ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 650/2011

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele

cauzei

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de

Apel Oradea, secția comercială, contencios administrativ și fiscal, reclamantul

C.G. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii Bihor, obligarea

acesteia să-i acorde drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000.

În motivarea

acțiunii, reclamantul a susținut că a făcut dovada persecuției suferite din

motive etnice în perioada martie 1942 - martie 1945. În acest sens, a arătat că

s-a născut la data de 8 octombrie 1943, în orașul Stalin - Brașovul de azi, în

timp ce părinții săi C.F. și F.C. se aflau în Brașov ca și refugiați români din

Ungaria, care domnea peste Ardeal în 1941 - 1944, sub dictatul de la Viena.

Astfel, a făcut dovada cu Extrasul din 13 ianuarie 2003, eliberat de Direcția

județeană Bihor a Arhivelor naționale că tatăl său C.F. a fost refugiat român

din Ungaria, cu nr. fișei X, în Indexul cu evidența refugiaților.

Prin întâmpinarea

formulată în cauză, pârâta a invocat excepția de tardivitate a introducerii

acțiunii pentru nerespectarea termenului de 30 de zile de la comunicare

prevăzut de art. 7 din Legea nr. 189/2000 iar pe fond, a solicitat respingerea

acțiunii cu motivarea că reclamantul nu a făcut dovada persecuției etnice pentru

a beneficia de prevederile Legii nr. 189/2000.

instanțe

Prin Sentința nr.

164/CA din 26 aprilie 2010 a Curții de Apel Oradea, secția comercială, de

contencios administrativ și fiscal, a admis excepția de tardivitate a

introducerii acțiunii, invocată de pârâta Casa Județeană de Pensii Bihor și, în

consecință, a respins acțiunea formulată de reclamantul C.G. în contradictoriu

cu pârâta Casa Județeană de Pensii Bihor, ca fiind tardiv introdusă.

și de drept care au format convingerea primei instanțe

Pentru a pronunța

această soluție, prima instanță a reținut, în esență, că reclamantul s-a

adresat la data 11 septembrie 2006 pentru stabilirea calității de beneficiar al

Legii nr. 189/2000, autorității pârâte care, prin Hotărârea 12878 din 29

septembrie 2006, i-a respins cererea, apreciind că nu a făcut dovada unei

persecuții etnice așa cum prevăd expres dispozițiile art. 1 din Legea nr.

189/2000.

În speță, reclamantul

nu a formulat contestație împotriva Hotărârii 12878 din 29 septembrie 2006 a

Casei Județene de Pensii Bihor, în conformitate cu prevederile art. 7 din Legea

nr. 189/2000, ci în data de 02 februarie 2010 a formulat o nouă cerere cu

același conținut, solicitând stabilirea calității de refugiat în baza actelor

depuse în anul 2006, iar prin Adresa de răspuns din 2 februarie 2010 Casa de

pensii i-a comunicat reclamantului faptul că a fost clasată cererea sa,

întrucât are deja o hotărâre de respingere.

în cauză

Împotriva acestei

sentințe, considerând-o nelegală și netemeinică, a declarat recurs reclamantul,

criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În motivarea căii de

atac, recurentul-reclamant a susținut că îndeplinește condițiile art. 1 din

Legea nr. 189/2000, întrucât a făcut dovada persecuțiilor etnice suferite în

perioada martie 1942 - martie 1945, considerând că este îndreptățit să

beneficieze de drepturile prevăzute de acest act normativ.

II. Considerentele

Înaltei Curți asupra recursului

Examinând sentința

atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, cu motivele invocate de

recurent, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, inclusiv cele

ale art. 304

1

, Înalta Curte constată că recursul este fondat.

corespunzătoare motivelor de recurs invocate

Obiectul dedus

judecății îl constituie obligarea autorității pârâte la recunoașterea calității

reclamantului de beneficiar al Legii nr. 189/2000, ca urmare a persecuțiilor

etnice suferite în perioada martie 1942 - martie 1945, întrucât pârâta refuză

să-i recunoască această calitate, în baza actelor depuse în anul 2006.

Deși în data de 02

februarie 2010 s-a adresat cu o nouă cerere în acest sens, aceasta a fost

clasată, cu motivarea că exista deja o hotărâre de respingere.

În conformitate cu

dispozițiile art. II din Legea nr. 296/2009, persoanele îndreptățite potrivit

prevederilor art. 1 alin. (1) lit. c) din O.G. nr. 105/1999 privind acordarea

unor drepturi persoanelor persecutate de către regimurile instaurate în România

cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 din motive etnice,

aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 189/2000, cu modificările

și completările ulterioare, cărora până la data intrării în vigoare a prezentei

legi li s-au respins acțiunile prin hotărâri judecătorești definitive și

irevocabile pot introduce cereri noi la casele județene de pensii sau, după

caz, la Casa de Pensii a Municipiului București.

Analizând actele

depuse la dosar, Înalta Curte constată că prima instanță a fost în eroare când

a calificat cererea reclamantului ca fiind contestație împotriva Hotărârii nr.

12878 emise de către autoritatea pârâtă în anul 2006, întrucât, în speță,

reclamantul a formulat o nouă cerere, în temeiul Legii nr. 296/2009.

Prin urmare, demersul

judiciar al reclamantului vizează refuzul autorității pârâte, de a-i soluționa

noua cerere formulată la data de 02 februarie 2010, refuz asimilat actului

administrativ conform art. 2 alin. (2) din Legea nr. 554/2004.

în recurs

Pentru considerentele

expuse, în temeiul art. 312 alin. (3) C. proc. civ. și art. 20 alin. (3) din

Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va admite recursul formulat, va casa sentința

atacată, cu consecința trimiterii cauzei spre rejudecare la aceeași instanță.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

declarat de C.G. împotriva Sentinței nr. 164/CA din 26 aprilie 2010 a Curții de

Apel Oradea, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința

atacată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Irevocabilă.

Pronunțată, în

ședință publică, astăzi 3 februarie 2011.