ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 878/2012

Asupra conflictului

negativ de competență, de față, constată următoarele:

Prin contestația formulată la 1 octombrie

2010, înregistrată pe rolul Tribunalului București, I.I., reprezentat de

Asociația Națională a Aviatorilor Pensionari, a solicitat instanței - în

contradictoriu cu pârâții Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, Guvernul

României prin Secretariatul General, Ministerul Muncii, Familiei și Protecției

Sociale, Casa Națională de Pensii Publice, Casa Județeană de Pensii Sibiu și

Casa de Pensii a Municipiului București - anularea deciziei emise în baza

Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 59/2011, de revizuire a deciziei de

recalculare dată în baza Legii nr. 119/2010 prin care i-a fost revizuită

decizia de pensioare emisă anterior, în baza Legii nr. 223/2007.

S-a solicitat

totodată, obligarea pârâților la repunerea în plată a pensiei avută de

contestator, conform deciziei anterioare emisă în baza Legii nr. 223/2007,

precum și la plata diferenței dintre pensia încasată în baza deciziei dată

conform cu O.U.G. nr. 59/2011 și cea determinată conform Legii nr. 223/2007,

începând cu data de 1 august 2011 și până la data punerii în executare a

hotărârii judecătorești ce se va da în cauză.

Învestit cu

soluționarea cererii, Tribunalul București, secția a VIII-a conflicte de muncă

și asigurări sociale, prin sentința nr. 5945 din 6 iunie 2011, a declinat

competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Sibiu, reținând în

esență că în cauză sunt incidente prevederile art. 156 din Legea nr. 19/2000,

potrivit cărora cererile îndreptate împotriva C.N.P.A.S. sau împotriva Caselor

Teritoriale de Pensii, se adresează instanței în a cărei rază de competență își

are domiciliul sau sediul reclamantul.

Or, se arată, din

materialul probator al cauzei rezultă că reclamantul își are domiciliul pe raza

teritorială a Casei Județene de Pensii Sibiu.

La rândul său,

Tribunalul Sibiu, secția civilă, s-a declarat necompetent teritorial să

soluționeze cauza de față, prin sentința nr. 1289 din 25 octombrie 2011,

declinându-și competența în favoarea Tribunalului București, secția a VIII-a

conflicte de muncă și asigurări sociale, astfel că ivindu-se conflictul negativ

de competență între două tribunale care nu se găsesc în circumscripția

aceleiași curți de apel, cauza a fost înaintată în conformitate cu dispozițiile

art. 22 alin. (3) C. proc. civ., Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru a

stabili instanța competentă.

Se constată că cea

de-a doua hotărâre privind declinarea competenței, este cea legală, astfel că

Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea

Tribunalului București, în considerarea argumentelor ce succed.

Dispozițiile art. 154

din Legea 263/2010 (care au preluat conținutul art. 156 din Legea nr. 19/2000)

reglementează două ipoteze distincte în ceea ce privește competența teritorială

a tribunalului, în litigiile privind drepturile de asigurări sociale.

Într-o primă ipoteză,

se prevede că cererile îndreptate împotriva C.N.P.P. sau împotriva caselor

teritoriale de pensii și a caselor de pensii sectoriale, se adresează instanței

în a cărei rază teritorială își are domiciliul sau sediul reclamantul.

În situația în care

pârâtul este altul decât cel prevăzut în prima teză, ipoteza a doua a textului

stabilește că va fi competentă să soluționeze litigiul, instanța în a cărei

rază își are domiciliul sau sediul pârâtul.

Prevederile potrivit

cărora instanța competentă este cea în raza căreia se află domiciliul

reclamantului, reprezintă o derogare de la dispozițiile dreptului comun,

derogare ce are ca rațiune facilitarea accesului la justiție al pensionarilor

în litigiile având ca obiect stabilirea pensiilor.

Trebuie precizat că

față de dispozițiile legii vechi, Legea nr. 263/2010 a introdus sintagma de

„case de pensii sectoriale” care, sunt de fapt, succesoarele de drept ale

fostelor structuri organizatorice responsabile cu pensiile din M.A.N., M.A.I. și

S.R.I., structuri care au fost desființate.

Tot astfel, art. 21 alin.

(1) al O.U.G. nr. 59/2011 „privind stabilirea unor măsuri în domeniul

pensiilor” dispune că împotriva deciziilor de pensie revizuite se poate

introduce contestație în termen de 30 de zile de la comunicare, la Tribunalul

în a cărei rază teritorială își are domiciliul reclamantul, stabilindu-se

astfel o competență teritorială exclusivă.

Or, potrivit art. 159

pct. 3 C. proc. civ., necompetența este de ordine publică în cazul încălcării

competenței teritoriale exclusive, care, din datele cauzei rezultă cu evidență

că aparține Tribunalului București, în condițiile în care contestatorul Ispas

Ion, își are domiciliul pe raza de competență a acestuia (a se vedea fila 66 –

Dosar 6272/85/2011 a Tribunalului Sibiu).

Așa fiind, se va

constata competența Tribunalului București, în soluționarea cauzei de față.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența

de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 10 februarie 2012.