ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 866/2013

Asupra conflictului negativ de competență, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Suceava, contestatoarea S.N.V. a chemat în judecată pe pârâta Casa de Pensii Sectorială a Ministerului Apărării Naționale, solicitând anularea deciziei de recalculare a pensiei din 27 decembrie 2010, menținerea drepturilor de pensie anterior stabilite. Învestit cu soluționarea acțiunii, Tribunalul Suceava, secția civilă, a admis excepția de necompetență teritorială a Tribunalului Suceava și a declinat competența de soluționare a cauzei, în favoarea Tribunalului București, secția conflicte de muncă și asigurări sociale.

În motivarea acestei hotărâri, instanța a reținut, în esență, următoarele aspecte: În cazul conflictelor de asigurări sociale, competența teritorială este prevăzută de art. 155 și art. 156 din Legea nr. 19/2000, text în vigoare la data emiterii deciziei contestate, care prevăd că cererile îndreptate împotriva caselor de pensii se adresează instanței în a cărei rază teritorială își are domiciliul sau sediul pârâtul. În prezenta cauză, contestatoarea contestă modul de recalculare a drepturilor de pensie militară stabilite prin decizia din 27 decembrie 2010, în baza Legii nr. 164/2001 privind pensiile militare de stat.

În aceste condiții, având în vedere că sediul pârâtului este în București, instanța a admis excepția de necompetență teritorială și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, prin Sentința civilă nr. 659 din 28 martie 2011. La rândul său, Tribunalul București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Suceava, pe a cărui rază teritorială se află domiciliul contestatoarei, prin Sentința civilă nr. 10743 din 4 decembrie 2012 și a dispus înaintarea dosarului Înaltei Curți de Casație și Justiție, în vederea soluționării conflictului negativ de competență ivit.

În motivarea acestei hotărâri s-a reținut că decizia contestată a fost emisă în baza Legii nr. 19/2010, care în art. 7 alin. (1) trimite la procedura prevăzută de Legea nr. 19/2000, iar art. 156 din această lege, stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea instanței de la domiciliul pârâtului, dar la data sesizării instanței, Legea nr. 19/2000 era abrogată, normele de procedură referitoare la competență fiind modificate începând cu data de 1 ianuarie 2011, în sensul că aceasta revine instanței de la domiciliul contestatorului. De asemenea, instanța a avut în vedere și dispozițiile art. 725 alin. (1) C. proc. civ., norma de procedură fiind de imediată aplicare, motiv pentru care începând cu data de 1 ianuarie 2011, norma inserată în art. 154 din Legea nr. 263/2010 este aplicabilă și situațiilor în care decizia contestată a fost emisă sub imperiul legii vechi.

În raport de norma teritorială exclusivă și de domiciliul contestatorului care este în județul Suceava, cauza a fost declinată acestei instanțe. Analizând actele și lucrările dosarului, constatând că, în cauză, există un conflict negativ de competență, în sensul art. 20 alin. (2) C. proc. civ., ivit între cele două instanțe care s-au declarat deopotrivă necompetente să judece pricina, Înalta Curte reține următoarele: Decizia din 27 decembrie 2010, privind recalcularea pensiilor militare, a fost emisă în baza Legii nr. 119/2010 și a fost contestată la 14 februarie 2011, la data sesizării instanței fiind în vigoare Legea nr. 263/2010, care în art. 154, cuprinde dispoziții privitoare la competență.

Conform art. 7 din Legea nr. 119/2010, sub incidența căreia a fost emisă decizia atacată, stabilirea, plata, suspendarea, recalcularea, încetarea și contestarea pensiilor recalculate urmează procedura prevăzută de Legea nr. 19/2000. La data de 1 ianuarie 2011, când a intrat în vigoare Legea nr. 263/2010, a fost abrogată Legea nr. 19/2000, astfel că trimiterea din art. 7 al Legii nr. 119/2010 nu poate ultraactiva dispozițiilor acesteia din urmă, în lipsa unor prevederi exprese. Legea nr. 19/2000 și Legea nr. 263/2010 sunt legi speciale cu privire la normele de procedură, raportate la C. proc. civ., iar, când o lege specială care reglementează un anumit domeniu și care cuprinde și norme cu privire la competență este înlocuită cu o altă lege, care face trimitere la normele de competență din legea abrogată, se aplică noua lege, competența fiind cea stabilită de la data intrării ei în vigoare.

În aceste condiții, în raport de prevederile art. 725 alin. (1) C. proc. civ., care consacră regula aplicării imediate a legii noi de procedură, din momentul intrării ei în vigoare, și proceselor în curs de judecată începute sub legea veche, devin incidente dispozițiile legii noi, respectiv art. 154 din Legea nr. 263/2010. Art. 154 alin. (1) din precitata lege prevede că cererile îndreptate împotriva Casei Naționale de Pensii Publice , a caselor teritoriale de pensii sau împotriva caselor de pensii sectoriale se adresează instanței în a cărei rază teritorială se află domiciliul sau sediul reclamantului, astfel că cererile în această materie se soluționează de către instanța de la domiciliul reclamantului.

Așa fiind, față de textele de lege mai sus evocate, Înalta Curte constată că Tribunalul Suceava a reținut, în mod greșit, că, în speță, se aplică regulile de competență materială și teritorială cuprinse în art. 154, 155 și 156 din Legea nr. 19/2000, abrogată, în realitate, competența teritorială revenind instanței prevăzute la art. 154 alin. (1) din Legea nr. 263/2010. În consecință, având în vedere faptul că, contestatoarea are domiciliul în Suceava, în considerarea prevederilor art. 12 C. proc. civ., competența de soluționare a cauzei revine Tribunalului Suceava.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Suceava, secția civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 28 februarie 2013. Procesat de GGC - AS