ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3659/2011

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele

cauzei.

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de

Apel Oradea, secția comercială, contencios administrativ și fiscal, la data de

12 iulie 2010 (ca urmare a declinării soluționării acesteia de la Tribunalul

Bihor, prin sentința nr. 557/ CA din 3 iunie 2010), reclamantul I.P. a

solicitat, în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii Bihor - Comisia

pentru aplicarea Legii 189/2000, anularea răspunsului nr. 139930 din 13

octombrie 2009, prin care pârâta i-a respins cererea privind acordarea pensiei

de refugiat.

În motivarea

acțiunii, reclamanta a arătat, în esență, că prin răspunsul comunicat de pârâtă

s-a soluționat nefavorabil cererea sa privind acordarea pensiei de refugiat, cu

argumentul că reclamantul s-a mai adresat odată Comisiei pentru aplicarea

L.189/2000, cu aceeași solicitare. În opinia sa, a susținut că răspunsul este

nelegal, întrucât situația juridică este diferită, prima cerere fiind respinsă

cu motivarea că martorii propuși de reclamant au dat declarații nesincere,

însă, față de aceștia s-a confirmat măsura de neîncepere a urmăririi penale.

Prin întâmpinare,

pârâta a invocat excepția de tardivitate a introducerii acțiunii, pentru

nerespectarea termenului de 30 de zile de la comunicare prevăzut de art. 7 din

Legea 189/2000 iar pe fond, a solicitat respingerea acțiunii, apreciind că nu

s-a făcut dovada persecuției etnice pentru a beneficia de prevederile Legii

189/2000.

instanțe.

Prin sentința nr. 311/

CA din 22 noiembrie 2010, Curtea de Apel Oradea, secția comercială, contencios

administrativ și fiscal, a admis excepția de tardivitate a introducerii

acțiunii, invocată de pârâtă și, în consecință, a respins acțiunea ca tardiv

formulată.

Pentru a pronunța

această soluție, prima instanță a reținut că reclamantul a solicitat autorității

pârâte stabilirea calității de beneficiar al acestui act normativ, prin cererea

din data de 4 august 2004, cerere respinsă prin Hotărârea 9938 din 17 mai 2007,

cu motivarea că prin actele depuse, nu a făcut dovada unei persecuții etnice,

conform art. 1 din Legea 189/2000.

În speță, prima

instanță a reținut că reclamantul nu a formulat contestație împotriva Hotărârii

9938 din 17 mai 2007 emisă de autoritatea pârâtă, ci în data de 18 septembrie 2009

a formulat o nouă cerere, cu același conținut, solicitând stabilirea calității

de refugiat în baza actelor depuse în anul 2007, iar prin adresa de răspuns nr.

139930 din 13 octombrie 2009 emisă de Casa Județeană de Pensii Bihor a fost

clasată cererea reclamantului, cu motivarea că există deja o hotărâre de

respingere.

exercitată în cauză.

Împotriva acestei

sentințe a declarat recurs reclamantul I.P., criticând-o pentru nelegalitate și

netemeinicie.

În motivarea căii de

atac, recurentul-reclamant a susținut că în mod nelegal prima instanță a

apreciat că nu mai este în termen pentru a formula acțiune în raport de răspuns

pârâtei nr. 139930 din 13 octombrie 2009 din care rezultă că dosarul său a fost

clasat, ignorându-se astfel probele administrate în cauză, respectiv

declarațiile martorilor cu care face dovada persecuției etnice invocate,

înscrisuri ce nu au fost avute în vedere la soluționarea cererii sale prin

hotărârea nr. 9938 din 17 mai 2007, întrucât la acel moment au format obiectul

unui dosar penal.

Prin întâmpinare,

intimata-pârâtă a solicitat respingerea recursului și menținerea hotărârii

atacate.

II. Considerentele

Înaltei Curți, asupra recursului.

Examinând sentința

atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, cu motivele invocate de

recurent, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, inclusiv cele

ale art. 304

1

, Înalta Curte, constată că recursul este fondat.

corespunzătoare motivelor de recurs invocate.

Obiectul dedus

judecății îl constituie obligarea autorității pârâte la recunoașterea calității

reclamantului de beneficiar al Legii nr. 189/2000, ca urmare a persecuțiilor

etnice suferite în perioada martie 1941 - martie 1945, întrucât pârâta refuză

să-i recunoască această calitate, în baza actelor depuse în anul 2004.

Deși în data de 18

septembrie 2009 s-a adresat cu o nouă cerere în acest sens, aceasta a fost

clasată, cu motivarea că exista deja o hotărâre de respingere.

În conformitate cu

dispozițiile art. 2 din Legea nr. 296/2009, persoanele îndreptățite potrivit

prevederilor art. 1 alin. (1) lit. c) din O.G. nr. 105/1999 privind acordarea

unor drepturi persoanelor persecutate de către regimurile instaurate în România

cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 din motive etnice,

aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 189/2000, cu modificările

și completările ulterioare, cărora până la data intrării în vigoare a prezentei

legi li s-au respins acțiunile prin hotărâri judecătorești definitive și

irevocabile pot introduce cereri noi la casele județene de pensii sau, după

caz, la Casa de Pensii a Municipiului București.

Analizând actele

depuse la dosar, Înalta Curte, constată că prima instanță a fost în eroare când

a calificat cererea reclamantului ca fiind contestație împotriva hotărârii nr. 9938

emise de către autoritatea pârâtă în anul 2007, întrucât, în speță, reclamantul

a formulat o nouă cerere, în temeiul Legii nr. 296/2009.

Prin urmare, demersul

judiciar al reclamantului vizează refuzul autorității pârâte de a-i soluționa

noua cerere formulată la data de 18 septembrie 2009, refuz asimilat actului

administrativ conform art. 2 alin. (2) din Legea nr. 554/2004.

în recurs.

Pentru considerentele

expuse, în temeiul art. 312 alin. (3) C. proc. civ. și art. 20 alin. (3) din

Legea nr. 554/2004, Înalta Curte, va admite recursul formulat, va casa sentința

atacată, cu consecința trimiterii cauzei spre rejudecare la aceeași instanță.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat

de I.P. împotriva sentinței nr. 311/ CA din 22 noiembrie 2010 a Curții de Apel

Oradea, secția comercială, contencios administrativ și fiscal.

Casează hotărârea

atacată și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință

publică, astăzi 23 iunie 2011.