ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1685/2012

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1685/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Deliberând

asupra recursului de față;

În baza

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală

nr. 106/P din 6 octombrie 2011, pronunțata de Tribunalul Neamț, secția penală, în

Dosarul nr. 2590/188/2011, s-a dispus condamnarea inculpatului V.I., cu

domiciliul în județul Neamț, fără antecedente penale, pentru săvârșirea

infracțiunii de evaziune fiscală prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b) din

Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 320

1

alin. (7) C. proc. pen. și

art. 74 lit. c) - 76 lit. c) C. pen., la pedeapsa de 5(cinci) luni închisoare.

În

temeiul art. 81 și 82 C. pen., s-a suspendat condiționat executarea pedepsei

aplicată inculpatului, pe durata termenului de încercare de 2 ani și 5 luni.

Conform

art. 71 alin. (2) C. pen., s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de

art. 64 alin. (1) lit. a) teza II și b) C. pen., iar în temeiul art. 71 alin. (5)

C. pen., s-a suspendat executarea pedepsei accesorii aplicată inculpatului, pe

durata termenului de suspendare condiționată a pedepsei închisorii.

Potrivit

art. 359 C. proc. pen., s-a atras atenția inculpatului asupra consecințelor

nerespectării dispozițiilor art. 83 C. pen.

A fost obligat

inculpatul, în solidar cu partea responsabilă civilmente SC L. SRL, județul

Neamț să plătească părții civile A.N.A.F., prin D.G.F.P. Neamț, suma de

2.894,33 RON cu titlu de T.V.A. neachitat, sumă actualizată la data plății

efective.

În

temeiul art. 191 C. proc. pen., a fost obligat inculpatul să plătească

statului, suma de 300 RON cu titlu de cheltuieli judiciare.

Pentru a

dispune în acest sens, instanța de fond a reținut următoarele:

conform

rechizitoriului, s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului V.I., pentru

săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală prevăzută de art. 9 alin. (1) lit.

b) din Legea nr. 241/2005, constând în aceea că, în perioada 2008 - 2009, în

calitate de administrator al SC L. SRL județul Neamț, a vândut material lemnos

către SC G.G. SRL Botoșani aplicând forma simplificată de taxare inversă, deși

beneficiarul nu era plătitor de T.V.A., prejudiciind bugetul de stat cu suma de

2.894,33 RON. La termenul de judecată din data de 23 iunie 2011, când

inculpatul V.I. s-a prezentat în instanță, și înainte de a se începe cercetarea

judecătorească, i-au fost aduse la cunoștință dispozițiile art. 320

1

C. proc. pen., potrivit cărora are dreptul de a beneficia la o procedură

simplificată de judecată, cu condiția de a recunoaște în totalitate faptele

reținute în sarcina sa și de a-și însuși probele administrate în cursul

urmăririi penale. în prezența apărătorului desemnat din oficiu, inculpatul a

declarat, în mod expres, că recunoaște săvârșirea infracțiunii de evaziune

fiscală și că înțelege să fie judecat în conformitate cu dispozițiile art. 320

C. proc. pen., pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale, pe

care și le însușește în integralitatea lor. De asemenea, a arătat că este de acord

să achite integral prejudiciul cauzat părții civile D.G.F.P. Neamț în sumă de

2.894,33 RON.

Analizând

întregul material probator administrat în cursul urmăririi penale, în baza art.

320

1

C. proc. pen., instanța de fond a reținut următoarea situație

de fapt:

Prin

actul de sesizare a instanței s-a reținut că, la data de 11 august 2010, s-a

înregistrat plângerea formulată de Garda Financiară Neamț privind pe inculpatul

V.I. în calitate de administrator la SC L. SRL, pentru evaziune fiscală. Prin

adresa nr. 111191/NC/704281 din 17 iunie 2010 I.P.J. Neamț, a solicitat Gărzii

Financiare Neamț efectuarea de verificări în evidența contabilă a societății,

pentru a se determina dacă a fost aplicată forma de taxare inversă în

operațiunile comerciale cu masă lemnoasă derulate în perioada 2008 - 2010 cu SC

G.G. SRL Botoșani. în urma controlului efectuat, a rezultat că societatea SC L.

SRL a vândut material lemnos către SC G.G. SRL Botoșani în perioada 26

octombrie 2008 - 24 martie 2009 fiind emise un număr de cinci facturi fiscale,

aplicând forma simplificată de taxare inversă. Deși SC G.G. SRL Botoșani, nu

era plătitor de T.V.A. în accepțiunea art. 153 din Legea nr. 571/2003, a fost

aplicată forma simplificată de taxare inversă prevăzută la art. 160 din aceeași

lege, având drept rezultat sustragerea SC L. SRL - administrată de către

inculpatul V.I., de la plata T.V.A. în sumă de 2.894,33 RON. Conform art. 160 alin.

(1) din Legea nr. 571/2003 condiția obligatorie pentru aplicarea măsurilor de

simplificare este că atât furnizorul cât și beneficiarul să fie înregistrați în

scopuri de T.V.A. conform art. 153 din același act normativ, operațiunile

comercializare de material lemnos fiind incluse în aria de aplicare a acestor

măsuri simplificate, potrivit art. 160 alin. (2) lit. c) din lege. Aceste

dispoziții obligatorii pentru participanții la circuitul fiscal au fost

încălcate de către inculpat, deși avea obligația legală să verifice situația

fiscală în care se afla beneficiarul masei lemnoase, având drept consecință

sustragerea de la plata către bugetul de stat a sumei de 2.894,33 RON

reprezentând T.V.A. pe care avea obligația să-l colecteze și să-l vireze mai

departe către bugetul de stat. Omisiunea evidențierii cotei de T.V.A. în

deconturile lunare pe care inculpatul le-a depus la organele fiscale

teritoriale în vederea evidențierii T.V.A.-ului colectat, a avut drept

consecință directă prejudicierea bugetului de stat. Din verificările efectuate

la Oficiul Registrului Comerțului, rezultă că inculpatul a avut calitatea de administrator

al SCL. SRL județul Neamț, de la înființare -08 noiembrie 2004 și până la data

de 12 martie 2010 când a fost numit un administrator judiciar. Inculpatul V.I.

a adoptat o poziție procesuală sinceră, recunoscând săvârșirea faptei, însă

și-a întemeiat apărarea pe necunoașterea legii fiscale. S-a apreciat de

instanța de fond că fapta săvârșită de inculpat întrunește elementele

constitutive ale infracțiunii de evaziune fiscală prevăzută de art. 9 alin. (1)

lit. b) din Legea nr. 241/2005.

La

individualizarea pedepsei ce s-a aplicat inculpatului, s-au avut în vedere

criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen., respectiv limitele de

pedeapsă prevăzute în partea specială, gradul de pericol social al

infracțiunii, persoana inculpatului, precum și împrejurările care ar putea

atenua sau agrava răspunderea penală. S-a reținut că infracțiunea este

pedepsită cu închisoarea de la 2 la 8 ani, urmând să opereze efectele aplicării

prevederilor art. 320

1

alin. (7) C. proc. pen., cu consecința

reducerii cu o treime a acestor limite legale. Instanța de fond a constatat că,

din fișa de cazier a inculpatului V.I., rezultă că nu are antecedente penale,

și - din celelalte probe - că a manifestat regret față de fapta comisă, își

câștigă existența prin muncă și are un comportament bun în familie și

societate, fiind reținută și circumstanța atenuantă prevăzută de art. 74 lit.

c) C. pen., pedeapsa aplicată fiind stabilită sub minimul special prevăzut de

lege și de natură a-și atinge scopul prevăzut de art. 52 C. pen.

Deoarece

s-a apreciat că sunt întrunite toate condițiile prevăzute de art. 81 C. pen. și

că reeducarea inculpatului se poate realiza fară executarea pedepsei

închisorii, s-a dispus suspendarea condiționată a executării, pe durata

termenului de încercare prevăzut de art. 82 C. pen.

Instanța

de fond a reținut că prin cererea formulată, A.N.A.F. - prin D.G.F.P. Neamț -

s-a constituit parte civilă pentru recuperarea prejudiciului în sumă de

2.894,33 RON, reprezentând T.V.A. neachitat. Față de cererea părții civile, instanța

a constatat că pretențiile civile au fost recunoscute de către inculpat și, pe

cale de consecință, cererea a fost admisă și a fost obligat inculpatul la plata

sumei de 2.894,33 RON reprezentând T.V.A. neachitat, sumă care se va actualiza

la data plății efective prin calcularea accesoriilor fiscale.

Împotriva

sentinței au declarat apel partea civilă MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, A.N.A.F.

- Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului Neamț, și inculpatul V.I..

Apelul

părții civile s-a referit la omisiunea primei instanțe de a se pronunța cu

privire la acordarea accesoriilor fiscale și asupra cererii de înființare a

sechestrului asigurător asupra tuturor bunurilor mobile și imobile ale

inculpatului, întemeiată pe dispozițiile art. 163 C. proc. pen.

Apelul

inculpatului V.I. a vizat greșita soluție de condamnare adoptată de prima

instanță. în motivarea acestei critici, apelantul a apreciat că fapta comisă nu

prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni în raport de cuantumul

redus al prejudiciului cauzat prin infracțiunea comisă și a împrejurării că

acesta a fost recuperat integral anterior ultimului termen de judecată. în

considerarea motivelor de apel expuse, inculpatul a solicitat admiterea

apelului, desființarea hotărârii de condamnare și achitarea în baza art. 10 lit.

b)

1

C. proc. pen. raportat la art. 18

1

C. pen.

Prin decizia

penală nr. 6 din 17 ianuarie 2012. Curtea de Apel Bacău, secția penală, a admis

apelul declarat de Ministerul Finanțelor Publice, A.N.A.F. - Direcția Generală

a Finanțelor Publice a Județului Neamț cu privire la omisiunea acordării

accesoriilor fiscale și luării unei măsuri asigurătorii asupra bunurilor

inculpatului, a desființat sentința apelată sub aceste aspecte și, rejudecând,

a obligat inculpatul, în solidar cu partea responsabilă civilmente, și la plata

accesoriilor fiscale calculate conform art. 120 C. proc. fisc., aferente sumei

de 2.894,33 RON. în baza art. 163 C. proc. pen. a dispus instituirea unui

sechestru asigurător asupra bunurilor mobile și imobile ale inculpatului V.I.

și părții responsabile civilmente SC L. SRL, jud Neamț, până la concurența

sumei de 2.894,33 RON la care se adaugă accesoriile fiscale calculate în condițiile

legii, în vederea reparării pagubei produse prin infracțiune. Au fost menținute

celelalte dispoziții ale sentinței apelate. în baza art. 192 alin. (3) C. proc.

pen. cheltuielile judiciare din apel rămân în sarcina statului.

Prin

aceeași decizie a fost respins ca nefondat apelul declarat de inculpatul V.I.

împotriva aceleiași sentințe penale.

În baza

art. 192 alin. (2) C. proc. pen. a fost obligat apelantul să plătească statului

suma de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare.

Pentru a

dispune în acest sens, instanța de prim control judiciar a reținut următoarele:

Instanța

de fond, în urma evaluării probelor administrate în cauză, a stabilit o

situație de fapt corespunzătoare adevărului, o încadrare juridică corectă și a

pronunțat față de inculpat o pedeapsă just individualizată.

În ceea

ce privește soluționarea laturii civile a cauzei, s-a apreciat că în mod corect

prima instanță a dispus obligarea inculpatului la plata obligațiilor fiscale

datorate bugetului de stat. Curtea de apel a apreciat că nu poate reține

apărarea inculpatului referitoare la împrejurarea că prejudiciul produs prin

infracțiunea comisă a fost recuperat. Având în vedere că, din înscrisurile

existente la dosarul cauzei, nu rezultă cu certitudine că prejudiciul cauzat

prin infracțiune a fost recuperat, iar partea civilă Ministerul Finanțelor

Publice, A.N.A.F.- Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului Neamț,

își susține în continuare cererea de constituire de parte civilă, în mod corect

prima instanță, constatând întrunite condițiile de angajare a răspunderii

civile delictuale, a admis acțiunea civilă formulată obligând inculpatul, în

solidar cu partea responsabilă civilmente, la plata despăgubirilor civile

solicitate. Este adevărat, constată instanța de apel, apelanta partea civilă a

depus la dosarul cauzei un înscris a cărui conținut creează aparența stingerii

creanțelor fiscale avute de aceasta față de inculpat însă, în lipsa unei

poziții procesuale neechivoce a părții civile exprimate în cursul procesului

penal, în sensul renunțării exprese la acțiunea civilă din cauză, nu se poate

acorda valoare probatorie înscrisului menționat, nefiind apt de a dovedi precis

și decisiv achitarea prejudiciului cauzat prin infracțiune.

S-a mai

reținut de către instanța de apel că partea civilă Ministerul Finanțelor

Publice - A.N.A.F prin Direcția Finanțelor Publice Bacău a solicitat și plata

dobânzilor și majorărilor de întârziere. Cu toate acestea, instanța de fond nu

a procedat la acordarea sumelor ce s-ar fi cuvenit cu titlu de dobânzi și

majorări de întârziere, deși în considerentele sentinței recurate s-a indicat

necesitatea acordării acestor accesorii fiscale. Potrivit art. 119 alin. (1)

din O.G. nr. 92/2003 pentru neachitarea la termenul de scadență de către

debitor a obligațiilor de plată se datorează, după acest termen, dobânzi și

penalități de întârziere. Conform art. 120 alin. (1) din O.G. nr. 92/2003

dobânzile se calculează pentru fiecare zi de întârziere, începând cu ziua

imediat următoare termenului de scadență și până la data stingerii sumei

datorate, inclusiv. în sfârșit, în temeiul art. 120

1

alin. (1) din

OG nr. 92/2003 plata cu întârziere a obligațiilor fiscale se sancționează cu o

penalitate de întârziere datorată pentru neachitarea la scadență a obligațiilor

fiscale principale. Din interpretarea acestor dispoziții rezultă că prejudiciul

creat statului este compus din obligația principală, impozit pe profit, și

accesoriile aferente acesteia, calculate începând cu ziua imediat următoare

termenului de scadență și până la data stingerii sumei datorate inclusiv

(2894,33 RON, la care se adaugă accesoriile fiscale calculate în condițiile

legii), dar și dobânzi și penalități de întârziere după această dată, până la

data plății efective.

În ce

privește critica părții civile referitoare la omisiunea primei instanțe de a se

pronunța cu privire la cererea de înființare a sechestrului asigurător asupra

tuturor bunurilor mobile și imobile ale inculpatului, întemeiată pe

dispozițiile art. 163 C. proc. pen., s-a apreciat că și aceasta este întemeiată.

Prima instanță în mod greșit a nesocotit cererea părții civile de înființare a

unui sechestru asigurător asupra bunurilor inculpatului, formulată prin

înscrisul de constituire de parte civilă, instanța având obligația de a se

pronunța asupra acestei cereri. Examinând cerințele legale de instituire a unei

măsuri asigurătorii în vederea reparării pagubei produse prin infracțiune, s-a

apreciat că legiuitorul, prin conținutul art. 163 C. proc. pen., nu a impus

organelor judiciare identificarea prealabilă a bunurilor inculpatului și

stabilirii valorii de circulație a acestora, această obligație revenind

organelor care aduc la îndeplinire măsura asiguratorie, aspect ce rezultă din

interpretarea dispozițiilor art. 164 alin. (3) teza ultimă C. proc. pen. Prin

urmare, întrucât măsura sechestrului asigurător privește o universalitate de

bunuri, instanța de fond era datoare să instituie măsura asupra acestei

universalități, urmând ca identificarea bunurilor inculpatului asupra cărora

există certitudinea titularului și valorii de circulație să fie adusă la

îndeplinire de organul de executare.

În

opinia curții de apel nu este întemeiată critica inculpatului referitoare la

greșita condamnare în considerarea împrejurării că fapta comisă de către acesta

nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni, impunându-se, în

consecință, aplicarea unei sancțiuni cu caracter administrativ. Potrivit art.

18

1

C. pen., nu constituie infracțiune fapta prevăzută de legea

penală, dacă prin atingerea minimă adusă uneia din valorile apărate de lege și

prin conținutul ei concret, fiind lipsită în mod vădit de importanță, nu

prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni. La stabilirea în concret

a gradului de pericol social se ține seama de modul și mijloacele de săvârșire

a faptei, de scopul urmărit, de împrejurările în care fapta a fost comisă, de

urmarea produsă sau care s-ar fi putut produce, precum și de persoana și

conduita făptuitorului.

Or, din

probele dosarului rezultă că instanța fond a procedat la o corectă corelare a

criteriilor de individualizare prev. de art. 72 C. pen., precum și cu cele

indicate mai sus, determinând corespunzător gradul de pericol social al faptei

deduse judecății, ceea ce a avut drept efect justa condamnare a inculpatului la

pedeapsa închisorii cu suspendarea condiționată a executării acesteia. Astfel,

fapta inculpatului care, în calitatea sa de comerciant, s-a sustras de la plata

T.V.A. în cuantum de 2.894,33 RON, aferentă unor operațiuni comerciale,

prezintă un evident pericol social în raport cu circumstanțele concrete de

săvârșire, demonstrând astfel un comportament lipsit de respect față de

obligațiile fiscale către stat.

Împotriva

deciziei, inculpatul V.I. a declarat prezentul recurs, motivele fiind expuse cu

ocazia dezbaterilor, astfel cum se menționează în partea introductivă a

prezentei hotărâri.

În

prealabil, se constată că motivul de recurs este același cu motivul de apel,

acesta constând în cererea inculpatului de achitare în temeiul art. 10 lit. b

1

)

C. proc. pen. combinat cu art. 18

1

C. pen.

Recursul

va fi respins ca nefondat pentru motivele ce se vor arăta:

Solicitarea

inculpatului de achitare în temeiul art. 18

1

C. pen. combinat cu

art. 10 lit. b)

1

C. proc. pen. a fost examinată de instanța de apel,

aceasta - cu argumente de fapt și de drept - respingând cererea și justificând

că fapta pentru care a fost trimis în judecată prezintă gradul de pericol

social, precum și celelalte elemente constitutive ale infracțiunii prevăzute în

legea specială, Înalta Curte însușindu-și aceste argumente și apreciind că nu

este necesară reluarea lor.

Potrivit

art. 18

1

C. pen., nu constituie infracțiune fapta prevăzută de legea

penală, dacă prin atingerea minimă adusă uneia din valorile apărate de lege și

prin conținutul ei concret, fiind lipsită în mod vădit de importanță, nu

prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni. La stabilirea în concret

a gradului de pericol social se ține seama de modul și mijloacele de săvârșire

a faptei, de scopul urmărit, de împrejurările în care fapta a fost comisă, de

urmarea produsă sau care s-ar fi putut produce, precum și de persoana și

conduita făptuitorului.

Or, în

condițiile arătate anterior, și în raport cu prejudiciul cauzat, nu se poate

concluziona că sunt întrunite trăsăturile caracteristice prevăzute de art. 18

1

C. pen., pedeapsa de 5 luni închisoare, cu executare în modalitatea neprivativă

de libertate prevăzută de art. 81 C. pen., fiind singura de natură să asigure

realizarea scopului prevăzut de art. 52 C. pen.

Față de

cele reținute, Înalta Curte - în temeiul 385

15

pct. 1 lit. b) din C.

proc. pen. - va respinge ca nefondat recursul inculpatului.

Conform

art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul-inculpat va fi obligat la plata

către stat a cheltuielilor judiciare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Respinge,

ca nefondat, recursul declarat de inculpatul V.I. împotriva deciziei penale nr.

6 din 17 ianuarie 2012 a Curții de Apel Bacău, secția penală, cauze minori și familie.

Obligă

recurentul inculpat la plata sumei de 600 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare

către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului

desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată,

în ședință publică, azi 22 mai 2012.