Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 22.11.2012
respins

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3850/2012

HOTĂRÂRE
22.11.2012
CAMERĂ
penal
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3850/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra recursului de față, În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Sentința penală nr. 635 din 09 septembrie 2011, pronunțată de Tribunalul București, secția a II-a penală, în baza art. 334 C. proc. pen., s-a dispus schimbarea încadrării juridice în ceea ce privește faptele inculpatului P.M.C. zis "P." din infracțiunea de trafic de droguri de mare risc în formă continuată, prevăzută de art. 2 alin. (1), (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., pentru care a fost trimis în judecată inculpatul, în aceea de trafic de droguri de mare risc prevăzută de art. 2 alin. (1), (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen și în aceea de trafic de droguri de risc prevăzută de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, cu aplic.

art. 33 alin. (1) lit. a) C. pen. În baza art. 334 C. proc. pen., s-a dispus schimbarea încadrării juridice în ceea ce privește faptele D.L.C. zis "P." din infracțiunea de trafic de droguri de mare risc, prevăzută de art. 2 alin. (1), (2) din Legea nr. 143/2000., pentru care a fost trimis în judecată inculpatul, în aceea de trafic de droguri de mare risc prevăzută de art. 2 alin. (1), (2) din Legea nr. 143/2000 și în aceea de trafic de droguri de risc prevăzută de art. 2 alin. (1), din Legea nr. 143/2000, cu aplic. art. 33 alin. (1) lit. b) C. pen. I. În temeiul disp. art. 2 alin. (1), (2) din Legea nr. 143/2000 cu modificările și completările ulterioare cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 74 lit. a), c), art. 76 lit. a) C. pen., rap la art. 320 1 pct. 7 C. proc.

pen., a fost condamnat inculpatul P.M.C. zis "P.", la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de mare risc în formă continuată prev. de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. În baza art. 71 C. pen., i s-au interzis inculpatului exercițiul drepturilor prev. de art. 64 lit. a) cu excepția dreptului de vot în cadrul alegerilor legislative, lit. b) C. pen., pe durata executării pedepsei. În temeiul disp. art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 cu modificările și completările ulterioare și art. 74 lit. a), c), art. 76 lit. c) C. pen., rap la art. 320 1 pct. 7 C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul P.M.C. zis "P.", la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de risc prev. de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000.

În baza art. 71 C. pen. i s-au interzis inculpatului exercițiul drepturilor prev. de art. 64 lit. a) cu excepția dreptului de vot în cadrul alegerilor legislative, lit. b) C. pen., pe durata executării pedepsei. În baza art. 33 lit. a), 34 lit. b) C. pen. s-au contopit pedepsele, inculpatul urmând a executa pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare. În baza art. 71 C. pen., i s-au interzis inculpatului exercițiul drepturilor prev. de art. 64 lit. a) cu excepția dreptului de vot în cadrul alegerilor legislative, lit. b) C. pen., pe durata executării pedepsei. S-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe un termen de încercare de 8 ani, în condițiile disp. art. 86 2 C. pen. calculat de la data rămânerii definitive a hotărârii.

Pe durata termenului de încercare, inculpatul va trebui să se supună următoarelor măsurii de supraveghere și obligații stabilite în condițiile disp. art. 86 3 alin. (1) și (3) C. pen.: a) să se prezinte la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul București, la datele fixate de acesta; b) să anunțe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea; c) să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă; d) să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existență; e) să desfășoare o activitate, conform planului de supraveghere ce va fi stabilit de Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul București.

I s-a atras atenția inculpatului asupra consecințelor ce au ca urmare revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere, în condițiile disp. art. 86 4 C. pen. În temeiul disp. art. 71 pct. 5 C. pen., pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei închisorii s-a suspendat și executarea pedepsei accesorii. În baza art. 350 alin. (3) lit. b) C. proc. pen., s-a dispus punerea de îndată în libertate a inculpatului de sub puterea mandatului de arestare preventivă nr. 166/UP din 28 iunie 2011, emis de Tribunalul București, secția I penală, dacă nu este reținut sau arestat în altă cauză. S-a luat act că inculpatul a fost reținut și arestat preventiv în prezenta cauza din data de 28 iunie 2011 la zi.

În temeiul disp. art. 191 C. proc. pen., a fost obligat inculpatul la suma de 1700 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat. II. În temeiul disp. art. 2 alin. (1), (2) din Legea nr. 143/2000 cu modificările și completările ulterioare și art. 74 lit. a), c), art. 76 lit. a) C. pen., rap la art. 320 1 pct. 7 C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul D.L.C. zis "P.", la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de mare risc prev. de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000. În baza art. 71 C. pen., i s-au interzis inculpatului exercițiul drepturilor prev. de art. 64 lit. a) cu excepția dreptului de vot în cadrul alegerilor legislative, lit. b) C. pen., pe durata executării pedepsei.

În temeiul disp. art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 cu modificările și completările ulterioare și art. 74 lit. a), c), art. 76 lit. c) C. pen., rap la art. 320 1 pct. 7 C. proc. pen. a fost condamnat inculpatul D.L.C. zis "P.", la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de risc prev. de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000. În baza art. 71 C. pen., i s-au interzis inculpatului exercițiul drepturilor prev. de art. 64 lit. a) cu excepția dreptului de vot în cadrul alegerilor legislative, lit. b) C. pen., pe durata executării pedepsei. În baza art. 33 lit. b), 34 lit. b) C. pen. s-au contopit pedepsele, inculpatul urmând a executa pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare.

În baza art. 71 C. pen., i s-au interzis inculpatului exercițiul drepturilor prev. de art. 64 lit. a) cu excepția dreptului de vot în cadrul alegerilor legislative, lit. b) C. pen., pe durata executării pedepsei. Dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe un termen de încercare de 8 ani, în condițiile disp. art. 86 2 C. pen., calculat de la data rămânerii definitive a hotărârii. Pe durata termenului de încercare, inculpatul s-a supus următoarelor măsuri de supraveghere și obligații stabilite în condițiile disp.

art. 86 3 alin. (1) și (3) C. pen.: a) să se prezinte la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul București, la datele fixate de acesta; b) să anunțe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea; c) să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă; d) să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existență; e) să desfășoare o activitate, conform planului de supraveghere ce va fi stabilit de Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul București. I s-a atras atenția inculpatului asupra consecințelor ce au ca urmare revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere, în condițiile disp.

art. 86 4 C. pen. În temeiul disp. art. 71 pct. 5 C. pen., pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei închisorii se suspendă și executarea pedepsei accesorii. În baza art. 350 alin. (3) lit. b) C. proc. pen. , s-a dispus punerea de îndată în libertate a inculpatului de sub puterea mandatului de arestare preventivă nr. 165/UP din 28 iunie 2011, emis de Tribunalul București, secția I penală, dacă nu este reținut sau arestat în altă cauză. S-a luat act că inculpatul a fost reținut și arestat preventiv în prezenta cauza din data de 28 iunie 2011 la zi. În temeiul disp. art. 191 C. proc. pen., a fost obligat inculpatul la suma de 1700 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.

III. În temeiul disp. art. 2 alin. (1), (2) din Legea nr. 143/2000 cu modificările și completările ulterioare și art. 74 lit. a), c), art. 76 lit. a) C. pen., rap la art. 320 1 pct. 7 C. proc. pen., a fost condamnat inculpatul S.A.D., la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de mare risc prev. de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000. În baza art. 71 C. pen., i s-au interzis inculpatului exercițiul drepturilor prev. de art. 64 lit. a) cu excepția dreptului de vot în cadrul alegerilor legislative, lit. b) C. pen., pe durata executării pedepsei. S-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe un termenul de încercare de 8 ani, în condițiile disp.

art. 86 2 C. pen., calculat de la data rămânerii definitive a hotărârii. Pe durata termenului de încercare, inculpatul s-a supus următoarelor măsuri de supraveghere și obligații stabilite în condițiile disp. art. 86 3 alin. (1) și (3) C. pen.: a) să se prezinte la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul București, la datele fixate de acesta; b) să anunțe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea; c) să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă; d) să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existență; e) să desfășoare o activitate, conform planului de supraveghere ce va fi stabilit de Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul București.

I s-a atras atenția inculpatului asupra consecințelor ce au ca urmare revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere, în condițiile disp. art. 86 4 C. pen. În temeiul disp. art. 71 pct. 5 C. pen., pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei închisorii s-a suspendat și executarea pedepsei accesorii. În baza art. 350 alin. (3) lit. b) C. proc. pen. , s-a revocat măsura preventivă a obligării de a nu părăsi țara, luată față de inculpat de Tribunalul București în Dosarul nr. 53180/3/2011, în ședința publică din 27 iulie 2011. În temeiul disp. art. 191 C. proc. pen., a fost obligat inculpatul la suma de 1700 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat. IV. În temeiul disp.

art. 2 alin. (1), (2) din Legea nr. 143/2000 cu modificările și completările ulterioare și art. 74 lit. a), c), art. 76 lit. a) C. pen., rap la art. 320 1 pct. 7 C. proc. pen. a fost condamnată inculpata C.A.M., la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de mare risc prev. de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000. În baza art. 71 C. pen., i s-au interzis inculpatei exercițiul drepturilor prev. de art. 64 lit. a) cu excepția dreptului de vot în cadrul alegerilor legislative, lit. b) C. pen., pe durata executării pedepsei. S-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe un termen de încercare de 8 ani, în condițiile disp. art. 86 2 C. pen., calculat de la data rămânerii definitive a hotărârii.

Pe durata termenului de încercare, inculpata trebuie să se supună următoarelor măsurii de supraveghere și obligații stabilite în condițiile disp. art. 86 3 alin. (1) și (3) C. pen.: a) să se prezinte la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul București, la datele fixate de acesta; b) să anunțe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea; c) să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă; d) să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existență; e) să desfășoare o activitate, conform planului de supraveghere ce va fi stabilit de Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul București.

I s-a atras atenția inculpatei asupra consecințelor ce au ca urmare revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere, în condițiile disp. art. 86 4 C. pen. În temeiul disp. art. 71 pct. 5 C. pen., pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei închisorii s-a suspendat și executarea pedepsei accesorii. În baza art. 350 alin. (3) lit. b) C. proc. pen. , s-a revocat măsura preventivă a obligării de a nu părăsi țara luată față de inculpată de Tribunalul București, în Dosarul nr. 53180/3/2011, în ședința publică din 27 iulie 2011. În temeiul disp. art. 191 C. proc. pen. a fost obligată inculpata la suma de 1700 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.

În temeiul art. 17 alin. (1) și art. 18 art. 2 din Legea nr. 143/2000, s-a dispus confiscarea și distrugerea cantităților de: - 16,12, grame cannabis și 11,71 grame rezină de cannabis (rămase din cele 19,03 grame cannabis și 12,12 grame rezină de cannabis găsite la 06 iunie 2011 asupra inculpatului D.L.C. zis " P.) ce au fost sigilate cu sigiliul tip M.I. cu nr. 52393 și depuse la camera de corpuri delicte a I.G.P.R. - D.C.J.S.E.O., conform dovezii din 23 iunie 2011. - 758 comprimate ce conțineau ca substanță activă C. proc. pen. și 5,52 grame pulbere ce conține ca substanță activă C. proc. pen.

(rămase din cele din cele 800 comprimate ce conțineau ca substanță activă CPP); 482 comprimate ce conțin ca substanță activă 2C-B și 2,55 grame pulbere ce conține ca substanță activă 2C-B (rămase din cele 517 comprimate ce conțin ca substanță activă 2C-B); 2,16 grame pulbere ce conțin ca substanță activă 2C-B ( rămase din cele 3,25 grame pulbere care conțineau ca substanță activă 2C-B ) și 25 pliculețe "Flower Magic Powder" + 4,80 grame pulbere ce conține mefedronă (rămase din cele 35 pliculețe inscripționate "Flower Magic Powder" ce cântăreau 17,11 grame pulbere care conține ca substanță activă 4 - Metilmetcatinonă - mefedronă) ce au fost sigilate cu sigiliul tip M.I. cu nr. 4179 și depuse la camera de corpuri delicte, conform dovezii din 07 iulie 2011. În baza art. 17 alin. (2) din Legea 143/2000, s-a dispus confiscarea sumei de 665 RON, ce a fost ridicată de la inculpatul D.L.C.

zis "P." și consemnată la C.B., conform recipisei din 06 iulie 2011 și a sumei de 743 RON, ce a fost ridicată de la inculpata C.A.M. și consemnată la C.B., conform recipisei din 06 iulie 2011. În baza disp. art 357 alin. (2) lit. e) C. proc. pen., s-a dispus restituirea către inculpați a următoarelor bunuri: - un telefon marca N., ce conținea cartela V. ce a fost ridicat de la inculpatul P.M.C. zis "P." și depus la camera de corpuri delicte a Poliției sector 2, conform dovezii din 06 iulie 2011, către inculpatul P.M.C. zis "P."; - un telefon marca N., ce conținea cartele SIM C. și un telefon marca N. 8, ce conținea cartele SIM V. ce au fost ridicate de la inculpatul S.A.D. și depuse la camera de corpuri delicte a Poliției Sector 2, conform dovezii din 06 iulie 2011 către inculpatul S.A.D.; - un telefon marca marca S.E., ce conținea cartela SIM C., ce a fost ridicat de la inculpata C.A.M.

și depus la camera de corpuri delicte a Poliției sector 2, conform dovezii din 06 iulie 2011 către inculpata C.A.M.; - un telefon mobil marca marca N. 7 ce conținea o cartelă V., ce a fost ridicat de la inculpatul D.L.C. zis "P." și depus la camera de corpuri delicte a Poliției Sector 2, conform dovezii din 06 iulie 2011 către inculpatul D.L.C. zis "P.". Pentru a se pronunța astfel, prima instanța a reținut, în ceea ce-l privește pe inculpatul D.L.C. zis "P." ca la data de 06 iunie 2011 a fost depistat deținând fără drept 13 pachețele ce conțineau 14,52 grame cannabis, 4 pachețele ce conțineau 4,51 grame cannabis, 10 pachețele ce conțineau 12,12 grame rezină de cannabis și 5 comprimate inscripționate "DG" ce conțineau ca substanță activă C. proc.

pen. (clorofenilpiperazina), droguri de mare risc și de risc, pe care intenționa să le vândă. Situația de fapt și vinovăția inculpatului au fost dovedite pe baza materialului probator administrat în cauză, astfel cum se afla atașat la dosarul cauzei și cum a fost reținut în rechizitoriu.

Situația de fapt reținută în rechizitoriu a fost probată cu următoarele mijloace de probă indicate în cuprinsul actului de sesizare: procesul-verbal de sesizare din oficiu; proces-verbal de depistare a inculpatului D.L.C.; procese-verbale de verificări și investigații; procese-verbale de redare a convorbirilor telefonice; suporturile optice ce conțin înregistrarea convorbirilor telefonice; procesul-verbal de prindere în flagrant; rapoartele de constatare tehnico-științifică; dovezi de predare la camera de corpuri delicte; recipisele de consemna; declarații martor asistent N.A.; declarații martor asistent M.A.; declarații martor asistent S.B.M.; declarații martor asistent I.R.V.; declarații inculpat P.M.C.; declarații inculpat D.L.C.; declarații inculpat S.A.D.; declarații inculpat C.A.M.

Ulterior verificării și constatării regularității actului de sesizare a instanței, potrivit art. 300 C. proc. pen., inculpații au învederat instanței faptul că recunosc săvârșirea infracțiunilor deduse judecății și au solicitat ca judecata să se facă în baza probelor administrate în faza de urmărire penală și a înscrisurilor în circumstanțiere depuse la dosarul cauzei, cererea lor fiind de aplicare a procedurii prevăzute de art. 320 1 C. proc. pen. Curtea de Apel București, secția a II-a penală, prin Decizia penală nr. 52/A din 21 februarie 2012 a admis apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul București și de inculpații P.M.C. și D.L.C., a desființat în parte Sentința penală nr. 635 din 09 septembrie 2011 pronunțată de Tribunalul București, secția a II-a penală, și rejudecând: I. A înlăturat dispozițiile art. 334 C. proc.

pen. privind schimbarea încadrării juridice în ceea ce privește faptele inculpatului P.M.C. din infracțiunea de trafic de droguri de mare risc în formă continuată, prevăzută de art. 2 alin. (1), (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., pentru care a fost trimis în judecată inculpatul, în aceea de trafic de droguri - de mare risc prevăzută de art. 2 alin. (1), (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen și în aceea de trafic de droguri de risc prevăzută de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, cu aplic. art. 33 alin. (1) lit. a) C. pen. A înlăturat condamnarea inculpatului P.M.C. pentru infracțiunea prev. de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 și art. 74 lit. a), c), art. 76 lit. c) C. pen., rap la art. 320 1 pct. 7 C. proc.

pen. În baza art. 2 alin. (1), (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 74 alin. (1) lit. a), c) C. pen., art. 75 alin. (1) lit. a) C. pen., art. 76 lit. b) C. pen. rap la art. 320 1 alin. (7) C. proc. pen. a condamnat pe inculpatul P.M.C. la 3 ani închisoare, în condițiile art. 86 1 C. pen. privind suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe un termen de încercare de 8 ani, în condițiile art. 86 2 C. pen., pe durata căruia inculpatul va respecta măsurile de supraveghere și obligațiile stabilite de către instanța de fond. A constatat că inculpatul a fost reținut și arestat preventiv în prezenta cauză de la 28 iunie 2011 la 09 septembrie 2011. II. A înlăturat dispozițiile art. 334 C. proc.

pen. privind schimbarea încadrării juridice în ceea ce privește faptele inculpatului D.L.C. din infracțiunea de trafic de droguri de mare risc, prevăzută de art. 2 alin. (1), (2) din Legea nr. 143/2000., pentru care a fost trimis în judecată inculpatul, în aceea de trafic de droguri de mare risc prevăzută de art. 2 alin. (1), (2) din Legea nr. 143/2000 și în aceea de trafic de droguri de risc prevăzută de art 2 alin. (1), din Legea nr. 143/2000, cu aplic. art . 33 alin. (1) lit. b) C. pen. A înlăturat condamnarea inculpatului D.L.C. pentru infracțiunea prev. de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 și art. 74 lit. a), c), art. 76 lit. c) C. pen., rap la art. 320 1 pct. 7 C. proc. pen. În baza art. 2 alin. (1), (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplic.

art. 74 alin. (1) lit. a), c) C. pen., art. 76 lit. b) C. pen. rap la art. 320 1 alin. (7) C. proc. pen. a condamnat pe inculpatul D.L.C. la 3 ani închisoare, în condițiile art. 86 1 C. pen. privind suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe un termen de încercare de 8 ani, în condițiile art. 86 2 C. pen., pe durata căruia inculpatul va respecta măsurile de supraveghere și obligațiile stabilite de către instanța de fond. A constatat că inculpatul a fost reținut și arestat preventiv în prezenta cauza din 28 iunie 2011 la 09 septembrie 2011. III. În baza art. 2 alin. (1), (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 74 alin. (1) lit. a), c) C. pen., art. 75 alin. (1) lit. a) C. pen., art. 76 lit. b) C. pen.

rap la art. 320 1 alin. (7) C. proc. pen. a condamnat pe inculpatul S.A.D. la 3 ani închisoare, în condițiile art. 86 1 C. pen. privind suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe un termen de încercare de 8 ani, în condițiile art. 86 2 C. pen., pe durata căruia inculpatul va respecta măsurile de supraveghere și obligațiile stabilite de către instanța de fond. IV. În baza art. 2 alin. (1), (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 74 alin. (1) lit. a), c) C. pen., art. 75 alin. (1) lit. a) C. pen., art. 76 lit. b) C. pen. rap la art. 320 1 alin. (7) C. proc. pen. a condamnat pe inculpata C.A.M. la 3 ani închisoare, în condițiile art. 86 1 C. pen. privind suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe un termen de încercare de 8 ani, în condițiile art. 86 2 C. pen., pe durata căruia inculpata va respecta măsurile de supraveghere și obligațiile stabilite de către instanța de fond.

În temeiul art. 17 alin. (1) și art. 18 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, a dispus confiscarea și distrugerea cantității de 4,52 grame pulbere ce conține ca substanță activă C. proc. pen. în loc de 5,52 grame pulbere ce conține ca substanță activă CPP. A înlăturat dispoziția de confiscare luată în temeiul art. 17 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 a sumei de 665 RON ce a fost ridicată de la inculpatul D.L.C., consemnată la C.B., conform recipisei din 06 iulie 2011. A restituit suma de 665 RON inculpatului D.L.C. A menținut celelalte dispoziții ale sentinței penale. Împotriva sus-menționatei decizii a declarat recurs inculpatul D.L.C. pentru cazul de casare prev. de art. 385 9 pct. 14 C. proc. pen., susținând că instanța de fond i-a stabilit o pedeapsă prea mare, astfel că a solicitat a se da o eficiență mai mare circumstanțelor atenuante prev. de art. 74 C. pen.

în raport de care să se reducă pedeapsa aplicată. Recursul este nefondat. Analizând decizia atacată prin prisma motivului de recurs invocat, Înalta Curte constată că pedeapsa aplicată inculpatului de către instanța de control judiciar este legală și temeinică. În mod just, instanța de apel a înlăturat dispozițiile art. 334 C. proc. pen. privind schimbarea încadrării juridice în ceea ce privește faptele inculpatului D.L.C. din infracțiunea de trafic de droguri de mare risc, prevăzută de art. 2 alin. (1), (2) din Legea nr. 143/2000., pentru care a fost trimis în judecată inculpatul, în aceea de trafic de droguri de mare risc prevăzută de art. 2 alin. (1), (2) din Legea nr. 143/2000 și în aceea de trafic de droguri de risc prevăzută de art. 2 alin. (1), din Legea nr. 143/2000, cu aplic, art. 33 alin. (1) lit. b) C. pen.

și, pe cale de consecință, a înlăturat condamnarea inculpatului D.L.C. pentru infracțiunea prev. de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 și art. 74 lit. a), c), art. 76 lit. c) C. pen., rap la art. 320 1 pct. 7 C. proc. pen. Așa fiind, în baza art. 2 alin. (1), (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 74 alin. (1) lit. a), c) C. pen., art. 76 lit. b) C. pen. rap la art. 320 1 alin. (7) C. proc. pen. a condamnat pe inculpatul D.L.C. la 3 ani închisoare, în condițiile art. 86 1 C. pen. privind suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe un termen de încercare de 8 ani, în condițiile art. 86 2 C. pen., pe durata căruia inculpatul va respecta măsurile de supraveghere și obligațiile stabilite de către instanța de fond.

În raport de aceasta nouă încadrare juridică și individualizare a pedepsei, sub aspectul cuantumului aplicat, Înalta Curte constată că la stabilirea pedepsei s-au avut în vedere criteriile generale de individualizare a pedepsei prevăzute de art. 72 C. pen.: dispozițiile părții generale a Codului Penal (condițiile răspunderii penale, formele de vinovăție), limitele de pedeapsa stabilite în legea specială, reduse cu o treime potrivit disp. art. 320 1 C. proc. pen., gradul de pericol social al acestui gen de fapte, împrejurările concrete în care acestea au fost comise, modalitatea de săvârșire, recrudescența lor, precum și circumstanțele personale ale inculpatului.

Astfel, în mod corect s-a reținut că aplicarea circumstanțelor atenuante în privința inculpatului se justifică, având în vedere faptul că aceasta este o persoana tânără, nu este cunoscut cu antecedente penale, fiind la primul contact cu rigorile legii penale, are diplomă de bacalaureat, iar la data săvârșirii faptei era angajat în muncă. După cum rezulta din înscrisurile depuse la dosarul cauzei, inculpatul a colaborat cu organele de urmărire penală, existând la dosar adresa de la DIICOT în care se precizează că încă nu a început urmărirea penală împotriva persoanelor denunțate de inculpat, aceasta datorându-se și perioadei de vacantă.

În mod justificat s-a apreciat că în favoarea sa pot fi reținute circumstanțele atenuante judiciare prevăzute de art. 74 lit a), c), respectiv atitudinea inculpatului în fața organelor judiciare și conduita bună avută de inculpat anterior săvârșirii faptei, cu consecința reducerii pedepsei sub minimul special, conform art. 76 lit. a) C. pen.; instanța reținând incidența în cauză a dispozițiilor art 74 alin. (1) lit. a) C. p. având în vedere caracterizările inculpatului de la dosarul cauzei, de unde rezultă conduita sa bună avută anterior săvârșirii faptei rezultând din comportamentul său respectuos în relațiile cu vecinii și din reputația sa în societate. Nu în ultimul rând, ambele instanțe au dat eficiență atitudinii de recunoaștere și regret a săvârșirii faptei de către inculpat, acesta beneficiind de procedura simplificata prev. de art. 320 1 C. proc.

pen. . Așa după cum și instanța de control judiciar a reținut, reducerea pedepsei sub cuantumul de 3 ani închisoare este nejustificată, în condițiile în care pentru stabilirea acesteia s-a dat eficiență circumstanțelor atenuante judiciare și s-a dispus coborârea pedepsei sub minimul special prevăzut de lege. Or, având în vedere natura infracțiunii comise, natura drogurilor - de risc și de mare risc, cantitățile de droguri deținute, ce nu pot fi apreciate ca fiind reduse, atitudinea procesuală oscilantă a inculpatului, deși nu au fost reținute de către instanța de apel ca argumente pentru majorarea pedepsei, nu pot conduce însă la o reducere a pedepsei inculpatului. Mai mult, în cauză s-a acordat inculpatului beneficiul suspendării executării pedepsei, acesta beneficiind de o dublă clemență atât din partea instanței de fond, cât și a instanței de apel.

Față de toate aceste aspecte, se apreciază că pedeapsa aplicată de instanța de control judiciar a fost just individualizată, potrivit criteriilor prev. de art. 72 C. pen., corespunzând scopului educativ-preventiv prev. de art. 52 C. pen., astfel că nu se justifică reaprecierea cuantumului acesteia. Ca atare, după verificarea cauzei și în raport de disp. art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen., recursul fiind nefondat, Curtea urmează a-l respinge conform art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. și a dispune potrivit dispozitivului prezentei decizii. Văzând și disp. art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul D.L.C. împotriva Deciziei penale nr. 52/A din 21 februarie 2012 a Curții de Apel București, secția a II-a penală. Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 250 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 RON, reprezentând onorariul parțial pentru apărătorul desemnat din oficiu, până la prezentarea apărătorului ales se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 22 noiembrie 2012. Procesat de GGC - NN

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ
0,96
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 820/2013
Asupra recursurilor de față, În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 196 din 11 mai 2011 a Tribunalului Cluj, î n baza art. 334 C. proc. pen. s-a admis cererea de schimbare a încadrării juridice formulat
ÎCCJ 2012-06-28
0,96
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2311/2012
Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 135 din 24 februarie 2012, Tribunalul București, secția a II-a penală, în baza art. 334 C. proc. pen. a dispus schimbarea încadrării jur
ÎCCJ 2012-02-20
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 463/2012
Asupra recursului penal de față: Prin sentința penală nr. 51 din 14 aprilie 2010 pronunțată de Tribunalul Mureș în dosarul penal nr. 641/102/2008, s-au dispus următoarele: În baza art. 334 C. proc. pen., s-a admis cererea de schimbare a înc
ÎCCJ
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3673/2011
. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. Ulterior, prin ordonanța nr. 261 din data de 03 iunie 2010, ora 15:30 s-au extins cercetările și s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptelor reținute în sar
ÎCCJ
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3673/2011
. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. Ulterior, prin ordonanța nr. 261 din data de 03 iunie 2010, ora 15:30 s-au extins cercetările și s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptelor reținute în sar
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă