ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2228/2010

Deliberând în condițiile art. 256 C. proc. civ. asupra prezentului recurs civil constată următoarele: 1.Instanța de fond. Prin acțiunea introdusă la 13 iulie 2009 pe rolul Tribunalului Sibiu, reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte a solicitat restrângerea exercitării dreptului la liberă circulație în statele Uniunii Europene, pentru o perioadă de cel mult 3 ani, pentru pârâtul S.N. Acțiunea a fost motivată în drept pe dispozițiile art. 5, art. 40 și art. 42 din Legea nr. 248/2005 privind regimul liberei circulații a cetățenilor români în străinătate, modificată și completată de O.G. nr. 5/2006. In fapt s-a arătat că pârâtul a fost returnat din Franța la data de 15 iunie 2009, în baza Acordului de readmisie încheiat de România cu această țară și ratificat prin H.G.

nr. 278/1994. Tribunalul Sibiu prin sentința civilă nr. 725 din 28 septembrie 2009 a admis acțiunea și a suspendat dreptul la liberă circulație a pârâtului în Franța pentru o perioadă de 3 ani. Instanța, în motivarea hotărârii, a reținut în esență că pârâtului i s-a restrâns pe o perioadă de 2 ani dreptul la liberă circulație în Franța, printr-o sentință anterioară, nr. 908 din 24 iulie 2007 a Tribunalului Sibiu, iar la 25 noiembrie 2008 pârâtul a fost condamnat de Tribunalul Corecțional din Paris la 8 luni închisoare pentru furt și condus prin decizia prefectului la frontieră, fiind returnat astfel în România. Instanța a constatat că pârâtul se află în situația prevăzută de art. 40 din Legea nr. 248/2005 astfel că în temeiul art. 42 alin. (1) și (2) din această lege a dispus luarea măsurii suspendării dreptului de liberă circulație al acestuia în Franța.

Instanța de apel Curtea de apel Alba Iulia prin decizia civilă nr. 170/A din 30 octombrie 2009 a respins ca nefondat apelul prin care reclamanta a solicitat schimbarea în parte a sentinței în sensul aplicării măsurii suspendării dreptului la liberă circulație în general, în străinătate, critică întemeiată pe dispozițiile art. 40 alin. (1) lit. d) și alin. (2) din lege. Curtea de apel a considerat că nu este întemeiată critica formulată. S-a constatat astfel că din interpretarea art. 40 lit. d) - care prevede că exercitarea dreptului de liberă circulație în străinătate se suspendă dacă persoana nu a respectat măsura restrângerii exercitării acestui drept, dispusă în condițiile art. 38 din lege rezultă că măsurile restrângerii și, respectiv a suspendării exercitării dreptului în discuție sunt sancțiuni graduale, interdependente și, deci succesive.

Ca urmare, s-a apreciat ca logic ca în aplicarea celei de a doua restricții (suspendarea exercitării dreptului), să se facă referire la același stat, Franța , la care a fost raportată prima restricție (restrângerea exercitării dreptului). Curtea a apreciat că sintagma prin „în străinătate" trebuie înțeles, în cazul dedus judecății, Franța și nu toate statele lumii. 3.Recursul Împotriva acestei decizii reclamanta a declarat recurs în termenul prevăzut de lege. Recursul nu a fost motivat în drept.

In fapt s-a criticat decizia Curții de apel pentru greșita interpretare și aplicare a dispozițiilor Legii 248/2009 în sensul că legea în discuție când reglementează măsurile restrictive utilizează textual sintagma „în străinătate" și ca urmare această formulare justifică ca la aplicarea măsurii în privința pârâtului să se facă și precizarea „ în străinătate". 4 . Analiza instanței de recurs Critica formulată poate fi încadrată în motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Analizând hotărârea atacată prin prisma criticii formulate, s-a constatat că recursul este nefondat pentru considerentele ce urmează. Interpretarea instanțelor de fond și, respectiv, de apel este corectă cât privește natura sancțiunilor prevăzute de Legea nr. 248/2005 în modalitatea și contextul aplicării acestora.

Împrejurarea că în textele în baza cărora s-a dispus măsura în privința pârâtului, se prevede textual, „în străinătate" nu este de natură să reprezinte o circumscriere generală a măsurii și, pe cale de consecință, aceasta nu s-ar putea dispune și pentru un spațiu determinat. Această interpretare rezultă pe de o parte, din economia de ansamblu a legii în discuție, măsurile fiind prevăzute în trepte potrivit gradului de pericol creat de situația de fapt în care se află persoana împotriva căreia se ia o atare măsură, starea de pericol fiind apreciată în concret față de un anumit stat.

Pe de altă parte, acest sens rezultă și din interpretarea per a contrario a dispozițiilor art. 43 din Lege care prevede în mod expres posibilitatea că „pe durata suspendării exercitării dreptului la liberă circulație în străinătate , cetățeanului român i se poate refuza temporar eliberarea documentelor de călătorie de către autoritatea competentă să elibereze aceste documente , iar dacă i-au fost eliberate, îi pot fi retrase de către autoritățile competente să pună în executare măsura". Ca urmare, refuzul eliberării documentelor de călătorie sau, după caz, retragerea acestora, fiind o eventualitate și nu o obligație, este de la sine înțeles că și pe perioada unei atari măsuri restrictive a dreptului de liberă circulație, cetățeanul poate circula în alte state decât cele pentru care a primit restricția.

Constatând așadar că măsura a fost corect și legal aplicată în cazul dedus judecății, în temeiul art. 312 C. proc. civ. s-a respins ca nefondat recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul Ministerul Administrației și Internelor - Direcția Generală de Pașapoarte împotriva deciziei nr. 170/A din 30 octombrie 2009 a Curții de apel Alba Iulia. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică astăzi, 13 aprilie 2010.