ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2363/2010

Deliberând asupra

recursului de față:

Din examinarea

lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin notificarea formulată la 13 august 2001,

P.V. a solicitat Primarului orașului Eforie, în temeiul dispozițiilor Legii nr.

10/2001 să-i restituie în natură, suprafața de 513 mp, teren situat în

Techirghiol, cu nr. parcelar 763, ce a aparținut autorilor săi, F.C., P.G. și

P.V.E.

Întrucât unitatea

deținătoare nu s-a conformat dispozițiilor art. 23 alin. (1) din Legea nr.

10/2001, aceleași solicitări au fost reiterate și prin acțiunea formulată la 5

februarie 2008, în motivarea căreia reclamanta a arătat că deși a anexat

notificării toate actele doveditoare ale pretențiilor formulate, inclusiv o

expertiză extrajudiciară din care rezultă că suprafața solicitată este liberă

de construcții, pârâtul nu a emis, în condițiile legii, o dispoziție motivată

prin care să se pronunțe asupra cererii de restituire.

Învestit în primă

instanță, Tribunalul Constanța, secția civilă, prin Sentința nr. 1153 din 21

octombrie 2008, a admis acțiunea și a obligat pârâta să-i restituie în natură

reclamantei, imobilul compus din teren în suprafață de 513 mp, lotul 763 situat

în stațiunea Eforie Nord, în partea sud vestică, la ieșirea spre Techirghiol,

astfel cum a fost identificat prin raportul de expertiză efectuat în cauză.

A obligat pârâta,

către reclamantă la plata sumei de 2.940,04 RON, reprezentând cheltuieli de

judecată, constând în onorariu de avocat, onorariu de expert și cheltuieli de

transport.

Pentru a se pronunța

astfel, prima instanță a reținut în esență că reclamanta s-a legitimat

procesual ca moștenitor legal al defunctului C.F. - decedat la 28 septembrie

1959 - fostul proprietar al imobilului, de la care nemișcătorul a fost preluat

abuziv.

Conform art. 221

alin. (1) din Legea nr. 10/2001, în absența unor probe contrare, existența sau

după caz întinderea dreptului de proprietate se prezumă a fi cea recunoscută în

actul normativ sau de autoritate prin care s-a dispus măsura preluării abuzive

iar potrivit alin. (2) al textului, persoana individualizată în actul normativ

prin care s-a dispus măsura preluării abuzive, este presupusă că deține

imobilul sub nume de proprietar.

Or, se mai arată,

prezumția instituită prin art. 221 din Legea nr. 10/2001 nu a fost răsturnată

de către pârâtă, situație în care trebuie reținută calitatea de persoană

îndreptățită a reclamantei, în înțelesul art. 3 din Legea nr. 10/2001.

Tot astfel, s-a mai

reținut că imobilul ce a făcut obiectul notificării nu este ocupat de obiective

cu caracter permanent, fiind libere în integralitate, existând posibilitatea

restituirii pe vechiul amplasament.

Soluția a fost

menținută de Curtea de Apel Constanța, secția civilă, minori și familie,

litigii de muncă și asigurări sociale care, prin Decizia nr. 221/C din 5

octombrie 2009, a respins ca nefondat, apelul pârâtei, reținând că instanța de

fond a dat o corectă dezlegare chestiunilor de fapt și de drept cu care a fost

învestită, întrucât probele administrate nu atestă că ar exista vreun

impediment în stabilirea măsurii de restituire în natură.

În cauză, a declarat

recurs în termen legal, pârâta Primăria orașului Eforie care fără a indica

temeiurile pe care-și fundamentează calea extraordinară de atac, critică

hotărârile date în cauză, după cum urmează:

- au fost încălcate

prevederile art. 21 alin. (4) din Legea nr. 10/2001, potrivit cărora, restituirea

în natură sau prin echivalent, se face prin dispoziția motivată a primarilor,

respectiv a primarului general al municipiului București ori după caz, a

președintelui Consiliului Județean, Primăria, care nu are un patrimoniu

propriu, neputând avea calitate procesuală pasivă.

- în cauză nu s-a

emis o dispoziție de refuz al restituirii imobilului notificat, care să facă

obiectul contestării, acțiunea vizând restituirea directă a bunului, prin

hotărâre judecătorească.

- instanțele au

ignorat prevederile O.U.G. nr. 12/1998, care reglementează transportul pe căile

ferate române, terenul în litigiu aflându-se în zona de protecție a

infrastructurii Societății Naționale a Căilor Ferate Române, zonă ce face parte

din domeniul privat al CNCFR - Regionala CFR Constanța, afectat ca atare, prin

lege.

Recursul se privește

ca nefondat, urmând a fi respins, în considerarea argumentelor ce succed.

Cât privește

criticile formulate, se constată că acestea pot fi încadrate în temeiul

prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. - ce vizează hotărârile lipsite de

temei legal ori date cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii - urmând a fi

analizate în consecință.

Cadrul procesual este

circumscris obiectului cererii și anume restituirea în natură sau echivalent a

unor imobile preluate abuziv și care, la data intrării în vigoare a legii erau

deținute de una din entitățile enumerate în art. 21 al Legii nr. 10/2001,

printre acestea și autorități ale administrației publice locale, cum este cazul

în speță, Primăria orașului Eforie.

Din întreaga economie

a legii rezultă că raporturile juridice se crează între persoanele îndreptățite

- în înțelesul art. 3 din lege - și entitățile învestite cu soluționarea

notificării, respectiv unitățile deținătoare.

Prevederea cuprinsă

în art. 21 alin. (4) din lege, potrivit căreia, în cazul primăriilor,

restituirea în natură sau prin echivalent către persoana îndreptățită se face

prin dispoziția motivată a primarilor, nu este de natură a schimba părțile din

raportul juridic creat urmare procesului de restituire vizat prin prevederile

speciale ale acestui act normativ.

Astfel, persoana

îndreptățită, nu se află în raport procesual direct cu emitentul actului prin

care se soluționează cererea de restituire, o astfel de interpretare fiind în

contradicție și cu regulile impuse autorităților administrației publice, în

materie de atribuții, raporturi și reprezentare, prin Legea nr. 115/2001.

Ca atare, în mod

corect au apreciat instanțele că, în speță, calitatea procesuală pasivă

aparține Primăriei orașului Eforie, iar nu primarului.

Nu se poate reține

nici afirmația care face trimitere la o eventuală prematuritate a cererii, în

condițiile în care notificării formulată de persoana îndreptățită la 13 august

2001, nu i s-a răspuns, conform legii, prin dispoziție motivată, iar la data de

5 februarie 2008, când s-a formulat acțiunea, acest act administrativ nu fusese

emis, concluzia ce se impune fiind aceea că lipsa răspunsului, în speță,

într-un interval mai mare de șase ani, de la data formulării notificării, echivalează

cu un refuz al entității învestite de a se pronunța în legătură cu acordarea

măsurilor reparatorii prevăzute de lege.

Or, demersul judiciar

al persoanei îndreptățite trebuie să aibă ca finalitate, soluționarea cererii

formulată pe calea notificării și respectiv acțiunii în justiție, în raport cu

dovezile prezentate de reclamantă și probele administrate.

Nefondată este și

critica vizând încălcarea prevederilor O.U.G. nr. 12/1998, sub aspectul

apartenenței terenului restituit, la zona de protecție a infrastructurii

feroviare, aparținând CNCFR – Regionala CFR Constanța.

Astfel, din expertiza

B.C., efectuată în apel, necontestată rezultă că terenul în litigiu nu face

parte din zona de siguranță respectiv de protecție a infrastructurii feroviare

publice și nu este afectat de restricțiile legale stabilite prin dispozițiile

art. 29 alin. (1) - (3) ale O.U.G. nr. 12/1998.

Așa fiind, în

considerarea celor ce preced, recursul urmează a se respinge.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Respinge recursul

declarat de pârâta Primăria orașului Eforie împotriva Deciziei nr. 221/C din 5

octombrie 2009 a Curții de Apel Constanța, secția civilă, minori și familie,

litigii de muncă și asigurări sociale, ca nefondat.

Obligă pe recurenta

la 1.100 RON cheltuieli de judecată către intimata-reclamantă P.V.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 20 aprilie 2010.