ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2228/2010

Deliberând în condițiile art. 256 C.

proc. civ. asupra prezentului recurs civil constată următoarele:

1.Instanța de fond.

Prin acțiunea introdusă la 13 iulie 2009

pe rolul Tribunalului Sibiu, reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte a

solicitat restrângerea exercitării dreptului la liberă circulație în statele

Uniunii Europene, pentru o perioadă de cel mult 3 ani, pentru pârâtul S.N.

Acțiunea a fost motivată în drept pe

dispozițiile art. 5, art. 40 și art. 42 din Legea nr. 248/2005 privind regimul

liberei circulații a cetățenilor români în străinătate, modificată și completată

de O.G. nr. 5/2006.

In fapt s-a arătat că pârâtul a fost

returnat din Franța la data de 15 iunie 2009, în baza Acordului de readmisie

încheiat de România cu această țară și ratificat prin H.G. nr. 278/1994.

Tribunalul Sibiu prin sentința civilă

nr. 725 din 28 septembrie 2009 a admis acțiunea și a suspendat dreptul la

liberă circulație a pârâtului în Franța pentru o perioadă de 3 ani.

Instanța, în motivarea hotărârii, a

reținut în esență că pârâtului i s-a restrâns pe o perioadă de 2 ani dreptul la

liberă circulație în Franța, printr-o sentință anterioară, nr. 908 din 24 iulie

2007 a Tribunalului Sibiu, iar la 25 noiembrie 2008 pârâtul a fost condamnat de

Tribunalul Corecțional din Paris la 8 luni închisoare pentru furt și condus

prin decizia prefectului la frontieră, fiind returnat astfel în România.

Instanța a constatat că pârâtul se află

în situația prevăzută de art. 40 din Legea nr. 248/2005 astfel că în temeiul

art. 42 alin. (1) și (2) din această lege a dispus luarea măsurii suspendării

dreptului de liberă circulație al acestuia în Franța.

Instanța de apel

Curtea de apel Alba Iulia prin decizia

civilă nr. 170/A din 30 octombrie 2009 a respins ca nefondat apelul prin care

reclamanta a solicitat schimbarea în parte a sentinței în sensul aplicării

măsurii suspendării dreptului la liberă circulație în general, în străinătate,

critică întemeiată pe dispozițiile art. 40 alin. (1) lit. d) și alin. (2) din

lege.

Curtea de apel a considerat că nu este

întemeiată critica formulată.

S-a constatat astfel că din interpretarea

art. 40 lit. d) - care prevede că exercitarea dreptului de liberă circulație în

străinătate se suspendă dacă persoana nu a respectat măsura restrângerii

exercitării acestui drept, dispusă în condițiile art. 38 din lege rezultă că

măsurile restrângerii și, respectiv a suspendării exercitării dreptului în

discuție sunt sancțiuni graduale, interdependente și, deci succesive. Ca

urmare, s-a apreciat ca logic ca în aplicarea celei de a doua restricții

(suspendarea exercitării dreptului), să se facă referire la același stat,

Franța , la care a fost raportată prima restricție (restrângerea exercitării

dreptului).

Curtea a apreciat că sintagma prin „în

străinătate" trebuie înțeles, în cazul dedus judecății, Franța și nu toate

statele lumii.

3.Recursul

Împotriva acestei decizii reclamanta a

declarat recurs în termenul prevăzut de lege.

Recursul nu a fost motivat în drept.

In fapt s-a criticat decizia Curții de

apel pentru greșita interpretare și aplicare a dispozițiilor Legii 248/2009 în

sensul că legea în discuție când reglementează măsurile restrictive utilizează

textual sintagma „în străinătate" și ca urmare această formulare justifică

ca la aplicarea măsurii în privința pârâtului să se facă și precizarea „ în

străinătate".

4 . Analiza instanței

de recurs

Critica formulată poate fi încadrată în

motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Analizând hotărârea atacată prin prisma

criticii formulate, s-a constatat că recursul este nefondat pentru

considerentele ce urmează.

Interpretarea instanțelor de fond și,

respectiv, de apel este corectă cât privește natura sancțiunilor prevăzute de Legea

nr. 248/2005 în modalitatea și contextul aplicării acestora.

Împrejurarea că în textele în baza

cărora s-a dispus măsura în privința pârâtului, se prevede textual, „în

străinătate" nu este de natură să reprezinte o circumscriere generală a

măsurii și, pe cale de consecință, aceasta nu s-ar putea dispune și pentru un

spațiu determinat.

Această interpretare rezultă pe de o

parte, din economia de ansamblu a legii în discuție, măsurile fiind prevăzute

în trepte potrivit gradului de pericol creat de situația de fapt în care se

află persoana împotriva căreia se ia o atare măsură, starea de pericol fiind

apreciată în concret față de un anumit stat.

Pe de altă parte, acest sens rezultă și

din interpretarea per a contrario a dispozițiilor art. 43 din Lege care prevede

în mod expres posibilitatea că „pe durata suspendării exercitării dreptului la

liberă circulație în străinătate , cetățeanului român i se poate refuza temporar

eliberarea documentelor de călătorie de către autoritatea competentă să

elibereze aceste documente , iar dacă i-au fost eliberate, îi pot fi retrase de

către autoritățile competente să pună în executare măsura".

Ca urmare, refuzul eliberării documentelor

de călătorie sau, după caz, retragerea acestora, fiind o eventualitate și nu o

obligație, este de la sine înțeles că și pe perioada unei atari măsuri

restrictive a dreptului de liberă circulație, cetățeanul poate circula în alte

state decât cele pentru care a primit restricția.

Constatând așadar că măsura a fost

corect și legal aplicată în cazul dedus judecății, în temeiul art. 312 C. proc.

civ. s-a respins ca nefondat recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge ca nefondat recursul declarat

de reclamantul Ministerul Administrației și Internelor - Direcția Generală de

Pașapoarte împotriva deciziei nr. 170/A din 30 octombrie 2009 a Curții de apel

Alba Iulia.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică astăzi,

13 aprilie 2010.