ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 650/2011

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul acțiunii Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Oradea, secția comercială, contencios administrativ și fiscal, reclamantul C.G. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii Bihor, obligarea acesteia să-i acorde drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000. În motivarea acțiunii, reclamantul a susținut că a făcut dovada persecuției suferite din motive etnice în perioada martie 1942 - martie 1945. În acest sens, a arătat că s-a născut la data de 8 octombrie 1943, în orașul Stalin - Brașovul de azi, în timp ce părinții săi C.F. și F.C. se aflau în Brașov ca și refugiați români din Ungaria, care domnea peste Ardeal în 1941 - 1944, sub dictatul de la Viena.

Astfel, a făcut dovada cu Extrasul din 13 ianuarie 2003, eliberat de Direcția județeană Bihor a Arhivelor naționale că tatăl său C.F. a fost refugiat român din Ungaria, cu nr. fișei X, în Indexul cu evidența refugiaților. Prin întâmpinarea formulată în cauză, pârâta a invocat excepția de tardivitate a introducerii acțiunii pentru nerespectarea termenului de 30 de zile de la comunicare prevăzut de art. 7 din Legea nr. 189/2000 iar pe fond, a solicitat respingerea acțiunii cu motivarea că reclamantul nu a făcut dovada persecuției etnice pentru a beneficia de prevederile Legii nr. 189/2000. 2. Hotărârea primei instanțe Prin Sentința nr. 164/CA din 26 aprilie 2010 a Curții de Apel Oradea, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, a admis excepția de tardivitate a introducerii acțiunii, invocată de pârâta Casa Județeană de Pensii Bihor și, în consecință, a respins acțiunea formulată de reclamantul C.G.

în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii Bihor, ca fiind tardiv introdusă. 3. Motivele de fapt și de drept care au format convingerea primei instanțe Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut, în esență, că reclamantul s-a adresat la data 11 septembrie 2006 pentru stabilirea calității de beneficiar al Legii nr. 189/2000, autorității pârâte care, prin Hotărârea 12878 din 29 septembrie 2006, i-a respins cererea, apreciind că nu a făcut dovada unei persecuții etnice așa cum prevăd expres dispozițiile art. 1 din Legea nr. 189/2000.

În speță, reclamantul nu a formulat contestație împotriva Hotărârii 12878 din 29 septembrie 2006 a Casei Județene de Pensii Bihor, în conformitate cu prevederile art. 7 din Legea nr. 189/2000, ci în data de 02 februarie 2010 a formulat o nouă cerere cu același conținut, solicitând stabilirea calității de refugiat în baza actelor depuse în anul 2006, iar prin Adresa de răspuns din 2 februarie 2010 Casa de pensii i-a comunicat reclamantului faptul că a fost clasată cererea sa, întrucât are deja o hotărâre de respingere. 3. Recursul declarat în cauză Împotriva acestei sentințe, considerând-o nelegală și netemeinică, a declarat recurs reclamantul, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În motivarea căii de atac, recurentul-reclamant a susținut că îndeplinește condițiile art. 1 din Legea nr. 189/2000, întrucât a făcut dovada persecuțiilor etnice suferite în perioada martie 1942 - martie 1945, considerând că este îndreptățit să beneficieze de drepturile prevăzute de acest act normativ. II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Examinând sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, cu motivele invocate de recurent, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 304 1 , Înalta Curte constată că recursul este fondat.

1. Argumentele corespunzătoare motivelor de recurs invocate Obiectul dedus judecății îl constituie obligarea autorității pârâte la recunoașterea calității reclamantului de beneficiar al Legii nr. 189/2000, ca urmare a persecuțiilor etnice suferite în perioada martie 1942 - martie 1945, întrucât pârâta refuză să-i recunoască această calitate, în baza actelor depuse în anul 2006. Deși în data de 02 februarie 2010 s-a adresat cu o nouă cerere în acest sens, aceasta a fost clasată, cu motivarea că exista deja o hotărâre de respingere. În conformitate cu dispozițiile art. II din Legea nr. 296/2009, persoanele îndreptățite potrivit prevederilor art. 1 alin. (1) lit. c) din O.G.

nr. 105/1999 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate de către regimurile instaurate în România cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 din motive etnice, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 189/2000, cu modificările și completările ulterioare, cărora până la data intrării în vigoare a prezentei legi li s-au respins acțiunile prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile pot introduce cereri noi la casele județene de pensii sau, după caz, la Casa de Pensii a Municipiului București. Analizând actele depuse la dosar, Înalta Curte constată că prima instanță a fost în eroare când a calificat cererea reclamantului ca fiind contestație împotriva Hotărârii nr. 12878 emise de către autoritatea pârâtă în anul 2006, întrucât, în speță, reclamantul a formulat o nouă cerere, în temeiul Legii nr. 296/2009.

Prin urmare, demersul judiciar al reclamantului vizează refuzul autorității pârâte, de a-i soluționa noua cerere formulată la data de 02 februarie 2010, refuz asimilat actului administrativ conform art. 2 alin. (2) din Legea nr. 554/2004. 2. Soluția pronunțată în recurs Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (3) C. proc. civ. și art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va admite recursul formulat, va casa sentința atacată, cu consecința trimiterii cauzei spre rejudecare la aceeași instanță.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de C.G. împotriva Sentinței nr. 164/CA din 26 aprilie 2010 a Curții de Apel Oradea, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal. Casează sentința atacată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 3 februarie 2011.