ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1185/2011

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1185/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra recursului penal de față,

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală

nr. 175/F din 30 noiembrie 2010 a Curții de Apel Galați, secția penală, a fost

condamnat inculpatul B.A.L.I. pentru săvârșire infracțiunii de conducere pe

drumurile publice a unui autovehicul, fără a poseda permis de conducere,

prevăzută de art. 86 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002, republicat, cu

aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., la o pedeapsă de 8 luni închisoare,

reținând în favoarea acestuia, dispozițiile art. 320

1

alin. (6) C.

proc. pen.

A fost condamnat

același inculpat pentru săvârșirea infracțiunii de fals privind identitatea,

prevăzută de art. 293 alin. (1) C. pen., la o pedeapsă de 1 lună închisoare

reținând în favoarea acestuia dispozițiile art. 320

1

alin. (6) C.

proc. pen.

În baza dispozițiilor

art. 33 lit. a) – art. 34 lit. b) C. pen. s-a dispus ca inculpatul B.A.L.I. să

execute pedeapsa cea mai grea, aceea de 8 luni închisoare.

În baza dispozițiilor

art. 71 C. pen., a fost aplicată inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii

drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza II și b) C. pen.

În baza dispozițiilor

art. 81 - 82 C. pen. a fost dispusă suspendarea condiționată a executării

pedepsei principale de 8 luni închisoare, aplicată inculpatului pe durata

termenului de încercare de 2 ani și 8 luni iar în baza dispozițiilor art. 71

pct. 5 C. pen. s-a dispus și suspendarea executării pedepselor accesorii

aplicate prin prezenta hotărâre pe durata suspendării condiționate a executării

pedepsei principale.

S-a atras atenția

inculpatului asupra consecințelor nerespectării dispozițiilor art. 83 C. pen.

În baza dispozițiilor

art. 189 - 191 C. proc. pen. a fost obligat inculpatul la plata sumei de 200

lei, cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a pronunța

această hotărâre instanța de fond a reținut următoarele:

Prin rechizitoriul

nr. 1281/P/2009 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galați a fost trimis

în judecată inculpatul B.A.L.I. - avocat în cadrul Baroului București, pentru

săvârșirea infracțiunilor de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul

fără a poseda permis de conducere, în formă continuată, prevăzută de art. 86 alin.

(1) din O.U.G. nr. 195/2002, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., cu

aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.

S-au reținut, în

fapt, următoarele :

În ziua de 13 iulie 2009

în jurul orelor 9.30, inculpatul B.A.L.I., împreună cu martora O.N.A. și fiul

acesteia, a plecat cu autoturismul marca „Dacia Super Nova" cu număr de

înmatriculare, din municipiul Adjud spre municipiul București, deoarece urma să

revină acasă și numitul B.M.L.

S-a reținut că în

timp ce conducea autoturismul pe raza comunei Pufești, județul Vrancea,

inculpatul B.A.L.I. a fost oprit regulamentar de către agentul de poliție C.C.I.

care i-a solicitat acestuia documentele legale în vederea stabilirii

identității, precum și a calității de conducător auto, împrejurări în care

inculpatul a afirmat că nu deține actele solicitate asupra sa, însă a precizat

că se numește „A.V.V.", sens în care inculpatul a mers la mașina poliției,

unde a dat o declarație în care a menționat toate datele de stare civilă ale

numitului „A.V.V.".

În urma verificărilor

efectuate s-a constatat că de fapt inculpatul a dat datele altei persoane și

acestuia i s-a solicitat de către agentul de poliție să-1 însoțească 1a sediul

Poliției Municipiului Adjud, în vederea finalizării cercetărilor.

În jurul orei 14.00

inculpatul a recunoscut că se numește B.A.L.I. și că nu deține permis de

conducere.

Martora O.N.A. și

fiul acesteia au plecat spre domiciliul părinților săi din municipiul Adjud,

județul Vrancea.

Prin adresa nr. 2143

din data de 17 iulie 2009 emisă de Primăria comunei Pufești, județul Vrancea,

s-a comunicat că sectorul de drum pe care a fost surprins inculpatul B.A.L.I.,

face parte din categoria drumurilor naționale și europene, având indicativul DN

2.

Prin adresa nr.

111006 din 19 noiembrie 2009 emisă de Direcția Permise de Conducere și

înmatriculare a vehiculelor s-a precizat că inculpatul B.A.L.I. nu figurează ca

posesor de permis de conducere românesc.

Fiind audiat, cu

respectarea drepturilor procesuale, inculpatul B.A.L.I. a recunoscut, parțial,

comiterea faptelor.

Astfel, inculpatul a

recunoscut că în ziua de 13 iulie 2009, fiind oprit regulamentar de către

organele de poliție s-a prezentat sub o identitate falsă, deoarece nu avea

permis de conducere.

Inculpatul a mai

declarat că a condus mașina deoarece fiul martorei O.N.A. era bolnav și trebuia

să ajungă urgent la București, deși erau unități medicale și în municipiul

Adjud.

În cursul

cercetărilor, inculpatul B.A.L.I. a precizat că a urmat cursurile de pregătire

la trei școli pentru șoferi din municipiul București însă nu a obținut permisul

de conducere.

A mai arătat

inculpatul B.A.L.I. că a urcat la volanul mașinii la solicitarea martorului B.M.L.,

care cunoștea faptul că nu deține permis de conducere, afirmațiile inculpatului

fiind infirmate de declarațiile martorilor C.C.I., O.N.A. și B.M.L.

S-a reținut că

martorul A.V.I. a declarat în cursul urmăririi penale că este prieten cu

inculpatul B.M.L., din copilărie și că acesta cunoșteau toate datele sale de

stare civilă, întrucât a mers de mai multe ori, la societatea pe care o

administra și a avut acces la toate informațiile de acest gen.

S-a reținut că în

declarația inițială din data de 13 iulie 2009, inculpatul a recunoscut faptul

că a plecat în București la data de 10 iulie 2009, afirmații care coincid cu

declarațiile martorei O.N.A.

Instanța de fond, în

urma analizei materialului de urmărire penală, a probelor administrate în

această fază (declarațiile martorilor C.C.I., B.V.V., O.N.A., A.V.I., B.M.L., C.C.I.,

declarația inculpatului) a reținut că în drept, fapta inculpatului, care la 13

iulie 2009, ora 10,55 fiind oprit regulamentar de către organele de poliție s-a

prezentat sub o identitate falsă, întrunește elementele constitutive ale

infracțiunii prevăzută de art. 293 alin. (1) C. pen.

De asemenea, fapta

inculpatului care în perioada 10.07 - 13 iulie 2009 a condus autoturismul marca

Dacia Super Nova, cu numărul de înmatriculare , din Adjud spre București și

retur, fără a poseda permis de conducere, în baza aceleiași rezoluții

infracționale, dar la diferite intervale de timp, fiind surprins de către

organele de poliție, în localitatea Pufești, jud. Vrancea, întrunește

elementele constitutive ale infracțiunii de conducere pe drumurile publice a

unui autovehicul fără a poseda permis de conducere, în formă continuată,

prevăzută de art. 86 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002, cu aplicarea art. 41 alin.

(2) C. pen.

Fiind audiat în fața

instanței de judecată, inculpatul a solicitat aplicarea prevederilor art. 320

1

C. proc. pen., iar ca sancțiune pentru faptele sale, o amendă administrativă.

Instanța de fond a

apreciat că faptele inculpatului prezintă gradul de pericol social al unor

infracțiuni, iar aplicarea unei pedepse rezultante de 8 luni închisoare cu

suspendarea executării pedepsei conduce la atingerea scopului pedepsei

aplicate.

Împotriva acestei

hotărâri, în termen legal a declarat recurs inculpatul B.A.L.I. invocând

cazurile de casare prevăzute de art. 385

9

pct. 17

1

, 17

2

și 14 C. proc. pen. apreciind că în mod greșit nu s-a făcut aplicarea

dispozițiilor art. 18

1

C. proc. pen., iar în subsidiar a învederat

că pedeapsa aplicată poate fi redusă.

Concluziile

apărătorului inculpatului, ale Reprezentantului Ministerului Public și ultimul

cuvânt al inculpatului au fost consemnate în practicaua prezentei hotărâri.

Înalta Curte de

Casație și Justiție examinând recursul declarat de inculpat împotriva sentinței

penale nr. 175 F din 30 noiembrie 2010 a Curții de Apel Galați, secția penală,

prin prisma motivelor invocate și din oficiu, conform art. 385 alin. (3) C.

proc. pen. îl consideră nefondat pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 18

1

C. pen. „Nu constituie infracțiune fapta prevăzută de legea penală, dacă prin

conținutul ei concret, fiind lipsită în mod vădit de importanță nu prezintă

gradul de pericol social al unei infracțiuni”.

La evaluarea

pericolului social concret al faptei se au în vedere prevederile art. 18

1

alin. (2) C. pen. care conțin criterii pentru stabilirea acestora, cum ar fi

modul și mijloacele de săvârșire a faptei, scopul urmărit, împrejurările în

care fapta a fost comisă, urmarea produsă ori care s-ar fi putut produce,

persoana și conduita făptuitorului.

Raportând faptele

săvârșite și recunoscute de inculpat la aceste criterii, Înalta Curte apreciază

că nu se poate vorbi de fapte care nu prezintă pericolul social al unei

infracțiuni.

Astfel, pornind de la

faptul că inculpatul avea la bază o pregătire juridică (avocat), fapt ce

presupune din start o bună cunoaștere a legislației și a consecințelor încălcării

legii, în mod voluntar și perfect conștient a condus, în mod repetat

autoturismul, fără să posede permis de conducere, pe drumuri publice și pe

distanțe lungi (București - Adjud și retur), iar în momentul în care a fost

oprit de organele de poliție și-a declinat o altă identitate, fiind de

neconceput să se poată reține în aceste împrejurări că faptele sale nu prezintă

gradul de pericol social al unor infracțiuni.

Conducerea

autoturismului fără a poseda permis de conducere de către inculpat, nu poate fi

considerat un act singular, izolat, săvârșit pe un drum lăturalnic, ci este

vorba de un fapt care avea caracter de continuitate (martorul B.M. - f. 60

dosar urmărire penală precizează că inculpatul „a făcut drumuri pe ruta

Adjud-București de două ori a mers cu mine și prin București mergea în fiecare

zi, declarație ce se coroborează și cu a martorei O.N.A. f. 54 dosar urmărire

penală) și dura în timp.

Mai mult, inculpatul

a încercat să evite o eventuală răspundere penală oferindu-le organelor de

poliție o explicație verosimilă aceea că a fost determinat în săvârșirea faptei

de o împrejurare neprevăzută, și anume îmbolnăvirea copilului numitei O.N.A.,

fapt ce a impus transportarea acestuia de urgență la spital.

Susținerea

inculpatului este infirmată de probele dosarului. Martora O.N.A., mama

copilului, a declarat că acesta era perfect sănătos, declarația acesteia fiind

coroborată cu cele ale martorului B.M.: „copilul nostru era sănătos”.

De altfel, nu exista

nici un act medical la dosar care să ateste existența vreunui consult al

minorului efectuat în acea zi, vreun diagnostic pus de medic la data

respectivă.

Inculpatul a încercat

să se prevaleze de o situație inexistentă, practic refuzând să accepte

realitatea evidentă: faptul că a condus pe drumurile publice un autovehicul

fără a poseda permis de conducere pe o distanță mare, încercând să ajungă la București, însoțit de martora O. și copilul acesteia, care era perfect sănătos.

Mai mult, oprit în

trafic, inculpatul, fiind conștient de consecințele penale ale faptei sale nu și

le-a asumat, ci a încercat să inducă în eroare organele de urmărire penală cu

privire la identitatea sa, prezentându-se sub o falsă identitate, și anume ca

fiind A.V.I., dând și o declarație în care a menționat toate datele de stare

civilă ale acestuia.

Astfel, scopul

urmărit de către inculpatul B.A.L.I. nu a fost altul decât de a se sustrage

sancțiunilor legale.

Urmarea produsă de

faptele inculpatului a constat în crearea unei stări de pericol social atât cu

privire la siguranța traficului rutier (deși inculpatul a susținut că a urmat

cursurile unei școli de șoferi, acest fapt nu duce la concluzia existenței unor

aptitudini necesare pentru a asigura deplasarea în bune condiții în traficul

rutier, cu atât mai mult cu cât nu a promovat examenul pentru obținerea

permisului de conducere), cât și cu privire la încrederea publică în

înscrisurile producătoare de consecințe juridice, în autenticitatea sau

veridicitatea acestor înscrisuri, în adevărul pe care trebuie să-l exprime.

În ceea ce privește persoana

inculpatului este adevărat că se bucură de o bună reputație profesională, dar

acest fapt, nu poate constitui un motiv pentru reducerea cuantumului pedepsei

sau aplicarea unei sancțiuni cu caracter administrativ, întrucât tocmai profesia

pe care acesta o exercita - avocat - impunea o altă conduită, corespunzătoare

respectării legii, astfel răspunderea sa trebuie să fie corespunzătoare încălcărilor

aduse ordinii sociale.

Astfel nu se poate

face în cauză aplicarea dispozițiilor art. 18

1

C. pen. ținând seama

de gravitatea faptelor săvârșite de inculpat, numărul acestora, persoana

inculpatului (calitatea acestuia, modul în care a acționat).

Examinând cauza prin

prisma cazului de casare prevăzut de art. 385

9

pct. 14 C. proc. pen.,

Înalta Curte apreciază atât pedeapsa, cât și modalitatea de executare ca fiind

judicios individualizate în raport de criteriile prevăzute de art. 72 C. pen.

și ținând seama de art. 52 C. pen.

Chiar dacă

individualizarea pedepsei este un proces interior, strict personal al judecătorului,

ea nu este totuși un proces arbitrar subiectiv, ci din contră el trebuie să fie

rezultatul unui examen obiectiv al întregului material probatoriu, studiat după

anumite reguli și criterii precis determinate.

Înscrierea în lege a

criteriilor generale de individualizare a pedepsei înseamnă consacrarea

explicită a principiului alegerii sancțiunii, așa încât respectarea acestuia

este obligatorie pentru instanță.

De altfel, ca să-și

poată îndeplini funcțiile care-i sunt atribuite în vederea realizării scopului

său și al legii, pedeapsa trebuie să corespundă sub aspectul naturii (privativă

sau neprivativă de libertate) și duratei, atât gravității faptei și

potențialului de pericol social pe care îl prezintă, în mod real persoana

infractorului, cât și atitudinii acestuia de a se îndrepta sub influența

sancțiunii.

Funcțiile de

constrângere și de reeducare, precum și scopul preventiv al pedepsei, pot fi

realizate numai printr-o justă individualizare a sancțiunii, care să țină seama

de persoana căreia îi este destinată, pentru a fi ajutată să se schimbe în sensul

adaptării la condițiile socio-etice impuse de societate.

Exemplaritatea

pedepsei produce efecte atât asupra conduitei infractorului, contribuind la

reeducarea sa, cât și asupra altor persoane care, văzând constrângerea la care

este supus acesta, sunt puse în situația de a reflecta asupra propriei lor

comportări viitoare și de a se abține de la săvârșirea de infracțiuni.

Fermitatea cu care o

pedeapsă, este aplicată și pusă în executare, intensitatea și generalitatea

dezaprobări morale a faptei și a făptuitorului, condiționează caracterul

preventiv al pedepsei care totdeauna, prin mărimea privațiunii, trebuie să

reflecte gravitatea infracțiunii și gradul de vinovăție al făptuitorului.

Numai o pedeapsă

justă și proporțională este de natură să asigure atât exemplaritatea cât și

finalitatea acesteia, prevenție specială și generală înscrise și în Codul penal

român art. 52 alin. (1) potrivit căruia scopul pedepsei este prevenirea

săvârșirii de noi infracțiuni.

Faptele sunt grave,

astfel că în operația complexă a individualizării tratamentului penal, Înalta

Curte va ține seama de modul și împrejurările săvârșirii faptei, scopul

urmărit, urmarea produsă și persoana inculpatului, aspecte ce demonstrează că

resocializarea sa viitoare pozitivă nu este posibilă decât prin aplicarea unei

pedepse ferme care să fie în deplin acord cu dispozițiile Codul penal, ce prevăd

că „legea penală apără…. persoana, drepturile și libertățile precum și întreaga

ordine de drept”.

Pentru aceste

considerente, conform art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va

respinge ca nefondat recursul inculpatului.

Văzând și

dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de

inculpatul B.A.L.I. împotriva sentinței penale nr. 175 F din 30 noiembrie 2010 a

Curții de Apel Galați, secția penală.

Obligă

recurentul inculpat la plata sumei de 250 lei cheltuieli judiciare către stat,

din care suma de 50 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din

oficiu, până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul

Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 24 martie 2011.