ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 878/2012
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 878/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)
Asupra conflictului
negativ de competență, de față, constată următoarele:
Prin contestația formulată la 1 octombrie
2010, înregistrată pe rolul Tribunalului București, I.I., reprezentat de
Asociația Națională a Aviatorilor Pensionari, a solicitat instanței - în
contradictoriu cu pârâții Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, Guvernul
României prin Secretariatul General, Ministerul Muncii, Familiei și Protecției
Sociale, Casa Națională de Pensii Publice, Casa Județeană de Pensii Sibiu și
Casa de Pensii a Municipiului București - anularea deciziei emise în baza
Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 59/2011, de revizuire a deciziei de
recalculare dată în baza Legii nr. 119/2010 prin care i-a fost revizuită
decizia de pensioare emisă anterior, în baza Legii nr. 223/2007.
S-a solicitat
totodată, obligarea pârâților la repunerea în plată a pensiei avută de
contestator, conform deciziei anterioare emisă în baza Legii nr. 223/2007,
precum și la plata diferenței dintre pensia încasată în baza deciziei dată
conform cu O.U.G. nr. 59/2011 și cea determinată conform Legii nr. 223/2007,
începând cu data de 1 august 2011 și până la data punerii în executare a
hotărârii judecătorești ce se va da în cauză.
Învestit cu
soluționarea cererii, Tribunalul București, secția a VIII-a conflicte de muncă
și asigurări sociale, prin sentința nr. 5945 din 6 iunie 2011, a declinat
competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Sibiu, reținând în
esență că în cauză sunt incidente prevederile art. 156 din Legea nr. 19/2000,
potrivit cărora cererile îndreptate împotriva C.N.P.A.S. sau împotriva Caselor
Teritoriale de Pensii, se adresează instanței în a cărei rază de competență își
are domiciliul sau sediul reclamantul.
Or, se arată, din
materialul probator al cauzei rezultă că reclamantul își are domiciliul pe raza
teritorială a Casei Județene de Pensii Sibiu.
La rândul său,
Tribunalul Sibiu, secția civilă, s-a declarat necompetent teritorial să
soluționeze cauza de față, prin sentința nr. 1289 din 25 octombrie 2011,
declinându-și competența în favoarea Tribunalului București, secția a VIII-a
conflicte de muncă și asigurări sociale, astfel că ivindu-se conflictul negativ
de competență între două tribunale care nu se găsesc în circumscripția
aceleiași curți de apel, cauza a fost înaintată în conformitate cu dispozițiile
art. 22 alin. (3) C. proc. civ., Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru a
stabili instanța competentă.
Se constată că cea
de-a doua hotărâre privind declinarea competenței, este cea legală, astfel că
Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea
Tribunalului București, în considerarea argumentelor ce succed.
Dispozițiile art. 154
din Legea 263/2010 (care au preluat conținutul art. 156 din Legea nr. 19/2000)
reglementează două ipoteze distincte în ceea ce privește competența teritorială
a tribunalului, în litigiile privind drepturile de asigurări sociale.
Într-o primă ipoteză,
se prevede că cererile îndreptate împotriva C.N.P.P. sau împotriva caselor
teritoriale de pensii și a caselor de pensii sectoriale, se adresează instanței
în a cărei rază teritorială își are domiciliul sau sediul reclamantul.
În situația în care
pârâtul este altul decât cel prevăzut în prima teză, ipoteza a doua a textului
stabilește că va fi competentă să soluționeze litigiul, instanța în a cărei
rază își are domiciliul sau sediul pârâtul.
Prevederile potrivit
cărora instanța competentă este cea în raza căreia se află domiciliul
reclamantului, reprezintă o derogare de la dispozițiile dreptului comun,
derogare ce are ca rațiune facilitarea accesului la justiție al pensionarilor
în litigiile având ca obiect stabilirea pensiilor.
Trebuie precizat că
față de dispozițiile legii vechi, Legea nr. 263/2010 a introdus sintagma de
„case de pensii sectoriale” care, sunt de fapt, succesoarele de drept ale
fostelor structuri organizatorice responsabile cu pensiile din M.A.N., M.A.I. și
S.R.I., structuri care au fost desființate.
Tot astfel, art. 21 alin.
(1) al O.U.G. nr. 59/2011 „privind stabilirea unor măsuri în domeniul
pensiilor” dispune că împotriva deciziilor de pensie revizuite se poate
introduce contestație în termen de 30 de zile de la comunicare, la Tribunalul
în a cărei rază teritorială își are domiciliul reclamantul, stabilindu-se
astfel o competență teritorială exclusivă.
Or, potrivit art. 159
pct. 3 C. proc. civ., necompetența este de ordine publică în cazul încălcării
competenței teritoriale exclusive, care, din datele cauzei rezultă cu evidență
că aparține Tribunalului București, în condițiile în care contestatorul Ispas
Ion, își are domiciliul pe raza de competență a acestuia (a se vedea fila 66 –
Dosar 6272/85/2011 a Tribunalului Sibiu).
Așa fiind, se va
constata competența Tribunalului București, în soluționarea cauzei de față.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabilește competența
de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință
publică, astăzi 10 februarie 2012.