ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2363/2010

Deliberând asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin notificarea formulată la 13 august 2001, P.V. a solicitat Primarului orașului Eforie, în temeiul dispozițiilor Legii nr. 10/2001 să-i restituie în natură, suprafața de 513 mp, teren situat în Techirghiol, cu nr. parcelar 763, ce a aparținut autorilor săi, F.C., P.G. și P.V.E. Întrucât unitatea deținătoare nu s-a conformat dispozițiilor art. 23 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, aceleași solicitări au fost reiterate și prin acțiunea formulată la 5 februarie 2008, în motivarea căreia reclamanta a arătat că deși a anexat notificării toate actele doveditoare ale pretențiilor formulate, inclusiv o expertiză extrajudiciară din care rezultă că suprafața solicitată este liberă de construcții, pârâtul nu a emis, în condițiile legii, o dispoziție motivată prin care să se pronunțe asupra cererii de restituire.

Învestit în primă instanță, Tribunalul Constanța, secția civilă, prin Sentința nr. 1153 din 21 octombrie 2008, a admis acțiunea și a obligat pârâta să-i restituie în natură reclamantei, imobilul compus din teren în suprafață de 513 mp, lotul 763 situat în stațiunea Eforie Nord, în partea sud vestică, la ieșirea spre Techirghiol, astfel cum a fost identificat prin raportul de expertiză efectuat în cauză. A obligat pârâta, către reclamantă la plata sumei de 2.940,04 RON, reprezentând cheltuieli de judecată, constând în onorariu de avocat, onorariu de expert și cheltuieli de transport. Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut în esență că reclamanta s-a legitimat procesual ca moștenitor legal al defunctului C.F.

- decedat la 28 septembrie 1959 - fostul proprietar al imobilului, de la care nemișcătorul a fost preluat abuziv. Conform art. 221 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, în absența unor probe contrare, existența sau după caz întinderea dreptului de proprietate se prezumă a fi cea recunoscută în actul normativ sau de autoritate prin care s-a dispus măsura preluării abuzive iar potrivit alin. (2) al textului, persoana individualizată în actul normativ prin care s-a dispus măsura preluării abuzive, este presupusă că deține imobilul sub nume de proprietar. Or, se mai arată, prezumția instituită prin art. 221 din Legea nr. 10/2001 nu a fost răsturnată de către pârâtă, situație în care trebuie reținută calitatea de persoană îndreptățită a reclamantei, în înțelesul art. 3 din Legea nr. 10/2001.

Tot astfel, s-a mai reținut că imobilul ce a făcut obiectul notificării nu este ocupat de obiective cu caracter permanent, fiind libere în integralitate, existând posibilitatea restituirii pe vechiul amplasament. Soluția a fost menținută de Curtea de Apel Constanța, secția civilă, minori și familie, litigii de muncă și asigurări sociale care, prin Decizia nr. 221/C din 5 octombrie 2009, a respins ca nefondat, apelul pârâtei, reținând că instanța de fond a dat o corectă dezlegare chestiunilor de fapt și de drept cu care a fost învestită, întrucât probele administrate nu atestă că ar exista vreun impediment în stabilirea măsurii de restituire în natură.

În cauză, a declarat recurs în termen legal, pârâta Primăria orașului Eforie care fără a indica temeiurile pe care-și fundamentează calea extraordinară de atac, critică hotărârile date în cauză, după cum urmează: - au fost încălcate prevederile art. 21 alin. (4) din Legea nr. 10/2001, potrivit cărora, restituirea în natură sau prin echivalent, se face prin dispoziția motivată a primarilor, respectiv a primarului general al municipiului București ori după caz, a președintelui Consiliului Județean, Primăria, care nu are un patrimoniu propriu, neputând avea calitate procesuală pasivă. - în cauză nu s-a emis o dispoziție de refuz al restituirii imobilului notificat, care să facă obiectul contestării, acțiunea vizând restituirea directă a bunului, prin hotărâre judecătorească.

- instanțele au ignorat prevederile O.U.G. nr. 12/1998, care reglementează transportul pe căile ferate române, terenul în litigiu aflându-se în zona de protecție a infrastructurii Societății Naționale a Căilor Ferate Române, zonă ce face parte din domeniul privat al CNCFR - Regionala CFR Constanța, afectat ca atare, prin lege. Recursul se privește ca nefondat, urmând a fi respins, în considerarea argumentelor ce succed. Cât privește criticile formulate, se constată că acestea pot fi încadrate în temeiul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. - ce vizează hotărârile lipsite de temei legal ori date cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii - urmând a fi analizate în consecință.

Cadrul procesual este circumscris obiectului cererii și anume restituirea în natură sau echivalent a unor imobile preluate abuziv și care, la data intrării în vigoare a legii erau deținute de una din entitățile enumerate în art. 21 al Legii nr. 10/2001, printre acestea și autorități ale administrației publice locale, cum este cazul în speță, Primăria orașului Eforie. Din întreaga economie a legii rezultă că raporturile juridice se crează între persoanele îndreptățite - în înțelesul art. 3 din lege - și entitățile învestite cu soluționarea notificării, respectiv unitățile deținătoare. Prevederea cuprinsă în art. 21 alin. (4) din lege, potrivit căreia, în cazul primăriilor, restituirea în natură sau prin echivalent către persoana îndreptățită se face prin dispoziția motivată a primarilor, nu este de natură a schimba părțile din raportul juridic creat urmare procesului de restituire vizat prin prevederile speciale ale acestui act normativ.

Astfel, persoana îndreptățită, nu se află în raport procesual direct cu emitentul actului prin care se soluționează cererea de restituire, o astfel de interpretare fiind în contradicție și cu regulile impuse autorităților administrației publice, în materie de atribuții, raporturi și reprezentare, prin Legea nr. 115/2001. Ca atare, în mod corect au apreciat instanțele că, în speță, calitatea procesuală pasivă aparține Primăriei orașului Eforie, iar nu primarului.

Nu se poate reține nici afirmația care face trimitere la o eventuală prematuritate a cererii, în condițiile în care notificării formulată de persoana îndreptățită la 13 august 2001, nu i s-a răspuns, conform legii, prin dispoziție motivată, iar la data de 5 februarie 2008, când s-a formulat acțiunea, acest act administrativ nu fusese emis, concluzia ce se impune fiind aceea că lipsa răspunsului, în speță, într-un interval mai mare de șase ani, de la data formulării notificării, echivalează cu un refuz al entității învestite de a se pronunța în legătură cu acordarea măsurilor reparatorii prevăzute de lege. Or, demersul judiciar al persoanei îndreptățite trebuie să aibă ca finalitate, soluționarea cererii formulată pe calea notificării și respectiv acțiunii în justiție, în raport cu dovezile prezentate de reclamantă și probele administrate.

Nefondată este și critica vizând încălcarea prevederilor O.U.G. nr. 12/1998, sub aspectul apartenenței terenului restituit, la zona de protecție a infrastructurii feroviare, aparținând CNCFR – Regionala CFR Constanța. Astfel, din expertiza B.C., efectuată în apel, necontestată rezultă că terenul în litigiu nu face parte din zona de siguranță respectiv de protecție a infrastructurii feroviare publice și nu este afectat de restricțiile legale stabilite prin dispozițiile art. 29 alin. (1) - (3) ale O.U.G. nr. 12/1998. Așa fiind, în considerarea celor ce preced, recursul urmează a se respinge.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E: Respinge recursul declarat de pârâta Primăria orașului Eforie împotriva Deciziei nr. 221/C din 5 octombrie 2009 a Curții de Apel Constanța, secția civilă, minori și familie, litigii de muncă și asigurări sociale, ca nefondat. Obligă pe recurenta la 1.100 RON cheltuieli de judecată către intimata-reclamantă P.V. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 20 aprilie 2010.