ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 820/2013
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 820/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție)
Asupra recursurilor de față,
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 196 din 11 mai 2011 a Tribunalului Cluj, î
n baza art. 334 C. proc. pen. s-a admis cererea de schimbare a încadrării juridice formulată de către apărătorul inculpatului S.G.M., în sensul că la încadrarea juridică a infracțiunilor prev. de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., prev. de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., prev. de art. 4 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., prev. de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., a aplicat și art. 16 din Legea nr. 143/2000.
În baza art. 334 C. proc. pen. s-a dispus schimbarea încadrării juridice a infracțiunilor pentru care a fost trimisă în judecată inculpata S.Z.G., respectiv din infracțiunea de trafic de droguri de mare risc prev. de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., în infracțiunea de complicitate la trafic de droguri de mare risc prev. de art. 26 C. pen. rap. la art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., și din infracțiunea de trafic de droguri de risc prev. de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., în infracțiunea de complicitate la trafic de droguri de risc prev. de art. 26 C. pen. rap. la art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.
Au fost condamnați inculpații:
1. S.G.M.
În baza art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 16 din Legea nr. 143/2000, ca urmare a schimbării încadrării juridice, la pedeapsa de 7 (șapte) ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de mare risc.
În temeiul art. 53 pct. 2 lit. a) rap. la art. 64 alin. (1) lit. a) și b), art. 65 alin. (2) și (3) și art. 66 C. pen., s-a interzis inculpatului pe o durată de 3 ani, care începe după
executarea pedepsei principale a închisorii, dreptul de a alege și de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice și dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat.
În baza art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 16 din Legea nr. 143/2000, ca urmare a schimbării încadrării juridice, la pedeapsa de 4 (patru) ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de risc.
În temeiul art. 53 pct. 2 lit. a) rap. la art. 64 alin. (1) lit. a) și b), art. 65 alin. (2) și (3) și art. 66 C. pen., s-a interzis inculpatului pe o durată de 1 an, care începe după executarea pedepsei principale a închisorii, dreptul de a alege și de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice și dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat.
În baza art. 4 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 16 din Legea nr. 143/2000, ca urmare a schimbării încadrării juridice, la pedeapsa de 2 (doi) ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de deținere de droguri de mare risc, fără drept, pentru consum propriu.
În baza art. 4 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 16 din Legea nr. 143/2000, ca urmare a schimbării încadrării juridice, la pedeapsa de 10 (zece) luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de deținere de droguri de risc, fără drept, pentru consum propriu.
În temeiul art. 279 alin. (1) C. pen., la pedeapsa de 2 (doi) ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de nerespectarea regimului armelor și munițiilor.
În baza art. 33 lit. a) C. pen. s-a constatat că infracțiunile săvârșite de inculpat sunt concurente, iar în baza art. 34 lit. b) C. pen. a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 7 ani închisoare sporită cu 1 an, în final inculpatul urmând să execute pedeapsa de 8 (opt) ani închisoare în regim de detenție.
În temeiul art. 35 alin. (3) C. pen. rap. la art. 53 pct. 2 lit. a) rap. la art. 64 alin. (1) lit. a) și b), art. 65 alin. (2) și (3) și art. 66 C. pen., s-a interzis inculpatului pe o durată de 3 ani, care începe după executarea pedepsei principale a închisorii, dreptul de a alege și de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice și dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat.
În baza art. 71 alin. (1) și (2) C. pen. s-a interzis inculpatului, de la data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare și până la terminarea executării pedepsei, exercitarea dreptului prev. de art. 64 lit. a) și b) C. pen.
În baza art. 88 C. pen. s-a scăzut din durata pedepsei aplicate inculpatului timpul reținerii și arestării preventive începând cu data de 26 noiembrie 2010 și până la zi.
În baza art. 350 alin. (1) C. proc. pen. s-a menținut măsura arestării preventive a inculpatului S.G.M.
În baza art. 17 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 s-a dispus confiscarea specială de la inculpat, în vederea distrugerii, cu respectarea prevederilor art. 18 din Legea nr. 143/2000, a 215 grame salvinorin A, 8 grame JWH073 și JWH250, a 67,24 kg fragmente vegetale care conțin JWH018, a 12,14 kg, fragmente vegetale care conțin salvinorin A, a 16,84 kg, lichid care conține DMT, a 62,9 kilograme lichid 2C-C, 12,26 kilograme lichid 2C-B, 8,76 kilograme lichid DMT, a 1.518,5 grame fragmente vegetale în care s-a pus în evidență Salvinorin-A, a 10,92 kilograme fragmente vegetale în care s-a pus în evidență DMT, a 2,96 kilograme substanță pură ce conține JWH018, a 636,8 grame fragmente vegetale care conțin JWH018, a 5,539 kilograme fragmente vegetale care conțin JWH073 și JWH250, a 828,9 grame fragmente vegetale în care s-a pus în evidență DMT, a 11,475 kilograme fragmente vegetale care conțin JWH018, precum și a patru recipiente care conțin lichid în care s-a pus în evidență DMT și 2C-B, a 71,45 grame fragmente vegetale în care s-a pus în evidență DMT, a 45,63 grame fragmente vegetale care conțin JWH018, a 61,75 grame substanță pulverulentă în care s-a pus în evidență 2C-C, a 2,10 grame substanță pulverulentă în care s-a pus în evidență 2C-B, a 87 grame fragmente vegetale care conțin CP47,497-C8.
În temeiul art. 17 alin. (1) din Legea nr. 143/2000 s-a dispus confiscarea de la inculpatul S.G.M. a următoarelor bunuri: un bidon din plastic de culoare albă cu dop de culoare neagră numerotat și sigilat cu sigiliul MI 35991; un bidon din plastic de culoare albă cu dop de culoare neagră numerotat și sigilat cu sigiliul MI 35991, un bidon din plastic de culoare albă cu dop de culoare albastră numerotat și sigilat cu sigiliul MI. 35991, un bidon din plastic transparent cu capac de culoare verde numerotat și sigilat cu sigiliul MI 35991, un recipient spart din plastic transparent numerotat și sigilat cu sigiliul MI 35991, un bidon din plastic de culoare albă cu capac de culoare roșie numerotat cu 9, sigilat cu sigiliul MI 35991, un bidon din plastic de culoare albă cu capac de culoare neagră numerotat cu 11, sigilat cu sigiliul MI 35991, un bidon din plastic de culoare albă cu capac de culoare neagră numerotat și sigilat cu sigiliul MI 35991; un recipient din sticlă de culoare maro cu capac de sticlă, numerotat, sigilat cu sigiliul MI 35991; un bidon din plastic transparent cu capac de culoare verde numerotat și sigilat cu sigiliul MI 35991; un bidon din plastic de culoare albă, cu capac de culoare verde numerotat și sigilat cu sigiliul MI 35991; un recipient din plastic de culoare albă cu capac de culoare roșie, numerotat și sigilat cu sigiliul MI 35991; un recipient din plastic de culoare albă cu capac de culoare verde, numerotat și sigilat cu sigiliul MI 35991; un butoi din plastic de culoare albastră cu capac de culoare neagră, numerotat și sigilat cu sigiliul MI 35991; un butoi din tablă de culoare gri, numerotat și sigilat cu sigilul MI 35991; un bidon din plastic de culoare albă cu capac de culoare neagră, numerotat și sigilat cu sigiliul MI 35991; un bidon din plastic de culoare albă cu capac de culoare neagră, numerotat și sigilat cu sigiliul MI 35991; un recipient din plastic de culoare albă cu capac de culoare albă, numerotat și sigilat cu sigiliul MI 35991; un sac din plastic transparent, numerotat și sigilat cu sigiliul MI 35991; un sac din plastic transparent, numerotat cu 30, sigilat cu sigiliul MI 35991; un sac din plastic transparent, numerotat cu 31, sigilat cu sigiliul MI 35991; un sac din plastic transparent, numerotat și sigilat cu sigiliul MI 35991; un sac din plastic transparent, numerotat și sigilat cu sigiliul MI 35991; opt tăvi confecționate artizanal; una tavă confecționată artizanal numerotată și sigilată cu sigiliul MI 35991; o cutie de lemn numerotată și care conține probele nr. 8, 17, 18, 9, 10, 11, 12, 13, 19, 20, 22, 23, 21, 24, 25 ,14, sigilată cu sigiliul MI 35991; trei cutii din carton numerotate cu 1,2, 3, sigilate cu sigiliul MI 18432; trei cutii numerotate și sigilate cu sigiliul MI 18432; una cutie numerotată cu 8, sigilată cu sigiliul MI 18432; una cutie numerotată și sigilată cu sigiliul MI 18432; una cutie numerotată și sigilată cu sigiliul MI 18432; una cutie numerotată și sigilată cu sigiliul MI 18432; una cutie numerotată și sigilată cu sigiliul MI 18432; una cutie numerotată și sigilată cu sigiliul MI 18432; una cutie numerotată și sigilată cu sigiliul MI 18432; una cutie numerotată și sigilată cu sigiliul MI 18432; una cutie mare din lemn numerotată și sigilată cu sigiliul MI 18432;
una cutie numerotată și sigilată cu sigiliul MI 18432;
una cutie din lemn numerotată și sigilată cu sigiliul MI 18432;
una cutie numerotată și sigilată cu sigiliul MI 18432;
una cutie numerotată și sigilată cu sigiliul MI 18432;
una cutie numerotata și sigilată cu sigiliul MI 18432;
una cutie numerotată și sigilată cu sigiliul MI 18432;
una cutie numerotată și sigilată cu sigiliul MI 18432,
una cutie numerotată și sigilată cu sigiliul MI 18432,
una cutie numerotată și sigilată cu sigiliul MI 18432,
un plic numerotat și sigilat cu sigiliul MI 18432,
una cutie numerotată și sigilată cu sigiliul MI 18432,
una cutie numerotată și sigilată cu sigiliul MI 18432,
una cutie numerotată și sigilată cu sigiliul MI 18432, un sac inscripționat M.P. numerotat și sigilat cu sigiliul MI 18432,
un sac numerotat și sigilat cu sigiliul MI 18432,
una cutie numerotată și sigilată cu sigiliul MI 18432,
una cutie numerotată și sigilată cu sigiliul MI 18432,
un sac numerotat și sigilată cu sigiliul MI 18432,
o cutie numerotată și sigilată cu sigiliul MI 34697,
o cutie numerotată
și
sigilată cu sigiliul MI 34697, o pungă transparentă din plastic numerotată
și
sigilată cu sigiliul MI 34697, o pungă transparentă din plastic numerotată
și
sigilată cu sigiliul MI 34697, un bidon din plastic de culoare albă, 20 litri, numerotat
și
sigilat cu sigiliul MI 34697, un sac din plastic de culoare neagră numerotat
și
sigilat cu sigiliul MI 34697, un sac transparent din plastic numerotat
și
sigilat cu sigiliul MI 34697,
un recipient din plastic de culoare albă, cu grilaj de fier, de aprox. 1000 litri, numerotat și sigilat cu sigiliul MI 34697,
o pungă numerotată și sigilată cu sigiliul MI 34697, o pungă numerotată și sigilată cu sigiliul MI 34697,
o pungă numerotată și sigilată cu sigiliul MI 34697,
o pungă numerotată și sigilată cu sigiliul MI 34697,
o pungă numerotată și sigilată cu sigiliul MI 34697,
o pungă numerotată și sigilată cu sigiliul MI 34697,
un sac de rafie numerotat și sigilat cu sigiliul MI 34697.
În baza art. 17 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 s-a dispus confiscarea de la inculpatul S.G.M. a următoarelor aparate, ca fiind obținute prin valorificarea drogurilor: un aparat cu inscripția M.M., cu seria J1., un aparat cu inscripția X. cu seria J2., un aparat cu inscripția X. cu seria J3., un aparat cu inscripția X. cu seria J4., un aparat cu seria J5., o cutie din carton numerotată, ce conține mai multe matrițe de la mașina de pastilat, un aparat cu seria J6., un aparat cu seria J7., un aparat cu seria J8., un aparat cu seria J9., un aparat cu seria J10., un aparat cu seria J11., două stative, două stative laborator, una stație cu motor, una stație cu motor, doi suporți metal, un stativ indicator presiune, un stativ indicator presiune, două aparate cu inscripția S.C. fără serii sau numere, patru aparate cu inscripția T. fără serii sau numere, un aparat cu seria J12., un aparat cu seria J13., un aparat rotor fără serie și număr, un aparat cu inscripția T.F., douăzeci și șase sisteme prindere suporți de diferite măsuri, un ventilator marca S. model F., un aparat de culoare portocalie cu seria J14., un aparat verde cu inscripția M., numerotat, sigilat cu sigiliul MI 35991, două manometre marca L., nouă piese din inox de diferite dimensiuni, șapte răcitoare cu serpentine din sticlă de diferite dimensiuni, două pâlnii separatoare din sticlă, nouă baloane din sticlă de diferite dimensiuni, două vase de reacție din sticlă, patru elemenți de legătură din sticlă pentru instalații de laborator, un aparat cu inscripția F.C.M. cu seria J15., una mașină pastilat, numerotată, sigilată cu sigliul MI 35991.
În temeiul art. 17 alin. (2) C. pen. s-a dispus confiscarea de la inculpatul S.G.M. a sumei de 80.000 euro, sau contravaloarea în RON a acestei sume, la cursul Băncii Naționale a României, din ziua confiscării.
În temeiul art. 118 lit. f) C. pen. s-a dispus confiscarea specială de la
inculpatul S.G.M. a unui pistol seria J16. „E.S.” și un încărcător conținând 6 cartușe cu gaz marca W., fabricate în Germania, calibru 9 mm, compatibile pentru a fi trase cu pistoale semiautomate precum și 11 cartușe de calibrul 9 mm, utilizate la armele de foc care au la bază principiul de funcționare, forța de expansiune dirijată a gazelor provenite din detonarea capsei de aprindere și arderea încărcăturii, obiecte aflate în prezent la I.P.J. Cluj - S.C.J.S.E.O.
2. S.Z.G.,
În baza art. 26 C. pen. rap. la art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., ca urmare a schimbării încadrării juridice, și cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a) și 74 alin. (2) C. pen. rap. la art. 76 alin. (1) lit. a) C. pen., la pedeapsa de 3 (trei) ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la trafic de droguri de mare risc, prin schimbarea încadrării juridice.
În temeiul art. 76 alin. (3) C. pen. s-a înlăturat pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi.
În baza art. 26 C. pen. rap. la art. 2 alin. (1) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., ca urmare a schimbării încadrării juridice, și cu aplicarea art. 74 alin. (1) lit. a) și 74 alin. (2) rap. la art. 76 alin. (1) lit. c) C. pen., la pedeapsa de 3 (trei) luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la trafic de droguri de risc, prin schimbarea încadrării juridice.
În temeiul art. 33 lit. a) C. pen. s-a constatat că faptele au fost comise de inculpată mai înainte de a fi judecată definitiv pentru vreuna din ele, iar în baza art. 34 lit. b) C. pen. a aplicat inculpatei pedeapsa cea mai grea de 3 (trei) ani închisoare.
În baza art. 71 alin. (1) și (2) C. pen. s-a interzis inculpatei, de la data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare și până la terminarea executării pedepsei, exercitarea dreptului prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a C. pen.
În baza art. 88 C. pen. s-a scăzut din durata pedepsei aplicate inculpatei timpul reținerii și arestării preventive începând cu data de 23 octombrie 2010 și până la zi.
În temeiul art. 86
1
C. pen. s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei aplicate inculpatei, pe durata termenului de încercare prev. de art. 86
2
C. pen., stabilit de instanță la 7 ani.
Conform art. 86
3
alin. (1) C. proc. pen. a fost obligată inculpata să se supună, pe durata termenului de încercare, următoarelor măsuri de supraveghere, supravegherea fiind încredințată Serviciului de Probațiune de pe lângă Tribunalul Sălaj:
a) să se prezinte la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Sălaj la datele fixate de consilierul de probațiune, dar nu mai puțin de odată pe trimestru;
b) să anunțe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea;
c) să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă;
d) să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele sale de existență.
Conform art. 359 C. proc. pen. s-a atras atenția inculpatei asupra cazurilor de revocare a suspendării sub supraveghere a executării pedepsei prev. de art. 86
4
C. pen.
În temeiul art. 71 alin. (5) C. pen., pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei, s-a suspendat și pedeapsa accesorie a interzicerii unor drepturi.
În baza art. 350 alin. (3) lit. b) C. proc. pen. s-a dispus punerea de îndată în libertate a inculpatei S.Z.G., dacă nu este arestată în altă cauză.
În baza art. 17 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 s-a dispus confiscarea specială de la inculpată, în favoarea statului, a sumei de 80.000 euro sau echivalentul în RON, la cursul Băncii Naționale a României din ziua confiscării, dobândită prin ajutorul acordat fiului ei la valorificarea drogurilor de risc și de mare risc.
În temeiul art. 191 alin. (1) și (2) C. proc. pen. au fost obligați inculpații să plătească în favoarea statului cheltuieli judiciare în sumă de câte 2.500 RON fiecare.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut următoarele:
Plantele etnobotanice sunt plante și substanțe psihoactive care inițial nu au fost supuse controlului național, iar lacuna legislativă a permis unui număr din ce în ce mai însemnat de persoane să își extindă activitatea în sensul distribuirii unor astfel de substanțe prin intermediul magazinelor on line sau a „magazinelor de vise” care funcționau în această modalitate legal. Ca urmare a acestui fapt s-a reușit importarea produselor de tip „spice”, precum și a diferitelor altor amestecuri de iarbă de tip „spice”, care într-una din modalitățile arătate au fost introduse pe piață și au putut fi accesate facil de consumatorii de droguri „legale”, indiferent de vârsta pe care o aveau și indiferent de cantitatea pe care o procurau.
Pe fondul creșterii numărului mare de persoane care s-au prezentat la spital în urma consumului unor astfel de plante sau substanțe, ca și a numărului de magazine prin intermediul cărora se comercializează acestea și având în vedere pericolul pe care îl prezintă pentru sănătatea publică consumul abuziv al acestora, legiuitorului român a intervenit prin două acte normative, și anume O.U.G. nr. 6/2010 care a intrat în vigoare la data de 15 februarie 2010 și H.G. nr. 575/2010, care a intrat în vigoare la data de 22 iulie 2010 - acte normative care au introdus pe lista substanțelor aflate sub control național plante și substanțe care până la aceea dată s-au comercializat legal. Printre aceste substanțe, clasificate ca și droguri de mare risc ce se regăsesc pe Tabelul Anexă I la Legea nr. 143/2000 amintim JWH018 - naftalen-1-il-(1-pentilindol-3-il) metanonă, JWH250 - 2- (2-metoxifenil)-1-(l-pentilindol-3-il) etanonă, JWH073 - naftalen-l-il-(l-butilindnol-3-il) metanonă, DMT (N,N dimethyltryptamine), 2C-B (4-bromo-2,5-dimetoxyphenethylamine), CP47,497-C8 (2-(hidroxiciclohexil)- 5-(2-metilnonan-2-il); iar ca și droguri de risc ce se regăsesc pe Tabelul Anexă III la Legea nr. 143/2000 menționăm salvinorin A-F, salvia divinorum Epling&Jativa, 2C-C (4-cloro-2,5-dimetoxi-fenetilamină), etcatinonă (RS-2-etilamino-1-fenil propan-l-ona), ketamină și mitraginină.
JWH018, JWH073 și JWH250
- substanțe active din „chill”, un drog tip „spice”, sunt canabinoide sintetice, larg răspândite care produc efecte similare cu cele ale canabisului dar mult mai puternice datorită caracterului sintetic, motiv pentru care aceste substanțe au fost incriminate ca și droguri de mare risc. Producerea „chill-ului” sau a produselor de tip „spice” care au la bază JWH, ca și substanță activă, este accesibilă fiind necesare puține cunoștințe de specialitate, ustensile rudimentare, iar obținerea de informații cu privire la acest aspect se putea realiza prin intermediul internetului. În sensul celor de mai sus este de reținut că internetul a apărut ca o piață nouă pentru substanțele psihoactive, pe de o parte - cu privire la furnizorii principali din Asia, iar pe de altă parte, cu privire la crearea pentru vânzătorii cu amănuntul a posibilității de oferire spre vânzare a unor substanțe alternative pentru drogurile controlate.
DMT, cunoscut în rândul consumatorilor de droguri sub denumirea de „molecula spiritului”, este o substanța psihoactivă care produce puternice halucinații interpretate de unii consumatori ca fiind de factură religioasă, motiv pentru care această substanță a fost declarată interzisă în marea majoritate a statelor lumii.
2 C-B și 2 C-C, sunt derivate de fenetilamină și sunt cunoscute ca fiind halucinogene, motiv pentru care și acestea au fost interzise în mai multe țări din Europa.
CP47, 497-C8 - canabicyclohexanol a fost declarat ilegal în România în urma apariției O.U.G. nr. 6/2010, întrucât face parte din categoria canabinoidelor sintetice care se regăseau în special în produsele de tip „spice”.
Salvinorin A-F și salvia divinorum Epling&Jativa, sunt plante-drog care produc halucinații, care fac parte din categoria plantelor psihoactive și care sunt considerate plante etnobotanice.
Ketamina care se găsește sub formă de pudră sau lichid este folosită în special în medicina veterinară, însă datorită efectelor sale halucinogene este apreciată și de consumatorii de droguri, motiv pentru care a fost declarată substanță aflată sub control național.
MitragiN. este cunoscută în rândul consumatorilor de astfel de substanțe sub denumirea de
„
kratom”, denumire care provine de la o plantă asiatică cunoscută pentru efectele sale psihoactive - fiind o substanța care consumată în cantități mari are efecte asemănătoare opiaceelor, acesta fiind motivul pentru care a fost incriminată alături de alte substanțe ca drog de risc.
S-a reținut că pe fondul dezvoltării pieței de substanțe general cunoscute ca etnobotanice, inculpatul S.G.M., așa cum chiar el a declarat în fața instanței de judecată,
a început să fie preocupat de substanțele psiho-active din anul 2005 când a găsit pe mai multe site-uri descrierea efectelor unei plante denumită „Salvia Divinorum”. Descoperirea acestei plante a coincis cu preocupările sale orientate spre spiritualitate și misticism. În anul 2007 inculpatul a descoperit că această plantă putea fi achiziționată de pe mai multe site-uri românești și a urmat achiziționarea unor cantități reduse. După aceea s-a preocupat de modul în care ar putea face cunoscute efectele acestei plante, sens în care a deschis un site, în cadrul firmei SC E. SRL.
La momentul la care era preocupat de promovarea plantei descoperite sub denumirea de Salvia Divinorum, inculpatul S.G.M. a căutat pe internet plante și substanțe din această categorie, dar nu numai plante cu efecte psiho-active ci și plante terapeutice.
În perioada respectivă, inculpatul S.G.M. a fost contactat de o persoană care i-a vorbit, pentru prima dată, despre un produs dea dreptul revoluționar, cunoscut sub denumirea de „chill”, sens în care i-a și trimis o mostră. Ulterior a făcut câteva comenzi mici pentru a vedea cum este primit de către consumatori și cu toate că inculpatul nu a fost impresionat de efectele acestuia a constat că, consumatorii îl preferau. A început să facă comenzi din ce în ce mai mari, sens în care a călătorit de câteva ori în Polonia pentru a plăti furnizorul pe care nu îl cunoștea și căruia îi plătea contra valoarea produsului cash.
S-a reținut că, ulterior, de la un client din Rusia, inculpatul a primit indiciile despre substanța activă conținută de acel chill, iar pe baza acestor indicii și printr-o căutare asiduă, a descoperit că această substanță este JWH018. A comandat o mostră mică și pe fondul unor probleme legate de prețul chill-ulului adus din Polonia, în condițiile în care furnizorul nu dorea să negocieze prețul, inculpatul a decis să încerce să producă chill, cu atât mai mult cu cât a descoperit și identitatea substanței vegetale ce intra în componența chill-ului, aceasta fiind o plantă denumită Popular „lumânărica”. În același timp inculpatul s-a interesat și de celelalte ingrediente necesare pentru obținerea unui aspect comercial pentru produsul realizat, și a descoperit că se mai folosea, ca și aditiv, glicerina pentru ca substanța vegetală să nu se sfărâme.
Concomitent, inculpatul S.G.M. l-a cunoscut pe internet pe martorul D.T., și din discuțiile purtate de cei doi, inculpatul și-a dat seama că avea și acesta preocupări legate de plantele etnobotanice, părând un cunoscător. Astfel au hotărât să se întâlnească și să vadă dacă este posibilă o colaborare, cu atât mai mult cu cât martorul D.T. i-a relatat inculpatului că are cunoștințe de biochimie. Întâlnindu-se, cei doi și-au propus, ca împreună, să producă chill, inculpatul S.G.M. oferindu-i martorului, în schimbul serviciilor, un salariu de 1.000 RON pe lună, care a fost majorat ulterior la 2.000 de RON pe lună. Primul eșantion de substanță a fost obținut în apartamentul martorului D.T. Tot D.T. a fost cel care i-a dat inculpatului ideea infuzării solventului cu substanța activă și cu planta și tot el a fost cel care i-a atras atenția asupra necesității achiziționării unor echipamente de laborator, sticlărie, etc. În acest sens, D.T. a găsit pe internet adresa web a SC N. SRL, de unde inculpatul S.G.M. a achiziționat, în general, aparatură și consumabile de laborator, așa cum vom mai arătă mai jos.
Pe parcursul producerii chill-ului, martorul D.T. a fost cel care a ajuns la concluzia că este mai bine ca solventul să se evapore natural, sens în care au fost confecționate artizanal niște tăvi de mari dimensiuni, pe care puneau la uscat substanța vegetală impregnată cu substanța activă și solvent.
Instanța de fond a reținut că în procesul de producere a chill-ului, cei doi au constatat că aveau nevoie de mai multă acetonă sens în care martorul D.T. a descoperit, prin intermediul internetului, o persoană din Brașov care s-a oferit să vândă cantitatea de 1.200 de litri. În acest sens inculpatul și martorul D.T. s-au deplasat undeva lângă Brașov cu o mașină închiriată pentru a prelua acetona.
În aceeași perioadă inculpatul și martorul au realizat că prepararea chill-ului nu se mai putea realiza în apartamentul unde locuia D.T., deoarece acesta a avut unele probleme cu colegii de apartament care îi reproșau că producerea acestei substanțe lăsa în urmă multă mizerie dar mai ales un miros neplăcut. În acest context inculpatul S.G.M. s-a gândit că această activitate ar putea fi mutată la C., unde locuia bunica sa. Având în vedere că munca de pregătire a plantelor era din ce în ce mai dificilă și martorul D.T. nu putea să prepare și plantele și apoi să le amestece cu solvenți și substanța activă, au hotărât să ceară ajutorul unor vecine, în persoana martorelor M.R. și M.I., se pare că prin intermediul bunicii inculpatului, numita S.Z.G. Cele două martore au declarat că au participat la o activitate de măcinare a unor plante, cu propria moară electrică folosită în gospodărie la măcinarea cerealelor necesare pentru hrana animalelor.
Pe fondul producției de la C., inculpatul S.G.M. a relatat că mama sa, inculpata S.Z.G., a fost acolo o dată sau de două ori când se producea chill, iar inculpatul i-a cerut să pregătească niște recipiente și apă caldă, și că aceasta știa că activitatea desfășurată este legală, inculpatul spunându-i că produc o substanță cu efecte relaxante.
Într-un context pe care inculpatul nu și l-a amintit pentru a-l relata și organelor judiciare, colaborarea dintre el și martorul D.T. a încetat.
S-a mai reținut că după „despărțirea” celor doi, la începutul anului 2010 inculpatul a început să fie interesat de chimia organică, sens în care a căutat, pe internet, o persoană care să îi explice noțiuni elementare de chimie organică. Astfel l-a cunoscut pe B.C., despre care a aflat că la acel moment era în Cluj și că are cunoștințe de I.C.. Acesta a fost de acord ca, în schimbul unei sume de bani, să îi dea inculpatului S.G.M. lecții teoretice și practice de chimie organică.
Indicațiile pe care martorul i le-a dat inculpatului s-au orientat spre sintetizarea unor substanțe, și după mai multe încercări au reușit să obțină cantități destul de reduse de 2CC și 2CN și spre final MCPH. Inculpatul S.G.M. a declarat că martorul B.C. realiza operațiunile, iar el îl asista și îl ajuta în chestiuni ce nu implicau calificare.
Cu privire la relația de colaborare dintre cei doi, martorul B.C. a declarat că inculpatul i-a comunicat că se ocupă cu comerțul de substanțe chimice folosite în industria farmaceutică veterinară, dar că ar dori să facă în viitorul apropiat și activitate de producție a unor astfel de substanțe.
Încă de la început, martorul a observat ca în locația unde cei doi s-au întâlnit, și anume în Cluj-Napoca pe strada O., inculpatul deținea substanțe de tipul acid clorhidric, acid sulfuric, acid acetic, acid azotic, de regulă acizi care se găsesc în orice laborator de chimie, dietileter, T.O. și săruri. Totodată, martorul a observat că acolo se găsea aparatură de laborator și anume un agitator magnetic cu plită de încălzire, baloane, pipete, balanțe analitice, pahare berzelius, refrigerente, pâlnii, cristalizatoare, sticle de ceas, etc.
La început, martorul i-a explicat inculpatului mai multe lucruri despre protecția muncii într-un laborator și despre diferite sinteze chimice mai simple. Inculpatul i-a pus la dispoziție date despre mai multe substanțe pe care doreau să le sintetizeze. Practic, inculpatul dorea să sintetizeze 2,5 dimetoxi-fenetilamină, urmând să sintetizeze această substanță în două variante, cu compuși din clor și din azotat, în varianta cu compuși din clor, fiind vorba despre
4-cloro-2,5-dimetoxi-fenetilamină, respectiv 2C-C.
S-a reținut, de asemenea, că inițial au încercat să obțină substanțele într-un eșantion pilot,
rezultând în jur de 2 grame, însă proba a fost contaminată în sensul că în loc să iasă de culoare albă a ieșit de culoare roz, din lipsa echipamentelor de filtrare necesare mediului acid. În aceste condiții, inculpatul i-a cerut martorului să îi facă o listă de instrumentarul de care ar avea nevoie, respectiv o instalație de filtrare la vid, dopuri, furtunuri, pâlnii de separare și obiecte în special sticlărie de laborator, pe care de altfel inculpatul le-a și comandat la SC N. SRL Cluj în numele unor firme în care nu deținea nici o calitate, așa cum vom arăta în cele de mai jos. În cursul lunii mai 2010, având cele necesare producerii substanței amintite, au ridicat sinteza la scară reușind să obțină 5 grame din substanța respectivă, apoi 200 grame, însă
această din urmă ridicare la scară a durat circa 2 săptămâni, doar în ceea ce privește filtrarea și purificarea substanței,
deoarece pâlniile pe care le dețineau permiteau filtrarea unei cantități mici, astfel că între operații erau timpi foarte mari. Deși au întâmpinat dificultăți și deși aparatura care o deținea inculpatul nu asigura o puritate de 99% a substanței, așa cum a cerut acesta, în urma unor manopere repetate au reușit să sintetizeze alte 400 de grame. Ulterior acestui moment, mai exact în cursul lunii iunie 2010, inculpatul S.G.M. a procurat aparatură de laborator suplimentară pentru obținerea unor cantități mult mai mari din substanța respectivă, iar prin folosirea noii aparaturi au reușit să obțină 1,5 kg de astfel de substanță.
În cele din urmă martorul i-a spus inculpatului S.G.M. că nu va reuși să realizeze, în acele condiții, o activitate de producție.
În perioada cât cei doi au colaborat, martorul B.C. a încercat să sintetizeze și metilamină, dar nu a reușit. În total, din sintezele realizate de martor a rezultat cam 2 kg de substanțe.
La un moment dat martorul i-a spus inculpatului că ridicarea la scară a sintezelor experimentate de cei doi implică degajări de gaze care ar putea fi periculoase atât pentru ei, cât și pentru vecini. După acel moment colaborarea dintre ei a intrat într-o nouă fază, inculpatul urmând să caute un spațiu mai potrivit, în timp ce martorul urma să își petreacă vara în orașul natal, Brașov. Când a plecat în vacanță, inculpatul i-a dat martorului mai multe date despre niște substanțe, urmând să studieze diferite aspecte legate de sinteza acestora, dar când a început căutarea, martorul a constatat că acele substanțe erau interzise în majoritatea țărilor, și de asemenea și în țara noastră.
Întreaga activitate desfășurată de cei doi și descrisă mai sus, a avut loc în Cluj-Napoca, str. O., iar legat de proprietățile imobiliare deținute de inculpații S., ne vom referi mai apoi.
Așa cum a arătat prima instanță, inculpatul S.G.M. a achiziționat, împreună cu mama sa, inculpata S.Z.G., mai multe obiecte de la SC N. SRL, având sediul situat în Cluj-Napoca, str. T.V., societate ce are ca obiect principal de activitate comercializarea de produse, aparatură și reactivi de laborator. Inițial inculpatul S.G.M. a fost cel care a luat legătura cu martora S.D.M. - reprezentanta societății amintite, și s-a interesat de anumite produse, spunând că dorește să le achiziționeze. Ulterior, însă inculpata S.Z.G. s-a prezentat de mai multe ori, fie singură, fie împreună cu fiul ei la sediul SC N. SRL Cluj de unde au cumpărat diferite substanțe chimice, aparatură de laborator și alte consumabile pentru laborator, martora S.D.M. declarând că și inculpata S.G.M. era destul de implicată în activitatea de achiziție desfășurată.
În cursul anului 2009, în numele SC E. SRL, cei doi inculpați au achiziționat substanțe chimice de tipul acid acetic glacial E, eter de petrol PA02, carbonat de sodiu crist 07, alcool metilic PA, acid citric monohidrat B, clorură de sodiu PA04, zinc metalic pulbere, dimethyl, sulfoxide, alcool izopropilic (67 kg,), glicerina E (50 kg,), alcool etilic PA08 (10 litri), alcool etilic absolut PA06L (5 litri), instrumentar de laborator, toate în valoare totală de 15.186,41 RON.
Ulterior, inculpații au folosit, în dobândirea de substanțe și instrumentar de laborator, alte societăți comerciale, inculpatul S.G.M. declarând că între timp firma înființată de el și-a încetat activitatea, însă sinceritatea acestei declarații va fi privită cu rezervă, în condițiile în care la dosar nu există date în acest sens, iar pe de altă parte, inculpații s-au apărat susținând că doreau să dezvolte afaceri legale legate ba de producția de farmaceutice de uz veterinar, ba de produse apicole, ceea ce presupune existența unei entități juridice, o societate comercială, prin intermediul căreia să se desfășoare o asemenea activitate. Astfel, prin intermediul SC R.G. SRL Jibou, societate care și-a încetat activitatea la data de 10 aprilie 2006, cei doi inculpați au achiziționat instrumentar de laborator și diferite substanțe chimice în sumă totală de 104.112,79 RON, așa cum rezultă din facturile aflate la dosarul de u.p. aflat anexat la Dosarul nr. 479/117/2011. Legat de modul în care inculpații au ajuns în posesia ștampilei acestei firme, aceștia nu au oferit explicații plauzibile și coerente, și nici cu privire la necesitatea utilizării altor societăți, în acest scop, astfel cum mai sus am precizat. Ca urmare a faptului că cei doi inculpați au achiziționat cantități importante de substanțe chimice cu un anumit regim, în numele acestei societăți a fost necesară depunerea la societatea furnizoare a unei declarații cu privire la modalitatea de utilizare a acestora. În acest sens, inculpații au depus mai multe declarații datate 01 iunie 2010 și respectiv 16 august 2010 în numele unei persoane T.D., cu domiciliul în localitatea V., jud. S. - declarații datate și ștampilate cu ștampila SC R.G. SRL Jibou. Martorul T.D., audiat în fața organelor de urmărire penală și a instanței de judecată a arătat că nu are nici o legătură cu societatea amintită, nu a semnat declarațiile respective, nu a cumpărat de la SC N. SRL Cluj nici un fel de substanțe de natura celor menționate în facturile fiscale emise pentru SC R.G. SRL Jibou și nu îi cunoaște pe inculpații S.Z.G. și S.G.M.
S-a reținut că în perioada februarie - mai 2010 inculpații S.G.M. și S.Z.G. au achiziționat de la SC N. SRL Cluj diferite cantități de substanțe și instrumentar de laborator în numele SC S.I. SRL Zalău, societate comercială care avea ca și obiect principal de activitate extracția pietrișului și nisipului, extracția argilei și unde erau asociați martorul H.G.L. și numita S.S.V., societatea fiind însă administrată de martorul H.G.L. În perioada amintită inculpații au procurat marfa de la SC N. SRL Cluj în valoare totală de 33.690,29 RON. Fiind audiat în fața organelor de urmărire penală, martorul H.G.L. a afirmat că este administratorul SC S.I. SRL Zalău și că până la sfârșitul anului 2009 inculpata S.Z.G. a fost contabila societății pe care o administra. Martorul a menționat că la sfârșitul anului 2009 inculpata a renunțat să se mai ocupe de contabilitatea firmei sale sub pretextul că este foarte ocupată, și totodată a arătat că în numele societății sale nu a comandat niciodată produse de la SC N. SRL Cluj, nu și-a dat nici acceptul pentru ca inculpata să comande în numele său și să ridice substanțe de natura celor care se regăsesc pe facturile fiscale emise de societatea amintită și de asemenea nu a avut nici o înțelegere cu inculpata ca aceasta să achiziționeze în numele SC S.I. SRL Zalău diferite bunuri de la SC N. SRL Cluj (dos. u.p., aflat anexat la Dosarul nr. 479/117/2011).
Instanța de fond a mai reținut că inculpații S.G.M. și S.Z.G., în perioada octombrie 2009 - ianuarie 2010 au procurat de la SC N. SRL Cluj substanțe și instrumentar de laborator în valoare totală de 23.460,08 RON, în numele SC B.F.C. SRL Jibou, societate comercială care avea ca și obiect de activitate lucrări de construcții a drumurilor și a autostrăzilor și care avea unic asociat și administrator pe martorul B.I. Fiind audiat în fața organelor de urmărire penală, martorul B.I. a arătat că inculpata S.Z.G. a ținut evidența contabilă a societății pe care o administra până la sfârșitul anului 2009, când a renunțat la acest lucru întrucât s-a mutat în municipiul Cluj-Napoca. Martorul a precizat că știa despre inculpată că locuiește în Cluj-Napoca, pe str. O., unde a vizitat-o de mai multe ori, însă nu i-a cerut niciodată să cumpere substanțe sau produse de laborator în numele firmei unde era asociat unic, cu atât mai mult cu
cât obiectul principal de activitate al societății nu avea nici o legătură cu astfel de produse
(dos. u.p. anexat la Dosarul nr. 479/117/2011).
Relatările acestor martori contrazic declarațiile inculpaților, în special cele ale inculpatei S.Z.G., în sensul că administratorii firmelor utilizate de ei la achiziționarea acestor produse cunoșteau despre aceste achiziții.
Astfel cum s-a arătat, în cauză
a fost audiată martora S.D.M., administrator la SC N. SRL Cluj, care a arătat că în cursul anului 2009 inculpatul S.G.M. s-a prezentat la sediul societății respective împreună cu mama sa, inculpata S.Z.G., cei doi cumpărând diferite substanțe chimice, aparatură de laborator și alte consumabile pentru laborator. Martora a arătat că cei doi au achiziționat produsele amintite în numele a mai multor societăți comerciale, ale căror denumiri martora nu și le-a mai amintit la data audierii sale de către instanță, dar a arătat că toate documentele ce au stat la baza tranzacțiilor dintre firma sa și firmele folosite de cei doi inculpați au fost predate organelor judiciare. Martora a mai afirmat și că în urma unor discuții purtate cu inculpata aceasta i-a spus că achiziționează astfel de produse deoarece dorește să fabrice produse bio, de genul extractelor de plante și că intenționează să acceseze fonduri europene pentru această afacere. Din depoziția testimonială a rezultat faptul că inculpata a plătit fiecare factură în numerar sub pretextul că nu dorește să plătească comisioane bancare, și că cu una din firme ar fi ceva probleme legate de TVA. Totodată martora S.D.M. a arătat că inculpata i-a spus că a vândut o casă cu suma de 500.000 de euro pe care dorește să o utilizeze pentru investiția respectivă. Martora a confirmat și depunerea de către inculpata S.Z.G., pentru firma SC R.G. SRL, a unor declarații „semnate” și completate de un anume T.D., declarații referitoare la achiziționarea unor substanțe importate din Germania de către SC N. SRL, furnizorul german fiind cel care a solicitat întocmirea unor astfel de declarații.
În urma dobândirii unor profituri substanțiale, obținute ca urmare a vânzării „chill-ului” în diferite variante, până în luna februarie 2010, inculpatul S.G.M. i-a propus mamei sale să se ocupe de achiziționarea unui imobil în mun. Cluj-Napoca. Referitor la situația locativă a inculpaților S.G.M. și S.Z.G., trebuie menționat că aceștia au locuit în municipiul Zalău, B-dul M.V., jud. Sălaj, dar în cursul anului 2006, inculpatul S.G.M. s-a mutat în municipiul Cluj-Napoca, unde pe numele mamei sale a fost cumpărat un apartament situat pe str. D. În sensul propunerii amintite, în cursul lunii ianuarie 2010 inculpata S.Z.G. a achiziționat pe numele său un imobil situat în Cluj-Napoca, str. O., unde, așa cum am arătat și în precedent, a avut loc și activitatea de sintetizare a diferitelor substanțe desfășurată de martorul B.C., la inițiativa inculpatului S.G.M. Probabil, aici s-a desfășurat în continuare și activitatea de producere a chill-ului, care până atunci avusese loc în loc. C., jud. Sălaj, așa cum reiese din declarațiile date, în calitate de martorii, de numiții L.A.A. și C.D., precum și parțial, din declarațiile martorului B.C., despre care vom vorbi pe larg mai jos. Tot în sensul unei astfel de ipoteze este și faptul că, ulterior lunii februarie 2010, vreme la care inculpatul locuia în Cluj-Napoca pe strada O., acesta a început să importe alături de JWH018 și alte variații ale aceleiași substanțe, respectiv JWH073 și JWH250 pe care le-a folosit în aceeași modalitate la producerea de „chill”.
Concomitent, inculpatul s-a preocupat de identificarea unor furnizori de utilaje și aparatură mai complexă pe care să le folosească în producerea de substanțe sintetice.
În aceste condiții, inculpatul folosindu-se de firma unchiului său - numitul S.G.M., fratele mamei sale, respectiv SC S.S. SRL Zalău, din nou fără o explicație coerentă în acest sens, a importat din China, în urma unei comenzi on line făcută în cursul lunii aprilie 2010 și respectiv iunie 2010, utilaje și aparatură folosite pentru microproducție în industria chimică, astfel cum rezultă din documentele aflate la dos. u.p., anexat la Dosarul nr. 479/117/2011. Printre aceste utilaje au fost importate o
m
așină de pastilat, un aparat de filmat pastile, 2 mixere tridimensionale, reactoare chimice, pompe de vid, refrigerent, baie de ulei, rotoevaporatoare. Prima comandă a fost făcută de către inculpat în cursul lunii aprilie 2010 și a inclus o mașină de pastilat, un aparat de filmat pastile, 2 mixere tridimensionale, în valoare totală de aproximativ 10.000 dolari SUA. Toate utilajele respective au fost depozitate în incinta imobilului situat în Cluj-Napoca, str. O., jud. Cluj.
Instanța de fond a mai reținut că în perioada în care activitatea de producere a drogurilor a fost desfășurată de inculpatul S.G.M. în imobilul situat în Cluj-Napoca pe str. O., singurele persoane care aveau acces în locuința acestuia erau numiții C.D. și L.A.A., aceștia fiind prieteni apropiați ai inculpatului, și cercetați inițial în aceeași cauză, ulterior fiind audiați în calitate de martori. Inculpatul S.G.M. era prieten cu inculpatul C.D. din copilărie, iar cu inculpata L.A.A. din perioada liceului, astfel că aceștia din urmă au constatat care este sursa din care inculpatul S.G.M. obține sume importante de bani. Întrucât atât inculpatul C.D., cât și inculpata L.A.A. erau într-o situație materială precară, fiind studenți în municipiul Cluj-Napoca, și având familii care nu-i puteau susține financiar, din această pricină încercau să se întrețină singuri, au fost atrași de modalitatea în care inculpatul S. obținea profituri materiale substanțiale.
Pe fondul relației de prietenie care exista între inculpatul S. și inculpatul C.D., acesta din urmă, în cursul anului 2009, a aflat că inculpatul S.G.M. a început să prepare „chill” în imobilul situat în localitatea C., jud. Sălaj, cu ajutorul unor substanțe pe care le importa din China. La sfârșitul anului 2009 inculpatul C.D. a cumpărat de la inculpatul S.G.M. cantitatea de 500 grame de „chill” cu prețul de aproximativ 15-20 RON/gram, pe care l-a vândut la rândul său mai multor persoane din municipiul Cluj-Napoca, amintind aici pe F.R.C., B.A.O., B.D.D., C.V.I., K.N.M., M.D.V., L.Ș.P., K.A.I., R.P.M., V.F.B., Ș.F.B., precum și colaboratorul sub acoperire cu nume de cod „T.M.”. În anul 2010 inculpatul C.D. a continuat să vândă „chill” procurat de la inculpatul S.G.M., susținând că cel puțin o dată a cumpărat chill, de la inculpatul S.G.M., după data de 15 februarie 2010. Datorită relației dintre cei doi, în cursul lunii aprilie 2010 inculpatul C.D. s-a mutat în apartamentul folosit anterior de inculpatul S.G.M. și care figura pe numele inculpatei S.Z.G., situat în Cluj-Napoca, str. D., jud. Cluj. În acest context, inculpatul C.D. l-a vizitat pe inculpatul S. în imobilul pe care acesta l-a achiziționat în Cluj-Napoca, respectiv cel situat pe str. O. Cu ocazia acestor vizite inculpatul C.D. a constatat că inculpatul S. deține în imobilul respectiv un cântar electronic, o ladă frigorifică orizontală, mașina de pastilat, mai multe tăvi de mari dimensiuni folosite pentru uscarea „chill-ului” și saci de „chill” gata preparat și sortat în funcție de substanța activă pe care o conținea, care se aflau depozitați în livingul imobilului. Întrucât inculpatul S. avea încredere în inculpatul C.D. i-a spus acestuia ce fel de substanță activă conține fiecare sac și, ori de câte ori acesta din urmă avea nevoie de „chill” pentru a-l vinde, îi permitea să își ia singur cantitatea dorită din sacul de „chill” aflat la îndemâna.
S-a reținut că, întrucât între inculpații S.G.M. și L.A.A. era o relație de prietenie strânsă, dezvoltată în anii de liceu, inculpatul S. a împrumutat-o de mai multe ori pe inculpata L.A.A. cu diferite sume de bani. Cu toate că inculpatul S.G.M. i-a spus de mai multe ori numite L.A.A. că nu este nevoie ca această să îi returneze sumele împrumutate, aceasta și-a propus tot timpul să-i restituie inculpatului sumele acordate împrumut, și s-a gândit cum ar putea face ca să-l ajute pe inculpat. În acest context a început să intermedieze între inculpat și alte persoane, printre care și inculpatul M.D.A., livrarea de chill. La început sumele obținute din tranzacțiile de chill reveneau în întregime inculpatului S.G.M., dar după un timp, a început ca și numita L.A.A. să vândă direct, și în acest fel putea să-i și plătească inculpatului din datoriile acumulate față de el. Acest lucru s-a întâmplat cândva prin octombrie-noiembrie 2009.
Prin februarie 2010, ulterior datei de 15 a acestei luni, ca urmare a apariției în presă a mai multor articole, numita L.A.A. a discutat cu inculpatul S.G.M. despre chill, aflând că substanța activă din acesta este ilegală, însă nu știa, personal, că astfel de substanțe sunt reglementate pe categorii, și că substanța activă din chill este catalogată ca și drog de mare risc și implică o pedeapsă de 10 ani închisoare. Apreciază că nici inculpatul S.G.M. nu cunoștea aceste amănunte, și că dacă le-ar fi cunoscut nu ar fi ajuns nici unii din ei în astfel de situații. Susnumita mai relatează că de la inculpat știe că acesta producea chill-ul, care presupunea un proces de producție destul de empiric fără cunoștințe de specialitate prea însemnate, și că își procura substanța activă din străinătate.
La fel ca și în cazul numitului C.D., și față de numita L.A.A., inculpatul S. nu avea rețineri în sensul că aceasta știa că se ocupă cu producerea „chill-ului”, permițându-i totodată acesteia ca ori de câte ori avea nevoie de „chill” să își ia singură cantitatea dorită din sacii care așa cum am arătat erau la îndemână. Cu toate că inculpatul îi permitea să se servească singură, numita ținea să-i specifice din ce sac a luat și să-i arate cu cât anume s-a servit.
În fața instanței de judecată, numita L.A.A. a arătat că după ilegalizarea unor variante de chill, acestea deveneau mai ieftine, așa fiind exista o cerere mai mare pentru acest gen de substanțe, fiind mai accesibile din punct de vedere al prețului.
Numita L.A.A. a livrat din drogurile provenite de la inculpatul S.G.M. atât inculpatului M.D.A., care a dat mai departe unui număr de 12 consumatori și colaboratorului sub acoperire cu nume de cod „I.M.”, cât și în mod direct consumatorilor S.F.R., N.V.I., M.E. și B.F.P.
În vara anului 2010, după ce a produs o parte din cantitatea de „chill” și celelalte produse de sinteză în imobilul situat în Cluj-Napoca, str. O., conform celor mai sus arătate, inculpatul S.G.M. a realizat că acesta nu este potrivit pentru fabricarea de astfel de substanțe, deoarece în întregul proces chimic de obținere a produsului finit era emanat un miros puternic care ar putea fi periculos pentru vecini.
În aceste condiții în primăvara anului 2010, inculpatul S.G.M. i-a solicitat mamei sale, inculpata S.Z.G. să îl ajute să găsească un imobil corespunzător pentru activitatea pe care o desfășura. Cei doi inculpați în paralel au căutat în diferite localități situate în afara Clujului imobile izolate, care să nu fie învecinate cu case. De astfel, cei doi au verificat atât pe internet, cât și în presa scrisă anunțuri referitoare la hale din localități limitrofe municipiului Cluj-Napoca, ocazie cu care inculpatul S.G.M. a găsit o hală situată în incinta F. din com. G., jud. Cluj. Ulterior, inculpata S.Z.G. a fost cea care a contactat-o pe martora P.N.M., proprietara h