ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 663/2011

Asupra recursului penal de față constată: Prin Sentința penală nr. 97 din 24 septembrie 2010, pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori - în Dosarul nr. 431/39/2010, a fost respinsă, ca nefondată, plângerea formulată de petentul P.C. împotriva Rezoluției nr. 170/P/2008 din 10 martie 2010 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava, menținută prin rezoluția procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava din 12 mai 2010, emisă în lucrarea nr. 149/11/2/2010, prin care se dispusese neînceperea urmăririi penale față de numiții I.M., S.D.C. și C.V. Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că prin Rezoluția din 10 martie 2010 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava emisă în Dosarul nr. 170/P/2009, s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de făptuitorii I.M., S.D.C.

și C.V., cercetați sub aspectul infracțiunii de cercetare abuzivă prevăzută de art. 266 alin. (2) C. pen., pe motiv că ar fi exercitat o anchetă abuzivă asupra petiționarului P.C., acuzat de săvârșirea unei infracțiuni de furt calificat, constând în sustragerea de bunuri în noaptea de 3/04 aprilie 2008 dintr-un magazin aflat pe raza satului Baranca, comuna Cristinești, județul Botoșani. Soluția de neurmărire penală a fost adoptată pe temeiul dispozițiilor art. 10 lit. a) C. proc. pen., constatându-se că faptele reclamate de petiționar nu există în materialitatea lor. Rezoluția din 10 martie 2010 a procurorului de caz a fost atacată cu plângere la procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava, care a confirmat soluția adoptată în cauză, prin Rezoluția din 12 mai 2010 în lucrarea nr. 149/II/2/2010.

Nemulțumit de soluția adoptată la nivelul Ministerului Public, la data de 20 mai 2010, persoana vătămată a formulat plângere la instanța Curții de Apel Suceava, solicitând desființarea rezoluției de neurmărire penală și reluarea cercetărilor față de intimați, sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzută de art. 266 alin. (2) C. pen. În motivarea plângerii, s-a arătat că petiționarul a fost lovit în timpul anchetei, în mod repetat, de către cei trei intimați pentru a-l determina să recunoască comiterea infracțiunii de furt, în condițiile în care nu era vinovat. Petiționarul a anexat plângerii certificatul medico-legal nr. 330 din 11 aprilie 2008 emis de S.M.L. Botoșani, din care rezultă că a suferit leziuni corporale vindecabile în 3 - 4 zile îngrijiri medicale.

Pe baza actelor și lucrărilor dosarului, prima instanță a constatat că rezoluția de neurmărire penală este legală și temeinică, neexistând elemente care să susțină săvârșirea de către intimați a infracțiunii de cercetare abuzivă ori a oricărei alte fapte prevăzute de legea penală. S-a reținut astfel că intimații au efectuat acte de cercetare în Dosarul nr. 432/P/2008 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Dorohoi, cu respectarea dispozițiilor legale, acționând diligent și adecvat intereselor anchetei. Cât privește certificatul medico-legal anexat plângerii petiționarului, prima instanță a reținut că nu se poate stabili, dincolo de orice dubiu, că leziunile au fost produse în cadrul anchetei desfășurate de intimați, în condițiile în care petentul s-a adresat unui serviciu medical la 48 de ore de la presupusul incident, iar din analiza modului de producere al acestor leziuni rezultă un alt mod decât cel reclamat.

Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a declarat recurs petiționarul P.C., solicitând casarea hotărârii și, în rejudecare, admiterea plângerii, desființarea rezoluției și trimiterea cauzei la procuror pentru începerea urmăririi penale și continuarea cercetărilor. În motivele scrise de recurs hotărârea primei instanțe este criticată sub următoarele aspecte: - rezoluția Procurorului general din 12 mai 2010 dată în lucrarea nr. 149/11/2/2010 este lovită de nulitate dat fiind faptul că a fost întocmită după expirarea termenului de 20 de zile de la înregistrarea plângerii împotriva rezoluției adoptată de procurorul de caz. - nu s-au administrat probele necesare stabilirii adevărului, fiind încălcat dreptul la apărare al persoanei vătămate, iar interpretarea actelor premergătoare efectuate în cauză este greșită.

Examinând cauza în raport de motivele invocate, cât și din oficiu, conform dispozițiilor art. 385 6 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție, constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente: Din actele premergătoare efectuate în cauză rezultă că, în noaptea de 3/04 aprilie 2008, din magazinul A.F."C.", situat pe raza localității Baranca, comuna Cristinești, județ Botoșani, au fost sustrase mai multe bunuri, iar din primele cercetări efectuate de poliție a rezultat că autorul faptei este P.C., fapt pentru care la 4 aprilie 2008, acesta a fost condus la sediul Poliției Dorohoi pentru cercetări. Cercetările referitoare la această faptă au făcut obiectul Dosarului penal nr. 432/P/2008 al Parchetului de pe lângă Judecătoriei Dorohoi, dosar instrumentat de inspectorul I.M.

din cadrul Poliției municipiului Dorohoi - Biroul Poliției Rurale. În cadrul aceluiași dosar au făcut cercetări și inspectorul principal S.D.C. care, în calitate de șef al Biroului Poliției Rurale, a avizat mai multe acte de procedură. La data de 6 aprilie 2008, în Dosarul nr. 432/P/2008 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Dorohoi, s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de învinuitul P.C. pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, iar prin referatul din 13 iunie 2008 întocmit de inspectorul I.M., dosarul cauzei a fost înaintat la Parchetul de pe lângă Judecătoriei Dorohoi cu propunere de trimitere în judecată. Prin ordonanța din 6 noiembrie 2008 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Dorohoi, s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală a învinuitului P.C., constatându-se că fapta nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni, impunându-se aplicarea unei sancțiuni cu caracter administrativ.

Ordonanța procurorului de caz a fost confirmată inițial de procurorul general și, ulterior, de instanța de judecată, învestită cu soluționarea plângerii formulată de P.C. Cât privește cercetarea efectuată în Dosarul nr. 432/P/2008 de către intimații I.M., respectiv, S.D.C., se constată că aceasta a fost realizată cu respectarea dispozițiilor legale, neputându-se reține exercitarea unor acte de constrângere sau de violență din partea intimaților pentru determinarea prezumtivului autor al furtului - în speță, petiționarul P.C. - la recunoașterea faptei. Intimatul I.M. a făcut parte din echipa operativă desemnată să efectueze cercetări în legătură cu furtul săvârșit în noaptea de 3./04 aprilie 2008, la magazinul din satul Baranca, județul Botoșani.

Din această echipă operativă au mai făcut parte doi polițiști criminaliști, respectiv, inspectorii D.M. și R.R. Întrucât, din primele cercetări, a rezultat că autorul faptei este P.C., acesta a fost chemat pentru audieri, astfel că până în jurul orelor 17,00 - (04 aprilie 2008) - acesta a stat la dispoziția lucrătorilor de poliție de la Biroul Criminalistic, efectuându-se activitățile specifice de amprentare și de introducere în sistemul de date. Ulterior, i s-a solicitat o declarație olografă, fiind negată fapta, iar ulterior, după examinarea obiectelor de îmbrăcăminte și de încălțăminte pe care învinuitul le-a purtat în noaptea de 3/4 aprilie 2008, acesta a recunoscut fapta, relatând împrejurările săvârșirii acesteia.

În ceea ce privește activitatea inspectorului principal S.D.C., rezultă că acesta - luând la cunoștință despre comiterea infracțiunii de furt, l-a desemnat pe intimatul I.M. să se deplaseze la fața locului pentru cercetări, iar intimatul C.V. nu a fost implicat în niciun fel în ancheta efectuată în Dosarul nr. 432/P/2008 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Dorohoi. Susținerile persoanei vătămate P.C. sunt lipsite de fundament, aspect ce rezultă și din rapoartele explicative date de ofițerii de poliție D.M., R.R., S.A., B.C. și A.C. din care rezultă că nu au observat exercitarea unor acte de constrângere sau de agresiune fizică asupra persoanei cercetate. Aceleași aspecte rezultă și din declarațiile lucrătorilor de poliție A.M., M.A.

și O.E. din cadrul Postului de Poliție Cristești care au arătat că în timpul anchetei nu au fost exercitate acte de violență pentru a determina persoana cercetată să recunoască fapta. În declarațiile luate persoanei vătămate, aceasta a arătat că în timpul anchetei a fost lovit cu un baston de cauciuc, dar din certificatul medico-legal anexat plângerii, rezultă că leziunile s-au putut produce prin comprimarea piciorului. Pe de altă parte, persoana vătămată s-a adresat Serviciului de specialitate la 48 de ore de la presupusul incident, constatându-se că leziunile sunt vechi de 3 - 7 zile. În atare condiții, atâta timp cât nu se poate stabili o legătură de conexitate între activitățile specifice anchetei desfășurate de intimați și leziunile descrise în certificatul medico-legal prezentat de persoana vătămată, nu pot fi reținute indicii cu privire la săvârșirea infracțiunii de cercetare abuzivă.

În ceea ce privește critica recurentului petiționar privind necesitatea completării probatoriului se impune a fi reținut faptul că activitatea de cercetare penală, incluzând și actele premergătoare, este prevăzută în competența organelor de cercetare ale poliției judiciare, fiind în atributul acestora identificarea și planificarea activităților menite să conducă la stabilirea faptelor ce constituie infracțiune și a celor responsabilități de comiterea lor. Întreaga activitate desfășurată de organele de cercetare penală este supusă cenzurii procurorului, în cadrul supravegherii exercitate din oficiu, conform dispozițiilor art. 216 și urm. C. proc. pen., fie la cererea persoanei interesate, prin intermediul plângerii prevăzute de art. 278 C. proc.

pen. Revenind la speță, se constată că activitatea intimaților s-a desfășurat în condiții de legalitate, neexistând indicii care să susțină pretinsul comportament violent al intimaților în efectuarea anchetei penale. Cât privește soluționarea plângerii împotriva rezoluției procurorului de caz, după expirarea termenului de 20 de zile, se impune a se reține că, prin plângerea adresată instanței se examinează legalitatea și temeinicia rezoluției de neîncepere a urmăririi penale și nu rezoluția procurorului general care este doar o condiție prealabilă sesizării instanței pentru exercitarea controlului judiciar. Având în vedere considerentele expuse, în temeiul dispozițiilor art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc.

pen., Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge, ca nefondat, recursul declarat în cauză și va dispune obligarea recurentului petiționar P.C. la plata cheltuielilor judiciare statului, conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiționarul P.C. împotriva Sentinței penale nr. 97 din 24 septembrie 2010 a Curții de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori. Obligă recurentul petiționar la plata sumei de 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 21 februarie 2011.