ÎCCJ, Secția penală

Ședința publică din data de 05 noiembrie 2025

Deliberând asupra apelului de față, în baza actelor și lucrărilor, dosarului constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 18 F/CC din data de 28 august 2025, Curtea de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în baza art. 166 alin. (6) lit. c) raportat la art. 167 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, a respins, ca nefondată, cererea având ca obiect recunoașterea și executarea sentinței penale nr. 46/2023 din data de 06.02.2023, pronunțată în dosarul nr. x/2021 de Judecătoria pentru cazuri penale nr. 17 din Valencia - Spania, definitivă la data de 01.02.2024, privind pe persoana condamnată A..

Pentru a se pronunța în acest sens, Curtea de Apel Pitești a reținut că la data de 21 august 2025, prin adresa nr. x/2025 din 20.08.2025 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Pitești a fost înaintată cererea formulată de autoritățile judiciare din Spania, având ca obiect recunoașterea efectelor sentinței penale nr. 46/2023 din data de 06.02.2023 pronunțată în dosarul nr. x/2021 de Judecătoria pentru cazuri penale nr. 17 din Valencia - Spania, definitivă la data de 01.02.2024, privind persoana condamnată A., pentru pedeapsa de 1095 zile (3 ani) închisoare și transferarea persoanei condamnate într-un penitenciar din România în vederea executării restului de pedeapsă neexecutat.

În cuprinsul referatului întocmit de procurorul de caz la data de 20.08.2025 s-a menționat că, la 31.07.2025, după efectuarea controlului de regularitate de către Ministerul Justiției din România, pe rolul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Pitești a fost înregistrată lucrarea având ca obiect cererea formulată de către autoritățile judiciare din Spania în baza Deciziei cadru 2008/909/JAI a Consiliului Europei, pentru recunoașterea și punerea în executare pe teritoriul României a Hotărârii penale nr. 46/2023 din 06.02.2023 pronunțată în dosarul nr. x/2021 de Judecătoria pentru cazuri penale nr. 17 din Valencia, din Spania, definitivă la 01.02.2024, prin care cetățeanul român A., a fost condamnat la pedeapsa privativă de libertate de 1095 zile (3 ani) închisoare, din care a executat 193 zile până la 22.05.2025, cu consecința continuării executării într-un penitenciar din România a restului de pedeapsă rămas de executat.

Verificările efectuate în cadrul procedurii conform art. 165 alin. (2) lit. a), b), c) din Legea nr. 302/2004 au evidențiat că nu este incident principiul non bis in idem, iar persoana condamnată A. nu este cercetată penal în România pentru aceleași infracțiuni sau pentru alte infracțiuni.

Totodată, s-a arătat că verificările efectuate în cadrul procedurii conform art. 165 alin. (2) lit. d) din Legea nr. 302/2004 au evidențiat următoarele:

A. a fost condamnat prin Hotărârea penală nr. 46/2023 din 06.02.2023 pronunțată în dosarul nr. x/2021 de Judecătoria pentru cazuri penale nr. 17 din Valencia, din Spania, definitivă la 01.02.2024, pentru săvârșirea infracțiunii de răpire de copii, prevăzută și pedepsită de articolele 225 bis, secțiunile 1 și 2, punctele 1, 3 și 5 din C. pen. spaniol, la pedeapsa principală de 3 ani (1095 zile) închisoare și pedepsele accesorii constând în decăderea specială din exercitarea dreptului de vot pasiv pe durata pedepsei și decăderea specială din exercitarea dreptului de autoritate părintească pe o perioadă de patru ani, conform legii penale din Spania. În fapt, s-a reținut A. a fost căsătorit cu B., din relația lor născându-se la 15 martie 2011, o fetiță, C., cei trei locuind împreună cu alte rude în 2018 la adresa situată pe strada x nr. 17, ușa 10, din Valencia, deși A. petrecea perioade departe de casă lucrând. C. a urmat școala în Valencia până a terminat școala primară în iunie 2018.

În 28.06.2018, mama lui A., cu autorizarea expresă a lui A. și autorizarea expresă sau tacită a lui B., a călătorit cu minora în România pentru a petrece acolo vacanța de vară. În acea călătorie, făcută cu avionul, a fost și D., sora lui A., deși minora se afla în îngrijirea exclusivă a bunicii paterne, cu care s-a stabilit în locuința pe care o deține localitatea Albeștii de Muscel.

Odată terminată vara, A., în mod unilateral și cunoscând opoziția lui B., a decis să nu-i permită minorei să se întoarcă în Spania, mutându-i reședința permanentă în România și înscriind-o la o școală de acolo în septembrie 2018.

De asemenea, odată ce a aflat că fiica sa nu se va mai întoarce în Spania, B. a depus o plângere pentru răpire de copii în 17 septembrie 2018 împotriva lui A. și a cumnatei sale, D..

La 18 decembrie 2019, A. a intentat un proces de divorț împotriva soției sale B. la Judecătoria Câmpulung (România), care a pronunțat o hotărâre judecătorească la 17 noiembrie 2020, prin care a desfăcut căsătoria și a convenit, printre altele, asupra acordării custodiei minorei C. tatălui, cu exercitarea autorității părintești comune, și asupra stabilirii unui regim de vizitare în favoarea mamei.

În Hotărârea penală nr. 46/2023 din 06.02.2023 pronunțată de Judecătoria pentru cazuri penale nr. 17 din Valencia s-a avut în vedere hotărâre judecătorească civilă pronunțată de Judecătoria Câmpulung.

Referitor la încadrarea juridică dată faptei potrivit legii penale din Spania, în Certificat s-a învederat: Articolul 225 bis din C. pen., în redactarea sa în vigoare la data faptelor, prevede că:"1. Părintele care își răpește copilul minor fără motiv întemeiat se pedepsește cu închisoare de la doi la patru ani și decăderea specială din exercitarea autorității părintești pe o perioadă de la patru la zece ani. 2. În sensul prezentului articol, următoarele sunt considerate furt: 1. Transferul unui minor de la domiciliul său fără consimțământul părintelui cu care locuiește în mod obișnuit sau al persoanelor ori instituțiilor cărora le-a fost încredințată îngrijirea sau custodia sa. 2. Reținerea unui minor cu încălcarea gravă a obligației stabilite printr-o hotărâre judecătorească sau administrativă. 3. Când minorul este transferat în afara Spaniei sau este necesară o condiție pentru întoarcerea sa, pedeapsa indicată la punctul 1 se va aplica în jumătatea sa superioară. 4. Când răpitorul a comunicat domiciliul celuilalt părinte sau persoanei responsabile legal de îngrijirea acestuia în termen de douăzeci și patru de ore de la răpire, cu angajamentul de returnare imediată pe care l-a efectuat efectiv, sau absența nu a depășit perioada menționată de douăzeci și patru de ore, acesta va fi scutit de pedeapsă. Dacă returnarea se face fără comunicarea menționată la alineatul precedent, în termen de cincisprezece zile de la răpire, se pedepsește cu închisoarea de la șase luni la doi ani. Aceste perioade vor fi calculate de la data raportării răpirii. 5. Pedepsele prevăzute în prezentul articol se aplică și ascendenților minorului și rudelor părintelui până la gradul al doilea de consangvinitate sau afinitate care săvârșesc faptele descrise mai sus."

Verificările efectuate pe portalul www.x.ro, pe pagina Judecătoriei Câmpulung, nu au condus la identificarea dosarului civil menționat în Hotărârea penală nr. 46/2023 din 06.02.2023 pronunțată de Judecătoria pentru cazuri penale nr. 17 din Valencia, apreciindu-se că datele nu au fost publicate pe portal. A fost însă identificată cauza nr. 5507/205/2022 a Judecătoriei Câmpulung în care, prin încheierea de dezinvestire din 02.02.2023, s-a constatat îndeplinită cererea de comisie rogatorie solicitată de Judecătoria pentru cauze penale nr. 17 Valencia - Juzgado penal n 17 de Valencia, privind audierea prin sistemul de videoconferință a inculpatului A..

Din descrierea faptei pentru care a fost condamnat A. s-a apreciat că elemente de fapt ar fi fost pasibile de o sancțiune penală în temeiul legislației penale din România și ar fi constituit infracțiune dacă ar fi survenit pe teritoriul statului român, respectiv infracțiunea de nerespectare a măsurilor privind încredințarea minorului, prevăzută de art. 379 alin. (1) teza I din C. pen. român, pedeapsa principală fiind închisoare de la o lună la 3 luni sau amendă.

În acest sens s-a avut în vedere instituția corespondentă din C. civ. român, respectiv autoritatea părintească, cu sediul materiei în Cartea a II-a, Titlul IV, art. 483 - 512 din C. civ.. Această instituție recunoaște în mod explicit dreptul fundamental al copiilor de a fi crescuți și îngrijiți de către ambii părinți, indiferent de raporturile juridice dintre aceștia, prevăzându-se faptul că, de principiu, autoritatea părintească este exercitată în comun de către ambii părinți.

- art. 503 alin. (1) din C. civ. român, denumit Modul de exercitare a autorității părintești:

S-a notat că potrivit art. 166 alin. (6) - (9) din Legea nr. 302/2004:

(6) Instanța examinează hotărârea judecătorească străină, verifică lucrările dosarului și, în baza celor constatate, pronunță una din următoarele soluții:

a) dispune, prin sentință, executarea în România a pedepsei aplicate de instanța statului emitent;

b) în cazul în care natura sau durata pedepsei aplicate de instanța străină nu corespunde cu natura sau durata pedepsei prevăzute de legea penală română pentru infracțiuni similare, adaptează, prin sentință, pedeapsa aplicată de instanța statului emitent, potrivit alin. (8) și (9);

c) dispune, prin sentință, respingerea cererii de executare în România a hotărârii judecătorești transmise de statul emitent.

(7) În vederea pronunțării uneia din soluțiile prevăzute la alin. (6), instanța poate consulta, direct sau prin intermediul direcției de specialitate din cadrul Ministerului Justiției, autoritatea competentă a statului emitent, fără ca procedura consultărilor să prelungească durata prevăzută la alin. (1).

(8) În cazul prevăzut la alin. (6) lit. b), instanța de judecată adaptează pedeapsa aplicată prin hotărârea transmisă de statul emitent, atunci când:

a) natura acesteia nu corespunde, sub aspectul denumirii sau al regimului, cu pedepsele reglementate de legea penală română;

b) durata acesteia depășește, după caz, limita maximă specială a pedepsei prevăzute de legea penală română pentru aceeași infracțiune sau limita maximă generală a pedepsei închisorii prevăzute de legea penală română ori atunci când durata pedepsei rezultante aplicate în cazul unui concurs de infracțiuni depășește totalul pedepselor stabilite pentru infracțiuni concurente sau limita maximă generală a pedepsei închisorii admisă de legea penală română. Adaptarea de către instanța de judecată a pedepsei aplicate de instanța statului emitent constă în reducerea pedepsei până la limita maximă admisă de legea penală română pentru infracțiuni similare.

(9) Pedeapsa stabilită de instanța română potrivit alin. (6) trebuie să corespundă, pe cât posibil, din punctul de vedere al naturii sau duratei, cu cea aplicată de statul emitent și nu va agrava situația persoanei condamnate. Pedeapsa aplicată în statul emitent nu poate fi convertită într-o pedeapsă pecuniară.

Totodată, conform art. 8 alin. (2) și (3) din Decizia-cadru 2008/909 JAI a Consiliului din 27 noiembrie 2008:

(2) În cazul în care pedeapsa este incompatibilă cu legislația statului de executare în ceea ce privește durata acesteia, autoritatea competentă din statul de executare poate decide să adapteze sancțiunea numai în măsura în care aceasta depășește pedeapsa maximă prevăzută în legislația națională pentru infracțiuni similare. Sancțiunea adaptată nu poate fi mai puțin decât pedeapsa maximă prevăzută pentru infracțiuni similare în legislația statului de executare.

(3) În cazul în care pedeapsa este incompatibilă cu legislația statului de executare în ceea ce privește natura acesteia, autoritatea competentă din statul de executare poate decide să o adapteze la pedeapsa sau măsura prevăzută pentru infracțiuni similare în legislația sa. O astfel de pedeapsă sau măsură trebuie să corespundă cât mai îndeaproape posibil sancțiunii pronunțate în statul emitent și, prin urmare, pedeapsa nu poate fi transformată într-o sancțiune pecuniară.

Din examinarea dispozițiilor legale incidente s-a reținut că instanța română investită cu o cerere de recunoaștere a unei hotărâri judecătorești pronunțate în alte state membre ale Uniunii Europene adaptează pedeapsa aplicată în cazul în care natura sau durata pedepsei aplicate de instanța străină nu corespunde, sub aspectul denumirii sau a regimului, cu natura sau durata pedepsei prevăzute de legea penală română pentru infracțiuni similare.

În acest sens, s-a reținut că în procedura de recunoaștere a hotărârii judecătorești străine, instanța română procedează la adaptarea pedepsei aplicată prin hotărârea transmisă de statul emitent potrivit dispozițiilor art. 166 alin. (8) din Legea nr. 302/2004, în cazul prevăzut la alin. (6) lit. b), respectiv atunci când b) durata acesteia depășește, după caz, limita maximă specială a pedepsei prevăzute de legea penală română pentru aceeași infracțiune sau limita maximă generală a pedepsei închisorii prevăzute de legea penală română. Adaptarea de către instanța de judecată a pedepsei aplicate de instanța statului emitent constă în reducerea pedepsei până la limita maximă admisă de legea penală română pentru infracțiuni similare.

Pe de altă parte, întrucât potrivit art. 156 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 modificată, în cazul în care România este stat de executare, executarea unei pedepse sau măsuri privative de libertate aplicate printr-o hotărâre judecătorească, recunoscută de instanța română, este guvernată de legea română, în raport de dispozițiile art. 71 și urm. din C. pen. român, din durata pedepsei privative de libertate care trebuie executată în România se deduce durata pedepsei privative de libertate executate în statul emitent.

Totodată, potrivit art. 17 alin. (2) din Decizia-cadru 2008/909 JAI a Consiliului din 27 noiembrie 2008, autoritatea competentă a statului de executare deduce întreaga perioadă privativă de libertate deja executată în legătură cu pedeapsa în privința căreia s-a pronunțat hotărârea judecătorească din durata totală a pedepsei privative de libertate care trebuie executată.

S-a arătat că Legea nr. 302/2004 reglementează posibilitatea transferării persoanelor condamnate, deținute în alte state membre ale Uniunii Europene, în vederea executării pedepsei sau a măsurii privative de libertate într-un penitenciar din România.

Potrivit art. 162 din Legea nr. 302/2004, hotărârile judecătorești pronunțate de instanțele altor state membre ale Uniunii Europene se recunosc și se execută pe teritoriul României în baza principiului încrederii reciproce și în conformitate cu dispozițiile prezentului capitol, dacă sunt de natură să producă efecte juridice potrivit legii penale române și nu contravin ordinii publice a statului român.

S-a constatat că încadrarea juridică pe care fapta comisă de persoana condamnată A. o poate avea în baza dispozițiilor legii penale din România are consecințe majore în ceea ce privește pedeapsa care poate fi aplicată acesteia, mai ales că nu sunt incidente instituții de drept penal care să confere posibilitatea adăugării unui spor.

În baza regulilor expuse anterior, s-ar ajunge ca în final, condamnatului să i se aplice de către instanța din România, ca stat de executare, în procedura de recunoaștere a hotărârii străine, o pedeapsă extrem de redusă față de cea aplicată de instanța din Spania, statul emitent. Prin reducerea semnificativă a duratei pedepsei, nu s-ar mai putea respecta regula potrivit căreia pedeapsa stabilită de instanța de executare trebuie să corespundă, pe cât posibil, din punct de vedere al naturii sau duratei, cu cea aplicată de statul emitent.

Mai mult, s-a apreciat că în situația recunoașterii Hotărârii penale nr. 46/2023 din 06.02.2023 pronunțată de Judecătoria pentru cazuri penale nr. 17 din Valencia, din Spania, definitivă la 01.02.2024, adaptării pedepsei și deducerii perioadei executate în statul emitent, A. nu ar mai avea de executat pedeapsa închisorii potrivit legii penale române.

Astfel, întrucât în cazul infracțiunii de nerespectare a măsurilor privind încredințarea minorului, prevăzută de art. 379 alin. (1) teza I C. pen. român, pedeapsa principală este închisoare de la o lună la 3 luni sau amendă, în situația recunoașterii Hotărârii penale nr. 46/2023 din 06.02.2023 pronunțată în dosarul nr. x/2021 de Judecătoria pentru cazuri penale nr. 17 din Valencia, din Spania, definitivă la 01.02.2024, prin care A. a fost condamnat la pedeapsa de 3 ani închisoare, a apreciat procurorul că s-ar impune adaptarea acestei pedepse la pedeapsa de 3 luni închisoare, în condițiile în care persoana condamnată A. a executat deja 193 zile până la 22.05.2025 și ulterior, la zi.

Potrivit art. 9 alin. (1) lit. (h) din Decizia-cadru 2008/909 JAI a Consiliului din 27 noiembrie 2008, autoritatea competentă din statul de executare poate refuza să recunoască hotărârea judecătorească și să dispună executarea pedepsei în cazul în care în momentul în care autoritatea competentă a statului de executare primește hotărârea judecătorească, rămân de executat mai puțin de șase luni din pedeapsă.

De asemenea, art. 164 lit. i) din Legea nr. 302/2004 conferă autorităților române competența de a refuza inițierea procedurii de recunoaștere a hotărârii judecătorești străine, atunci când, la data primirii acesteia, din pedeapsa aplicată persoanei condamnate au rămas de executat mai puțin de 6 luni, cu excepția cazului în care persoana condamnată se află pe teritoriul României.

Pe de altă parte, în referire la infracțiunea de nerespectare a măsurilor privind încredințarea minorului, prevăzută de art. 379 alin. (1) C. pen. român, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală a învederat că infracțiunea este una comisivă, materială, continuă și de pericol și se consumă în momentul în care minorul a fost reținut, iar locul săvârșirii faptei este locul unde a fost reținut minorul, iar nu locul unde autorul avea obligația de a-l aduce înapoi pe copilul său minor.

Având în vedere că minora C. a fost reținută în septembrie 2018 în România, s-a apreciat că fapta s-a comis pe teritoriul României.

Potrivit art. 9 alin. (1) lit. (l) din Decizia-cadru 2008/909 JAI a Consiliului din 27 noiembrie 2008, autoritatea competentă din statul de executare poate refuza să recunoască hotărârea judecătorească și să dispună executarea pedepsei, în cazul în care hotărârea judecătorească se referă la infracțiuni care, în temeiul legislației statului de executare, sunt considerate a fi fost comise în întregime, în majoritate sau într-o măsură esențială pe teritoriul acestuia, sau într-un loc echivalent cu teritoriul acestuia.

Conform art. 9 alin. (2) și (3) din Decizia-cadru 2008/909 JAI a Consiliului din 27 noiembrie 2008: (2) Orice decizie luată în temeiul alin. (1) litera (l) din prezentul articol, în legătură cu infracțiuni comise parțial pe teritoriul statului de executare, sau într-un loc echivalent cu teritoriul acestuia, este luată de către autoritatea competentă a statului de executare în condiții excepționale și de la caz la caz, luându-se în considerare circumstanțele specifice cauzei, în special faptul dacă faptele în cauză au avut loc sau nu în majoritate sau într-o măsură esențială în statul emitent. (3) În cazurile menționate la alin. (1) literele (a), (b), (c), (i) (k) și (l), înainte de a decide nerecunoașterea hotărârii judecătorești și neexecutarea pedepsei, autoritatea competentă din statul de executare consultă autoritatea competentă din statul emitent, prin orice mijloace adecvate și, dacă este cazul, îi solicită să furnizeze, fără întârziere, orice informații suplimentare necesare.

S-a notat că instanța de executare urmează să aprecieze dacă este incident art. 9 alin. (1) lit. (l) din Decizia-cadru 2008/909 JAI a Consiliului din 27 noiembrie 2008 și, pe cale de consecință, dacă se impune consultarea autorității emitente conform art. 9 alin. (3) din Decizia-cadru 2008/909 JAI a Consiliului din 27 noiembrie 2008.

Pentru motivele expuse anterior, s-a apreciat de parchetul competent că, se impune respingerea cererii autorităților judiciare din Spania formulată în baza Deciziei cadru 2008/909/JAI a Consiliului Europei, ca urmare a existenței acestor impedimente legale imperative privind continuarea executării într-un penitenciar din România a restului din pedeapsa închisorii rămasă de executat.

Examinând actele și lucrările dosarului, Curtea de Apel a reținut că potrivit art. 9 alin. (1) lit. l) din Decizia-cadru nr. 2008/909/JAI a Consiliului din 27.11.2008, autoritatea competentă din statul de executare poate refuza să recunoască hotărârea judecătorească și să dispună executarea pedepsei în cazul în care hotărârea judecătorească se referă la infracțiuni, care în temeiul legislației statului de executare, sunt considerate a fi fost comise în întregime, în majoritate sau într-o măsură esențială, pe teritoriul acestuia sau într-un mod echivalent.

Din perspectivă procesuală, infracțiunea de răpire de copii, pentru săvârșirea căreia persoana solicitată a fost condamnată de către autoritățile judiciare din Spania, la pedeapsa de 3 ani închisoare, are corespondent juridic în infracțiunea de nerespectare a măsurilor privind încredințarea minorului în modalitatea normativă reglementată de prevederile art. 379 alin. (1) teza I C. pen. român, sancționată cu pedeapsa principală constând în închisoare de la o lună la 3 luni sau amendă, iar în contextul factual în care hotărârea penală nr. 46/2023 din 06.02.2023 pronunțată de Judecătoria pentru cazuri penale nr. 17 din Valencia, s-a fundamentat pe hotărârea judecătorească civilă pronunțată de Judecătoria Câmpulung, iar minora C. a fost reținută în septembrie 2018 în România, reiese că fapta a fost comisă pe teritoriul României, ceea ce constituie un motiv de refuz al executării hotărârii judecătorești ce face obiectul cauzei.

De asemenea, s-a arătat că, în concordanță cu dispozițiile legale incidente în materie, respectiv art. 166 alin. (6)-(9) din Legea nr. 302/2004, coroborat cu art. 8 alin. (2) și (3) din Decizia-cadru nr. 2008/909/JAI a Consiliului din 27.11.2008, instanța română învestită cu o cerere de recunoaștere a unei hotărâri judecătorești pronunțată în alte state membre ale Uniunii Europene, adaptează pedeapsa în cazul în care natura sau durata pedepsei aplicate de instanța străină nu corespunde sub aspectul denumirii sau a regimului cu natura sau durata pedepsei prevăzute de legea penală română pentru infracțiuni similare.

În această procedură specifică, s-ar ajunge la reducerea semnificativă a duratei pedepsei principale aplicată de către autoritățile judiciare din Spania, încălcându-se regula conform căreia pedeapsa stabilită de instanța de executare trebuie să corespundă pe cât posibil din punct de vedere al naturii sau duratei cu cea aplicată de statul emitent, având în vedere că tratamentul sancționator prevăzut de C. pen. român este mai blând și prevede pedeapsa închisorii de la o lună sau 3 luni sau amendă.

S-a apreciat că un alt motiv de neexecutare al hotărârii se raportează la dispozițiile art. 9 alin. (1) lit. h) din Decizia-cadru nr. 2008/909/JAI a Consiliului din 27.11.2008, care stipulează că autoritatea competentă din statul de executare poate refuza să recunoască hotărârea judecătorească și să dispună executarea pedepsei în cazul în care, în momentul în care autoritatea competentă a statului de executare primește hotărârea judecătorească, rămân de executat mai puțin de 6 luni din pedeapsă, în contextul factual în care, dacă ar fi adaptată pedeapsa aplicată persoanei solicitate de 3 ani închisoare la 3 luni închisoare, aceasta a executat deja 193 zile până la 22.05.2025 și ulterior, până în prezent.

Și din rațiuni practice ce țin de modalitatea efectivă a executării hotărârii penale nr. 46/2023, s-a constatat că, relativ la dispozițiile art. 156 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 coroborat cu art. 71 și următoarele C. pen. român, impunându-se deducerea întregii perioade privative de libertate deja executate, conform art. 17 alin. (2) din Decizia-cadru nr. 2008/909/JAI a Consiliului din 27.11.2008, persoana solicitată nu ar mai avea de executat pedeapsa închisorii potrivit legii penale române, ceea ce contravine scopului instrumentelor specifice de cooperare judiciară internațională în materie penală.

Împotriva sentinței penale nr. 18 F/CC din data de 28 august 2025, pronunțate de Curtea de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie a formulat apel persoana condamnată A. solicitând recunoașterea hotărârii instanței străine.

Analizând apelul formulat de persoana condamnată A., Înalta Curte constată că următoarele:

Înalta Curte reține că, în raport de considerentele instanței de fond din cuprinsul sentinței apelate, în ședința din data de 24 septembrie 2025, s-a dispus efectuarea unei adrese către autoritățile din Spania pentru a comunica un punct de vedere în considerarea dispozițiilor art. 166 alin. (7) din Legea nr. 302/2004.

Prin răspunsul trimis la data de 10 octombrie 2025, autoritățile spaniole au precizat că prin rezoluția din data de 7 octombrie 2025, s-a dispus retragerea certificatului prin care a fost transmisă sentința deținutului A. pentru recunoaștere și executare.

Potrivit art. 166 alin. (5) din Legea nr. 302/2004, dacă, înainte de soluționarea definitivă a cauzei, statul emitent își retrage certificatul, instanța respinge cererea ca nesusținută.

Înalta Curte constată incidente dispozițiile anterior evocate, autoritățile străine înțelegînd să renunțe la demersul judiciar, sens în care va admite apelul declarat de persoana condamnată A. împotriva sentinței penale nr. 18 F/CC din data de 28 august 2025, pronunțate de Curtea de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, va desființa în totalitate, sentința penală atacată și rejudecând, va respinge, ca nesusținută, cererea de recunoaștere și punere în executare a sentinței penale a autorităților spaniole privind pe persoana condamnată A..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite apelul declarat de persoana condamnată A. împotriva sentinței penale nr. 18 F/CC din data de 28 august 2025, pronunțate de Curtea de Apel Pitești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.

Desființează, în totalitate, sentința penală atacată și rejudecând:

În temeiul art. 166 alin. (5) din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală, respinge, ca nesusținută, cererea de recunoaștere și punere în executare a sentinței penale nr. 46/2023 din data de 06.02.2023, pronunțată în dosarul nr. x/2021 de Judecătoria pentru cazuri penale nr. 17 din Valencia - Spania, definitivă la data de 01.02.2024, privind pe persoana condamnată A..

Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 1217 RON, rămâne în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică, astăzi, 05 noiembrie 2025.