ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2269/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului București, reclamantul P.A.

a contestat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Muncii și Familiei, refuzul nejustificat al pârâtului constând în nesoluționarea în termen legal a cererii sale înregistrate sub nr. 334312 din 20 februarie 2009. În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că a solicitat pârâtului o informație cu privire la derularea contractului individual de muncă, întrucât angajatorul nu și-a îndeplinit obligația de a vira contribuția sa la Casa de Asigurări de Sănătate și pensia suplimentară în cuantum legal, iar această situație i-a afectat cuantumul pensiei recalculate, începând cu data de 01 decembrie 2005. Prin sentința civilă nr. 1678 din 5 mai 2009 a Tribunalului București, secția a IX a contencios administrativ și fiscal, a fost admisă excepția de necompetență materială, declinându-se competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București.

Reclamantul a depus mai multe cereri completatoare, după cum urmează: - prin cererea depusă la termenul de judecată din 5 mai 2009 pe rolul Tribunalului București, reclamantul a menționat că a primit răspunsul cu nr. 1106 din 23 martie 2009, din care rezultă că pârâtul nu i-a soluționat cererea adresată, deși solicitările sale intrau în competența ministerului, în sensul că organele de specialitate ale Ministerului Muncii și Protecției Sociale pot efectua controale la SC R.C. SA; - prin cererea precizatoare, depusă la dosarul Tribunalului București, secția a IX-a, la același termen de judecată din 05 mai 2009, reclamantul a arătat că pârâtul, prin Direcția de Legislație a Muncii, a efectuat controale la R.C.

încă din anul 1991. Cu această ocazie, R.C. a transmis pârâtului situația demersului făcut la partenerul extern pentru obținerea returnării cotei de pensii inclusă în impozitul pe salariu perceput prin buletinele lunare de plată și față de această situație apreciază că pârâtul putea să răspundă cererii sale; - la termenul de judecată din 14 octombrie 2009, reclamantul a depus o nouă cerere precizatoare prin care a susținut că „se constituie parte vătămată", în raport de actele administrative emise în perioada 1991-1999, care i-au creat pagube materiale constând în diminuarea drepturilor de pensie. Prin sentința civilă nr. 3437 din 21 octombrie 2009 a Curții de Apel București, secția a VIII a contencios administrativ și fiscal, a fost respinsă excepția lipsei procedurii administrative prealabile, invocate de pârât, respingându-se ca neîntemeiată și cererea formulată.

Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut, în ce privește excepția invocată, că obiectul cererii de chemare în judecată este refuzul nejustificat al pârâtului de a soluționa o cerere, iar Legea nr. 554/2004 prevede parcurgerea unei proceduri prealabile numai în cazul în care se solicită anularea unui act administrativ. În ipoteza refuzului nejustificat, reclamantul trebuie să facă dovada doar că s-a adresat cu o cerere autorității publice, precum și împrejurarea că aceasta nu a soluționat cererea, deși conform atribuțiilor legale avea această competență.

Pe fondul cererii de chemare în judecată s-a reținut că pârâtul a răspuns reclamantului prin adresele nr. 1106 din 23 martie 2009, nr. 1778 din 13 aprilie 2009 și nr. 1710 din 15 aprilie 2009. S-a constatat, cu privire la aceste răspunsuri, că pârâtul a comunicat reclamantului împrejurarea că problemele semnalate prin memoriu intră în competența de soluționare a Casei Naționale de Pensii și Alte Drepturi de Asigurări Sociale și faptul că a trimis cererea spre soluționare acestei autorități publice.

Direcția de Asigurări Sociale a Ministerului a răspuns reclamantului că potrivit art. 21 alin. (2) din Legea nr. 3/1977 (în vigoare până la 01 aprilie 2001), persoanelor îndreptățite la pensie, care au fost încadrate în munca și la organizații internaționale, societăți mixte sau la alte organizații din străinătate și care au primit retribuții în valută, la stabilirea bazei de calcul a pensiei li se iau în considerare retribuțiile tarifare de încadrare la nivelul funcțiilor similare din țară, valabile în perioadele corespunzătoare, dacă s-au plătit contribuțiile legale către asigurările sociale de stat. Totodată, pârâtul a comunicat reclamantului faptul că, referitor la perioada de activitate la care face referire (1990 - 1999), aceasta a fost luată în considerare la stabilirea pensiei în raport de veniturile salariale din adeverința nr. 1158 din 26 august 1999 eliberată de R.C.

SA, pentru care, astfel cum rezultă din adeverință, s-a plătit contribuția de asigurări sociale de stat. Față de cele reținute, prima instanță a constatat că în speță nu este vorba despre un refuz nejustificat de soluționare a unei cereri, împrejurarea că pârâtul nu a răspuns în sensul dorit de reclamant neconducând la calificarea răspunsului ca fiind un refuz de soluționare a cererii. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs în termen legal reclamantul P.A., fără a-l motiva în drept. Recurentul critică hotărârea pentru greșita respingere ca neîntemeiată a cererii de chemare în judecată care are ca obiect un act administrativ asimilat, instanța de contencios administrativ fiind sesizată pentru a constata refuzul nejustificat al pârâtei de a soluționa cererea pe care a înregistrat-o sub nr. 334312 din 20 februarie 2009 pentru Direcția Legislația m uncii, c ontencios și Relația cu Parlamentul din Ministerul Muncii și Familiei.

Recurentul-reclamant a mai arătat că a dovedit interesul său legitim care a fost vătămat prin actul administrativ unilateral al intimatei, fiind incidente prevederile art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004. A mai arătat că nu a solicitat în mod expres anularea celor două acte administrative, deoarece nu a cunoscut dacă se mai încadra în termenele prevăzute de art. 11 alin. (4) din Legea contenciosului administrativ. Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimatul-pârât a solicitat respingerea recursului și menținerea ca temeinică și legală a sentinței recurate. Examinând sentința atacată prin prisma criticilor formulate, cât și potrivit art. 304 1 C. proc. civ., sub toate aspectele, Înalta Curte constată că este legală, motiv pentru care va fi menținută.

Instanța de fond a interpretat corect raportul juridic dedus judecății, reținând cu privire la memoriul adresat pârâtei chemate în judecată, că această instituție publică a răspuns reclamantului prin adresele depuse la dosar și necontestate de recurentul-reclamant, astfel că în speță nu este vorba de un refuz nejustificat de soluționare a unei cereri. Din expunerea acțiunii și cererii de recurs, rezultă că în cauză nu există un refuz nejustificat de soluționare, negăsindu-ne în ipoteza reglementată de art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ. Soluționarea unei cereri în defavoarea petentului, contrar așteptărilor sale sau în sensul dorit de acesta, nu reprezintă automat, un refuz, acest caracter reieșind numai prin raportare la prevederile legale cu care refuzul ar intra în contradicție.

Mai mult, reclamantul-recurent arată că informațiile cerute, nu reprezintă în realitate o solicitare „de a face” așa cum a reținut prima instanță și că de fapt această „verificare” a fost și obținută prin: considerentele Deciziei nr. 3380 din 30 octombrie 2001 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. 120/2001, astfel că sub acest aspect nu justifică nici un interes legitim vătămat în sensul art. 1 din Legea nr. 554/2004. În cadrul unei acțiuni în contencios administrativ, recunoașterea sau realizarea unui drept ori a unui interes legitim vătămat este condiționată de existența unui act administrativ nelegal, tipic sau asimilat.

Or, reclamantul nu a arătat care e neînțelegerea concretă, aplicabilă situației individuale pentru care a chemat pârâtul în judecată. Împrejurarea că recurentul-pârât nu a cunoscut dacă se mai află în termenul prevăzut de lege pentru a contesta actele administrative emise de pârâtă conform art. 11 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, nu poate constitui o veritabilă critică a hotărârii recurate și nici nu poate constitui un temei pentru anularea acestora pe cale incidentă, acesta nesolicitând în mod expres anularea actelor menționate ca fiind date cu exces de putere. Având în vedere toate aceste considerente, Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de P.A. împotriva sentinței civile nr. 3437 din 21 octombrie 2009 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 30 aprilie 2010.