ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1569/2010

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Reclamantul C.L.C.C. a chemat în

judecată A.P.I.A., solicitând anularea deciziei din 23 martie 2009 emisă de

pârâtă, exonerarea de plata sumei de 140.431,83 lei și să se suspende

executarea decizie în condițiile art. 15 din Legea nr. 554/2004.

În motivare, reclamantul arată că

prin decizia nr. 5440 din 23 martie 2009 a fost impus la plata sumei de

140.431,83 lei acordată ca sprijin pe suprafața de teren aferent anului 2007,

pe considerentul că nu ar fi utilizat sumele respective pentru desfășurarea

unei activități agricole.

Reclamantul susține că impunerea

încalcă Ordinul M.A.D.R. nr. 246/2008, că nici o prevedere a O.U.G. nr. 125/2006

nu impune consiliilor locale să desfășoare „activitate agricolă proprie",

iar un ordin al ministrului nu poate adăuga dispoziții noi la o lege, ordonanță

sau hotărâre de guvern. Prin includerea în ordin a obligativității desfășurării

unei „activități agricole proprii" de către consiliile locale, fără a

explica în ce constă aceasta, se încalcă dispozițiile art. 4 din Legea nr. 24/2000

privind normele de tehnică legislativă, republicată, cu modificările și

completările ulterioare, care prevăd că: „(3) Actele normative date în

executarea legilor, ordonanțelor sau a hotărârilor Guvernului se emit în

limitele și potrivit normelor care le ordonă".

La termenul de judecată din 14

octombrie 2009, Curtea de Apel Timișoara a invocat excepția necompetenței materiale

a instanței de soluționare a cauzei, în raport de prevederile art. 10 alin. (1)

din Legea nr. 554/2004 coroborat cu art. 3-7 și 10 din O.G. nr. 79/2003,

modificată, și examinând acțiunea pe calea excepției a dispus declinarea

competenței materiale de soluționare a pricinii în favoarea Tribunalului Caraș

Severin.

Pentru a pronunța această sentință, instanța

a reținut că în cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr.

554/2004, competența materială a instanței fiind guvernată de criteriu valoric

și nu de nivelul autorității publice care emite actul fiscal.

Împotriva acestei hotărâri

considerată nelegală și netemeinică a declarat recurs C.L.C.C., județul

Caraș-Severin.

Recurentul a susținut, în esență, faptul

că în speță, nu sunt aplicabile prevederile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004,

ci dispozițiile art. 3 pct. 1 C. proc. civ., potrivit cărora, competența

materială de soluționare a cauzei, aparține Curții de Apel Timișoara și nu

Tribunalului Caraș-Severin.

A mai susținut că sumele în litigiu

nu intră în categoria celor „care privesc taxe și impozite, contribuții,

datorii vamale, precum și accesorii ale acestora de până la 500.000 lei”

reglementate de art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, ci fac parte din

categoria creanțelor bugetare reglementate de O.G. nr. 79/2003, privind controlul

și recuperarea fondurilor comunitare, precum și a fondurilor de cofinanțare

aferente, utilizate necorespunzător.

Examinând sentința atacată în raport

cu actele și lucrările dosarului, cu motivele invocate de recurent, precum și

cu dispozițiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 304

1

C. proc. civ., Curtea constată că recursul este nefondat, după cum se va arăta

în continuare.

În speță, prin decizia nr. 5440 din 23

martie 2009, pârâta A.P.I.A. a imputat reclamantului suma de 140.431,83 lei

acordată ca sprijin pe suprafața de teren aferent anului 2007, pe considerentul

că nu a utilizat sumele respective pentru desfășurarea unei activități

agricole, respectiv valorificarea superioară a pășunilor permanente comunale.

Verificarea modului de utilizare de

către reclamant a fondurilor susmenționate s-a făcut în temeiul O.G. nr. 79/2003

privind controlul și recuperarea fondurilor comunitare, precum și a fondurilor

de cofinanțare aferente utilizate necorespunzător a O.G. nr. 92/2003 privind Codul

de procedură fiscală și a O.U.G. nr. 125/2006 pentru aprobarea schemelor de

plăți directe și plăți naționale directe complementare care se acordă în

agricultură, începând cu 2007.

Conform art. 4 alin. (2) din O.G. nr.

79/2003, susmenționată, „creanțele bugetare rezultate din nereguli sunt

asimilate creanțelor fiscale, în sensul drepturilor și obligațiilor care revin

creditorilor, autorităților cu competențe în gestionarea asistenței financiare comunitare

nerambursabile a debitorilor”.

Or, potrivit art. 10 alin. (1) teza

I din Legea nr. 554/2004, litigiile privind actele administrative emise sau

încheiate de autoritățile publice locale și județene, precum și cele care

privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale

acestora de până la 500.000 lei se soluționează în fond de tribunalele administrativ

– fiscale.

Rezultă, așadar, că fiind vorba de

recuperarea unei creanțe fiscale asimilate, competența materială a instanței se

stabilește prin aplicarea criteriului valoric prevăzut de textul legal citat.

Cum solicitarea reclamantului are ca

obiect anularea unor acte administrative ce privesc o creanță a cărei cuantum

nu depășește 500.000 lei, în mod corect prima instanță a stabilit că litigiul

este de competența tribunalului, în conformitate cu art. 10 alin. (1) din Legea

nr. 554/2004.

Pentru considerentele arătate,

recursul va fi respins ca nefondat, menținându-se sentința criticată, ca fiind legală

și temeinică.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de C.L.C.C.,

împotriva sentinței civile nr. 280 din 14 octombrie 2009 a Curții de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică,

astăzi 18 martie 2010.