ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6035/2011

Asupra conflictului

negativ de competență de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin acțiunea înregistrată la data de 5 mai

2011 pe rolul Curții de Apel Constanța, reclamantul Centrul Român pentru

Pregătirea și Perfecționarea Personalului din Transporturi Navale - CERONAV a

formulat contestație împotriva Încheierii nr. III/8 din 20 aprilie 2011 emisă

de Curtea de Conturi a României, în urma contestației la raportul de audit

financiar, întocmit de Camera de Conturi Constanța cu ocazia misiunii de audit

financiar desfășurată în perioada 10 ianuarie 2011 - 11 februarie 2011.

Prin contestație,

reclamantul solicită a se constata faptul că a aplicat în mod corect

prevederile legale în vigoare referitoare la calculul și plata drepturilor în

valută acordate pe perioada deplasării în străinătate, în misiuni cu caracter

temporar.

generat conflictul negativ de competență

Curtea de Apel

Constanța, prin Sentința civilă nr. 197/CA din 20 iunie 2011, a admis excepția

necompetenței materiale și a declinat competența de soluționare a cauzei în

favoarea Tribunalului Constanța.

Pentru a pronunța

această soluție, Curtea de Apel a reținut că, deși se contestă încheierea emisă

de Curtea de Conturi a României, litigiul privește Decizia nr. 10/11.III.2011

emisă de Camera de Conturi Constanța, structură fără personalitate juridică ce

exercită, potrivit art. 1 alin. (5) din Legea nr. 94/1992, funcțiile Curții de

Conturi în unitatea administrativ-teritorială a județului Constanța, acesta

fiind actul administrativ supus cenzurii instanței, prin care au fost stabilite

anumite măsuri în sarcina entității publice controlate, măsuri a căror

legalitate este analizată de către instanță.

Astfel, conform art.

3 pct. 1 C.proC. civ. și art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, competența

de soluționare a cauzei aparține tribunalului.

A mai reținut

instanța că dispozițiile pct. 228 din Regulamentul privind organizarea și

desfășurarea activităților specifice Curții de Conturi, precum și valorificarea

actelor rezultate din aceste activități, aprobat prin Hotărârea Plenului Curții

de Conturi nr. 130/2010, în vigoare începând cu 1 ianuarie 2011, nu este în

măsură să determine o altă competență decât cea stabilită prin dispozițiile

art. 10 din Legea nr. 554/2004.

Învestit cu soluționarea

cauzei prin declinare de competență, Tribunalul Constanța, secția de contencios

administrativ și fiscal, prin Sentința nr. 1853 din 21 octombrie 2011, a admis

excepția de necompetență materială invocată din oficiu și a declinat, la rândul

său, competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Constanța, a

constatat ivit conflictul negativ de competență și a dispus sesizarea Înaltei

Curți de Casație și Justiție pentru a pronunța regulatorul de competență.

Pentru a pronunța

această soluție, tribunal a apreciat că actul administrativ supus cenzurii

instanței de contencios administrativ este Încheierea nr. III/8 din 20 aprilie

2011 emisă de Curtea de Conturi București, care este o autoritate publică

centrală, astfel că, potrivit pct. 228 din Regulamentul aprobat prin Hotărârea

Plenului Curții de Conturi nr. 130/2010 raportat la art. 3 pct. 1 C. proc. civ.

și art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, competența revine Curții de Apel

Constanța.

II. Considerentele

Înaltei Curți asupra conflictului negativ de competență

și de drept relevante

Înalta Curte

constatând îndeplinite condițiile prevăzute de art. 20 alin. (1), art. 21 și

art. 22 alin. (3) C. proc. civ., urmează a pronunța regulatorul de competență

în raport cu obiectul cauzei, precum și cu dispozițiile legale incidente

pricinii.

Înalta Curte reține

că obiectul cererii de chemare în judecată îl constituie contestația formulată

de reclamant împotriva Încheierii nr. III/8 din 20 aprilie 2011 emisă de Curtea

de Conturi București, prin care a fost respinsă contestația formulată de

Centrul Român pentru Pregătirea și Perfecționarea Personalului din Transporturi

Navale - CERONAV împotriva Deciziei nr. 10 din 11 martie 2011 emisă de Camera

de Conturi Constanța, ca urmare a acțiunii de audit financiar asupra contului

de execuție pe anul 2010.

Potrivit art. 2 alin.

(1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare,

noțiunea de act administrativ este definită ca fiind "actul unilateral cu

caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de

putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în

concret a legii, care dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice".

În raport de obiectul

cererii de chemare în judecată și de dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. c)

menționate, se impune a stabili care este actul administrativ care dă naștere,

modifică sau stinge raporturi juridice, care este actul supus executării și

care poate constitui obiectul unei cereri adresate instanței de contencios

administrativ.

Potrivit

dispozițiilor art. 204 și 210 din Regulamentul privind organizarea și

desfășurarea activității specifice Curții de Conturi, precum și valorificarea

actelor de control rezultate din aceste activități, aprobat prin Hotărârea

Plenului nr. 130/2010 publicată în M,.Of. al României nr. 832/13 .12.2010,

Partea I, împotriva măsurilor dispuse prin decizia camerei de conturi județene

se poate formula contestație în termen de 15 zile, care "suspendă obligația

executării deciziei până la soluționarea ei de către Comisia de Soluționare a

Contestațiilor. Executarea măsurilor devine obligatorie de la data comunicării

încheierii formulate de Comisia de Soluționare a Contestațiilor, prin care se

respinge integral sau parțial contestația".

În raport de

dispozițiile legale menționate, se reține că actul administrativ care produce

efecte juridice, fiind supus obligației executării, este decizia structurii

teritoriale a Curții de Conturi, acesta fiind actul care îndeplinește cerințele

legale pentru a fi apreciat ca având natura juridică a unui act administrativ

în sensul art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, cu modificările și

completările ulterioare.

Este adevărat că

Regulamentul menționat cuprinde procedura de contestare a deciziilor

structurilor județene ale Curții de Conturi, prevăzând, la art. 227, că

împotriva încheierii emise de comisia de soluționare a contestațiilor,

conducătorul entității verificate poate sesiza instanța de contencios

administrativ competentă în condițiile Legii contenciosului administrativ.

Potrivit art. 228 din

același Regulament, "competența de soluționare a sesizării formulate de

conducătorul entității verificate împotriva încheierii emise de comisia de

soluționare a contestațiilor, aparține Secției de contencios administrativ și

fiscal din cadrul curții de apel în a cărei rază teritorială se află sediul

entității verificate în condițiile Legii contenciosului administrativ".

Referindu-se la

competența instanțelor de contencios administrativ, dispozițiile art. 10 alin.

(1) din Legea nr. 554/2004, prevăd că: "Litigiile privind actele

administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene,

precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum

și accesorii ale acestora de până la 500.000 de lei se soluționează în fond de

tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise

sau încheiate de autoritățile publice centrale, precum și cele care privesc

taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora

mai mari de 500.000 de lei se soluționează în fond de secțiile de contencios

administrativ și fiscal ale curților de apel, dacă prin lege organică specială

nu se prevede altfel".

Dat fiind faptul că

dispozițiile menționate din Regulament fac trimitere la Legea contenciosului

administrativ, se pune problema stabilirii competenței materiale de soluționare

a cauzei, referitoare la actul administrativ care constituie obiectul cererii

deduse judecății, acesta fiind emis de o structură județeană a Curții de

Conturi, respectiv de o autoritate publică județeană.

Dispozițiile art. 228

din Regulamentul aprobat prin Hotărârea Plenului Curții de Conturi nr.

130/2010, sunt contrare prevederilor art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004,

care reprezintă dreptul comun în materia contenciosului administrativ, inclusiv

în ceea ce privește competența instanțelor de contencios administrativ.

De la dreptul comun

prevăzut de art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, se poate deroga doar prin

dispoziții speciale cuprinse într-o lege organică specială.

Regulamentul aprobat

prin Hotărârea Plenului Curții de Conturi nr. 130/2010 nu intră în categoria

legilor organice speciale, astfel că se va stabili competența materială în raport

de dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, cu modificările și

completările ulterioare.

În concluzie, față de

toate argumentele expuse, Înalta Curte stabilește că, întrucât actul

administrativ care produce efecte juridice și a cărui legalitate este supusă

cenzurii instanței de contencios administrativ, este emis de o structură

județeană a Curții de Conturi, ca autoritate publică locală, competența de

soluționare a litigiului aparține tribunalului, secția contencios administrativ

și fiscal.

Independent de

aspectele reținute, chiar dacă soluțiile în ceea ce privește excepțiile de

nelegalitate produc efecte juridice doar între părțile din litigiu, faptul că

prin Decizia nr. 4522 din 4 octombrie 2011 pronunțată de Înalta Curte de

Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, în dosarul

nr. 259/32/2011, a fost respins recursul împotriva Sentinței civile nr.

112/2011 a Curții de Apel Bacău prin care a fost admisă excepția de

nelegalitate și a fost constatată nelegalitatea dispozițiilor pct. 228 și 229

din Regulamentul aprobat prin Hotărârea Plenului Curții de Conturi nr.

130/2010, întărește argumentele expuse anterior cu privire la competența

materială de soluționare a unor astfel cauze.

regulatorului de competență

Având în vedere toate

considerentele expuse, în temeiul art. 22 alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte

va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului

Constanța, secția de contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Stabilește competența

de soluționare a cauzei privind pe reclamantul Centrul Român pentru Pregătirea

și Perfecționarea Personalului din Transporturi Navale - CERONAV în

contradictoriu cu pârâta Curtea de Conturi a Românei, în favoarea Tribunalului

Constanța, secția de contencios administrativ și fiscal.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 13 decembrie 2011.