ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2192/2012

Asupra

recursului penal de față;

Examinând

actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

La

data de 14 noiembrie 2011, a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Gorj

sub

nr. 13461/95/2011, contestația la executare formulată de petiționarul condamnat

P.C., încarcerat în Penitenciarul Târgu Jiu, prin care solicita contopirea

celor trei pedepse la care a fost condamnat prin sentința pronunțată de

Judecătoria de Instrucție nr. 5 din Barcelona la data de 29 iulie 2004,

respectiv 6 ani pentru delictul de viol, 3 ani de închisoare și amendă de 18

luni cu o cotă de 20 Euro pe zi ca autor a unui delict de prostituție și la

pedeapsa de 6 ani închisoare pentru un delict de reținere ilegală, hotărâre

rămasă definitivă prin recursul nr. 836/2004/P al Tribunalului Suprem, secția

de penale din 14 octombrie 2005.

A menționat

contestatorul că prin sentința penală nr. 169 din 11 iunie 2009 pronunțată de

Curtea de Apel București, secția

I

penală, a fost

admisă sesizarea făcută de parchetul de pe lângă Curtea de Apel București și

conform art. 149 raportat la art. 145 din Legea nr. 302/2004, astfel cum a fost

modificată, s-a recunoscut sentința penală pronunțată la 29 iulie 2004 de

Judecătoria de Instrucție nr. 5, Audiență Provincială Barcelona, definitivă

prin recursul nr. 863/2004/P al Tribunalului Suprem, s-a dispus transferul său,

în vederea continuării executării pedepsei de 15 ani și 10.940 Euro echivalent

la data plății, în România.

În acest sens,

contestatorul a menționat că în mod greșit s-a dispus să execute o pedeapsă

privativă de libertate de 15 ani, câtă vreme prin hotărârea de condamnare

spaniolă nu există o astfel de dispoziție, fiind condamnat la două pedepse de 6

ani și la o pedeapsă de 3 ani, fără a se face o însumare a acestora, că Statul

Român este îndrituit să recunoască hotărârile pronunțate de alte state pentru

infracțiuni care își găsesc corespondentul în legea română, în conformitate cu

convențiile internaționale la care este parte, în raport exclusiv de

dispozițiile cuprinse în dispozitivul respectivelor hotărâri.

Prin sentința

penală nr. 226 din 13 decembrie 2011 Tribunalul Gorj a declinat competența de soluționare

a contestației la executare formulată de condamnatul C.P., în favoarea Curții

de Apel București, având în vedere dispozițiile art. 461 pct. 2 C. proc. pen.

raportat la art. 461 alin. (1) C. proc. pen.

Contestația

s-a înregistrat pe rolul Curții de Apel București, secția

I

penală,

sub nr. 393/2/2012 /175/2012.

A fost atașat

dosarul nr. 958/2/2009 în care Curtea de Apel București, secția

I

penală, a pronunțat sentința penală nr. 169 din 11 iunie

2009, în baza cererii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, prin

rezoluția nr. 4366/II/5/2008 din 19 ianuarie 2009, sentința menționată a rămas

definitivă urmare a nedeclarării apelului de către persoana transferabilă, C.P.

(fila 132 dos.).

Prin sentința

penală nr. 169 din 11 iunie 2009 s-au recunoscut efectele sentinței penale

pronunțate la 9 iulie 2004 de Judecătoria de Instrucție nr. 5, Audiența

provincială Barcelona, - Secția a șasea din Barcelona, Spania, definitivă prin

recursul nr. 863/2004/P al Tribunalului Suprem - Sala de cauze penale, din 14

octombrie 2005 și s-a dispus transferarea persoanei condamnate C.P., în vederea

continuării executării pedepsei de 15 ani și 10.940 Euro în echivalent la data

plății.

În baza

acestei sentințe, a fost emis MEPI nr. 227/2009 din 05 martie 2010 (fila 141

dos.)

Prin

contestația formulată s-a solicitat contopirea pedepselor de 6 ani închisoare

pentru infracțiunea de viol, de trei ani închisoare pentru infracțiunea de

obligare la prostituție și 6 ani închisoare pentru infracțiunea de sechestrare

corespunzător legii române, prin aplicarea disp. art. 33 lit. a), art. 34 lit.

b) C. pen.

Prin sentința

penală nr. 82 din 24 februarie 2012 pronunțată de Curtea de Apel București,

secția

I

a penală, în temeiul art. 461 alin. (1) lit.

c) și d) C. proc. pen. s-a respins, ca nefondată, contestația în contra

executării sentinței penale nr. 169 din data de 11 iunie 2009 pronunțată de

Curtea de Apel București, definitivă, formulată de contestatorul condamnat C.P.

În temeiul

art. 192 alin. (2) C. proc. pen. a fost obligat contestatorul la plata sumei de

200 lei, cheltuieli judiciare avansate de stat.

Pentru a

pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că, Codul penal și C.

proc. pen. spaniol prevăd cumulul aritmetic al pedepselor aplicate, pedeapsa

unică dispusă a fi executată fiind egală cu durata cumulată a pedepselor

aplicate pentru fiecare infracțiune.

S-a arătat că

din relațiile comunicate de Audiența Provincială Barcelona, secția a VI-a,

rezultă că pedeapsa a început la 21 septembrie 2005 și se va termina la 17 mai 2018,

fiind dedusă perioada de arest preventiv care cumulează un total de 853 zile.

Curtea de apel a observat că, în soluționarea

cererii de transfer a

persoanei condamnate C.P. în vederea continuării

pedepsei au fost respectate și dispozițiile din decizia 23 din 12 octombrie

2009 pronunțată în interesul legii de Înalta Curte de Casație și Justiție,

Secțiile Unite, potrivit cărora conversiunea condamnării operează doar în

situația în care felul sau durata pedepsei aplicate este incompatibilă cu legea

română, în cazul concursului de infracțiunii fiind vorba de incompatibilitatea

duratei pedepsei rezultante cu legislația română iar nu de o incompatibilitate

cu sistemul prin care se ajunge la aplicarea unei pedepse rezultante pentru un

concurs de infracțiuni prin cumul aritmetic.

Astfel, s-a

arătat că, dacă pedeapsa rezultantă a fost aplicată prin cumul aritmetic, în

conformitate cu legislația statului de condamnare, instanța nu poate înlocui

cumulul aritmetic cu regulile cumulului juridic stabilite în Codul penal român.

Luând în

considerare decizia amintită, potrivit căreia în soluționarea unei cereri având

ca obiect conversiunea condamnării, instanța trebuia să observe dacă felul

pedepsei aplicate pentru concursul de infracțiuni sau durata acesteia este

incompatibilă cu legislația română, fără a putea înlocui modalitatea de

stabilire a pedepsei rezultante pe calea cumulului aritmetic, dispusă prin

hotărârea statului de condamnare cu aceea a cumulului juridic prevăzută de

Codul penal român, instanța de fond a constatat că cererea formulată de

contestator este nefondată.

Împotriva

acestei hotărâri a declarat recurs contestatorul, arătând că, potrivit art. 157

din Legea nr. 143/2004, executarea pedepsei este guvernată de Legea statului de

executare și în mod greșit s-a stabilit executarea pedepsei pe calea cumului

aritmetic atâta vreme cât în cuprinsul hotărârii de condamnare nu se face nicio

referire la aceasta.

A solicitat

admiterea recursului, casarea hotărârii atacate, admiterea contestației la

executare și contopirea pedepselor aplicate prin hotărârea de condamnare, urmând

a executa pedeapsa rezultantă.

Recursul

declarat nu este fondat.

Din examinarea

actelor și lucrărilor dosarului rezultă că prin sentința penală nr. 169 din 11

iunie 2009 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a

I

a

penală, s-au recunoscut efectele sentinței penale pronunțate la 9 iulie 2004 de

Judecătoria de Instrucție nr. 5, Audiența provincială Barcelona, secția a

șasea, din Barcelona, Spania, definitivă prin recursul nr. 863/2004/P al

Tribunalului Suprem - Sala de cauze penale, din 14 octombrie 2005 și s-a dispus

transferarea persoanei condamnate C.P., în vederea continuării executării

pedepsei de 15 ani și 10.940 Euro în echivalent la data plății.

În baza

acestei sentințe, a fost emis MEPI nr. 227/2009 din 05 martie 2010 (fila 141

dos.)

Din

documentele transmise la dosar de autoritățile spaniole prin Ministerul

Justiției în legătură cu stadiul executării pedepsei, rezultă că executarea

pedepsei a început la data de 22 mai 2003 și se va încheia la 17 mai 2018.

Din hotărârea

de condamnare, aflată la dosar, rezultă că totalul pedepsei este de 5475 zile

din care se reduce perioada de la 22 mai 2003 - când condamnatul a fost

arestat, până la 20 septembrie 2005 - când s-a pronunțat sentința definitivă,

în total 853 zile. Se face mențiunea că au mai rămas de executat un număr de

4622 zile, iar perioada rămasă, începe la data de 21 septembrie 2005 și se va

încheia la data de 17 mai 2018.

Față de aceste

precizări, menționate în hotărârea de condamnare, critica formulată de

contestator, potrivit căreia în cuprinsul acesteia nu se face nicio referire la

cumulul aritmetic este nefondată și nu poate fi primită. De altfel, din

declarația aflată la fila 96 dosar fond rezultă că, contestatorul condamnat a

fost de acord cu transferul în România și a luat cunoștință de dispozițiile

hotărârii de condamnare.

În ce privește

celelalte critici, Înalta Curte constată că hotărârea instanței de fond este

legală și temeinică, având în vedere dispozițiile Legii nr. 143/2004 astfel cum

a fost modificată, ale Convenției Europene asupra transferării persoanelor

condamnate și cu dispozițiile Deciziei nr. 23 din 12 octombrie 2009 pronunțată

în interesul legii de Înalta Curte de Casație și Justiție, Secțiile Unite,

potrivit căreia, instanța nu poate înlocui modalitatea de stabilire a pedepsei

rezultante pe cale cumului aritmetic, dispusă prin hotărârea statului de

condamnare, cu aceea a cumulului juridic prevăzut de Codul penal român.

Înalta Curte

mai constată că nelămuririle cu privire la pedeapsa ce urmează a fi executată

în România, urmare a recunoașterii hotărârii de condamnare, pronunțată de

autoritățile spaniole, trebuiau invocate de contestator cu ocazia soluționării

sesizării făcute de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București prin

rezoluția nr. 4366/II/5/2008 din 19 ianuarie 2009. Or, sentința penală nr. 169

din 11 iunie 2009 pronunțată de Curtea de Apel București, secția

I p

enală, a rămas definitivă prin nerecurare.

Având în

vedere cele menționate, Înalta Curte constată că recursul declarat de

contestator este nefondat, iar în baza art. 385/15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.

urmează a fi respins.

In baza art.

192 alin. (2) C. proc. pen. va fi obligat recurentul la plata cheltuielilor

judiciare către stat.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat

recursul declarat de contestatorul condamnat C.P. împotriva sentinței penale

nr. 82 din 24 februarie 2012 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a

I

a penală.

Obligă

recurentul contestator la plata sumei de 250 lei cu titlu de cheltuieli judiciare

către stat, din care suma de 50 lei reprezentând onorariul apărătorului

desemnat din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din

fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în

ședință publică azi 21 iunie 2012.