ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2532/2011

Asupra cauzei de

față, constată următoarele:

Prin cererea

înregistrată pe rolul Tribunalului Alba, secția civilă, reclamanta Direcția

Generală de Pașapoarte a solicitat suspendarea exercitării dreptului la liberă

circulație în străinătate a pârâtului L.G., pe o perioadă de cel mult 5 ani.

Prin sentința civilă

nr. 765 din 29 aprilie 2009, Tribunalul Alba a admis acțiunea și a dispus

suspendarea exercitării dreptului la liberă circulație a pârâtului pe o

perioadă de 5 ani pe teritoriul Franței, reținând în esență că această măsură

este justificată față de faptele pârâtului, care a fost condamnat la 10 luni

închisoare și s-a dispus interdicția definitivă pe teritoriul statului francez.

În ce privește întinderea aplicării sancțiunii, instanța de fond a apreciat că

aceasta se impune numai pe teritoriul Franței.

Hotărârea

tribunalului nu a fost atacată de niciuna dintre părți.

La data de 1

septembrie 2009, reclamanta a solicitat instanței ca, în temeiul dispozițiilor

art. 281

1

alin. (1) C. proc. civ., să dispună lămurirea înțelesului

și aplicării dispozitivului deciziei civile nr. 765/2009, în ce privește

întinderea măsurii suspendării dreptului la liberă circulație, în sensul de a

se dispune această măsură în ce privește dreptul pârâtului de a circula în

străinătate și nu numai pe teritoriul Franței.

Prin încheierea nr.

192/CC din 24 martie 2009, Tribunalul Alba a respins cererea, reținând că

motivele invocate nu se circumscriu dispozițiilor art. 281 C. proc. civ., ci

reprezintă însăși soluția adoptată de instanță.

Apelul declarat de

reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte împotriva acestei încheieri a fost

respins de Curtea de Apel Alba Iulia, secția civilă, prin decizia nr. 95/A din 01

iunie 2010, reținând în motivarea soluției că cererea reclamantei excede

noțiunii de lămurire a dispozitivului, ea vizează eventuale greșeli de interpretare

și aplicare a legii, care nu pot fi analizate decât în căile de atac și nu în

cadrul procedurii necontencioase de lămurire a dispozitivului hotărârii.

Împotriva acestei

încheieri a declarat recurs reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte, care a

formulat următoarele critici:

Pârâtul a fost

returnat din Franța la data de 7 septembrie 2009, după ce acesta mai fusese

returnat din aceeași țară la 26 februarie 2008 și 19 septembrie 2008, urmare

sentințelor civile nr. 1036 din 03 iunie 2008 și nr. 1528 din 26 noiembrie 2008,

pronunțate de Tribunalul București și, respectiv, Tribunalul Alba, astfel că în

speță sunt incidente dispozițiile art. 40 lit. d) din Legea nr. 248/2005.

Reclamanta a

solicitat lămurirea dispozitivului sentinței civile nr. 765 din 29 aprilie 2009 a Tribunalului Alba întrucât, în mod greșit s-a dispus suspendarea exercitării dreptului la

liberă circulație a pârâtului numai pe teritoriul Franței, deoarece prin

cererea de chemare în judecată a solicitat suspendarea exercitării acestui

drept în străinătate și nu doar pe teritoriul Franței.

Față de dispozițiile

Legii nr. 248/2005, numai măsura restrângerii dreptului la liberă circulație

poate fi dispusă pentru un anumit stat, nu și cea a suspendării.

Dosarul a fost

înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția civilă și de

proprietate intelectuală.

La termenul din 18 martie

2011, instanța a invocat din oficiu excepția nulității recursului, pe care o va

analiza cu prioritate, față de dispozițiile art. 137 C. proc. civ. și pe care o

va admite, pentru considerentele care succed:

Potrivit art. 302

1

alin. (1) C. proc. civ., cererea de recurs trebuie să cuprindă, sub sancțiunea

nulității, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și

dezvoltarea lor, iar în conformitate cu prevederile art. 304 C. proc. civ.,

modificarea sau casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru motivele de

nelegalitate, limitativ prevăzute în cuprinsul acestui articol.

În cuprinsul cererii

de recurs care a învestit Înalta Curte, recurenta își exprimă nemulțumirea în

legătură cu soluția pronunțată de prima instanță cu privire la cererea sa de

chemare în judecată, deși nu a exercitat vreo cale de atac împotriva acesteia,

iar decizia recurată se referă la modul de soluționare a apelului exercitat

împotriva încheierii prin care a fost respinsă cererea de lămurire a

dispozitivului sentinței civile nr. 765/2009 a Tribunalului Alba.

Recurenta nu a

formulat critici care să aibă legătură cu decizia recurată, ci a arătat care

sunt argumentele pentru care ar fi trebuit să fie admisă cererea sa de chemare

în judecată care, însă nu privesc considerentele de fapt și de drept reținute

de instanță în justificarea soluției sale.

Or, condiția legală a

dezvoltării motivelor de recurs implică determinarea greșelilor anume imputate

instanței și încadrarea lor în motivele de nelegalitate, limitativ prevăzute de

art. 304 C. proc. civ. întrucât, potrivit legii, nu orice nemulțumire a părții

poate duce la casarea sau modificarea unei hotărâri.

Așa fiind, cum

aspectele invocate de recurenta-reclamantă nu se grefează pe conținutul deciziei

atacate și cum, în cauză, nu pot fi reținute motive de ordine publică, Înalta

Curte va aplica sancțiunea expres prevăzută într-o asemenea situație de art.

306 alin. (1) C. proc. civ., respectiv aceea a nulității recursului, admițând

excepția cu acest obiect.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nul recursul

declarat de reclamantul Ministerul Administrației și Internelor, prin Direcția

Generală de Pașapoarte împotriva deciziei nr. 95/A din 1 iunie 2010 a Curții de Apel Alba Iulia, secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 18 martie 2011.