ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2032/2011

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința comercială nr. 1731/LC, pronunțată la data de 14 decembrie 2009, Secția comercială și de contencios administrativ a Tribunalului Satu Mare a admis acțiunea formulată de reclamanta SC S. SA Satu Mare împotriva pârâtei SC F.G.S. SRL Satu Mare, cu consecința obligării acesteia să predea reclamantei imobilul ce a făcut obiectul contractului de leasing imobiliar nr. 956 din 22 aprilie 1998, expirat la data de 1 mai 2003, și să plătească acesteia suma de 7.007 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Spre a hotărî astfel, tribunalul a făcut aplicarea art. 969 și art. 1436 alin. (1) C. civ., reținând că, la data de 1 mai 2003, a expirat valabilitatea contractului de leasing imobiliar nr. 956 din 22 aprilie 1998, încheiat între părți, având ca obiect imobilul Magazin desfacere legume – fructe nr. 23, situat în Satu Mare, ceea ce face ca proprietatea acestui imobilul să revină reclamantei, pe deplin, inclusiv sub aspectul folosinței. Prima instanță a înlăturat apărarea pârâtei, în sensul că pretențiile reclamantei nu țin seama de valoarea de circulație a pieții imobiliare, considerând că operează autoritatea de lucru judecat cu privire la valoarea reziduală, componentă a prețului, stabilită prin sentința comercială a Tribunalului Satu Mare nr. 1732/LC/2007, pe care pârâta nu a plătit-o, deși s-a angajat să o plătească.

Pârâta a formulat apel împotriva sentinței tribunalului, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, invocând excepția inadmisibilității acțiunii și excepția autorității de lucru judecat, în raport cu sentința comercială nr. 1732/LC din 13 noiembrie 2007, pronunțată de Tribunalul Satu Mare. Prin decizia nr. 82, pronunțată la data de 14 septembrie 2010, Secția comercială, de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel Oradea a respins excepția inadmisibilității acțiunii și excepția autorității de lucru judecat, invocate de apelantă; a respins apelul, ca nefondat și a obligat pe apelantă să plătească intimatei cheltuielile de judecată.

Pentru a pronunța această decizie, instanța de control judiciar a reținut, în principal, cu referire la excepțiile invocate de apelantă, că excepția inadmisibilității nu poate fi primită, întrucât reclamanta a acționat în calitatea sa de locator în contractul de leasing imobiliar, având și calitatea de proprietar al imobilului ce a făcut obiectul contractului de leasing, având posibilitatea de a cere restituirea lucrului, fie printr-o acțiune personală – ex contractu , fie printr-o acțiune în revendicare, iar, în ce privește excepția autorității lucrului judecat, a considerat că nu există identitate de cauză, întrucât prin cererea ce face obiectul prezentei judecăți, reclamanta solicită predarea imobilului deoarece pârâta a refuzat plata valorii reziduale, astfel cum a fost stabilită în baza sentinței nr. 1732 din 13 noiembrie 2007, invocând, așadar, o situație juridică născută ulterior pronunțării hotărârii judecătorești în raport de care s-a invocat această excepție.

Instanța de apel a înlăturat ca nefondate criticile apelantei vizând fondul cauzei, reținând, în principal, că aceasta, în calitate de utilizator în contractul de leasing imobiliar, încheiat în temeiul art. 27 din O.U.G. nr. 88/1997, refuză să plătească valoarea reziduală stabilită irevocabil prin hotărâre judecătorească, neputându-se realiza, astfel, conform art. 2 lit. c) din O.U.G. nr. 51/1997, transferul dreptului de proprietate, deși au fost parcurse toate etapele necesare încheierii contractului de vânzare-cumpărare, situație în care a apreciat că, urmare a refuzului plății valorii reziduale, trebuie acceptată soluția încetării contractului de leasing, fiind de neacceptat perpetuarea unei stări de nesiguranță juridică cu privire la bunul imobil ce a făcut obiectul contractului.

Împotriva menționatei decizii a formulat recurs apelanta-pârâtă, invocând, în drept, dispozițiile art. 304 pct. 7 și pct. 9 C. proc. civ., reiterând, și în această cale de atac, excepția inadmisibilității acțiunii și excepția autorității lucrului judecat. În esență, în susținerea recursului s-a arătat că motivele pe care se sprijină decizia atacată sunt străine de natura pricinii și că această hotărâre, asemeni sentinței tribunalului, este dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii în stabilirea valorii reziduale, a obligației de plată a acesteia, având în vedere că regimul juridic aplicabil contractului este cel prevăzut de art. 27 din O.U.G. nr. 88/1997 și O.U.G.

nr. 51/1997 și, în subsidiar, de art. 969 C. civ., apreciindu-se ca fiind nelegală, atât soluționarea excepțiilor, cât și soluționarea fondului cauzei de către instanța de apel – recurenta neprecizând relevanța afirmațiilor privind fondul cauzei sau a criticilor aduse sentinței tribunalului, față de decizia atacată și de dispozițiile art. 299 alin. (1) C. proc. civ., care statuează asupra obiectului recursului. Intimata a solicitat, prin întâmpinare, respingerea recursului și menținerea deciziei atacate, ca fiind legală și temeinică, apreciind neîntemeiate criticile aduse acestei hotărâri. Recursul este nefondat. Astfel, art. 304 pct. 7 C. proc. civ. vizează nemotivarea unei hotărâri judecătorești atunci când nu se arată motivele pe care aceasta se sprijină dar și atunci când hotărârea cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii.

Recurenta a susținut că decizia atacată se bazează „pe motive străine pricinii”, fără a le indica însă, iar examinarea considerentelor acestei hotărâri relevă că acestea au deplină legătură cu pricina în care a fost pronunțată. Este de observat că în dezvoltarea motivului invocat, prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurenta a susținut aplicabilitatea prevederilor art. 27 din O.U.G. nr. 88/1997, O.U.G. nr. 51/1997 și, în subsidiar, a art. 969 C. civ., confirmată de instanța de apel prin decizia atacată, conform considerentelor acestei hotărâri.

Nici criticile vizând modalitatea de stabilire a valorii reziduale nu se justifică, întrucât aceasta nu mai poate face obiectul unei noi judecăți, fiind stabilită prin sentința comercială nr. 1732/LC din 13 noiembrie 2007, pronunțată de Secția comercială și de contencios administrativ a Tribunalului Satu Mare, în dosarul nr. 4649/83/2006, rămasă irevocabilă, iar interpretarea refuzului utilizatorului de a plăti valoarea reziduală, irevocabil stabilită, constituie o chestiune de fapt ce excede controlului instanței de recurs. Cum recurenta a înțeles să reitereze în recurs, pe cale de excepție, inadmisibilitatea acțiunii și autoritatea lucrului judecat, valorificând aceleași argumente din apel, și cum menționatele excepții au fost soluționate, conform celor consemnate în practicaua acestei hotărâri, este de prisos a se examina criticile aduse soluționării lor de către instanța de apel, având în vedere că acestea coincid cu argumentele susținerii excepțiilor în recurs.

Așa fiind, în temeiul art. 312 alin. (1) teza 2 C. proc. civ. Înalta Curte va respinge recursul declarat în cauză și în conformitate cu art. 274 alin. (1) C. proc. civ. va obliga pe recurentă, în culpă procesuală, să plătească intimatei cheltuielile de judecată reprezentând onorariu avocat, astfel cum aceasta a solicitat și dovedit prin înscrisurile depuse la dosar.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul formulat de pârâta SC F.G.S. SRL Satu Mare, împotriva deciziei Curții de Apel Oradea nr. 82 din 14 septembrie 2010, ca nefondat. Obligă recurenta să plătească intimatei-reclamante suma de 7.000 lei, reprezentând cheltuieli de judecată. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi, 25 mai 2011.