ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1810/2010

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor de la dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 7 din 27 ianuarie 2010 a Curții de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori, s-a respins, ca nefondată, plângerea formulată de petenta L.G.R. Împotriva rezoluțiilor nr. 337/P/2007 și nr. 343/11/2/2009 ale Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că prin plângerea penală formulată, petenta L.G.R. a solicitat a se efectua cercetări față de notarul public S.H.l. pentru săvârșirea infracțiunilor de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prev. de art. 246 C. pen., fals intelectual prev. de art. 289 C. pen., fals material în înscrisuri oficiale prev. de art. 288 alin. (2) C. pen., întrucât la data de 06 martie 2000 acesta a întocmit în fals două testamente, în care a consemnat în mod mincinos că defuncții C.V.

și C.T. și-au testat reciproc întreaga avere mobilă și imobilă, înscrisuri pe care ulterior C.O. Ie-a depus într-un dosar civil aflat pe rolul Judecătoriei Cîmpulung Moldovenesc. Prin procura din 22 noiembrie 2007 la B.N.P. M.Ș. din mun. lași, L.G.R. a împuternicit-o pe mama sa, L.M. , să o reprezinte în prezenta cauză cât și în alte litigii aflate în curs de soluționare. L.M. a declarat că testamentele din 06 martie 2000 de către B.N.P. H.l.S. din mun. Cîmpulung Moldovenesc, au fost întocmite în fals de către notarul public, deoarece semnăturile nu au fost executate de către cei doi testatori, iar conținutul actelor nu reflectă realitatea, având în vedere că anterior, la 07 ianuarie 2000, aceștia ar fi încheiat alte două testamente la același notar, prin care au lăsat averea fiicei sale și lui C.O.

Aceasta a arătat că după decesul lui C.V., fiica sa a introdus la Judecătoria Cîmpulung Moldovenesc o acțiune de partaj succesoral, iar la primul termen de judecată C.O. a depus la dosar cele două testamente încheiate la 06 martie 2000, a căror existentă nu a cunoscut-o. Prin rezoluția nr. 337/P/2007 din data de 30 iunie 2009 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava, în temeiul art. 228 alin. (6) rap. la art. 10 lit. g) și d) C. proc. pen. s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de intimatul S.H. - notar public, pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 246 C. pen., art. 289 și art. 288 alin. (2) C. pen., întrucât în cauză s-a împlinit termenul de prescripție a răspunderii penale, precum și față de intimații C.O.

și C.N. pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 291 C. pen., întrucât nu sunt întrunite elementele constitutive ale acestei infracțiuni. Pentru a dispune astfel, procurorul a reținut că la data de 07 ianuarie 2000 la B.N.P. H.l.S. din mun. Cîmpulung Moldovenesc, au fost redactate și autentificate două testamente, prin care C.V. și C.T. au lăsat minorelor C.O. și L.G.R., în cote indivize de 1/2 părți pentru fiecare, întreaga lor avere mobilă și imobilă ce se va găsi în patrimoniul lor la data încetării lor din viață, cu condiția ca acestea să-i întrețină pe tot restul vieții, asigurându-le cele necesare traiului, dându-le îngrijirile necesare, iar la deces să-i înmormânteze potrivit obiceiului locului, obligații care urmau a fi îndeplinite de către părinți până la împlinirea vârstei de 18 ani.

După decesul lui C.V., petenta L.G.R. a introdus la Judecătoria Câmpulung Moldovenesc, la data de 13 septembrie 2007, o acțiune civilă prin care a solicitat partajarea averii defuncților C.T., decedată la data 05 mai 2000 și C.V., decedat la data de 04 ianuarie 2007, în cote de 1/2 cu C.O., sens în care a depus la dosar testamentele din 07 ianuarie 2000. În cursul procesului civil, C.O., care avea calitate de pârâtă, a depus la dosarul cauzei copiile testamentelor din 06 martie 2000 la B.N.P. H.l.S. din mun. Cîmpulung Moldovenesc, din conținutul cărora rezultă că soții C.V. și C.T. și-au testat reciproc întreaga avere mobilă și imobilă, cu mențiunea că aceasta era ultima lor dorință. Ca urmare, Judecătoria Cîmpulung Moldovenesc, prin sentința civilă nr. 1742 din 28 noiembrie 2007, a respins acțiunea formulată de L.G.R.

pentru lipsa calității procesuale pasive, în cauză nefiind pronunțată o hotărâre definitivă și irevocabilă. Conform certificatului de moștenitor din 06 octombrie 2007 emis de B.N.P. H.l.S. din mun. Cîmpulung Moldovenesc, întreaga avere care a aparținut defunctei C.T. i-a revenit soțului său C.V., în baza testamentului, iar potrivit certificatului de moștenitor din 16 octombrie 2007 întocmit de același notar public, după decesul lui C.V., întreaga sa avere i-a revenit fratelui său, C.N. La cererea petentei, în cauză au fost audiați în calitate de martori C.G., C.O. și C.N., persoane care au arătat, în declarațiile date, că defuncții C.V. și C.T., în jurul datei de 06 martie 2000, le-au relatat faptul că s-au deplasat la biroul notarial și au încheiat alte două testamente prin care și-au lăsat averea unul în favoarea celuilalt, întrucât nu au primit îngrijirea și ajutorul necesar de la părinții minorelor C.O.

și L.G.R. și le era frică să nu rămână pe drumuri, fapt de altfel cunoscut din acea perioadă și de L.M. În cauză a fost efectuată o expertiză criminalistică la Laboratorul Interjudețean de Expertize Criminalistice lași, iar prin raportul întocmit s-a concluzionat că semnăturile ce însoțesc mențiunea C.V. și C.T. de pe cele două exemplare ale testamentelor din 06 martie 2000 de către B.N.P. H.l.S. din mun. Cîmpulung Moldovenesc, nu au fost executate de către aceștia. Procedându-se la verificarea registrului general notarial al B.N.P. H.l.S., vol. 12 de la numerele 1803/1999 la 886/2000, s-a constatat că la fila 96 la numerele de înregistrare 1207 și 1208 (poziționate la mijlocul foii) sunt trecute numele lui C.V.

și C.T. cu testamentele autentificate sub nr. 780 și 781, data efectuării mențiunii fiind în ambele cazuri 06 martie 2000, nefiind identificate modificări, ștersături ori adăugiri la niciuna dintre rubrici. Având în vedere că în cauză s-a îndeplinit termenul de prescripție a răspunderii penale, prev. de art. 122 lit. d) C. pen., procurorul a dispus neînceperea urmăririi penale față de notarul public S.H.l. pentru săvârșirea infracțiunilor de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prev. de art. 246 C. pen., fals intelectual, prev. de art. 289 C. pen., fals material în înscrisuri oficiale, prev. de art. 288 alin. (2) C. pen. De asemenea, s-a reținut, față de probele existente la dosar, că nu poate fi reținută în sarcina făptuitorilor C.O.

și C.N. săvârșirea infracțiunii de uz de fals, prev. de art. 291 C. pen., nefiind întrunite elementele constitutive ale acestei infracțiuni sub aspectul laturii subiective, întrucât aceștia nu au cunoscut în momentul în care au prezentat testamentele în fața instanței de judecată și, respectiv, la biroul notarial, că înscrisurile au fost întocmite în fals, având convingerea că prin conținutul lor, acestea reflectau manifestarea de voință a străbunicului și, respectiv, a fratelui său, motiv pentru care s-a dispus în consecință. Împotriva rezoluției menționate, în baza dispozițiilor art. 275 - 278 C. proc. pen., a formulat plângere petenta, plângere care a fost respinsă ca nefondată prin rezoluția nr. 343/II/2/2009 din data de 14 august 2009. În conformitate cu dispozițiile art. 278 1 C. proc.

pen., petenta s-a adresat cu plângere la instanță, solicitând desființarea rezoluțiilor nr. 337/P/2007 din 30 iunie 2009 și nr. 343/11/2/2009 din 14 iulie 2009 ale Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava și trimiterea cauzei parchetului în vederea începerii urmăririi penale față de intimați sub aspectul săvârșirii infracțiunilor reclamate. În motivarea plângerii, petenta a arătat că testamentele prin care C.V. și T. au testat în favoarea lor sunt întocmite în ianuarie 2000, în timp ce testamentele falsificate au fost autentificate în martie 2000, ceea ce prezumă că în acest interval intimatul S.l. a autentificat 758 înscrisuri. A mai susținut că nu s-a verificat dacă există cererea depusă la notar de C.V.

și T. pentru efectuarea testamentelor și nici chitanțele de plată a taxelor și onorariului datorat pentru efectuarea actelor, impunându-se a se stabili dacă falsificarea înscrisurilor s-a efectuat în 2007. A mai criticat soluția procurorului și cu privire la fapta de uz de fals, în ceea ce îi privește pe intimații C.O. și C.N., care au săvârșit fapta cu vinovăție, având în vedere că au solicitat întocmirea certificatelor de moștenitor în baza testamentelor false după ce a promovat acțiune la instanță, respinsă în 2007. În dovedirea plângerii, petenta a depus la dosar o serie de înscrisuri, respectiv declarațiile autentificate ale numiților A.G., C.G., C.T. și fișa de consultații medicale emisă pe numele C.T.

La data de 27 noiembrie 2009, ca urmare a solicitării instanței, intimatul S.l.H. a prezentat registrul general notarial pe anii 1999-2000. S-a încheiat un proces verbal (f. 55 dosar) privind verificările efectuate în registrul și chitanțierul notarial. S-a constatat de instanță că la pozițiile 1207 și 1208 privind încheierile de autentificare cu nr. 780 și nr. 781 din 06 martie 2000 figurează înscrise persoanele cu numele C.V. și C.T. Verificându-se originalul chitanțierului, chitanțele începând cu nr. 781, pentru anul 2000 până la nr. de chitanță X s-a constatat că chitanțele, ambele din data de 06 martie 2000, sunt înscrise pe numele de C.V., numerele de chitanță corespund mențiunilor efectuate în registrul general notarial.

Sumele înscrise pe cele două chitanțe aparținând notarului S.H. sunt în sumă de 100.000 lei fiecare și reprezintă conform celor înscrise, taxă testament. Verificându-se registrul original prezentat instanței s-a constatat că la pozițiile nr. 21 și 22, ambele din 07 ianuarie 2000, sunt înscrise persoanele C.V. și C.T. Verificând rezoluțiile atacate pe baza lucrărilor și a materialului din dosarul cauzei, în raport cu disp. art. 278 1 alin. (7) C. proc. pen., instanța de fond a constatat că plângerea este neîntemeiată. Analizând actele premergătoare urmăririi penale a rezultat la data de 06 martie 200 la B.N.P. H.l.S. au fost autentificate două testamente, prin care soții C.V. și C.T. și-au testat reciproc întreaga avere mobilă și imobilă.

Potrivit certificatului de moștenitor din data de 16 octombrie 2007, întreaga avere a defunctei C.T. a revenit soțului său, C.V., în baza testamentului. Potrivit certificatului de moștenitor din 16 octombrie 2007, după decesul numitului C.V. întreaga avere a revenit fratelui său, respectiv intimatul C.N. Din concluziile raportului de expertiză criminalistică nr. 60 din data de 26 martie 2009, întocmit de I.N.E.C. - Laboratorul Interjudetean de Expertize Criminalistice lași (f. 40-48 dos. Parchet) rezultă că semnăturile ce însoțesc mențiunile C.V. și C.T. de pe cele două exemplare de testamente din 06 august 2000 nu au fost executate de aceștia. Din verificarea registrului general notarial aferent anilor 1999-2000, în dreptul pozițiilor nr. 1207 și 1208 sunt trecute numele și prenumele C.V.

și C.T. Nu au fost identificate modificări, ștergeri sau adăugiri la niciunul din aceste înscrisuri, astfel încât nu se poate vorbi despre o necesitate a completării mijloacelor de probă în sensul arătat de petentă în plângere, respectiv efectuarea unui supliment la expertiză în vederea determinării vechimii cernelii de pe înscrisurile false și a verificării existenței cererilor depuse la notar pentru efectuarea testamentelor. Petentă a susținut că actele succesorale s-au efectuat abia în anul 2007, în acest sens fiind relevante declarațiile martorilor A.G., C.F., C.G. (f. 33, 34, 35 dos. instanță). A.G. a arătat că s-a prezentat la B.N.P. S.l.H. în luna iunie 2007 pentru a verifica dacă testamente ambele din data de 07 ianuarie 2000 au fost sau nu revocate, unde i s-a comunicat verbal că acestea nu au fost revocate.

C.G. și C.P.F. au arătat că au cunoștință de faptul că numiții C.T. și C.V. au lăsat întreaga avere petentei și numitei C.O., lucru cunoscut și de intimatul C.N., iar din luna mai 2000 numita C.T. a fost imobilizată în pat, astfel încât nu s-ar fi putut deplasa în luna martie 2000 pentru a semna un alt testament. Însă din cele relatate de sus-numiții nu se poate desprinde concluzia că data întocmirii testamentelor ar fi alta decât cea menționată în registru. S-a reținut că, fată de data întocmirii celor două testamente, rezultă că termenul de prescripție de 5 ani prevăzut de art. 122 alin. (1) lit. d) C. pen., prevăzut ca o cauză care împiedică punerea în mișcare a acțiunii penale s-a împlinit, astfel că soluția cu privire la intimatul S.H.

este corectă. Cât privește soluția pronunțată cu privire la ceilalați intimați, s-a apreciat că este de asemenea corectă. S-a reținut că uzul de fals se săvârșește cu intenție directă. Aceasta implică, înainte de toate, cunoașterea de către făptuitor, în momentul săvârșirii faptei, a împrejurării că înscrisul pe care îl folosește este un înscris fals. Or, în speță, din materialul probator existent la dosar, nu rezultă că intimații C.O. și C.N. au cunoscut aspectul că semnăturile ce însoțesc mențiunile C.V. si C.T. nu aparțin defuncților, ei având convingerea că cele două înscrisuri reflectau manifestarea de voință a acestora. Împotriva acestei sentințe penale, în termen legal, a declarat recurs petenta, solicitând casarea sentinței și trimiterea cauzei la procuror în vederea începerii urmării penale, susținând, în esență, prin motivele scrise de recurs, că intimații se fac vinovați de săvârșirea infracțiunilor sesizate.

Înalta Curte, examinând cauza prin prisma motivelor de recurs invocate și din oficiu, potrivit dispozițiilor art. 385 6 alin. (3) C. proc. pen., constată că recursul este nefondat. Potrivit art. 200 C. proc. pen., urmărirea penală are ca obiect strângerea probelor necesare cu privire la existența infracțiunilor, la identificarea făptuitorilor și la stabilirea răspunderii acestora, pentru a se constata dacă este sau nu cazul să se dispună trimiterea în judecată. Rezultă, din analiza textelor de lege invocate, că organele de cercetare și de urmărire penală au obligația de a efectua investigațiile prealabile pentru a nu se dispune începerea urmăririi penale acolo unde nu există nici un indiciu din care să rezulte existența vreunei fapte penale.

Dreptul de a dispune atât în privința investigațiilor premergătoare câr și a limitelor acestora, precum și încadrarea juridică a faptelor, este atributul exclusiv al organelor de urmărire penală, acestea nefiind ținute nici de încadrarea dată de petent în plângerea penală și nici de probele indicate de acestea ca fiind necesar a fi administrate. De asemenea, potrivit dispozițiilor art. 224, în vederea începerii urmăririi penale, organul de urmărire penală poate efectua acte premergătoare în vederea verificării existenței sau inexistenței vreunuia dintre cazurile prevăzute în art. 10 C. proc. pen., care ar împiedica începerea urmăririi penale. Aceste acte premergătoare servesc la luarea hotărârii de a începe, sau nu, urmărirea penală.

În prezenta cauză, în Dosarul penal nr. 337/P/2007 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava, procurorul a efectuat actele premergătoare prevăzute de art. 224 alin. (2) C. proc. pen., constatându-se incidența cazurilor prevăzute de art. 10 lit. g) și d) C. proc. pen., care împiedică punerea în mișcare a acțiunii penale. Înalta Curte constată că, în prezenta cauză, în mod corect s-a stabilit că răspunderea penală pentru infracțiunile care fac obiectul sesizării petentei față de intimatul notar public S.M.H. este înlăturată prin împlinirea termenului de prescripție, fiind incidente dispozițiile art. 10 lit. g) C. proc. pen. Conform dispozițiilor art. 121 alin. (1) C. pen., prescripția înlătură răspunderea penală pentru infracțiunea săvârșită.

Potrivit naturii sale juridice, prescripția răspunderii penale este o cauză de stingere a răspunderii penale și, implicit, o cauză care împiedică punerea în mișcare sau exercitarea acțiunii penale. Ea face să se stingă dreptul statului de a trage la răspundere penală pe infractor și obligația acestuia de a răspunde penal, iar împlinirea termenului prescripției trebuie verificată de organul judiciar înaintea oricărei probleme privind fondul cauzei. Astfel, prin rezoluția nr. 337/P/2007 din data de 30 iunie 2009 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava, s-a dispus în mod legal neînceperea urmăririi penale față de intimatul S.l.H., având în vedere că petenta a formulat plângerea penală împotriva acestuia la 14 noiembrie 2007, după împlinirea termenului de prescripție.

Răspunderea penală pentru săvârșirea infracțiunilor de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prev. de art. 246 C. pen., fals intelectual, prev. de art. 289 C. pen. și fals material în înscrisuri oficiale, prev. de art. 288 alin. (2) C. pen., se prescrie într-un termen de 5 ani, conform art. 122 lit. d) C. pen., iar acest termen a început să curgă de la 06 august 2000, data semnării de către intimat, în calitate de notar public, a încheierilor de autentificare a testamentelor numiților C.V. și C.T., fiind lipsite de suport probator susținerile petentei, în sensul că pretinsele fapte s-ar fi săvârșit în 2007, când a survenit decesul numitului C.V. Soluția de neîncepere a urmăririi penale este corectă și în ceea ce-i privește pe intimații C.O.

și C.N., întrucât nu există date, indicii sau dovezi că au cunoscut, la data la care au prezentat testamentele în fața instanței de judecată și, respectiv, la biroul notarial, că semnăturile ce însoțesc mențiunile C.V. si C.T. nu aparțin acestora. Astfel, având în vedere că din actele premergătoate efectuate în cauză nu s-au putut identifica indicii care să confirme existența vreunei fapte penale de către intimații C.O. și C.N., iar petenta nu a invocat și depus în susținerea afirmațiilor sale probe care să ateste o altă situație de fapt decât cea care rezultă din actele dosarului, soluția de neîncepere a urmăririi penale este legală și temeinică. În consecință, respingând plângerea și menținând rezoluția atacată, prima instanță a pronunțat o hotărâre legală și temeinică.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în baza art. 385 15 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de petenta L.G.R. împotriva sentinței penale nr. 7 din 27 ianuarie 2010 a Curții de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori. Totodată, în baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurenta va fi obligată la plata cheltuielilor judiciare, conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petenta L.G.R. împotriva sentinței penale nr. 7 din 27 ianuarie 2010 a Curții de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori. Obligă recurenta petentă la plata sumei de 400 lei cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 6 mai 2010.