ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 663/2011

Asupra recursului

penal de față constată:

Prin Sentința penală nr. 97 din 24 septembrie

2010, pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu

minori - în Dosarul nr. 431/39/2010, a fost respinsă, ca nefondată, plângerea

formulată de petentul P.C. împotriva Rezoluției nr. 170/P/2008 din 10 martie

2010 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava, menținută prin rezoluția

procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava din 12

mai 2010, emisă în lucrarea nr. 149/11/2/2010, prin care se dispusese

neînceperea urmăririi penale față de numiții I.M., S.D.C. și C.V.

Pentru a pronunța

această hotărâre, prima instanță a reținut că prin Rezoluția din 10 martie 2010

a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava emisă în Dosarul nr.

170/P/2009, s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de făptuitorii I.M.,

S.D.C. și C.V., cercetați sub aspectul infracțiunii de cercetare abuzivă

prevăzută de art. 266 alin. (2) C. pen., pe motiv că ar fi exercitat o anchetă

abuzivă asupra petiționarului P.C., acuzat de săvârșirea unei infracțiuni de

furt calificat, constând în sustragerea de bunuri în noaptea de 3/04 aprilie

2008 dintr-un magazin aflat pe raza satului Baranca, comuna Cristinești,

județul Botoșani.

Soluția de neurmărire

penală a fost adoptată pe temeiul dispozițiilor art. 10 lit. a) C. proc. pen.,

constatându-se că faptele reclamate de petiționar nu există în materialitatea

lor.

Rezoluția din 10

martie 2010 a procurorului de caz a fost atacată cu plângere la procurorul

general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava, care a confirmat

soluția adoptată în cauză, prin Rezoluția din 12 mai 2010 în lucrarea nr.

149/II/2/2010.

Nemulțumit de soluția

adoptată la nivelul Ministerului Public, la data de 20 mai 2010, persoana

vătămată a formulat plângere la instanța Curții de Apel Suceava, solicitând

desființarea rezoluției de neurmărire penală și reluarea cercetărilor față de

intimați, sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzută de art. 266 alin. (2)

C. pen.

În motivarea

plângerii, s-a arătat că petiționarul a fost lovit în timpul anchetei, în mod

repetat, de către cei trei intimați pentru a-l determina să recunoască

comiterea infracțiunii de furt, în condițiile în care nu era vinovat.

Petiționarul a anexat

plângerii certificatul medico-legal nr. 330 din 11 aprilie 2008 emis de S.M.L.

Botoșani, din care rezultă că a suferit leziuni corporale vindecabile în 3 - 4

zile îngrijiri medicale.

Pe baza actelor și

lucrărilor dosarului, prima instanță a constatat că rezoluția de neurmărire

penală este legală și temeinică, neexistând elemente care să susțină săvârșirea

de către intimați a infracțiunii de cercetare abuzivă ori a oricărei alte fapte

prevăzute de legea penală.

S-a reținut astfel că

intimații au efectuat acte de cercetare în Dosarul nr. 432/P/2008 al

Parchetului de pe lângă Judecătoria Dorohoi, cu respectarea dispozițiilor legale,

acționând diligent și adecvat intereselor anchetei.

Cât privește

certificatul medico-legal anexat plângerii petiționarului, prima instanță a

reținut că nu se poate stabili, dincolo de orice dubiu, că leziunile au fost

produse în cadrul anchetei desfășurate de intimați, în condițiile în care

petentul s-a adresat unui serviciu medical la 48 de ore de la presupusul

incident, iar din analiza modului de producere al acestor leziuni rezultă un

alt mod decât cel reclamat.

Împotriva acestei

sentințe, în termen legal, a declarat recurs petiționarul P.C., solicitând

casarea hotărârii și, în rejudecare, admiterea plângerii, desființarea

rezoluției și trimiterea cauzei la procuror pentru începerea urmăririi penale

și continuarea cercetărilor.

În motivele scrise de

recurs hotărârea primei instanțe este criticată sub următoarele aspecte:

- rezoluția

Procurorului general din 12 mai 2010 dată în lucrarea nr. 149/11/2/2010 este

lovită de nulitate dat fiind faptul că a fost întocmită după expirarea

termenului de 20 de zile de la înregistrarea plângerii împotriva rezoluției

adoptată de procurorul de caz.

- nu s-au administrat

probele necesare stabilirii adevărului, fiind încălcat dreptul la apărare al

persoanei vătămate, iar interpretarea actelor premergătoare efectuate în cauză

este greșită.

Examinând cauza în

raport de motivele invocate, cât și din oficiu, conform dispozițiilor art. 385

6

alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție, constată că

recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:

Din actele

premergătoare efectuate în cauză rezultă că, în noaptea de 3/04 aprilie 2008,

din magazinul A.F."C.", situat pe raza localității Baranca, comuna

Cristinești, județ Botoșani, au fost sustrase mai multe bunuri, iar din primele

cercetări efectuate de poliție a rezultat că autorul faptei este P.C., fapt

pentru care la 4 aprilie 2008, acesta a fost condus la sediul Poliției Dorohoi

pentru cercetări.

Cercetările

referitoare la această faptă au făcut obiectul Dosarului penal nr. 432/P/2008

al Parchetului de pe lângă Judecătoriei Dorohoi, dosar instrumentat de

inspectorul I.M. din cadrul Poliției municipiului Dorohoi - Biroul Poliției

Rurale.

În cadrul aceluiași

dosar au făcut cercetări și inspectorul principal S.D.C. care, în calitate de

șef al Biroului Poliției Rurale, a avizat mai multe acte de procedură.

La data de 6 aprilie

2008, în Dosarul nr. 432/P/2008 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Dorohoi,

s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de învinuitul P.C. pentru

săvârșirea infracțiunii de furt calificat, iar prin referatul din 13 iunie 2008

întocmit de inspectorul I.M., dosarul cauzei a fost înaintat la Parchetul de pe

lângă Judecătoriei Dorohoi cu propunere de trimitere în judecată.

Prin ordonanța din 6

noiembrie 2008 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Dorohoi, s-a dispus

scoaterea de sub urmărire penală a învinuitului P.C., constatându-se că fapta

nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni, impunându-se

aplicarea unei sancțiuni cu caracter administrativ.

Ordonanța

procurorului de caz a fost confirmată inițial de procurorul general și,

ulterior, de instanța de judecată, învestită cu soluționarea plângerii

formulată de P.C.

Cât privește

cercetarea efectuată în Dosarul nr. 432/P/2008 de către intimații I.M.,

respectiv, S.D.C., se constată că aceasta a fost realizată cu respectarea

dispozițiilor legale, neputându-se reține exercitarea unor acte de constrângere

sau de violență din partea intimaților pentru determinarea prezumtivului autor

al furtului - în speță, petiționarul P.C. - la recunoașterea faptei.

Intimatul I.M. a

făcut parte din echipa operativă desemnată să efectueze cercetări în legătură

cu furtul săvârșit în noaptea de 3./04 aprilie 2008, la magazinul din satul

Baranca, județul Botoșani. Din această echipă operativă au mai făcut parte doi

polițiști criminaliști, respectiv, inspectorii D.M. și R.R. Întrucât, din

primele cercetări, a rezultat că autorul faptei este P.C., acesta a fost chemat

pentru audieri, astfel că până în jurul orelor 17,00 - (04 aprilie 2008) -

acesta a stat la dispoziția lucrătorilor de poliție de la Biroul Criminalistic,

efectuându-se activitățile specifice de amprentare și de introducere în

sistemul de date.

Ulterior, i s-a

solicitat o declarație olografă, fiind negată fapta, iar ulterior, după

examinarea obiectelor de îmbrăcăminte și de încălțăminte pe care învinuitul

le-a purtat în noaptea de 3/4 aprilie 2008, acesta a recunoscut fapta, relatând

împrejurările săvârșirii acesteia.

În ceea ce privește

activitatea inspectorului principal S.D.C., rezultă că acesta - luând la

cunoștință despre comiterea infracțiunii de furt, l-a desemnat pe intimatul

I.M. să se deplaseze la fața locului pentru cercetări, iar intimatul C.V. nu a

fost implicat în niciun fel în ancheta efectuată în Dosarul nr. 432/P/2008 al

Parchetului de pe lângă Judecătoria Dorohoi.

Susținerile persoanei

vătămate P.C. sunt lipsite de fundament, aspect ce rezultă și din rapoartele

explicative date de ofițerii de poliție D.M., R.R., S.A., B.C. și A.C. din care

rezultă că nu au observat exercitarea unor acte de constrângere sau de

agresiune fizică asupra persoanei cercetate.

Aceleași aspecte

rezultă și din declarațiile lucrătorilor de poliție A.M., M.A. și O.E. din

cadrul Postului de Poliție Cristești care au arătat că în timpul anchetei nu au

fost exercitate acte de violență pentru a determina persoana cercetată să

recunoască fapta.

În declarațiile luate

persoanei vătămate, aceasta a arătat că în timpul anchetei a fost lovit cu un

baston de cauciuc, dar din certificatul medico-legal anexat plângerii, rezultă

că leziunile s-au putut produce prin comprimarea piciorului.

Pe de altă parte,

persoana vătămată s-a adresat Serviciului de specialitate la 48 de ore de la

presupusul incident, constatându-se că leziunile sunt vechi de 3 - 7 zile.

În atare condiții,

atâta timp cât nu se poate stabili o legătură de conexitate între activitățile

specifice anchetei desfășurate de intimați și leziunile descrise în

certificatul medico-legal prezentat de persoana vătămată, nu pot fi reținute

indicii cu privire la săvârșirea infracțiunii de cercetare abuzivă.

În ceea ce privește

critica recurentului petiționar privind necesitatea completării probatoriului

se impune a fi reținut faptul că activitatea de cercetare penală, incluzând și

actele premergătoare, este prevăzută în competența organelor de cercetare ale

poliției judiciare, fiind în atributul acestora identificarea și planificarea

activităților menite să conducă la stabilirea faptelor ce constituie

infracțiune și a celor responsabilități de comiterea lor.

Întreaga activitate

desfășurată de organele de cercetare penală este supusă cenzurii procurorului,

în cadrul supravegherii exercitate din oficiu, conform dispozițiilor art. 216

și urm. C. proc. pen., fie la cererea persoanei interesate, prin intermediul

plângerii prevăzute de art. 278 C. proc. pen.

Revenind la speță, se

constată că activitatea intimaților s-a desfășurat în condiții de legalitate,

neexistând indicii care să susțină pretinsul comportament violent al

intimaților în efectuarea anchetei penale.

Cât privește

soluționarea plângerii împotriva rezoluției procurorului de caz, după expirarea

termenului de 20 de zile, se impune a se reține că, prin plângerea adresată

instanței se examinează legalitatea și temeinicia rezoluției de neîncepere a

urmăririi penale și nu rezoluția procurorului general care este doar o condiție

prealabilă sesizării instanței pentru exercitarea controlului judiciar.

Având în vedere

considerentele expuse, în temeiul dispozițiilor art. 385

15

pct. 1

lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge, ca

nefondat, recursul declarat în cauză și va dispune obligarea recurentului

petiționar P.C. la plata cheltuielilor judiciare statului, conform art. 192

alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de

petiționarul P.C. împotriva Sentinței penale nr. 97 din 24 septembrie 2010 a

Curții de Apel Suceava, secția penală și pentru cauze cu minori.

Obligă recurentul

petiționar la plata sumei de 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către

stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 21 februarie 2011.