ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3445/2012

Deliberând, în

condițiile art. 256 C. proc. civ., asupra conflictului de competență de față,

reține:

Prin cererea înregistrată pe rolul

Tribunalului Suceava la data de 10 februarie 2011, reclamanții A.C. ș.a., au

chemat în judecată pe pârâta Casa de Pensii Sectorială a M.A.I., solicitând

anularea deciziilor privind recalcularea pensiei de serviciu în baza Legii nr. 119/2010,

menținerea deciziilor privind calcularea pensiei de serviciu - în baza Legii nr.

164/2001, obligarea pârâtei la plata diferenței dintre pensia de serviciu

stabilită conform Legii nr. 119/2010 și H.G. nr. 745/2010, de la data de 1

ianuarie 2011, obligarea pârâtei la plata dobânzii legale aferente și la plata

cheltuielilor de judecată.

Tribunalul Suceava, secția

civilă, prin sentința civilă nr. 574 din 21 martie 2011, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, reținând că

în cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 156 teza a II - a din Legea nr. 19/2000,

în vigoare la data emiterii deciziei a cărei anulare se solicită, potrivit

cărora instanța competentă este aceea de la sediul pârâtei.

La rândul său, Tribunalul

București, secția a VIII - a civilă, prin sentința nr. 1724 din 11 ianuarie 2012, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Suceava, reținând că în

speță sunt incidente dispozițiile art. 154 alin. (1) din Legea nr. 263/2010,

care prevăd că instanța competentă este aceea de la domiciliul reclamantului.

Ivindu-se conflictul

negativ de competență, în raport de dispozițiile art. 21 și 22 alin. (3) C.

proc. civ., a fost sesizată Înalta Curte de Casație și Justiție.

Asupra conflictului

negativ de competență ivit, Înalta Curte reține următoarele:

Dispozițiile art. 154

din Legea nr. 263/2010 (care au preluat conținutul art. 156 din Legea nr. 19/2000)

reglementează două ipoteze distincte în ceea ce privește competența teritorială

a tribunalului în litigiile privind drepturile de asigurări sociale.

Într-o primă ipoteză

se prevede că cererile îndreptate împotriva Casei Naționale de Pensii Publice

sau împotriva caselor teritoriale de pensii și a caselor de pensii sectoriale

se adresează instanței în a cărei rază teritorială își are domiciliul sau

sediul reclamantul.

În situația în care

pârâtul este altul decât cel prevăzut în prima teză, ipoteza a doua a textului

stabilește că va fi competentă să soluționeze litigiul instanța în a cărei rază

își are domiciliul sau sediul pârâtul.

Prevederile potrivit

cărora instanța competentă este cea din raza căreia se află domiciliul

reclamantului reprezintă o derogare de la dispozițiile dreptului comun, prin

care se urmărește facilitarea accesului la justiție al pensionarilor în

litigiile ce privesc stabilirea pensiilor.

Întrucât ne aflăm în

prima ipoteză a art. 154 alin. (1) din Legea nr. 263/2010, competența de

soluționare a cauzei revine instanței în a cărei rază teritorială se află

domiciliul reclamanților, respectiv Tribunalul Suceava.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența

de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Suceava.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi, 17 mai 2012.