ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1185/2011

Asupra recursului penal de față, În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 175/F din 30 noiembrie 2010 a Curții de Apel Galați, secția penală, a fost condamnat inculpatul B.A.L.I. pentru săvârșire infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul, fără a poseda permis de conducere, prevăzută de art. 86 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002, republicat, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., la o pedeapsă de 8 luni închisoare, reținând în favoarea acestuia, dispozițiile art. 320 1 alin. (6) C. proc. pen. A fost condamnat același inculpat pentru săvârșirea infracțiunii de fals privind identitatea, prevăzută de art. 293 alin. (1) C. pen., la o pedeapsă de 1 lună închisoare reținând în favoarea acestuia dispozițiile art. 320 1 alin. (6) C. proc.

pen. În baza dispozițiilor art. 33 lit. a) – art. 34 lit. b) C. pen. s-a dispus ca inculpatul B.A.L.I. să execute pedeapsa cea mai grea, aceea de 8 luni închisoare. În baza dispozițiilor art. 71 C. pen., a fost aplicată inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza II și b) C. pen. În baza dispozițiilor art. 81 - 82 C. pen. a fost dispusă suspendarea condiționată a executării pedepsei principale de 8 luni închisoare, aplicată inculpatului pe durata termenului de încercare de 2 ani și 8 luni iar în baza dispozițiilor art. 71 pct. 5 C. pen. s-a dispus și suspendarea executării pedepselor accesorii aplicate prin prezenta hotărâre pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei principale.

S-a atras atenția inculpatului asupra consecințelor nerespectării dispozițiilor art. 83 C. pen. În baza dispozițiilor art. 189 - 191 C. proc. pen. a fost obligat inculpatul la plata sumei de 200 lei, cheltuieli judiciare către stat. Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut următoarele: Prin rechizitoriul nr. 1281/P/2009 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galați a fost trimis în judecată inculpatul B.A.L.I. - avocat în cadrul Baroului București, pentru săvârșirea infracțiunilor de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul fără a poseda permis de conducere, în formă continuată, prevăzută de art. 86 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.

S-au reținut, în fapt, următoarele : În ziua de 13 iulie 2009 în jurul orelor 9.30, inculpatul B.A.L.I., împreună cu martora O.N.A. și fiul acesteia, a plecat cu autoturismul marca „Dacia Super Nova" cu număr de înmatriculare, din municipiul Adjud spre municipiul București, deoarece urma să revină acasă și numitul B.M.L. S-a reținut că în timp ce conducea autoturismul pe raza comunei Pufești, județul Vrancea, inculpatul B.A.L.I. a fost oprit regulamentar de către agentul de poliție C.C.I.

care i-a solicitat acestuia documentele legale în vederea stabilirii identității, precum și a calității de conducător auto, împrejurări în care inculpatul a afirmat că nu deține actele solicitate asupra sa, însă a precizat că se numește „A.V.V.", sens în care inculpatul a mers la mașina poliției, unde a dat o declarație în care a menționat toate datele de stare civilă ale numitului „A.V.V.". În urma verificărilor efectuate s-a constatat că de fapt inculpatul a dat datele altei persoane și acestuia i s-a solicitat de către agentul de poliție să-1 însoțească 1a sediul Poliției Municipiului Adjud, în vederea finalizării cercetărilor. În jurul orei 14.00 inculpatul a recunoscut că se numește B.A.L.I.

și că nu deține permis de conducere. Martora O.N.A. și fiul acesteia au plecat spre domiciliul părinților săi din municipiul Adjud, județul Vrancea. Prin adresa nr. 2143 din data de 17 iulie 2009 emisă de Primăria comunei Pufești, județul Vrancea, s-a comunicat că sectorul de drum pe care a fost surprins inculpatul B.A.L.I., face parte din categoria drumurilor naționale și europene, având indicativul DN 2. Prin adresa nr. 111006 din 19 noiembrie 2009 emisă de Direcția Permise de Conducere și înmatriculare a vehiculelor s-a precizat că inculpatul B.A.L.I. nu figurează ca posesor de permis de conducere românesc. Fiind audiat, cu respectarea drepturilor procesuale, inculpatul B.A.L.I. a recunoscut, parțial, comiterea faptelor.

Astfel, inculpatul a recunoscut că în ziua de 13 iulie 2009, fiind oprit regulamentar de către organele de poliție s-a prezentat sub o identitate falsă, deoarece nu avea permis de conducere. Inculpatul a mai declarat că a condus mașina deoarece fiul martorei O.N.A. era bolnav și trebuia să ajungă urgent la București, deși erau unități medicale și în municipiul Adjud. În cursul cercetărilor, inculpatul B.A.L.I. a precizat că a urmat cursurile de pregătire la trei școli pentru șoferi din municipiul București însă nu a obținut permisul de conducere. A mai arătat inculpatul B.A.L.I. că a urcat la volanul mașinii la solicitarea martorului B.M.L., care cunoștea faptul că nu deține permis de conducere, afirmațiile inculpatului fiind infirmate de declarațiile martorilor C.C.I., O.N.A.

și B.M.L. S-a reținut că martorul A.V.I. a declarat în cursul urmăririi penale că este prieten cu inculpatul B.M.L., din copilărie și că acesta cunoșteau toate datele sale de stare civilă, întrucât a mers de mai multe ori, la societatea pe care o administra și a avut acces la toate informațiile de acest gen. S-a reținut că în declarația inițială din data de 13 iulie 2009, inculpatul a recunoscut faptul că a plecat în București la data de 10 iulie 2009, afirmații care coincid cu declarațiile martorei O.N.A. Instanța de fond, în urma analizei materialului de urmărire penală, a probelor administrate în această fază (declarațiile martorilor C.C.I., B.V.V., O.N.A., A.V.I., B.M.L., C.C.I., declarația inculpatului) a reținut că în drept, fapta inculpatului, care la 13 iulie 2009, ora 10,55 fiind oprit regulamentar de către organele de poliție s-a prezentat sub o identitate falsă, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prevăzută de art. 293 alin. (1) C. pen.

De asemenea, fapta inculpatului care în perioada 10.07 - 13 iulie 2009 a condus autoturismul marca Dacia Super Nova, cu numărul de înmatriculare , din Adjud spre București și retur, fără a poseda permis de conducere, în baza aceleiași rezoluții infracționale, dar la diferite intervale de timp, fiind surprins de către organele de poliție, în localitatea Pufești, jud. Vrancea, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul fără a poseda permis de conducere, în formă continuată, prevăzută de art. 86 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. Fiind audiat în fața instanței de judecată, inculpatul a solicitat aplicarea prevederilor art. 320 1 C. proc.

pen., iar ca sancțiune pentru faptele sale, o amendă administrativă. Instanța de fond a apreciat că faptele inculpatului prezintă gradul de pericol social al unor infracțiuni, iar aplicarea unei pedepse rezultante de 8 luni închisoare cu suspendarea executării pedepsei conduce la atingerea scopului pedepsei aplicate. Împotriva acestei hotărâri, în termen legal a declarat recurs inculpatul B.A.L.I. invocând cazurile de casare prevăzute de art. 385 9 pct. 17 1 , 17 2 și 14 C. proc. pen. apreciind că în mod greșit nu s-a făcut aplicarea dispozițiilor art. 18 1 C. proc. pen., iar în subsidiar a învederat că pedeapsa aplicată poate fi redusă. Concluziile apărătorului inculpatului, ale Reprezentantului Ministerului Public și ultimul cuvânt al inculpatului au fost consemnate în practicaua prezentei hotărâri.

Înalta Curte de Casație și Justiție examinând recursul declarat de inculpat împotriva sentinței penale nr. 175 F din 30 noiembrie 2010 a Curții de Apel Galați, secția penală, prin prisma motivelor invocate și din oficiu, conform art. 385 alin. (3) C. proc. pen. îl consideră nefondat pentru următoarele considerente: Potrivit art. 18 1 C. pen. „Nu constituie infracțiune fapta prevăzută de legea penală, dacă prin conținutul ei concret, fiind lipsită în mod vădit de importanță nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni”. La evaluarea pericolului social concret al faptei se au în vedere prevederile art. 18 1 alin. (2) C. pen. care conțin criterii pentru stabilirea acestora, cum ar fi modul și mijloacele de săvârșire a faptei, scopul urmărit, împrejurările în care fapta a fost comisă, urmarea produsă ori care s-ar fi putut produce, persoana și conduita făptuitorului.

Raportând faptele săvârșite și recunoscute de inculpat la aceste criterii, Înalta Curte apreciază că nu se poate vorbi de fapte care nu prezintă pericolul social al unei infracțiuni. Astfel, pornind de la faptul că inculpatul avea la bază o pregătire juridică (avocat), fapt ce presupune din start o bună cunoaștere a legislației și a consecințelor încălcării legii, în mod voluntar și perfect conștient a condus, în mod repetat autoturismul, fără să posede permis de conducere, pe drumuri publice și pe distanțe lungi (București - Adjud și retur), iar în momentul în care a fost oprit de organele de poliție și-a declinat o altă identitate, fiind de neconceput să se poată reține în aceste împrejurări că faptele sale nu prezintă gradul de pericol social al unor infracțiuni.

Conducerea autoturismului fără a poseda permis de conducere de către inculpat, nu poate fi considerat un act singular, izolat, săvârșit pe un drum lăturalnic, ci este vorba de un fapt care avea caracter de continuitate (martorul B.M. - f. 60 dosar urmărire penală precizează că inculpatul „a făcut drumuri pe ruta Adjud-București de două ori a mers cu mine și prin București mergea în fiecare zi, declarație ce se coroborează și cu a martorei O.N.A. f. 54 dosar urmărire penală) și dura în timp. Mai mult, inculpatul a încercat să evite o eventuală răspundere penală oferindu-le organelor de poliție o explicație verosimilă aceea că a fost determinat în săvârșirea faptei de o împrejurare neprevăzută, și anume îmbolnăvirea copilului numitei O.N.A., fapt ce a impus transportarea acestuia de urgență la spital.

Susținerea inculpatului este infirmată de probele dosarului. Martora O.N.A., mama copilului, a declarat că acesta era perfect sănătos, declarația acesteia fiind coroborată cu cele ale martorului B.M.: „copilul nostru era sănătos”. De altfel, nu exista nici un act medical la dosar care să ateste existența vreunui consult al minorului efectuat în acea zi, vreun diagnostic pus de medic la data respectivă. Inculpatul a încercat să se prevaleze de o situație inexistentă, practic refuzând să accepte realitatea evidentă: faptul că a condus pe drumurile publice un autovehicul fără a poseda permis de conducere pe o distanță mare, încercând să ajungă la București, însoțit de martora O. și copilul acesteia, care era perfect sănătos.

Mai mult, oprit în trafic, inculpatul, fiind conștient de consecințele penale ale faptei sale nu și le-a asumat, ci a încercat să inducă în eroare organele de urmărire penală cu privire la identitatea sa, prezentându-se sub o falsă identitate, și anume ca fiind A.V.I., dând și o declarație în care a menționat toate datele de stare civilă ale acestuia. Astfel, scopul urmărit de către inculpatul B.A.L.I. nu a fost altul decât de a se sustrage sancțiunilor legale.

Urmarea produsă de faptele inculpatului a constat în crearea unei stări de pericol social atât cu privire la siguranța traficului rutier (deși inculpatul a susținut că a urmat cursurile unei școli de șoferi, acest fapt nu duce la concluzia existenței unor aptitudini necesare pentru a asigura deplasarea în bune condiții în traficul rutier, cu atât mai mult cu cât nu a promovat examenul pentru obținerea permisului de conducere), cât și cu privire la încrederea publică în înscrisurile producătoare de consecințe juridice, în autenticitatea sau veridicitatea acestor înscrisuri, în adevărul pe care trebuie să-l exprime.

În ceea ce privește persoana inculpatului este adevărat că se bucură de o bună reputație profesională, dar acest fapt, nu poate constitui un motiv pentru reducerea cuantumului pedepsei sau aplicarea unei sancțiuni cu caracter administrativ, întrucât tocmai profesia pe care acesta o exercita - avocat - impunea o altă conduită, corespunzătoare respectării legii, astfel răspunderea sa trebuie să fie corespunzătoare încălcărilor aduse ordinii sociale. Astfel nu se poate face în cauză aplicarea dispozițiilor art. 18 1 C. pen. ținând seama de gravitatea faptelor săvârșite de inculpat, numărul acestora, persoana inculpatului (calitatea acestuia, modul în care a acționat). Examinând cauza prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 14 C. proc.

pen., Înalta Curte apreciază atât pedeapsa, cât și modalitatea de executare ca fiind judicios individualizate în raport de criteriile prevăzute de art. 72 C. pen. și ținând seama de art. 52 C. pen. Chiar dacă individualizarea pedepsei este un proces interior, strict personal al judecătorului, ea nu este totuși un proces arbitrar subiectiv, ci din contră el trebuie să fie rezultatul unui examen obiectiv al întregului material probatoriu, studiat după anumite reguli și criterii precis determinate. Înscrierea în lege a criteriilor generale de individualizare a pedepsei înseamnă consacrarea explicită a principiului alegerii sancțiunii, așa încât respectarea acestuia este obligatorie pentru instanță.

De altfel, ca să-și poată îndeplini funcțiile care-i sunt atribuite în vederea realizării scopului său și al legii, pedeapsa trebuie să corespundă sub aspectul naturii (privativă sau neprivativă de libertate) și duratei, atât gravității faptei și potențialului de pericol social pe care îl prezintă, în mod real persoana infractorului, cât și atitudinii acestuia de a se îndrepta sub influența sancțiunii. Funcțiile de constrângere și de reeducare, precum și scopul preventiv al pedepsei, pot fi realizate numai printr-o justă individualizare a sancțiunii, care să țină seama de persoana căreia îi este destinată, pentru a fi ajutată să se schimbe în sensul adaptării la condițiile socio-etice impuse de societate.

Exemplaritatea pedepsei produce efecte atât asupra conduitei infractorului, contribuind la reeducarea sa, cât și asupra altor persoane care, văzând constrângerea la care este supus acesta, sunt puse în situația de a reflecta asupra propriei lor comportări viitoare și de a se abține de la săvârșirea de infracțiuni. Fermitatea cu care o pedeapsă, este aplicată și pusă în executare, intensitatea și generalitatea dezaprobări morale a faptei și a făptuitorului, condiționează caracterul preventiv al pedepsei care totdeauna, prin mărimea privațiunii, trebuie să reflecte gravitatea infracțiunii și gradul de vinovăție al făptuitorului. Numai o pedeapsă justă și proporțională este de natură să asigure atât exemplaritatea cât și finalitatea acesteia, prevenție specială și generală înscrise și în Codul penal român art. 52 alin. (1) potrivit căruia scopul pedepsei este prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni.

Faptele sunt grave, astfel că în operația complexă a individualizării tratamentului penal, Înalta Curte va ține seama de modul și împrejurările săvârșirii faptei, scopul urmărit, urmarea produsă și persoana inculpatului, aspecte ce demonstrează că resocializarea sa viitoare pozitivă nu este posibilă decât prin aplicarea unei pedepse ferme care să fie în deplin acord cu dispozițiile Codul penal, ce prevăd că „legea penală apără…. persoana, drepturile și libertățile precum și întreaga ordine de drept”. Pentru aceste considerente, conform art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge ca nefondat recursul inculpatului. Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen. PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul B.A.L.I. împotriva sentinței penale nr. 175 F din 30 noiembrie 2010 a Curții de Apel Galați, secția penală. Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 250 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, până la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 24 martie 2011.