ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4688/2010
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4688/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)
Asupra recursului de față, constată
următoarele:
Judecata în primă instanță
Prin cererea înregistrată la 1
august 2009, reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte a solicitat instanței
ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să dispună restrângerea exercitării
dreptului la liberă circulație a pârâtului P.A., pe teritoriul Franței, pentru
o perioadă de cel mult 3 ani.
Prin sentința civilă nr. 1144 din 8
octombrie 2009 Tribunalul București, secția a IV-a civilă, a respins cererea ca
neîntemeiată.
Pentru a pronunța această hotărâre,
tribunalul a reținut următoarele:
Reclamanta își motivează solicitarea
pe faptul că pârâtul recunoaște că a fost arestat de autoritățile franceze,
judecat și condamnat „pe motiv de furt”, fiind returnat în România la data de
30 iunie 2009, iar din documentele întocmite de autoritățile franceze rezultă că
pârâtul s-a făcut vinovat de furt, având un comportament ce constituie tulburarea
ordinii publice.
La dosarul cauzei nu a fost depusă
însă vreo hotărâre judecătorească definitivă privind judecarea și condamnarea
pârâtului pentru infracțiunea de furt, cererea reclamantei bazându-se doar pe
declarația dată de pârât, potrivit căreia acesta a părăsit teritoriul României
la data de 20 mai 2009, iar la data de 30 iunie 2009 a fost returnat din Franța; or, perioada de timp de o lună în care cetățeanul român a locuit pe
teritoriul Franței nu era în mod logic suficientă pentru pronunțarea unei
hotărâri judecătorești definitive de condamnare.
În condițiile în care autoritățile
franceze au preferat expulzarea și nu judecarea pârâtului pentru faptele de
care era acuzat, datorită prezumției de nevinovăție de care se bucură orice
persoană, respectivele fapte reținute în decizia de plasare în reținere
administrativă nu pot fi avute în vedere.
Astfel, nu se poate verifica în ce
măsură comportamentul pârâtului este de natură a produce și pentru viitor o
atingere a ordinii publice, care să reprezinte o amenințarea reală, prezentă și
suficient de gravă la adresa unui interes fundamental al societății.
În drept, tribunalul a reținut
aplicabilă Directiva 2004/38/CE, la care se referă și C.J.C.E. în cauza
C-33/07, conform căreia restrângerea libertății de circulație este posibilă pentru
motive de ordine publică sau de siguranță publică, ceea ce presupune, pe lângă
tulburarea ordinii sociale pe care o reprezintă orice încălcare a legii,
existența unei amenințări reale, prezente și suficient de grave la adresa unui
interes fundamental al societății.
În plus, măsurile luate trebuie să
se întemeieze exclusiv pe conduita persoanei în cauză, neputând fi acceptate
motivări care nu sunt direct legate de cazul respectiv sau care sunt legate de
considerații de prevenție generală.
De asemenea, împrejurarea că față de
un cetățean al Uniunii Europene s-a dispus măsura expulzării de pe teritoriul
unui alt stat membru, unde ședea în mod ilegal, nu reprezintă un motiv
susceptibil să justifice restrângerea libertății de circulație de către statul
de origine decât în condițiile anterior arătate.
Judecata în apel
Prin decizia civilă nr. 648 din 11
decembrie 2009, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a respins ca
nefondat apelul declarat de reclamantă împotriva sentinței.
Pentru a pronunța această decizie,
curtea de apel a reținut aceeași situație de fapt și de drept ca și tribunalul.
Dat fiind că în cauza de față
solicitarea de limitare a dreptului la liberă circulație a pârâtului are ca
unic temei măsura de returnare luată față de acesta pe teritoriul Franței, „pe
motiv de furt”, lipsind orice apreciere specifică a conduitei persoanei în
cauză și orice referire la vreo amenințare pe care aceasta ar constitui-o
pentru ordinea publică sau siguranța publică, cererea apare ca neîntemeiată, cu
atât mai mult cu cât în apel nu s-a adus niciun element de noutate care să pună
la îndoială legalitatea sau temeinicia sentinței.
Curtea de apel s-a referit în
motivarea deciziei atât la hotărârea pronunțată de C.J.C.E. - actualmente
C.E.J. - în cauza C-33/07 având ca obiect o întrebare preliminară adresată de
Tribunalul Dâmbovița, cât și la hotărârile aceleiași instanțe din 28 octombrie
1975, Rutili, din 27 octombrie 1977, Bouchereau, din 14 martie 2000, Eglise de
Scientologie și din 14 octombrie 2004, Omega.
Judecata în recurs
Împotriva deciziei a declarat recurs
reclamanta invocând în drept dispozițiile art. 304 pct. 6 C. proc. civ. și
susținând că hotărârea instanței de apel s-a dat cu încălcarea și aplicarea
greșită a legii.
În dezvoltarea motivului de recurs
invocat reclamanta arată că, odată cu acțiunea introductivă, a înaintat
instanței documentele întocmite de autoritățile franceze, conform cărora pârâtul
s-a făcut vinovat de furt, având un comportament ce constituie tulburarea
ordinii publice și că acesta, în declarația dată la punctul de trecere al
frontierei a recunoscut că a fost arestat de autoritățile franceze, judecat și
condamnat pe motiv de furt.
Pe de altă parte, returnarea unui
cetățean român dintr-un stat membru al Uniunii Europene, în baza unui acord de
readmisie, se aplică evident când s-a încălcat ordinea juridică interioară a
respectivului stat membru.
Recurenta mai consideră că în cauză sunt
îndeplinite toate condițiile limitării dreptului la liberă circulație prevăzute
de art. 2 paragraful 3 din Protocolul nr. 4 al C.E.D.O. și de art. 25 din
Constituția României.
Măsura solicitată față de pârât are
un scop legitim, respectiv prevenirea unor fapte de natură să aducă atingere
ordinii publice în statul francez, și respectă cerința proporționalității
măsurii într-o societate democratică, deoarece responsabilizarea pârâtului se
poate realiza și prin interzicerea dreptului acestuia de a se afla pe
teritoriul unui anumit stat pe o durată de timp rezonabilă.
Cum pârâtul a încălcat prevederile
art. 5 din Legea nr. 248/2005, cererea reclamantei este întemeiată și se impune
a fi admisă.
Intimatul, deși legal citat, nu a
depus la dosar întâmpinare.
Recursul este nefondat și urmează a
fi respins pentru următoarele considerente:
În primul rând, încălcarea sau
aplicarea greșită a legii, invocată de recurentă, reprezintă motivul de recurs
prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și nu cel prevăzut de art. 304 pct. 6
C. proc. civ., care privește nesocotirea limitelor învestirii, greșit indicat
în cererea de recurs.
În al doilea rând, critica potrivit
căreia pe baza actelor depuse la dosar s-ar fi făcut dovada comportamentului
antisocial al pârâtului nu poate fi analizată, deoarece interpretarea probelor
și stabilirea situației de fapt reprezintă atributul exclusiv al instanțelor de
fond și nu mai fac obiectul cenzurii în recurs, după abrogarea pct. 11 al art. 304
C. proc. civ.
Curtea de apel - ca și tribunalul -
a reținut, ca situație de fapt, că pârâtul a fost returnat din Franța la data
de 30 iunie 2009 și că, lipsa unei hotărâri judecătorești definitive de
condamnare, nu se poate stabili că pârâtul s-a făcut vinovat de săvârșirea
infracțiunii de furt pe teritoriul Franței, în favoarea sa operând prezumția de
nevinovăție.
De asemenea, s-a mai reținut de
către instanțele anterioare că reclamanta nu a fost în măsură să demonstreze
prin ce anume conduita pârâtului poate fi considerată aptă a produce pentru viitor
o atingere ordinii publice sau siguranței publice, care să reprezinte o
amenințare reală, prezentă și suficient de gravă la adresa unui interes
fundamental al societății.
În atare situație, concluzia
potrivit căreia în cauză nu sunt întrunite exigențele luării unei măsuri de
limitare a exercitării dreptului de liberă circulație prevăzute de Directiva
2004/38/CE este legală și concordantă atât cu dreptul comunitar, cât și cu
jurisprudența Curții Europene de Justiție în această materie.
Față de cele reținute, în baza art. 312
C. proc. civ., Înalta Curte va menține decizia atacată și va respinge recursul
ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul
declarat de reclamanta Direcția Generală de Pașapoarte din Ministerul
Administrației și Internelor împotriva deciziei nr. 648 din 11 decembrie 2009 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică,
astăzi, 24 septembrie 2010.