ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4688/2010

Asupra recursului de față, constată următoarele: Judecata în primă instanță Prin cererea înregistrată la 1 august 2009, reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte a solicitat instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să dispună restrângerea exercitării dreptului la liberă circulație a pârâtului P.A., pe teritoriul Franței, pentru o perioadă de cel mult 3 ani. Prin sentința civilă nr. 1144 din 8 octombrie 2009 Tribunalul București, secția a IV-a civilă, a respins cererea ca neîntemeiată. Pentru a pronunța această hotărâre, tribunalul a reținut următoarele: Reclamanta își motivează solicitarea pe faptul că pârâtul recunoaște că a fost arestat de autoritățile franceze, judecat și condamnat „pe motiv de furt”, fiind returnat în România la data de 30 iunie 2009, iar din documentele întocmite de autoritățile franceze rezultă că pârâtul s-a făcut vinovat de furt, având un comportament ce constituie tulburarea ordinii publice.

La dosarul cauzei nu a fost depusă însă vreo hotărâre judecătorească definitivă privind judecarea și condamnarea pârâtului pentru infracțiunea de furt, cererea reclamantei bazându-se doar pe declarația dată de pârât, potrivit căreia acesta a părăsit teritoriul României la data de 20 mai 2009, iar la data de 30 iunie 2009 a fost returnat din Franța; or, perioada de timp de o lună în care cetățeanul român a locuit pe teritoriul Franței nu era în mod logic suficientă pentru pronunțarea unei hotărâri judecătorești definitive de condamnare. În condițiile în care autoritățile franceze au preferat expulzarea și nu judecarea pârâtului pentru faptele de care era acuzat, datorită prezumției de nevinovăție de care se bucură orice persoană, respectivele fapte reținute în decizia de plasare în reținere administrativă nu pot fi avute în vedere.

Astfel, nu se poate verifica în ce măsură comportamentul pârâtului este de natură a produce și pentru viitor o atingere a ordinii publice, care să reprezinte o amenințarea reală, prezentă și suficient de gravă la adresa unui interes fundamental al societății. În drept, tribunalul a reținut aplicabilă Directiva 2004/38/CE, la care se referă și C.J.C.E. în cauza C-33/07, conform căreia restrângerea libertății de circulație este posibilă pentru motive de ordine publică sau de siguranță publică, ceea ce presupune, pe lângă tulburarea ordinii sociale pe care o reprezintă orice încălcare a legii, existența unei amenințări reale, prezente și suficient de grave la adresa unui interes fundamental al societății.

În plus, măsurile luate trebuie să se întemeieze exclusiv pe conduita persoanei în cauză, neputând fi acceptate motivări care nu sunt direct legate de cazul respectiv sau care sunt legate de considerații de prevenție generală. De asemenea, împrejurarea că față de un cetățean al Uniunii Europene s-a dispus măsura expulzării de pe teritoriul unui alt stat membru, unde ședea în mod ilegal, nu reprezintă un motiv susceptibil să justifice restrângerea libertății de circulație de către statul de origine decât în condițiile anterior arătate. Judecata în apel Prin decizia civilă nr. 648 din 11 decembrie 2009, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a respins ca nefondat apelul declarat de reclamantă împotriva sentinței.

Pentru a pronunța această decizie, curtea de apel a reținut aceeași situație de fapt și de drept ca și tribunalul. Dat fiind că în cauza de față solicitarea de limitare a dreptului la liberă circulație a pârâtului are ca unic temei măsura de returnare luată față de acesta pe teritoriul Franței, „pe motiv de furt”, lipsind orice apreciere specifică a conduitei persoanei în cauză și orice referire la vreo amenințare pe care aceasta ar constitui-o pentru ordinea publică sau siguranța publică, cererea apare ca neîntemeiată, cu atât mai mult cu cât în apel nu s-a adus niciun element de noutate care să pună la îndoială legalitatea sau temeinicia sentinței. Curtea de apel s-a referit în motivarea deciziei atât la hotărârea pronunțată de C.J.C.E.

- actualmente C.E.J. - în cauza C-33/07 având ca obiect o întrebare preliminară adresată de Tribunalul Dâmbovița, cât și la hotărârile aceleiași instanțe din 28 octombrie 1975, Rutili, din 27 octombrie 1977, Bouchereau, din 14 martie 2000, Eglise de Scientologie și din 14 octombrie 2004, Omega. Judecata în recurs Împotriva deciziei a declarat recurs reclamanta invocând în drept dispozițiile art. 304 pct. 6 C. proc. civ. și susținând că hotărârea instanței de apel s-a dat cu încălcarea și aplicarea greșită a legii. În dezvoltarea motivului de recurs invocat reclamanta arată că, odată cu acțiunea introductivă, a înaintat instanței documentele întocmite de autoritățile franceze, conform cărora pârâtul s-a făcut vinovat de furt, având un comportament ce constituie tulburarea ordinii publice și că acesta, în declarația dată la punctul de trecere al frontierei a recunoscut că a fost arestat de autoritățile franceze, judecat și condamnat pe motiv de furt.

Pe de altă parte, returnarea unui cetățean român dintr-un stat membru al Uniunii Europene, în baza unui acord de readmisie, se aplică evident când s-a încălcat ordinea juridică interioară a respectivului stat membru. Recurenta mai consideră că în cauză sunt îndeplinite toate condițiile limitării dreptului la liberă circulație prevăzute de art. 2 paragraful 3 din Protocolul nr. 4 al C.E.D.O. și de art. 25 din Constituția României. Măsura solicitată față de pârât are un scop legitim, respectiv prevenirea unor fapte de natură să aducă atingere ordinii publice în statul francez, și respectă cerința proporționalității măsurii într-o societate democratică, deoarece responsabilizarea pârâtului se poate realiza și prin interzicerea dreptului acestuia de a se afla pe teritoriul unui anumit stat pe o durată de timp rezonabilă.

Cum pârâtul a încălcat prevederile art. 5 din Legea nr. 248/2005, cererea reclamantei este întemeiată și se impune a fi admisă. Intimatul, deși legal citat, nu a depus la dosar întâmpinare. Recursul este nefondat și urmează a fi respins pentru următoarele considerente: În primul rând, încălcarea sau aplicarea greșită a legii, invocată de recurentă, reprezintă motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și nu cel prevăzut de art. 304 pct. 6 C. proc. civ., care privește nesocotirea limitelor învestirii, greșit indicat în cererea de recurs. În al doilea rând, critica potrivit căreia pe baza actelor depuse la dosar s-ar fi făcut dovada comportamentului antisocial al pârâtului nu poate fi analizată, deoarece interpretarea probelor și stabilirea situației de fapt reprezintă atributul exclusiv al instanțelor de fond și nu mai fac obiectul cenzurii în recurs, după abrogarea pct. 11 al art. 304 C. proc.

civ. Curtea de apel - ca și tribunalul - a reținut, ca situație de fapt, că pârâtul a fost returnat din Franța la data de 30 iunie 2009 și că, lipsa unei hotărâri judecătorești definitive de condamnare, nu se poate stabili că pârâtul s-a făcut vinovat de săvârșirea infracțiunii de furt pe teritoriul Franței, în favoarea sa operând prezumția de nevinovăție. De asemenea, s-a mai reținut de către instanțele anterioare că reclamanta nu a fost în măsură să demonstreze prin ce anume conduita pârâtului poate fi considerată aptă a produce pentru viitor o atingere ordinii publice sau siguranței publice, care să reprezinte o amenințare reală, prezentă și suficient de gravă la adresa unui interes fundamental al societății.

În atare situație, concluzia potrivit căreia în cauză nu sunt întrunite exigențele luării unei măsuri de limitare a exercitării dreptului de liberă circulație prevăzute de Directiva 2004/38/CE este legală și concordantă atât cu dreptul comunitar, cât și cu jurisprudența Curții Europene de Justiție în această materie. Față de cele reținute, în baza art. 312 C. proc. civ., Înalta Curte va menține decizia atacată și va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte din Ministerul Administrației și Internelor împotriva deciziei nr. 648 din 11 decembrie 2009 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 24 septembrie 2010.