ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1810/2010

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1810/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor de la dosar, constată următoarele:

Prin

sentința penală nr. 7 din 27 ianuarie 2010 a Curții de Apel Suceava, secția penală

și pentru cauze cu minori, s-a respins, ca nefondată, plângerea formulată de petenta

L.G.R.

Împotriva rezoluțiilor nr. 337/P/2007 și nr. 343/11/2/2009

ale Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond

a reținut că prin plângerea penală formulată, petenta L.G.R. a solicitat a se

efectua cercetări față de notarul public S.H.l. pentru săvârșirea

infracțiunilor de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prev. de art.

246 C. pen., fals intelectual prev. de art. 289 C. pen., fals material în

înscrisuri oficiale prev. de art. 288 alin. (2) C. pen., întrucât la data de 06

martie 2000 acesta a întocmit în fals două testamente, în care a consemnat în

mod mincinos că defuncții C.V. și C.T. și-au testat reciproc întreaga avere

mobilă și imobilă, înscrisuri pe care ulterior C.O. Ie-a depus într-un dosar

civil aflat pe rolul Judecătoriei Cîmpulung Moldovenesc.

Prin procura din 22 noiembrie 2007 la B.N.P. M.Ș. din

mun. lași, L.G.R. a împuternicit-o pe mama sa, L.M. , să o reprezinte în

prezenta cauză cât și în alte litigii aflate în curs de soluționare.

L.M. a declarat că testamentele din 06 martie 2000 de

către B.N.P. H.l.S. din mun. Cîmpulung Moldovenesc, au fost întocmite în fals

de către notarul public, deoarece semnăturile nu au fost executate de către cei

doi testatori, iar conținutul actelor nu reflectă realitatea, având în vedere

că anterior, la 07 ianuarie 2000, aceștia ar fi încheiat alte două testamente

la același notar, prin care au lăsat averea fiicei sale și lui C.O.

Aceasta a arătat că după decesul lui C.V., fiica sa a

introdus la Judecătoria Cîmpulung Moldovenesc o acțiune de partaj succesoral,

iar la primul termen de judecată C.O. a depus la dosar cele două testamente

încheiate la 06 martie 2000, a căror existentă nu a cunoscut-o.

Prin rezoluția nr. 337/P/2007 din data de 30 iunie 2009

a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava, în temeiul art. 228 alin. (6)

rap. la art. 10 lit. g) și d) C. proc. pen. s-a dispus neînceperea urmăririi

penale față de intimatul S.H. - notar public, pentru săvârșirea infracțiunilor

prev. de art. 246 C. pen., art. 289 și art. 288 alin. (2) C. pen., întrucât în

cauză s-a împlinit termenul de prescripție a răspunderii penale, precum și față

de intimații C.O. și C.N. pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 291 C.

pen., întrucât nu sunt întrunite elementele constitutive ale acestei

infracțiuni.

Pentru a dispune astfel, procurorul a reținut că la

data de 07 ianuarie 2000 la B.N.P. H.l.S. din mun. Cîmpulung Moldovenesc, au

fost redactate și autentificate două testamente, prin care C.V. și C.T. au

lăsat minorelor C.O. și L.G.R., în cote indivize de 1/2 părți pentru fiecare,

întreaga lor avere mobilă și imobilă ce se va găsi în patrimoniul lor la data

încetării lor din viață, cu condiția ca acestea să-i întrețină pe tot restul

vieții, asigurându-le cele necesare traiului, dându-le îngrijirile necesare,

iar la deces să-i înmormânteze potrivit obiceiului locului, obligații care

urmau a fi îndeplinite de către părinți până la împlinirea vârstei de 18 ani.

După decesul lui C.V., petenta L.G.R. a introdus la

Judecătoria Câmpulung Moldovenesc, la data de 13 septembrie 2007, o acțiune

civilă prin care a solicitat partajarea averii defuncților C.T., decedată la

data 05 mai 2000 și C.V., decedat la data de 04 ianuarie 2007, în cote de 1/2

cu C.O., sens în care a depus la dosar testamentele din 07 ianuarie 2000.

În cursul procesului civil, C.O., care avea calitate

de pârâtă, a depus la dosarul cauzei copiile testamentelor din 06 martie 2000

la B.N.P. H.l.S. din mun. Cîmpulung Moldovenesc, din conținutul cărora rezultă

că soții C.V. și C.T. și-au testat reciproc întreaga avere mobilă și imobilă,

cu mențiunea că aceasta era ultima lor dorință.

Ca urmare, Judecătoria Cîmpulung Moldovenesc, prin

sentința civilă nr. 1742 din 28 noiembrie 2007, a respins acțiunea formulată de

L.G.R. pentru lipsa calității procesuale pasive, în cauză nefiind pronunțată o

hotărâre definitivă și irevocabilă.

Conform certificatului de moștenitor din 06 octombrie

2007 emis de B.N.P. H.l.S. din mun. Cîmpulung Moldovenesc, întreaga avere care

a aparținut defunctei C.T. i-a revenit soțului său C.V., în baza testamentului,

iar potrivit certificatului de moștenitor din 16 octombrie 2007 întocmit de

același notar public, după decesul lui C.V., întreaga sa avere i-a revenit

fratelui său, C.N.

La cererea petentei, în cauză au fost audiați în

calitate de martori C.G., C.O. și C.N., persoane care au arătat, în declarațiile

date, că defuncții C.V. și C.T., în jurul datei de 06 martie 2000, le-au

relatat faptul că s-au deplasat la biroul notarial și au încheiat alte două

testamente prin care și-au lăsat averea unul în favoarea celuilalt, întrucât nu

au primit îngrijirea și ajutorul necesar de la părinții minorelor C.O. și L.G.R.

și le era frică să nu rămână pe drumuri, fapt de altfel cunoscut din acea

perioadă și de L.M.

În cauză a fost efectuată o expertiză criminalistică

la Laboratorul Interjudețean de Expertize Criminalistice lași, iar prin

raportul întocmit s-a concluzionat că semnăturile ce însoțesc mențiunea C.V. și

C.T. de pe cele două exemplare ale testamentelor din 06 martie 2000 de către B.N.P.

H.l.S. din mun. Cîmpulung Moldovenesc, nu au fost executate de către aceștia.

Procedându-se la verificarea registrului general

notarial al B.N.P. H.l.S., vol. 12 de la numerele 1803/1999 la 886/2000, s-a

constatat că la fila 96 la numerele de înregistrare 1207 și 1208 (poziționate

la mijlocul foii) sunt trecute numele lui C.V. și C.T. cu testamentele

autentificate sub nr. 780 și 781, data efectuării mențiunii fiind în ambele

cazuri 06 martie 2000, nefiind identificate modificări, ștersături ori adăugiri

la niciuna dintre rubrici.

Având în vedere că în cauză s-a îndeplinit termenul

de prescripție a răspunderii penale, prev. de art. 122 lit. d) C. pen.,

procurorul a dispus neînceperea urmăririi penale față de notarul public S.H.l. pentru

săvârșirea infracțiunilor de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor,

prev. de art. 246 C. pen., fals intelectual, prev. de art. 289 C. pen., fals

material în înscrisuri oficiale, prev. de art. 288 alin. (2) C. pen.

De asemenea, s-a reținut, față de probele existente

la dosar, că nu poate fi reținută în sarcina făptuitorilor C.O. și C.N. săvârșirea

infracțiunii de uz de fals, prev. de art. 291 C. pen., nefiind întrunite

elementele constitutive ale acestei infracțiuni sub aspectul laturii

subiective, întrucât aceștia nu au cunoscut în momentul în care au prezentat

testamentele în fața instanței de judecată și, respectiv, la biroul notarial,

că înscrisurile au fost întocmite în fals, având convingerea că prin conținutul

lor, acestea reflectau manifestarea de voință a străbunicului și, respectiv, a

fratelui său, motiv pentru care s-a dispus în consecință.

Împotriva rezoluției menționate, în baza

dispozițiilor art. 275 - 278 C. proc. pen., a formulat plângere petenta,

plângere care a fost respinsă ca nefondată prin rezoluția nr. 343/II/2/2009 din

data de 14 august 2009.

În conformitate cu dispozițiile art. 278

1

C.

proc. pen., petenta s-a adresat cu plângere la instanță, solicitând

desființarea rezoluțiilor nr. 337/P/2007 din 30 iunie 2009 și nr. 343/11/2/2009

din 14 iulie 2009 ale Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava și

trimiterea cauzei parchetului în vederea începerii urmăririi penale față de

intimați sub aspectul săvârșirii infracțiunilor reclamate.

În motivarea plângerii, petenta a arătat că

testamentele prin care C.V. și T. au testat în favoarea lor sunt întocmite în

ianuarie 2000, în timp ce testamentele falsificate au fost autentificate în

martie 2000, ceea ce prezumă că în acest interval intimatul S.l. a autentificat

758 înscrisuri.

A mai susținut că nu s-a verificat dacă există

cererea depusă la notar de C.V. și T. pentru efectuarea testamentelor și nici

chitanțele de plată a taxelor și onorariului datorat pentru efectuarea actelor,

impunându-se a se stabili dacă falsificarea înscrisurilor s-a efectuat în 2007.

A mai criticat soluția procurorului și cu privire la

fapta de uz de fals, în ceea ce îi privește pe intimații C.O. și C.N., care au

săvârșit fapta cu vinovăție, având în vedere că au solicitat întocmirea

certificatelor de moștenitor în baza testamentelor false după ce a promovat

acțiune la instanță, respinsă în 2007.

În dovedirea plângerii, petenta a depus la dosar o

serie de înscrisuri, respectiv declarațiile autentificate ale numiților A.G., C.G.,

C.T. și fișa de consultații medicale emisă pe numele C.T.

La data de 27 noiembrie 2009, ca urmare a solicitării

instanței, intimatul S.l.H. a prezentat registrul general notarial pe anii

1999-2000.

S-a încheiat un proces verbal (f. 55 dosar) privind

verificările efectuate în registrul și chitanțierul notarial.

S-a constatat de instanță că la pozițiile 1207 și

1208 privind încheierile de autentificare cu nr. 780 și nr. 781 din 06 martie 2000

figurează înscrise persoanele cu numele C.V. și C.T.

Verificându-se originalul chitanțierului, chitanțele

începând cu nr. 781, pentru anul 2000 până la nr. de chitanță X s-a constatat

că chitanțele, ambele din data de 06 martie 2000, sunt înscrise pe numele de C.V.,

numerele de chitanță corespund mențiunilor efectuate în registrul general

notarial. Sumele înscrise pe cele două chitanțe aparținând notarului S.H. sunt

în sumă de 100.000 lei fiecare și reprezintă conform celor înscrise, taxă

testament. Verificându-se registrul original prezentat instanței s-a constatat

că la pozițiile nr. 21 și 22, ambele din 07 ianuarie 2000, sunt înscrise

persoanele C.V. și C.T.

Verificând rezoluțiile atacate pe baza lucrărilor și

a materialului din dosarul cauzei, în raport cu disp. art. 278

1

alin.

(7) C. proc. pen., instanța de fond a constatat că plângerea este neîntemeiată.

Analizând actele premergătoare urmăririi penale a

rezultat la data de 06 martie 200 la B.N.P. H.l.S. au fost autentificate două

testamente, prin care soții C.V. și C.T. și-au testat reciproc întreaga avere

mobilă și imobilă.

Potrivit certificatului de moștenitor din data de 16

octombrie 2007, întreaga avere a defunctei C.T. a revenit soțului său, C.V., în

baza testamentului.

Potrivit certificatului de moștenitor din 16

octombrie 2007, după decesul numitului C.V. întreaga avere a revenit fratelui

său, respectiv intimatul C.N.

Din concluziile raportului de expertiză

criminalistică nr. 60 din data de 26 martie 2009, întocmit de I.N.E.C. - Laboratorul

Interjudetean de Expertize Criminalistice lași (f. 40-48 dos. Parchet) rezultă că

semnăturile ce însoțesc mențiunile C.V. și C.T. de pe cele două exemplare de

testamente din 06 august 2000 nu au fost executate de aceștia.

Din verificarea registrului general notarial aferent

anilor 1999-2000, în dreptul pozițiilor nr. 1207 și 1208 sunt trecute numele și

prenumele C.V. și C.T. Nu au fost identificate modificări, ștergeri sau

adăugiri la niciunul din aceste înscrisuri, astfel încât nu se poate vorbi

despre o necesitate a completării mijloacelor de probă în sensul arătat de

petentă în plângere, respectiv efectuarea unui supliment la expertiză în

vederea determinării vechimii cernelii de pe înscrisurile false și a

verificării existenței cererilor depuse la notar pentru efectuarea

testamentelor.

Petentă a susținut că actele succesorale s-au

efectuat abia în anul 2007, în acest sens fiind relevante declarațiile

martorilor A.G., C.F., C.G. (f. 33, 34, 35 dos. instanță).

A.G. a arătat că s-a prezentat la B.N.P. S.l.H. în

luna iunie 2007 pentru a verifica dacă testamente ambele din data de 07

ianuarie 2000 au fost sau nu revocate, unde i s-a comunicat verbal că acestea

nu au fost revocate.

C.G. și C.P.F. au arătat că au cunoștință de faptul

că numiții C.T. și C.V. au lăsat întreaga avere petentei și numitei C.O., lucru

cunoscut și de intimatul C.N., iar din luna mai 2000 numita C.T. a fost

imobilizată în pat, astfel încât nu s-ar fi putut deplasa în luna martie 2000

pentru a semna un alt testament.

Însă din cele relatate de sus-numiții nu se poate

desprinde concluzia că data întocmirii testamentelor ar fi alta decât cea

menționată în registru.

S-a reținut că, fată de data întocmirii celor două

testamente, rezultă că termenul de prescripție de 5 ani prevăzut de art. 122 alin.

(1) lit. d) C. pen., prevăzut ca o cauză care împiedică punerea în mișcare a

acțiunii penale s-a împlinit, astfel că soluția cu privire la intimatul S.H. este

corectă.

Cât privește soluția pronunțată cu privire la

ceilalați intimați, s-a apreciat că este de asemenea corectă.

S-a reținut că uzul de fals se săvârșește cu intenție

directă. Aceasta implică, înainte de toate, cunoașterea de către făptuitor, în

momentul săvârșirii faptei, a împrejurării că înscrisul pe care îl folosește

este un înscris fals.

Or, în speță, din materialul probator existent la

dosar, nu rezultă că intimații C.O. și C.N. au cunoscut aspectul că semnăturile

ce însoțesc mențiunile C.V. si C.T. nu aparțin defuncților, ei având

convingerea că cele două înscrisuri reflectau manifestarea de voință a

acestora.

Împotriva acestei sentințe penale, în termen legal, a

declarat recurs petenta, solicitând casarea sentinței și trimiterea cauzei la

procuror în vederea începerii urmării penale, susținând, în esență, prin

motivele scrise de recurs, că intimații se fac vinovați de săvârșirea

infracțiunilor sesizate.

Înalta Curte, examinând cauza prin prisma motivelor

de recurs invocate și din oficiu, potrivit dispozițiilor art. 385

6

alin.

(3) C. proc. pen., constată că recursul este nefondat.

Potrivit art. 200 C. proc. pen., urmărirea penală are

ca obiect strângerea probelor necesare cu privire la existența infracțiunilor,

la identificarea făptuitorilor și la stabilirea răspunderii acestora, pentru a

se constata dacă este sau nu cazul să se dispună trimiterea în judecată.

Rezultă, din analiza textelor de lege invocate, că

organele de cercetare și de urmărire penală au obligația de a efectua

investigațiile prealabile pentru a nu se dispune începerea urmăririi penale

acolo unde nu există nici un indiciu din care să rezulte existența vreunei

fapte penale.

Dreptul de a dispune atât în privința investigațiilor

premergătoare câr și a limitelor acestora, precum și încadrarea juridică a

faptelor, este atributul exclusiv al organelor de urmărire penală, acestea

nefiind ținute nici de încadrarea dată de petent în plângerea penală și nici de

probele indicate de acestea ca fiind necesar a fi administrate.

De asemenea, potrivit dispozițiilor art. 224, în

vederea începerii urmăririi penale, organul de urmărire penală poate efectua

acte premergătoare în vederea verificării existenței sau inexistenței vreunuia

dintre cazurile prevăzute în art. 10 C. proc. pen., care ar împiedica începerea

urmăririi penale. Aceste acte premergătoare servesc la luarea hotărârii de a

începe, sau nu, urmărirea penală.

În prezenta cauză, în Dosarul penal nr. 337/P/2007 al

Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava, procurorul a efectuat actele

premergătoare prevăzute de art. 224 alin. (2) C. proc. pen., constatându-se

incidența cazurilor prevăzute de art. 10 lit. g) și d) C. proc. pen., care

împiedică punerea în mișcare a acțiunii penale.

Înalta Curte constată că, în prezenta cauză, în mod

corect s-a stabilit că răspunderea penală pentru infracțiunile care fac

obiectul sesizării petentei față de intimatul notar public S.M.H. este

înlăturată prin împlinirea termenului de prescripție, fiind incidente

dispozițiile art. 10 lit. g) C. proc. pen.

Conform dispozițiilor art. 121 alin. (1) C. pen.,

prescripția înlătură răspunderea penală pentru infracțiunea săvârșită. Potrivit

naturii sale juridice, prescripția răspunderii penale este o cauză de stingere

a răspunderii penale și, implicit, o cauză care împiedică punerea în mișcare

sau exercitarea acțiunii penale. Ea face să se stingă dreptul statului de a

trage la răspundere penală pe infractor și obligația acestuia de a răspunde

penal, iar împlinirea termenului prescripției trebuie verificată de organul

judiciar înaintea oricărei probleme privind fondul cauzei.

Astfel, prin rezoluția nr. 337/P/2007 din data de 30

iunie 2009 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava, s-a dispus în mod

legal neînceperea urmăririi penale față de intimatul S.l.H., având în vedere că

petenta a formulat plângerea penală împotriva acestuia la 14 noiembrie 2007,

după împlinirea termenului de prescripție.

Răspunderea penală pentru săvârșirea infracțiunilor

de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, prev. de art. 246 C. pen.,

fals intelectual, prev. de art. 289 C. pen. și fals material în înscrisuri

oficiale, prev. de art. 288 alin. (2) C. pen., se prescrie într-un termen de 5

ani, conform art. 122 lit. d) C. pen., iar acest termen a început să curgă de

la 06 august 2000, data semnării de către intimat, în calitate de notar public,

a încheierilor de autentificare a testamentelor numiților C.V. și C.T., fiind

lipsite de suport probator susținerile petentei, în sensul că pretinsele fapte

s-ar fi săvârșit în 2007, când a survenit decesul numitului C.V.

Soluția de neîncepere a urmăririi penale este corectă

și în ceea ce-i privește pe intimații C.O. și C.N., întrucât nu există date,

indicii sau dovezi că au cunoscut, la data la care au prezentat testamentele în

fața instanței de judecată și, respectiv, la biroul notarial, că semnăturile ce

însoțesc mențiunile C.V. si C.T. nu aparțin acestora.

Astfel, având în vedere că din actele premergătoate

efectuate în cauză nu s-au putut identifica indicii care să confirme existența

vreunei fapte penale de către intimații C.O. și C.N., iar petenta nu a invocat

și depus în susținerea afirmațiilor sale probe care să ateste o altă situație

de fapt decât cea care rezultă din actele dosarului, soluția de neîncepere a

urmăririi penale este legală și temeinică.

În consecință, respingând plângerea și menținând

rezoluția atacată, prima instanță a pronunțat o hotărâre legală și temeinică.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în baza art.

385

15

alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat,

recursul declarat de petenta L.G.R. împotriva sentinței penale nr. 7 din 27

ianuarie 2010 a Curții de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori.

Totodată, în baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen.,

recurenta va fi obligată la plata cheltuielilor judiciare, conform

dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petenta L.G.R.

împotriva sentinței penale nr. 7 din 27 ianuarie 2010 a Curții de Apel Suceava,

secția penală și pentru cauze cu minori.

Obligă recurenta petentă la plata sumei de 400 lei

cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 6 mai 2010.