ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3368/2011

Asupra recursului de față, Din examinarea lucrărilor din dosar a constatat următoarele: Prin sentința nr. 219/ F-Cont. din 13 octombrie 2010 a Curții de Apel Pitești a fost respinsă cererea reclamantului R.V.A. formulată în contradictoriu cu T.C. și S.R. prin M.F.P. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut faptul că, prin cererea introductivă, petentul a formulat plângere pentru sechestrare de persoană solicitând anularea ordonanței de reținere, a mandatului de arestare preventivă, a declarațiilor de martor și a altor acte de procedură din dosarul penal de condamnare a sa.

Instanța de fond sesizată cu cererea introductivă a constatat incidența în cauză a dispozițiilor art. 5 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, în conformitate cu care nu pot fi atacate pe calea contenciosului administrativ actele administrative pentru modificarea sau desființarea cărora se prevede, prin lege organică, o altă procedură judiciară, reținând că obiectul cererii de chemare în judecată nu este supus cenzurii instanței de contencios administrativ. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul R.V.A., criticând soluția instanței de fond ca netemeinică și nelegală. Recurentul - reclamant a prezentat motivele pentru care se consideră nedreptățit de instanță, arătând că aceasta trebuia să citeze cu mandat de aducere pe pârâți, să-i audieze și să-i confrunte cu recurentul-reclamant, precum și să-i amendeze.

A arătat că la termenul din 6 octombrie 2010, instanța de judecată nu a procedat la audierea sa, așa cum prevăd dispozițiile legale și nu a fost lăsat să-și susțină cauza, întrucât nu a fost admisă nici cerere de probatorii. A precizat că a atacat actele false din dosarul penal, dar până în prezent nu s-a dispus nicio cercetare penală și a solicitat ca, în paralel cu cererea de recurs să fie sesizat Parchetul pentru efectuarea cercetărilor necesare. Recurentul M.F.P. a criticat încheierea de ședință de la data de 17 noiembrie 2010, arătând că prin această hotărâre a fost admisă cererea de acordare a cheltuielilor, reprezentând onorariu avocat din oficiu, fără a fi menționat faptul că aceste cheltuieli se suportă din fondul Ministerului Justiției.

Înalta Curte de Casație și Justiție, sesizată cu soluționarea recursului declarat de reclamant, mai înainte de a analiza motivele de recurs formulate, a constatat că recursul nu a fost timbrat, deși recurentul a fost citat cu mențiunea achitării taxei datorate. Înalta Curte reține că în conformitate cu prevederile art. ll din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, recursul trebuia timbrat cu suma de 2 lei și cu 0,15 lei timbru judiciar conform prevederilor O.G. nr. 32/1995 modificată prin Legea nr. 123/1997. Având în vedere faptul că recurentul nu și-a îndeplinit obligația ce-i revenea, conform prevederilor legale arătate, Curtea va aplica sancțiunea prevăzută de dispozițiile art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997 și art. 9 alin. (2) din O.G.

nr. 32/1995 și, în conformitate cu prevederile art. 312 alin (1) C. proc. civ., va anula recursul ca netimbrat. Înalta Curte de Casație și Justiție sesizată cu soluționarea recursului declarat de M.F.P., analizând motivele invocate în raport cu încheierea atacată, materialul probator și dispozițiile legale incidente în cauză, va respinge recursul formulat ca nefondat, pentru considerentele ce urmează: Înalta Curte a constatat că problema privind achitarea onorariului de avocat din oficiu este stabilită de lege și nu trebuie ca instanța să precizeze prin dispozitivul hotărârii faptul că aceste cheltuieli vor fi avansate din fondul Ministerului Justiției. Constatând că nu sunt motive de casare sau modificare a încheierii atacate, în temeiul art. 312 C. proc.

civ., recursul declarat de pârât va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Anulează recursul formulat de R.V.A. împotriva sentinței nr. 219/ F-Cont. din 13 octombrie 2010 a Curții de Apel Pitești, secția contencios administrativ și fiscal, ca netimbrat. Respinge recursul formulat de M.F.P. împotriva încheierii de ședință de la data de 17 noiembrie 2010 pronunțată de aceeași instanță în același dosar ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 9 iunie 2011.