ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 977/2012
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 977/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)
Asupra recursurilor
de față;
În baza lucrărilor
din dosar, constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 616 din 06
septembrie 2011, Tribunalul București Secția a II-a penală a dispus:
I.
în temeiul disp. art. 2
alin. (1), (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplic.art. 41 alin. (2) C. pen. și
art. 37 lit. b) C. pen., art. 74 lit. c), art. 76 lit. a) C. pen. rap. la art. 320
1
pct. 7 C. proc. pen. condamnarea inculpatului A.L.G., arestat preventiv în baza
MAP nr. 119/UP din 18 mai 2011 emis de către Tribunalul București Secția
I
Penală în Dosar nr. 38616/3/2011 la pedeapsa
de 5 (cinci) ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri
de mare risc.
În baza
art. 65 C. pen. a interzis inculpatului drepturile prev. de art. 64 lit. a) C.
pen. cu excepția dreptului de vot în cadrul alegerilor legislative, lit. b) C.
pen. pe o perioadă de 2 ani după executarea pedepsei.
În baza
art. 71 C. pen. a interzis inculpatului exercițiul drepturilor prev. de art. 64
lit. a) cu excepția dreptului de vot în cadrul alegerilor legislative, lit. b)
C. pen. pe durata executării pedepsei.
Conform
art. 88 C. pen. a dedus din pedeapsa aplicată timpul reținerii și arestării preventive
de la 18 mai 2011 la zi.
Potrivit
disp.art.
350
C. proc.
pen. a menținut starea de arest a inculpatului A.L.G.
A obligat inculpatul
la plata cheltuielilor judiciare către stat.
II.
în temeiul disp. art. 2
alin. (1), (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplic.art. 41 alin. (2) C. pen. și
art. 37 lit. b) C. pen., art. 33 lit a) C. pen. art. 74 lit. a), c), art. 76
lit. a) C. pen. rap. la art. 320
1
pct. 7 C. proc. pen. a fost condamnat
inculpatul M.G., arestat preventiv în baza MAP nr. 121/UP din 18 mai 2011 emis de
către Tribunalul București Secția
I
Penală
în Dosar nr. 38616/3/20119 la pedeapsa de 5 (cinci) ani închisoare.
În baza
art. 65 C. pen. a interzis inculpatului exercițiul drepturilor prev. de art. 64
lit. a) cu excepția dreptului de vot în cadrul alegerilor legislative, lit. b)
C. pen. pe o perioadă de doi ani după executarea pedepsei.
În baza
art. 71 C. pen. a interzis inculpatului exercițiul drepturilor prev. de art. 64
lit. a) cu excepția dreptului de vot în cadrul alegerilor legislative, lit. b)
C. pen. pe durata executării pedepsei.
În temeiul disp.
art. 4 alin. (1), (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplic.art. 41 alin. (2) C. pen.
și art. 37 lit. b) C. pen., art 33 lit a) C. pen., art. 74 lit. a), c), art. 76
lit. d) C. pen. rap. la art. 320
1
pct. 7 C. proc. pen. a fost condamnat
inculpatul M.G., arestat preventiv în baza MAP nr. 121/UP din 18 mai 2011 emis de
către Tribunalul București Secția
I
Penală
în Dosar nr. 38616/3/20119 la pedeapsa de 1 (un) an închisoare pentru săvârșirea
infracțiunii de deținere de droguri de mare risc în vederea consumului propriu.
În baza
art. 33 lit. a), 34 lit. b) C. pen. a contopit pedepsele, inculpatul urmând a executa
pedeapsa cea mai grea de 5 ani închisoare.
În baza
art. 71 C. pen. a interzis inculpatului exercițiul drepturilor prev. de art. 64
lit. a) cu excepția dreptului de vot în cadrul alegerilor legislative, lit. b)
C. pen. pe durata executării pedepsei.
În baza
art. 35 alin. (1) C. pen. a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii
exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C.
pen. pe o perioadă de doi ani după executarea pedepsei.
Conform
art. 88 C. pen. a dedus din pedeapsa aplicată timpul reținerii și arestării preventive
de la 18 mai 2011 la zi.
Potrivit
disp.art.
350
C. proc.
pen. a menținut starea de arest a inculpatului M.G.
A obligat inculpatul
la plata cheltuielilor judiciare către stat.
III. în temeiul
disp. art. 2 alin. (1), (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplic.art. 41 alin. (2)
C. pen. și art. 37 lit. a) C. pen., art. 74 lit. c), art. 76 lit. a) C. pen. rap.
la art. 320
1
pct. 7 C. proc. pen. a fost condamnat inculpatul C.S., arestat
preventiv în baza MAP nr. 122/UP din 18 mai 2011 emis de către Tribunalul București
Secția
I
Penală în Dosar nr. 38616/3/2011 la pedeapsa
de 5 (cinci) ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri
de mare risc.
În baza
art. 65 C. pen. a interzis inculpatului exercițiul drepturilor prev. de art. 64
lit. a) cu excepția dreptului de vot în cadrul alegerilor legislative, lit. b)
C. pen. pe o perioadă de 2 ani după executarea pedepsei.
În baza
art. 71 C. pen. a interzis inculpatului exercițiul drepturilor prev. de art. 64
lit. a) cu excepția dreptului de vot în cadrul alegerilor legislative, lit. b) C.
pen. pe durata executării pedepsei.
În baza
art. 61 alin. (2) C. pen. a revocat liberarea condiționata dispusă prin sentința
penală nr. 396 din 16 februarie 2011 a Judecătoriei Arad și s-a contopit restul
rămas de executat din pedeapsa de 8 ani și șase luni închisoare aplicata inculpatului
prin sentința penală nr. 1403 din 06 decembrie 2006 a Tribunalului București, definitiva
prin decizia penala nr. 151 din 29 ianuarie 2007 a Curții de Apel București, de
964 zile, cu pedeapsa aplicată prin prezenta sentință, în final inculpatul urmând
a executa 5 ani închisoare.
Conform
art. 88 C. pen. a dedus din pedeapsa aplicată timpul reținerii și arestării preventive
de la 18 mai 2011 la zi.
Potrivit
disp.art.
350
C. proc.
pen. a menținut starea de arest a inculpatului C.S.
A obligat inculpatul
la plata cheltuielilor judiciare către stat.
În baza disp.
art. 17 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, a dispus confiscarea cantităților de 0,20
grame heroină indisponibilizată la I.G.P.R-D.C.J.S.E.O conform dovezii seria H
nr. 0021339 din data de 06 iulie 2011, a cantității de 3 comprimate metadonă indisponibilizate
la I.G.P.R-D.C.J.S.E.O conform dovezii seria H nr. 0021340 din data de 06 iulie
2011 precum și a cantității de 0,20 grame heroină indisponibilizată la I.G.P.R.-D.C.J.S.E.O
conform dovezii seria H nr. 0020813 din 28 ianuarie 2011
În baza disp.
art. 17 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 a dispus confiscarea următoarelor sume
de bani: 1.150 RON, ridicată de la inculpatul A.L.G. și indisponibilizată la C.E.C.,
conform recipisei de consemnare din data de 04 iulie 2011 și a sumei de 60 euro
ridicată de la inculpatul A.L.G. și indisponibilizată la C.E.C., conform recipisei
de consemnare din 04 iulie 2011.
IV.
Prin aceeași sentință s-a
dispus disjungerea soluționării cauzei în ceea ce-l privește pe inculpatul F.P.,
arestat preventiv în baza MAP nr. 120/UP din 18 mai 2011 emis de către Tribunalul
București Secția
I
Penală în Dosar nr. 38616/3/2011,
trimis în judecată prin rechizitoriul nr. 2452/D/P/2010 întocmit de Parchetul de
pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor
de Criminalitate Organizată și Terorism -Serviciul Teritorial București la data
de 11 iulie 2011 în stare de arest preventiv, cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunii
prev. de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplic art. 41 alin.
(2) C. pen. și art. 37 lit. b) C. pen.
S-a dispus crearea
unui nou dosar și s-a acordat termen pentru continuarea judecății în data de 09
septembrie 2011, C20F, pentru când se vor cita: colaboratorul L.V. și investigatorul
sub acoperire D.M.
În fapt, s-au
reținut următoarele:
La data de 30
noiembrie 2010 numitul N.I., arestat preventiv într-o altă cauză, pentru a beneficia
de disp. art. 19 din Legea nr. 682/2002, a formulat un denunț cu privire la faptul
că numitul M. se ocupă cu vânzarea de droguri în zona V.. Ulterior numitul M. a
fost identificat în persoana inculpatului F.P. și a rezultat că acesta împreună
cu persoane a căror identitate nu era stabilită la momentul sesizării din oficiu
desfășoară activități pe linia traficului de droguri.
În urma activităților
specifice desfășurate de către organele de poliție concretizate în investigații,
verificări și supravegheri operative, s-a stabilit că persoanele menționate mai
sus racolează numai persoane de încredere, împrejurare în care era imposibilă stabilirea
pe bază de probe certe a activității infracționale în alt mod astfel încât prin
ordonanța nr. 107A din data de 15 decembrie 2010 s-a dispus autorizarea unui investigator
sub acoperire și a unui colaborator în vederea obținerii mijloacelor de probă necesare
tragerii la răspundere penală a persoanelor implicate în săvârșirea infracțiunii
menționate. Ordonanța nr. 107A din data de 15 decembrie 2010 a fost ulterior prelungită
succesiv până la data de 12 iunie 2011.
Pe parcursul
cercetărilor s-a stabilit identitatea tuturor persoanelor care se aflau fie în legătură
infracțională fie în anturajul inculpatului F.P., ocupându-se cu vânzarea de heroină,
aceștia fiind inculpații A.L.G., M.G. și C.S.
Pentru documentarea
activității infracționale a persoanelor menționate mai sus, investigatorul sub acoperire
cu nume de cod D.M. împreună cu colaboratorul său L.V. a efectuat mai multe cumpărări
autorizate de heroina care vor fi detaliate mai jos, acestea fiind înregistrate
audio-video în mediul ambiental mai întâi în baza ordonanței provizorii emise de
către D.I.I.C.O.T-Serviciul Teritorial București nr. 1113A/2010 în data de 16
decembrie 2010 și ulterior în baza autorizației nr. 1614/A.1/2010 de înregistrare
audio-video în mediul ambiental emisă de Tribunalul București pentru o perioadă
de 30 de zile de la data de 18 decembrie 2010 până la data de 14 ianuarie 2011 și
reînnoită ulterior pentru o perioadă de 30 de zile de la data de 29 aprilie 2011
până la data de 28 mai 2011.
l.în data de
16 decembrie 2010 colaboratorul cu nume de cod L.V., sub supravegherea investigatorului
sub acoperire D.M., a cumpărat de la inculpatul M.G. cantitatea de 0,13 grame heroină
contra sumei de 50 RON. Tranzacția a avut loc în locuința inculpatului A.L.G. situată
în str. I., București.
Cu ocazia audierii
colaboratorul a declarat că avea cunoștință că de ceva timp inculpații M.G., F.P.
și L.G. obișnuiesc să-și petreacă timpul în locuința acestuia din urmă și să vândă
împreună heroină către diverși consumatori.
Heroina cumpărată
a fost predată de către colaborator investigatorului sub acoperire care se afla
in zona, iar potrivit raportului de constatare tehnico-științifică din data de 28
decembrie 2010 era in cantitate de 0,13 grame, fiind consumată în procesul analizelor
de laborator.
Tranzacția a
fost înregistrată audio-video în mediul ambiental iar procesul-verbal de redare
a discuțiilor se află atașat la dosar rezultând fără dubiu că inculpatul M.G. a
vândut heroină colaboratorului introdus în cauză.
în data de
21 decembrie 2010 colaboratorul cu nume de cod L.V., sub supravegherea investigatorului
sub acoperire D.M., a cumpărat de la inculpatul M.G. cantitatea de 0,35 grame heroină
contra sumei de 100 RON. Tranzacția a avut loc ca și data precedentă în locuința
inculpatului A.L.G. situată în str. I., București .
Heroina cumpărata
a fost predată de către colaborator investigatorului sub acoperire care se afla
in zona, iar potrivit raportului de constatare tehnico-stiintifîca din data de 28
decembrie 2010 era in cantitate de 0,35 grame. Cantitatea de 0,20 grame rămasă în
urma analizelor de laborator se află la I.G.P.R-D.C.J.S.E.O conform dovezii seria
H nr. 0020813 din 28 ianuarie 2011.
Tranzacția a
fost înregistrată audio-video în mediul ambiental iar procesul-verbal de redare
a discuțiilor se află atașat la dosar rezultând fără dubiu că inculpatul M.G. a
vândut heroină colaboratorului introdus în cauză .
în data de
04 ianuarie 2011 colaboratorul cu nume de cod L.V., sub supravegherea investigatorului
sub acoperire D.M., a cumpărat de la inculpatul M.G, cantitatea de 0,11 grame heroină
contra sumei de 50 RON.
Tranzacția a
avut loc pe strada I. din București iar potrivit declarațiilor colaboratorului ,
inculpatul M.G. l-a întrebat unde merge și a insistat să-i vândă el o doză de heroină,
lucru care de altfel s-a și întâmplat.
Ulterior heroina
cumpărată a fost predata de către colaborator investigatorului sub acoperire care
se afla in zona, iar potrivit raportului de constatare tehnico-științifică din data
de 10 ianuarie 2011 era în cantitate de 0,13 grame, fiind consumată în procesul
analizelor de laborator:
Tranzacția a
fost înregistrată audio-video în mediul ambiental iar procesul-verbal de redare
a discuțiilor se află atașat la dosar rezultând fără dubiu că inculpatul M.G. a
vândut heroină colaboratorului introdus în cauză.
De asemenea
din discuțiile purtate în mediul ambiental rezultă că inculpatul M.G. se află în
legătură infracțională cu inculpații F.P. și A.L.G. pe linia traficului de droguri.
Cu ocazia percheziției
domiciliare efectuate în data de 18 mai 2011 la domiciliul inculpatului M.G., acesta
a predat, la solicitarea organelor de poliție, 6 comprimate metadonă cu privire
la care a afirmat că le-a cumpărat de la o persoană necunoscută fără a avea rețetă
medicală și le deținea în vederea consumului propriu.
Potrivit raportului
de constatare tehnico-științifică din data de 20 mai 2011, cele 6 comprimate conțineau
ca substanță activă metadonă clorhidrat .
Trei comprimate
metadonă rămase după efectuarea analizelor de laborator se află la I.G.P.R-D.C.J.S.E.O
conform dovezii seria H nr. 0021340.
în data de
04 ianuarie 2011 colaboratorul cu nume de cod L.V., sub supravegherea investigatorului
sub acoperire D.M. , a cumpărat de la inculpatul F.P. cantitatea de 0,19 grame heroină
contra sumei de 100 RON. Tranzacția a avut loc în locuința acestuia din str. M.M.,
mai exact în bucătăria imobilului iar inculpatul a scos din buzunar două doze de
heroină pe care i le-a vândut colaboratorului .
Ulterior heroina
cumpărată a fost predată de către colaborator investigatorului sub acoperire care
se afla in zona, iar potrivit raportului de constatare tehnico-științifica din data
de 10 ianuarie 2011 era in cantitate de 0,19 grame, fiind consumată în procesul
analizelor de laborator.
în data de
29 aprilie 2011 colaboratorul cu nume de cod L.V., sub supravegherea investigatorului
sub acoperire D.M., a cumpărat de la inculpatul F.P. cantitatea de 0,26 grame heroină
contra sumei de 100 RON. Tranzacția a avut loc în scara unui bloc din strada R.V.,
loc stabilit telefonic de către inculpat. Ulterior, heroina cumpărată a fost predata
de către colaborator investigatorului sub acoperire care se afla in zona, iar potrivit
raportului de constatare tehnico-științifică din data de 04 mai 2011 era in cantitate
de 0,26 grame.
Cantitatea de
0,20 grame heroină rămasă în urma analizelor de laborator se află la I.G.P.R-D.C.J.S.E.O
conform dovezii seria H nr. 0021339 din 06 iulie 2011.
Tranzacția a
fost înregistrată audio-video în mediul ambiental iar procesul-verbal de redare
a discuțiilor se află atașat la dosar rezultând fără dubiu că inculpatul F.P. a
vândut heroină colaboratorului introdus în cauză.
în data de
29 aprilie 2011 colaboratorul cu nume de cod L.V., sub supravegherea investigatorului
sub acoperire D.M., a cumpărat de la inculpatul A.L.G. cantitatea de 0,09 grame
heroină contra sumei de 50 RON. Tranzacția a avut loc în poarta imobilului unde
locuiește inculpatul din strada I., București și potrivit declarațiilor colaboratorului
se aflau mai mulți consumatori care au cumpărat în același timp cu el heroină de
la inculpat.
Ulterior heroina
cumpărată a fost predată de către colaborator investigatorului sub acoperire care
se afla in zona, iar potrivit raportului de constatare tehnico-științifică din data
de 03 mai 2011 era în cantitate de 0,09 grame, fiind consumată în procesul analizelor
de laborator.
în data de
30 aprilie 2011 colaboratorul cu nume de cod L.V., sub supravegherea investigatorului
sub acoperire D.M., a cumpărat de la inculpatul A.L.G. cantitatea de 0,10 grame
heroină contra sumei de 50 RON. Tranzacția a avut loc în imobilul din strada I.,
București unde locuiește inculpatul A.L.G. Potrivit înregistrărilor efectuate în
cauză în poarta imobilului erau mai mulți consumatori care îl așteptau pe inculpat
iar acesta se afla în imobil porționând heroină. Ulterior inculpatul a ieșit în
poartă și a vândut persoanelor care-1 așteptau heroină , printre ele fiind și colaboratorul.
Heroina cumpărată
a fost predată de către colaborator investigatorului sub acoperire care se afla
in zona, iar potrivit raportului de constatare tehnico-științifica din data de 04
mai 2011 era in cantitate de 0,10 grame, fiind consumată în procesul analizelor
de laborator.
Tranzacția a
fost înregistrată audio-video în mediul ambiental iar procesul-verbal de redare
a discuțiilor se află atașat la dosar rezultând fără dubiu că inculpatul A.L.G.
a vândut heroină colaboratorului introdus în cauză
în data de
02 mai 2011 colaboratorul cu nume de cod L.V., sub supravegherea investigatorului
sub acoperire D.M., a cumpărat de la inculpatul C.S. cantitatea de 0,07 grame heroină
contra sumei de 50 RON.
În fapt, tranzacția
urma a avea loc între colaborator și inculpatul A.L.G. însă acesta din urmă i-a
cerut colaboratorului să meargă la locuința sa din strada I., unde se află un individ
„S." care vinde droguri pentru el când nu este acasă.
În aceste condiții
colaboratorul s-a deplasat la adresa menționată mai sus unde se afla inculpatul
C.S. care după ce a fost încunoștiințat de către colaborator că are acordul inculpatului
A.L.G. i-a vândut acestuia o doză de heroină.
Heroina cumpărată
a fost predata de către colaborator investigatorului sub acoperire care se afla
in zona, iar potrivit raportului de constatare tehnico-științifîca din data de 04
mai 2011 era în cantitate de 0,07 grame, fiind consumată în procesul analizelor
de laborator.
Tranzacția a
fost înregistrată audio-video în mediul ambiental iar procesul-verbal de redare
a discuțiilor se află atașat la dosar rezultând fără dubiu că inculpatul C.S. a
vândut heroină colaboratorului introdus în cauză .
în data de
06 mai 2011 colaboratorul cu nume de cod L.V., sub supravegherea investigatorului
sub acoperire D.M., a cumpărat de la inculpatul C.S. cantitatea de 0,08 grame heroină
contra sumei de 50 RON. Ca și data precedentă tranzacția a avut loc tot la adresa
din strada I. București.
Heroina cumpărată
a fost predată de către colaborator investigatorului sub acoperire care se afla
in zonă, iar potrivit raportului de constatare tehnico-stiintifică din data de 13
mai 2011 era în cantitate de 0,08 grame, fiind consumată în procesul analizelor
de laborator.
Tranzacția a
fost înregistrată audio-video în mediul ambiental iar procesul-verbal de redare
a discuțiilor se află atașat la dosar rezultând fără dubiu că inculpatul C.S. a
vândut heroină colaboratorului introdus în cauză.
în data
de 14 mai 2011 colaboratorul cu nume de cod L.V., sub supravegherea investigatorului
sub acoperire D.M., a cumpărat de la inculpatul C.S. cantitatea de 0,07 grame heroină
contra sumei de 50 RON. Tranzacția a avut loc tot în imobilul din strada I., București.
Heroina cumpărată
a fost predata de către colaborator investigatorului sub acoperire care se afla
in zona, iar potrivit raportului de constatare tehnico-stiintifica din data de 17
mai 2011 era în cantitate de 0,07 grame, fiind consumată în procesul analizelor
de laborator.
Tranzacția a
fost înregistrată audio-video în mediul ambiental iar procesul-verbal de redare
a discuțiilor se află atașat la dosar rezultând fără dubiu că inculpatul C.S. a
vândut heroină colaboratorului introdus în cauză.
Având în vedere
discuțiile purtate în mediul ambiental cu ocazia tranzacțiilor având ca obiect droguri
rezultă că cei patru inculpați se aflau în legătură infracțională pe linia traficului
de droguri, în sensul că inculpații A.L.G. și F.P. cumpărau drogurile iar inculpații
C.S. și M.G. ajutau la distribuirea acestora către consumatori.Totuși între cei
patru inculpați nu existau reguli clare privind vânzarea drogurilor către consumatori
întrucât cei care achiziționau drogurile le și vindeau direct către consumatori
apelând în anumite circumstanțe la intermediari precum inculpații C.S. și M.G.
Pe lângă tranzacțiile
având ca obiect heroină care au fost expuse mai sus urmare interceptărilor efectuate
în cauză a rezultat că în perioada decembrie 2010-mai 2011 inculpații A.L.G., F.P.
și M.G. au vândut diferite cantități de droguri către diverși consumatori, activitatea
lor infracțională având un caracter de continuitate.
Activitatea
infracțională a inculpaților a fost urmărită pe parcursul mai multor luni fiind
interceptate convorbirile telefonice purtate de către aceștia cu diferiți consumatori.
Chiar dacă aceștia foloseau un limbaj codificat totuși acesta este suficient de
explicit pentru a deduce că discutau despre substanțe stupefiante.
La individualizarea
pedepselor aplicate inculpaților, instanța de fond s-a raportat la criteriile generale
prev.de
art. 72 C. pen., art. 320
x
C. proc. pen. reținând în favoarea acestora și circumstanțele atenuante
prev.de
art. 74 lit. c) C. pen., și respectiv și
lit. a) în cazul inculpatului Marin, dându-le spre executare pedepse coborâte sub
minimul special prevăzut de lege pentru infracțiunile deduse judecății.
Instanța de
fond a argumentat de ce prevederile art. 320
1
C. proc. pen., care consacră
o cauză legală de reducere a pedepsei, nu exclude aplicarea disp.art. 74 lit.
c) C. pen. privită ca o circumstanță atenuantă judiciară de reducere a pedepsei
în condițiile atitudinii sincere a inculpatului pe parcursul procesului, având în
vedere următoarele considerente, pe care Curtea și le însușește:
Ascultarea inculpatului
cu privire la recunoașterea vinovăției, s-a reținut că nu are natura juridică a
unui mijloc de probă (nefiind deci aplicabile prevederile art. 69-74C. proc.
pen.), ci reprezintă o activitate procesuală obligatorie în vederea stabilirii cadrului
procesual, fiind plasată în momentul chestiunilor prealabile admiterii cererii de
judecare potrivit procedurii prevăzute de art. 320
1
C. proc. pen. Caracterul
obligatoriu al acestei activități procesuale este corelativ dreptului inculpatului
de a opta pentru procedura simplificată.
Cu toate acestea,
voința legiuitorului nu este în sensul de a exclude posibilitatea magistratului
de a aplica o pedeapsă cu restrângerea criteriilor de individualizare consacrate
de disp. art. 72 C. pen. Printr-o normă de procedura nu poate fi abrogata în mod
tacit o normă de drept material, chiar dacă atât disp. art 74 alin. (1) lit c)
C. pen. și art. 320
1
C. proc. pen. fac referiri la recunoașterea de inculpat
a săvârșirii faptei.
Argumentația
are la bază împrejurarea că nu în toate cazurile în care inculpatul recunoaște săvârșirea
faptei instanța poate aplica disp. art. 320
1
C. proc. pen.: instanța
poate respinge cererea de judecare potrivit procedurii simplificate atunci când,
din probele administrate în cursul urmăririi penale, nu rezultă că faptele inculpatului
sunt stabilite dincolo de orice dubiu rezonabil și nu sunt suficiente date cu privire
la persoana inculpatului pentru a permite stabilirea unei pedepse.
În cazul în
care instanța, cu ocazia deliberării nu este lămurită asupra împrejurărilor de fapt
ale cauzei nu va dispune achitarea, ci repunerea cauzei pe rol, caz în care procesul
va urma regulile procedurii de drept comun.
Însă, dacă recunoașterea
inculpatului nu poate fi coroborată cu nici un alt mijloc de probă - a se vedea,
exempli gratia, valoarea probatorie a probelor nelegal obținute, cu privire la care
operează sancțiunea excluderii, conform disp. art. 64 alin. (2) C. proc. pen., instanța
poate pronunța o soluție de achitare, chiar și în situația în care inculpatul își
recunoaște fapta.
Pe de altă parte,
corelativ dreptului inculpatului de a beneficia de cauza legală de reducere a pedepsei
prevăzută de art. 320
1
alin. (7) C. proc. pen. și în cazul în care deși
acesta a optat pentru judecarea potrivit procedurii simplificate, instanța a respins
cererea și a aplicat regulile de drept comun cu privire la judecată, iar după deliberare
a constatat din ansamblul materialului probator că faptele descrise în rechizitoriu
și recunoscute de inculpat sunt probate dincolo de orice dubiu rezonabil trebuie
să subziste și posibilitatea de a oferi inculpatului de a beneficia de circumstanța
atenuantă judiciară prevăzuta de disp. art. 74 alin. (1) lit. c) C pen atunci când
nu sunt întrunite condițiile de aplicare a cauzei legale de reducere a pedepsei
prevăzută de art. 320
1
alin. (7) C. proc. pen.
Pe de altă parte,
nu există nici un impediment ca judecătorul să ofere inculpatului posibilitatea
de a beneficia de circumstanța atenuantă judiciară prevăzuta de disp art. 74
alin. (1) lit c) C. pen. atunci când acesta recunoaște săvârșirea faptei, dar nu
dorește să formuleze o cerere de judecare de judecare potrivit procedurii prevăzute
de art. 320
1
C.proc.pen, situație în care judecătorul este obligat să
înceapă cercetarea judecătorească, conform disp art. 322 C. proc. pen., prin citirea
actului de sesizare. A fortiori, nu există nici un impediment care să împiedice
judecătorul să ofere inculpatului posibilitatea de a beneficia de circumstanța atenuantă
judiciară prevăzuta de disp art. 74 alin. (1) lit. c) C. pen. atunci când acesta
recunoaște săvârșirea faptei și dorește să formuleze o cerere de judecare de judecare
potrivit procedurii prevăzute de art. 320
1
C. proc. pen.
Nu în ultimul
rând, este de observat că dacă după ascultarea inculpatului, instanța admite cererea
de judecare de judecare potrivit procedurii prevăzute de art. 320
1
C. proc. pen., după acest moment inculpatul nu mai poate renunța pe parcursul procesului
penal asupra opțiunii sale de a fi judecat potrivit procedurii simplificate (în
cazurile în care legiuitorul a dorit să prevadă o asemenea posibilitatea de revenire
a prevăzut-o în mod expres: de pildă, renunțarea la apel/recurs), iar în procesul
de individualizare a pedepsei, Tribunalul are în vedere că inculpatul care recunoaște
săvârșirea unei infracțiuni și solicită să fie judecat potrivit procedurii simplificate
beneficiază de reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege,
în cazul pedepsei închisorii, și de reducerea cu o pătrime a limitelor de pedeapsă
prevăzute de lege, în cazul pedepsei amenzii (cauză legală de reducere a pedepsei).
În situația
în care instanța reține și circumstanțe atenuante legale sau judiciare prevăzute
de art. 73-74 C. pen. în favoarea inculpatului, aplicarea efectelor circumstanțelor
atenuante se face prin raportarea la limitele pedepsei închisorii reduse ca urmare
a aplicării procedurii prevăzute de art. 320
1
alin. (7) C. proc.
pen.
În cazul existenței
unui concurs între circumstanțele atenuante judiciare prevăzute de art. 74 lit.
c) C. pen. și starea de recidivă postexecutorie, prevăzută de art. 37 lit. b)
C. pen., ordinea de prioritate a aplicării acestor cauze de atenuare și de agravare
a răspunderii penale este cea stabilită în art. 80 alin. (1) C. pen., în care se
arată că "în caz de concurs între cauzele de agravare și cauzele de atenuare,
pedeapsa se stabilește ținându-se seama de circumstanțele agravante, de circumstanțele
atenuante și de starea de recidivă".
Totodată, dispozițiile
art. 80 alin. (2) C. pen. prevăd că "în caz de concurs între circumstanțele
agravante și atenuante coborârea pedepsei sub minimul special nu este obligatorie",
ceea ce, într-o interpretare per a contrario, ad literam, ar însemna că în cealaltă
ipoteză, a unui concurs între circumstanțe atenuante și starea de recidivă, coborârea
sub minimul special este obligatorie.
Judecătorul
fondului nu a optat pentru această interpretare considerând că interpretarea rațională
a acestui text nu poate duce decât la concluzia că stabilirea pedepsei se face în
același mod ca și în cazul concursului dintre circumstanțele atenuante și cele agravante.
Împotriva acestei
hotărâri au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul București și inculpații,
toate apelurile declarate vizând greșita individualizare a pedepsei.
Apelul parchetului
îl vizează doar pe inculpatul M.G. față de care se apreciază că în mod greșit i
s-au reținut circumstanțele atenuante
prev.de
art.
74 lit.a) și c) C. pen. precum și aplicarea art. 33 lit. a) C. proc. pen. pe lângă
fiecare dintre cele două infracțiuni ce i se impută acestui inculpat.
Prin decizia
penală nr. 337/A din 10 noiembrie 2011 Curtea de Apel București, secția a II-a
penală a respins, ca nefondate, apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul
București și de apelanții inculpați A.L.G., M.G. și C.S.
A considerat
că pedepsele aplicate inculpaților au fost just cuantificate, atât ca și întindere
cât și ca modalitate de executare, neexistând niciun element ce ar putea conduce
la modificarea acestora, judecătorul fondului evaluând corect că, în ciuda antecedenței
penale a inculpaților, există suficiente date care să conducă la concluzia unei
reinserții sociale facile, privită ca atare ca fiind scopul pedepsei ce nu poate
fi atins întotdeauna prin izolarea inculpatului de societate. O pedeapsă prea severă
poate fi ineficientă și poate conduce la obținerea unui efect contrar celui vizat,
reducând perspectivele de reintegrare a persoanei condamnate.
De aceea, s-a
apreciat că judecătorul fondului a acordat semnificația cuvenită atitudinii procesuale
a inculpaților în raport cu circumstanțele reale ale cauzei, neexistând niciun motiv
plauzibil pentru înlăturarea circumstanțelor atenuante reținute în favoarea acestora
și nici pentru micșorarea pedepselor aplicate.
Aceste considerente
a apreciat instanța de apel, răspund criticilor formulate atât de parchet cât și
de apelanții inculpați.
În legătură
cu aplicarea de către instanța fondului a art. 33 lit. a) C. pen. pe lângă fiecare
din cele două infracțiuni reținute în sarcina inculpatului M.G., Curtea de Apel
considerând că aceasta, în lipsa unui efect al cuantumului pedepsei, ține de o tehnică
deficitară, ce nu conduce însă la reformarea hotărârii tocmai prin lipsa unei relevante
juridice.
Împotriva hotărârii
pronunțate de instanța de apel, au declarat recurs inculpații A.L.G., M.G. și C.S.,
care au solicitat casarea hotărârii atacate în temeiul art. 385
9
pct. 14 C. proc. pen. cu consecința reindividualizării pedepsei.
Recursurile
sunt nefondate.
Examinând legalitatea
și temeinicia hotărârii atacate, Înalta Curte constată că din examinarea lucrărilor
dosarului, rezultă că în mod corect s-au reținut faptele și vinovăția inculpaților,
s-a dat o încadrare juridică corespunzătoare dispozițiilor legale în deplină concordanță
cu probele administrate în cauză, din care rezultă fără dubiu că inculpații A.L.G.,
M.G. și C.S. au vândut diferite cantități de heroină către mai mulți consumatori
și colaboratorului introdus în cauză, săvârșind infracțiunea de trafic de droguri
de mare risc, prev. de art. 2 alin. (1), (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplic,
art. 41 alin. (2) C. pen.
Criticile formulate
de recurenții inculpați nu sunt întemeiate, Înalta Curte apreciind că în speță s-a
făcut o corectă individualizare a pedepselor, prin evaluarea tuturor criteriilor
specifice acestui proces de alegere a sancțiunii ceRON mai adecvate, în vederea
atingerii finalităților acesteia, în cauză negăsindu-și astfel aplicabilitatea cazul
de casare prevăzut de art. 385
9
pct. 14 C. proc. pen.
Înalta
Curte reține că în cauză, în procesul individualizării pedepsei, pornind de la criteriile
generale prevăzute de art. 72 C. pen., pedeapsa de câte 5 ani închisoare pentru
săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de mare risc aplicată inculpaților
a fost stabilită într-un cuantum corespunzător circumstanțelor reale ale săvârșirii
infracțiunii, având în vedere împrejurările comiterii faptei, consecințele acesteia
și antecedența penală a acestora.
De altfel, prin
hotărârea atacată, în mod corect, s-a reținut că raportat la natura și modalitatea
concretă de săvârșire a faptei, la împrejurarea că inculpații nu se află la primul
conflict cu legea penală, aceștia fiind recidiviști, aspect care denotă perseverența
lor infracțională și lipsa acestuia de preocupare pentru îndreptarea comportamentului
antisocial s-a procedat la o judicioasă individualizare.
în consecință, față de toate aceste considerente
Înalta Curte, apreciază că pedepsele aplicate au fost just individualizate, nejustifîcându-se
reducerea acestora.
Neexistând alte
temeiuri de casare care pot fi luate în considerare din oficiu, urmează ca recursurile
declarate de inculpații A.L.G., M.G. și C.S. împotriva deciziei penale nr. 337/A
din 10 noiembrie să fie respinse, ca nefondate, în baza art. 385
13
pct. 1 lit. b) C. proc. pen.
În
temeiul art. 385
17
alin.
(4) raportat la art. 383 alin. (2) și art. 381 C. proc. pen., se va deduce din pedeapsa
aplicată inculpaților durata prevenției de la 18 mai 2011 la 2 aprilie 2012.
În
temeiul art. 192 alin. (2) C. proc.
pen. recurenții inculpați vor fi obligați la plata cheltuielilor judiciare către
stat, în care se va include și onorariul cuvenit pentru apărarea din oficiu, conform
dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca
nefondate, recursurile declarate de inculpații A.L.G., M.G. și C.S. împotriva deciziei
penale nr. 337/A din 10 noiembrie 2011 a Curții de Apel București, secția a
II-a penală.
Deduce din pedepsele
aplicate inculpaților, prevenția de la 18 mai 2011 la 2 aprilie 2012.
Obligă recurenții
inculpați la plata sumelor de câte 500 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către
stat, din care sumele de câte 300 RON, reprezentând onorariile apărătorilor desemnați
din oficiu, se vor avansa din fondul Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în
ședință publică, azi 2 aprilie 2012.