusiv din considerentele Sentinței penale de condamnare nr. 617/2012, pronunțată la data de 19 decembrie 2012 de către Secțiunea a 22-a a Audienței Provinciale din Barcelona, rezultă că persoana condamnată A. a fost arestată preventiv în cauză, perioadă care însă nu a fost dedusă prin Sentința penală nr. 16/F din 26 octombrie 2016 pronunțată în Dosarul nr. x/2016 al Curții de Apel Pitești, prin care s-a dispus recunoașterea acestei hotărâri de condamnare și transferul persoanei condamnate.

Față de cele arătate, în baza art. *425

1

alin. (7) pct. 2 lit. b) C. proc. pen., art. 6 din Convenția europeană a drepturilor omului și a libertăților fundamentale și art. 2 din Protocolul nr. 7 la Convenție, urmează a se admite contestația împotriva Sentinței penale nr. 67/F din data de 3 mai 2018, pronunțată de Curtea de Apel Pitești și trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță, care urmează a efectua demersurile necesare pentru a determina perioadele în care contestatorul condamnat A. a fost arestat preventiv și, respectiv, încarcerat în Spania.

Totodată, Înalta Curte notează că, într-o astfel de procedură specială, dezideratul lămuririi cauzei sub toate aspectele constituie o componentă obligatorie a dreptului la un proces echitabil al părții, garantat prin prevederile art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, a cărei încălcare impune cu necesitate reluarea judecății, în condiții de echitabilitate, în fața aceleiași instanțe, în vederea respectării principiului dublului grad de jurisdicție în materie penală, prevăzut în art. 2 din Protocolul nr. 7 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Așadar, instanța de control judiciar apreciază că se impune trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță, respectiv Curtea de Apel Pitești.

De asemenea, în ceea ce privește susținerea reprezentantului Ministerului Public referitoare la faptul că aceleași aspecte au fost invocate de contestator printr-o altă cerere cu privire la care s-a stabilit deja, prin hotărâre definitivă, că nu necesită lămurire, Înalta Curte constată că nu poate fi luată în considerare în cauză, în raport cu soluția primei instanțe de respingere a cererii petentului ca nefondată și limitele cu care instanța de control judiciar a fost învestită, fiind vorba de calea de atac a contestatorului.

Or, aspectele invocate de parchet sunt chestiuni ce țin de admisibilitatea cererii condamnatului, acestea nefiind analizate de prima instanță care a procedat la soluționarea cererii pe fond, prin urmare, în acest stadiu procesual - calea de atac formulată de contestator, nu poate fi analizată susținerea parchetului, întrucât pe de o parte, nu poate fi agravată situația contestatorului în propria cale de atac, iar pe de altă parte, aceste chestiuni nu pot face obiectul cenzurii instanței de control judiciar, fără a putea fi analizate, conform legii, în ambele grade de jurisdicție.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte de Casație și Justiție urmează să admită contestația formulată de contestatorul A. împotriva Sentinței penale nr. 67/F din data de 3 mai 2018, pronunțată de Curtea de Apel Pitești, să desființeze sentința penală contestată și să trimită cauza spre rejudecare la aceeași instanță.

În temeiul art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului, iar potrivit art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru contestator se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite contestația formulată de contestatorul A. împotriva Sentinței penale nr. 67/F din data de 3 mai 2018, pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.

Desființează sentința penală atacată și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță.

Cheltuielile judiciare ocazionate de soluționarea contestației rămân în sarcina statului.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 130 de RON, se plătește din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 15 iunie 2018.

Procesat de GGC - LM