ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1685/2012

Deliberând asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 106/P din 6 octombrie 2011, pronunțata de Tribunalul Neamț, secția penală, în Dosarul nr. 2590/188/2011, s-a dispus condamnarea inculpatului V.I., cu domiciliul în județul Neamț, fără antecedente penale, pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 320 1 alin. (7) C. proc. pen. și art. 74 lit. c) - 76 lit. c) C. pen., la pedeapsa de 5(cinci) luni închisoare. În temeiul art. 81 și 82 C. pen., s-a suspendat condiționat executarea pedepsei aplicată inculpatului, pe durata termenului de încercare de 2 ani și 5 luni.

Conform art. 71 alin. (2) C. pen., s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza II și b) C. pen., iar în temeiul art. 71 alin. (5) C. pen., s-a suspendat executarea pedepsei accesorii aplicată inculpatului, pe durata termenului de suspendare condiționată a pedepsei închisorii. Potrivit art. 359 C. proc. pen., s-a atras atenția inculpatului asupra consecințelor nerespectării dispozițiilor art. 83 C. pen. A fost obligat inculpatul, în solidar cu partea responsabilă civilmente SC L. SRL, județul Neamț să plătească părții civile A.N.A.F., prin D.G.F.P. Neamț, suma de 2.894,33 RON cu titlu de T.V.A. neachitat, sumă actualizată la data plății efective. În temeiul art. 191 C. proc.

pen., a fost obligat inculpatul să plătească statului, suma de 300 RON cu titlu de cheltuieli judiciare. Pentru a dispune în acest sens, instanța de fond a reținut următoarele: conform rechizitoriului, s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului V.I., pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005, constând în aceea că, în perioada 2008 - 2009, în calitate de administrator al SC L. SRL județul Neamț, a vândut material lemnos către SC G.G. SRL Botoșani aplicând forma simplificată de taxare inversă, deși beneficiarul nu era plătitor de T.V.A., prejudiciind bugetul de stat cu suma de 2.894,33 RON. La termenul de judecată din data de 23 iunie 2011, când inculpatul V.I.

s-a prezentat în instanță, și înainte de a se începe cercetarea judecătorească, i-au fost aduse la cunoștință dispozițiile art. 320 1 C. proc. pen., potrivit cărora are dreptul de a beneficia la o procedură simplificată de judecată, cu condiția de a recunoaște în totalitate faptele reținute în sarcina sa și de a-și însuși probele administrate în cursul urmăririi penale. în prezența apărătorului desemnat din oficiu, inculpatul a declarat, în mod expres, că recunoaște săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală și că înțelege să fie judecat în conformitate cu dispozițiile art. 320 C. proc. pen., pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale, pe care și le însușește în integralitatea lor.

De asemenea, a arătat că este de acord să achite integral prejudiciul cauzat părții civile D.G.F.P. Neamț în sumă de 2.894,33 RON. Analizând întregul material probator administrat în cursul urmăririi penale, în baza art. 320 1 C. proc. pen., instanța de fond a reținut următoarea situație de fapt: Prin actul de sesizare a instanței s-a reținut că, la data de 11 august 2010, s-a înregistrat plângerea formulată de Garda Financiară Neamț privind pe inculpatul V.I. în calitate de administrator la SC L. SRL, pentru evaziune fiscală. Prin adresa nr. 111191/NC/704281 din 17 iunie 2010 I.P.J. Neamț, a solicitat Gărzii Financiare Neamț efectuarea de verificări în evidența contabilă a societății, pentru a se determina dacă a fost aplicată forma de taxare inversă în operațiunile comerciale cu masă lemnoasă derulate în perioada 2008 - 2010 cu SC G.G.

SRL Botoșani. în urma controlului efectuat, a rezultat că societatea SC L. SRL a vândut material lemnos către SC G.G. SRL Botoșani în perioada 26 octombrie 2008 - 24 martie 2009 fiind emise un număr de cinci facturi fiscale, aplicând forma simplificată de taxare inversă. Deși SC G.G. SRL Botoșani, nu era plătitor de T.V.A. în accepțiunea art. 153 din Legea nr. 571/2003, a fost aplicată forma simplificată de taxare inversă prevăzută la art. 160 din aceeași lege, având drept rezultat sustragerea SC L. SRL - administrată de către inculpatul V.I., de la plata T.V.A. în sumă de 2.894,33 RON. Conform art. 160 alin. (1) din Legea nr. 571/2003 condiția obligatorie pentru aplicarea măsurilor de simplificare este că atât furnizorul cât și beneficiarul să fie înregistrați în scopuri de T.V.A.

conform art. 153 din același act normativ, operațiunile comercializare de material lemnos fiind incluse în aria de aplicare a acestor măsuri simplificate, potrivit art. 160 alin. (2) lit. c) din lege. Aceste dispoziții obligatorii pentru participanții la circuitul fiscal au fost încălcate de către inculpat, deși avea obligația legală să verifice situația fiscală în care se afla beneficiarul masei lemnoase, având drept consecință sustragerea de la plata către bugetul de stat a sumei de 2.894,33 RON reprezentând T.V.A. pe care avea obligația să-l colecteze și să-l vireze mai departe către bugetul de stat. Omisiunea evidențierii cotei de T.V.A. în deconturile lunare pe care inculpatul le-a depus la organele fiscale teritoriale în vederea evidențierii T.V.A.-ului colectat, a avut drept consecință directă prejudicierea bugetului de stat.

Din verificările efectuate la Oficiul Registrului Comerțului, rezultă că inculpatul a avut calitatea de administrator al SCL. SRL județul Neamț, de la înființare -08 noiembrie 2004 și până la data de 12 martie 2010 când a fost numit un administrator judiciar. Inculpatul V.I. a adoptat o poziție procesuală sinceră, recunoscând săvârșirea faptei, însă și-a întemeiat apărarea pe necunoașterea legii fiscale. S-a apreciat de instanța de fond că fapta săvârșită de inculpat întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de evaziune fiscală prevăzută de art. 9 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 241/2005. La individualizarea pedepsei ce s-a aplicat inculpatului, s-au avut în vedere criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen., respectiv limitele de pedeapsă prevăzute în partea specială, gradul de pericol social al infracțiunii, persoana inculpatului, precum și împrejurările care ar putea atenua sau agrava răspunderea penală.

S-a reținut că infracțiunea este pedepsită cu închisoarea de la 2 la 8 ani, urmând să opereze efectele aplicării prevederilor art. 320 1 alin. (7) C. proc. pen., cu consecința reducerii cu o treime a acestor limite legale. Instanța de fond a constatat că, din fișa de cazier a inculpatului V.I., rezultă că nu are antecedente penale, și - din celelalte probe - că a manifestat regret față de fapta comisă, își câștigă existența prin muncă și are un comportament bun în familie și societate, fiind reținută și circumstanța atenuantă prevăzută de art. 74 lit. c) C. pen., pedeapsa aplicată fiind stabilită sub minimul special prevăzut de lege și de natură a-și atinge scopul prevăzut de art. 52 C. pen.

Deoarece s-a apreciat că sunt întrunite toate condițiile prevăzute de art. 81 C. pen. și că reeducarea inculpatului se poate realiza fară executarea pedepsei închisorii, s-a dispus suspendarea condiționată a executării, pe durata termenului de încercare prevăzut de art. 82 C. pen. Instanța de fond a reținut că prin cererea formulată, A.N.A.F. - prin D.G.F.P. Neamț - s-a constituit parte civilă pentru recuperarea prejudiciului în sumă de 2.894,33 RON, reprezentând T.V.A. neachitat. Față de cererea părții civile, instanța a constatat că pretențiile civile au fost recunoscute de către inculpat și, pe cale de consecință, cererea a fost admisă și a fost obligat inculpatul la plata sumei de 2.894,33 RON reprezentând T.V.A.

neachitat, sumă care se va actualiza la data plății efective prin calcularea accesoriilor fiscale. Împotriva sentinței au declarat apel partea civilă MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, A.N.A.F. - Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului Neamț, și inculpatul V.I.. Apelul părții civile s-a referit la omisiunea primei instanțe de a se pronunța cu privire la acordarea accesoriilor fiscale și asupra cererii de înființare a sechestrului asigurător asupra tuturor bunurilor mobile și imobile ale inculpatului, întemeiată pe dispozițiile art. 163 C. proc. pen. Apelul inculpatului V.I. a vizat greșita soluție de condamnare adoptată de prima instanță. în motivarea acestei critici, apelantul a apreciat că fapta comisă nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni în raport de cuantumul redus al prejudiciului cauzat prin infracțiunea comisă și a împrejurării că acesta a fost recuperat integral anterior ultimului termen de judecată.

în considerarea motivelor de apel expuse, inculpatul a solicitat admiterea apelului, desființarea hotărârii de condamnare și achitarea în baza art. 10 lit. b) 1 C. proc. pen. raportat la art. 18 1 C. pen. Prin decizia penală nr. 6 din 17 ianuarie 2012. Curtea de Apel Bacău, secția penală, a admis apelul declarat de Ministerul Finanțelor Publice, A.N.A.F. - Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului Neamț cu privire la omisiunea acordării accesoriilor fiscale și luării unei măsuri asigurătorii asupra bunurilor inculpatului, a desființat sentința apelată sub aceste aspecte și, rejudecând, a obligat inculpatul, în solidar cu partea responsabilă civilmente, și la plata accesoriilor fiscale calculate conform art. 120 C. proc.

fisc., aferente sumei de 2.894,33 RON. în baza art. 163 C. proc. pen. a dispus instituirea unui sechestru asigurător asupra bunurilor mobile și imobile ale inculpatului V.I. și părții responsabile civilmente SC L. SRL, jud Neamț, până la concurența sumei de 2.894,33 RON la care se adaugă accesoriile fiscale calculate în condițiile legii, în vederea reparării pagubei produse prin infracțiune. Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței apelate. în baza art. 192 alin. (3) C. proc. pen. cheltuielile judiciare din apel rămân în sarcina statului. Prin aceeași decizie a fost respins ca nefondat apelul declarat de inculpatul V.I. împotriva aceleiași sentințe penale. În baza art. 192 alin. (2) C. proc.

pen. a fost obligat apelantul să plătească statului suma de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare. Pentru a dispune în acest sens, instanța de prim control judiciar a reținut următoarele: Instanța de fond, în urma evaluării probelor administrate în cauză, a stabilit o situație de fapt corespunzătoare adevărului, o încadrare juridică corectă și a pronunțat față de inculpat o pedeapsă just individualizată. În ceea ce privește soluționarea laturii civile a cauzei, s-a apreciat că în mod corect prima instanță a dispus obligarea inculpatului la plata obligațiilor fiscale datorate bugetului de stat. Curtea de apel a apreciat că nu poate reține apărarea inculpatului referitoare la împrejurarea că prejudiciul produs prin infracțiunea comisă a fost recuperat.

Având în vedere că, din înscrisurile existente la dosarul cauzei, nu rezultă cu certitudine că prejudiciul cauzat prin infracțiune a fost recuperat, iar partea civilă Ministerul Finanțelor Publice, A.N.A.F.- Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului Neamț, își susține în continuare cererea de constituire de parte civilă, în mod corect prima instanță, constatând întrunite condițiile de angajare a răspunderii civile delictuale, a admis acțiunea civilă formulată obligând inculpatul, în solidar cu partea responsabilă civilmente, la plata despăgubirilor civile solicitate.

Este adevărat, constată instanța de apel, apelanta partea civilă a depus la dosarul cauzei un înscris a cărui conținut creează aparența stingerii creanțelor fiscale avute de aceasta față de inculpat însă, în lipsa unei poziții procesuale neechivoce a părții civile exprimate în cursul procesului penal, în sensul renunțării exprese la acțiunea civilă din cauză, nu se poate acorda valoare probatorie înscrisului menționat, nefiind apt de a dovedi precis și decisiv achitarea prejudiciului cauzat prin infracțiune. S-a mai reținut de către instanța de apel că partea civilă Ministerul Finanțelor Publice - A.N.A.F prin Direcția Finanțelor Publice Bacău a solicitat și plata dobânzilor și majorărilor de întârziere.

Cu toate acestea, instanța de fond nu a procedat la acordarea sumelor ce s-ar fi cuvenit cu titlu de dobânzi și majorări de întârziere, deși în considerentele sentinței recurate s-a indicat necesitatea acordării acestor accesorii fiscale. Potrivit art. 119 alin. (1) din O.G. nr. 92/2003 pentru neachitarea la termenul de scadență de către debitor a obligațiilor de plată se datorează, după acest termen, dobânzi și penalități de întârziere. Conform art. 120 alin. (1) din O.G. nr. 92/2003 dobânzile se calculează pentru fiecare zi de întârziere, începând cu ziua imediat următoare termenului de scadență și până la data stingerii sumei datorate, inclusiv. în sfârșit, în temeiul art. 120 1 alin. (1) din OG nr. 92/2003 plata cu întârziere a obligațiilor fiscale se sancționează cu o penalitate de întârziere datorată pentru neachitarea la scadență a obligațiilor fiscale principale.

Din interpretarea acestor dispoziții rezultă că prejudiciul creat statului este compus din obligația principală, impozit pe profit, și accesoriile aferente acesteia, calculate începând cu ziua imediat următoare termenului de scadență și până la data stingerii sumei datorate inclusiv (2894,33 RON, la care se adaugă accesoriile fiscale calculate în condițiile legii), dar și dobânzi și penalități de întârziere după această dată, până la data plății efective. În ce privește critica părții civile referitoare la omisiunea primei instanțe de a se pronunța cu privire la cererea de înființare a sechestrului asigurător asupra tuturor bunurilor mobile și imobile ale inculpatului, întemeiată pe dispozițiile art. 163 C. proc.

pen., s-a apreciat că și aceasta este întemeiată. Prima instanță în mod greșit a nesocotit cererea părții civile de înființare a unui sechestru asigurător asupra bunurilor inculpatului, formulată prin înscrisul de constituire de parte civilă, instanța având obligația de a se pronunța asupra acestei cereri. Examinând cerințele legale de instituire a unei măsuri asigurătorii în vederea reparării pagubei produse prin infracțiune, s-a apreciat că legiuitorul, prin conținutul art. 163 C. proc. pen., nu a impus organelor judiciare identificarea prealabilă a bunurilor inculpatului și stabilirii valorii de circulație a acestora, această obligație revenind organelor care aduc la îndeplinire măsura asiguratorie, aspect ce rezultă din interpretarea dispozițiilor art. 164 alin. (3) teza ultimă C. proc.

pen. Prin urmare, întrucât măsura sechestrului asigurător privește o universalitate de bunuri, instanța de fond era datoare să instituie măsura asupra acestei universalități, urmând ca identificarea bunurilor inculpatului asupra cărora există certitudinea titularului și valorii de circulație să fie adusă la îndeplinire de organul de executare. În opinia curții de apel nu este întemeiată critica inculpatului referitoare la greșita condamnare în considerarea împrejurării că fapta comisă de către acesta nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni, impunându-se, în consecință, aplicarea unei sancțiuni cu caracter administrativ. Potrivit art. 18 1 C. pen., nu constituie infracțiune fapta prevăzută de legea penală, dacă prin atingerea minimă adusă uneia din valorile apărate de lege și prin conținutul ei concret, fiind lipsită în mod vădit de importanță, nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni.

La stabilirea în concret a gradului de pericol social se ține seama de modul și mijloacele de săvârșire a faptei, de scopul urmărit, de împrejurările în care fapta a fost comisă, de urmarea produsă sau care s-ar fi putut produce, precum și de persoana și conduita făptuitorului. Or, din probele dosarului rezultă că instanța fond a procedat la o corectă corelare a criteriilor de individualizare prev. de art. 72 C. pen., precum și cu cele indicate mai sus, determinând corespunzător gradul de pericol social al faptei deduse judecății, ceea ce a avut drept efect justa condamnare a inculpatului la pedeapsa închisorii cu suspendarea condiționată a executării acesteia. Astfel, fapta inculpatului care, în calitatea sa de comerciant, s-a sustras de la plata T.V.A.

în cuantum de 2.894,33 RON, aferentă unor operațiuni comerciale, prezintă un evident pericol social în raport cu circumstanțele concrete de săvârșire, demonstrând astfel un comportament lipsit de respect față de obligațiile fiscale către stat. Împotriva deciziei, inculpatul V.I. a declarat prezentul recurs, motivele fiind expuse cu ocazia dezbaterilor, astfel cum se menționează în partea introductivă a prezentei hotărâri. În prealabil, se constată că motivul de recurs este același cu motivul de apel, acesta constând în cererea inculpatului de achitare în temeiul art. 10 lit. b 1 ) C. proc. pen. combinat cu art. 18 1 C. pen. Recursul va fi respins ca nefondat pentru motivele ce se vor arăta: Solicitarea inculpatului de achitare în temeiul art. 18 1 C. pen.

combinat cu art. 10 lit. b) 1 C. proc. pen. a fost examinată de instanța de apel, aceasta - cu argumente de fapt și de drept - respingând cererea și justificând că fapta pentru care a fost trimis în judecată prezintă gradul de pericol social, precum și celelalte elemente constitutive ale infracțiunii prevăzute în legea specială, Înalta Curte însușindu-și aceste argumente și apreciind că nu este necesară reluarea lor. Potrivit art. 18 1 C. pen., nu constituie infracțiune fapta prevăzută de legea penală, dacă prin atingerea minimă adusă uneia din valorile apărate de lege și prin conținutul ei concret, fiind lipsită în mod vădit de importanță, nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni.

La stabilirea în concret a gradului de pericol social se ține seama de modul și mijloacele de săvârșire a faptei, de scopul urmărit, de împrejurările în care fapta a fost comisă, de urmarea produsă sau care s-ar fi putut produce, precum și de persoana și conduita făptuitorului. Or, în condițiile arătate anterior, și în raport cu prejudiciul cauzat, nu se poate concluziona că sunt întrunite trăsăturile caracteristice prevăzute de art. 18 1 C. pen., pedeapsa de 5 luni închisoare, cu executare în modalitatea neprivativă de libertate prevăzută de art. 81 C. pen., fiind singura de natură să asigure realizarea scopului prevăzut de art. 52 C. pen. Față de cele reținute, Înalta Curte - în temeiul 385 15 pct. 1 lit. b) din C. proc.

pen. - va respinge ca nefondat recursul inculpatului. Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul-inculpat va fi obligat la plata către stat a cheltuielilor judiciare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E: Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul V.I. împotriva deciziei penale nr. 6 din 17 ianuarie 2012 a Curții de Apel Bacău, secția penală, cauze minori și familie. Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 600 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată, în ședință publică, azi 22 mai 2012.