ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1278/2012

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Tribunalul Suceava, secția

comercială, de contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 345 din 17

ianuarie 2011 a respins ca nefondată cererea reclamantei SC R.D. SRL Frasin în

contradictoriu cu pârâta SC R.B. SRL București.

Pentru a hotărî

astfel, instanța de fond a reținut că între părți s-a încheiat contractul de

prestări de servicii nr. 143 din 30 noiembrie 2006 având ca obiect executarea

de către prestatorul SC R.D.U. SRL a lucrării de alimentare cu apă, pentru un

preț de 984.556 lei inclusiv TVA, care urma să fie achitată de către

achizitorul SC R.B. SRL.

Pentru serviciile

efectuate reclamanta a emis factura fiscală în sumă de 107.378,42 lei, care nu

a fost acceptată la plată de pârâtă.

Situația de lucrări

depusă la dosar este un act unilateral al reclamantei, care nu a fost acceptat

de pârâtă, iar procesul verbal de recepție la terminarea lucrărilor a fost

încheiat numai între Primăria Dorna Candrenilor și SC R.B. SRL, nefăcându-se

dovada executării lucrărilor.

Dovada efectuării

lucrărilor putea fi făcută printr-un proces verbal de recepție încheiat între

părțile contractante, în scris care nu se află la dosar.

Alegațiile pârâtei

referitoare la evoluția legislației TVA pe parcursul anului 2007 – 2008 nu au

legătură cu prezenta cauză, factura fiscală prezentată de reclamantă provenind

din anul 2010.

Reclamanta nu a

solicitat administrarea probei cu o expertiză tehnică care să stabilească în ce

măsură și-a îndeplinit obligațiile contractuale, deși sarcina probei îi revenea

potrivit art. 1169 C. civ.

Curtea de Apel

Suceava, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, prin decizia

nr. 47 din 20 mai 2011 a respins ca nefondat apelul declarat de reclamanta SC R.D.

SRL împotriva sentinței nr. 345 din 17 ianuarie 2011 pronunțată de Tribunalul Suceava,

secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, fiind preluate

argumentele expuse anterior.

Împotriva deciziei

nr. 47 din 20 mai 2011 pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția comercială,

de contencios administrativ și fiscal, a promovat recurs reclamanta SC R.D. SRL

care a criticat pentru nelegalitate această hotărâre judecătorească, solicitând

în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ., admiterea recursului, modificarea în

tot a deciziei atacate și pe fond admiterea cererii de chemare în judecată.

În dezvoltarea

motivelor de recurs s-a evocat nesocotirea dreptului la apărare reglementat de

dispozițiile art. 24 din Constituția României, art. 105 alin. (2) și art. 129 alin.

(1) C. proc. civ., precum și a dispozițiilor art. 6 din Convenția Europeană a

Drepturilor Omului, principiu care guvernează procesul civil.

Astfel, la data de 13

mai 2011, când au avut loc dezbaterile, apărătorul ales al reclamantei a depus

o cerere de amânare a cauzei, care se afla la primul termen de judecată în

apel, cerere care a fost respinsă, ceea ce echivalează cu o încălcare a

dreptului la apărare.

Atât instanța de

fond, cât și cea de apel greșit au respins acțiunea reclamantei, relevant fiind

în realitate că ambele părți au recunoscut existența și executarea contractului,

iar finalizarea lucrărilor a avut loc la data de 15 septembrie 2009, moment la

care trebuia încasată și diferența de preț.

Intimata-pârâtă SC R.B.

SRL a depus întâmpinare, prin care a cerut respingerea recursului.

Înalta Curte,

analizând materialul probator administrat în cauză, raportat la criticile aduse

de recurenta reclamantă, constată că acestea sunt nejustificate, pentru

următoarele considerente.

Din verificarea

întregii documentații, rezultă că în faza procesuală a apelului, apărătorul

reclamantei SC R.D. SRL, a depus la termenul din 13 mai 2011, prin serviciul

registratură, o cerere de amânare a cauzei întrucât în aceeași zi mai acordă

asistență juridică într-un alt dosar, la o altă instanță.

Potrivit încheierii

de ședință din 13 mai 2011 instanța de apel a respins cererea de amânare a

cauzei, argumentând că avocatul reclamantei avea posibilitatea să asigure

substituirea, iar pentru a da posibilitatea apelantei reclamante să depună la

dosar concluzii scrise, a amânat pronunțarea la 20 mai 2011.

Este adevărat că

dispozițiile art. 156 alin. (1) C. proc. civ., stipulează că instanța va putea

da un singur termen pentru lipsă de apărare temeinic motivată, iar când

instanța refuză amânarea judecății pentru acest motiv va amâna pronunțarea în

vederea depunerii de concluzii scrise. Această normă de drept nu este formulată

în termenii imperativi ai unei obligații a instanței de a amâna cauza, mai ales

că aspectul invocat de apărătorul reclamantei nu poate fi circumscris unei

cereri temeinic motivată, existând posibilitatea de a fi substituit în scopul

acordării asistenței juridice.

De necontestat că,

potrivit art. 129 C. proc. civ., judecătorii au îndatorirea să stăruie, prin

toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greșeală privind aflarea

adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor și prin aplicarea corectă a

legii, în scopul pronunțării unei hotărâri legale și temeinice, Mai mult, ei

pot ordona administrarea probelor pe care le consideră necesare, chiar dacă

părțile se împotrivesc.

Nu se poate reține că

a fost încălcat principiul rolului activ al instanței, deoarece au fost puse în

discuția părților toate excepțiile invocate, a fost respectat principiul

contradictorialității și al dreptului la apărare, au fost depuse la dosar acte,

întâmpinări și acordate termene pentru a se lua cunoștință de fiecare parte, de

conținutul lor, interogatorii, cerere reconvențională și note scrise.

Rolul activ nu

înseamnă, așa cum a evidențiat jurisprudența, încălcarea principiului

disponibilității în procesul civil, deoarece, obligația de a-și proba apărările

revine reclamantului, în condițiile dispozițiilor art. 1169 C. civ., instanța

neputând să se substituie voinței părților, judecătorul fiind însă obligat să descopere

adevărul și să dea părților, în egală măsură, îndrumare în apărarea drepturilor

și intereselor legitime.

Mai mult, art. 6 pct.

1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului consacră, într-o largă accepție,

asigurarea și recunoașterea, aplicarea universală și efectivă a obligației de a

fi respectate drepturile omului, prin aceea că orice persoană are dreptul de

judecarea în mod echitabil, în mod public și într-un termen rezonabil a cauzei

sale, de către o instanță independentă și imparțială, instituită de lege care

va hotărî asupra încălcării drepturilor și obligațiilor sale cu caracter civil.

În soluționarea cauzei, instanța de apel a ținut seama, în special, de

diversitatea capetelor de cerere a acțiunilor, dar și de motivele formulate în

calea de atac.

Întrucât Convenția nu

are drept scop garantarea unor drepturi teoretice sau iluzorii, ci drepturi

concrete și efective (Hotărârea Artico împotriva Italiei, din 13 mai 1980,

seria A, nr.37, p.16, paragraful 33) acest drept nu poate fi considerat efectiv

decât dacă aceste observații sunt în mod real, „ascultate”, adică în mod

concret examinate de către instanța sesizată.

Ambele instanțe au

examinat cu maximă rigurozitate, efectiv și concret, toate apărările

reclamantei, constatând că aceasta nu poate pretinde plata din partea pârâtei

atâta timp cât nu a făcut dovada finalizării lucrărilor.

Pentru aceste

rațiuni, urmează a respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta SC R.D.

SRL împotriva deciziei nr. 47 din 20 mai 2011 pronunțată de Curtea de Apel

Suceava, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, nefiind

îndeplinită nici o cerință din cele prevăzute de dispozițiile art. 304 C. proc.

civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat recursul

declarat de reclamanta SC R.D. SRL Frasin împotriva deciziei nr. 47 din 20 mai 2011 a Curții de Apel Suceava, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședința publică,

astăzi 8 martie 2012.