ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 421/2012

Asupra recursului de față;

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Satu-Mare, secția comercială și de contencios administrativ sub nr. 4623/83/2006 din 3 iulie 2006, reclamanta SC S. SA a chemat în judecată pe pârâta SC G. SRL solicitând instanței ca prin sentința ce o va pronunța să o oblige pe pârâtă să-i predea imobilul ce a făcut obiectul contractului de leasing imobiliar din 27 aprilie 1998.

Pârâta SC G. SRL a formulat cerere reconvențională și a solicitat instanței să stabilească valoarea reziduală a imobilului magazin de desfacere nr. 7 în vederea realizării ulterioare a transferului de proprietate.

Prin sentința nr. 165/LC din 12 martie 2009, Tribunalul Satu Mare a admis acțiunea, astfel cum a fost precizată, formulată de reclamanta SC S. SA și cererea reconvențională formulată de pârâta-reclamantă SC G. SRL Satu Mare în contradictoriu cu reclamanta-pârâtă SC S. SA Satu Mare și în consecință, a stabilit valoarea reziduală a contractului de leasing imobiliar nr. 964 din 27 aprilie 1998 încheiat între părți, corespunzător sumei de 27.153,47 RON + TVA, ce va fi actualizată cu rata inflației începând cu luna octombrie 2004 și până la plata efectivă.

Au fost compensate cheltuielile de judecată ale părților și a obligat pe pârâta SC G. SRL să plătească suma de 1.800 lei reprezentând onorariu parțial pentru expertul contabil Ț.M., în contul Biroului local de expertize de pe lângă Tribunalul Satu Mare.

Pentru a pronunța această hotărâre prima instanță a reținut că, între părți s-a încheiat contractul de leasing imobiliar din 27 aprilie 1998 cu privire la spațiul comercial „Magazin de desfacere legume-fructe nr. 7” situat în Satu Mare.

În conformitate cu prevederile Cap. IV art. 6 din contract, prețul acestuia a fost fixat la suma de 135.311.000 RON, redevență totală, iar la expirarea perioadei de 5 ani urma să se regularizeze redevența totală și a plăților efectuate, ținând cont de rata inflației.

Într-un litigiu purtat între părți cu privire la efectele contractului de leasing imobiliar (Dosar nr. 3421/2003 al Tribunalului Satu Mare) s-a stabilit că regimul juridic aplicabil convenției este cel prevăzut de O.U.G. nr. 88/1997 privind privatizarea societăților comerciale și de H.G. nr. 55/1998 privind aprobarea Normelor metodologice privind privatizarea societăților comerciale și vânzarea de active.

Potrivit hotărârii definitive pronunțate în cauză, SC S. SA Satu Mare a fost obligată să execute obligația asumată prin contractul de leasing imobiliar din 27 aprilie 1998 în sensul respectării dreptului de opțiune al utilizatorului, constând în posibilitatea achiziționării bunului prin cumpărare.

Prin aceeași hotărâre SC G. SRL a fost obligată să plătească SC S. SA suma de 271.534.747 RON + TVA reprezentând regularizarea redevenței totale și a plăților efectuate, în funcție de rata inflației.

În raport cu conținutul contractului de leasing imobiliar, părțile au solicitat prin prezentul demers judiciar (acțiune precizată și cerere reconvențională) stabilirea valorii reziduale, element care asigură, pe de o parte, respectarea obligației reclamantei-pârâte de a lua act de opțiunea utilizatorului imobilului de a-l cumpăra, iar pe de altă parte, transferul dreptului de proprietate.

Prima instanță a apreciat că pentru determinarea valorii reziduale a contractului esențiale sunt prevederile O.U.G. nr. 88/1997. Acest act normativ reglementează modalitățile de privatizare ale societăților comerciale și, în consecință, formele sub care se realizează acest proces cu un conținut predeterminat.

Astfel, în conformitate cu actul normativ amintit, precum și cu prevederile H.G. nr. 55/1998 de aprobare a Normelor metodologice privind privatizarea societăților comerciale și vânzarea de active, la inițiativa instituției publice implicate, a avut loc fie vânzarea acțiunilor societăților comerciale la care statul este acționar, fie vânzarea activelor acestor societăți.

Totodată, în vederea realizării privatizării, O.U.G. nr. 88/1997 stabilea obligația pentru societatea comercială de a realiza - indiferent de modalitatea aleasă (vânzare de acțiune sau active) - un raport de evaluare pentru formarea prețului de ofertă (Capitolul 4, Secțiunea I).

Prima instanța a constatat că prin reglementare, conținut predeterminat și efecte, contractul de leasing imobiliar cu clauză irevocabilă de vânzare a dobândit configurația juridică a unui act de privatizare, elementele care îl apropie de operațiunea de leasing rezumându-se doar la plata periodică a redevenței. Altfel spus, definitoriu pentru contract este faptul că sub această formă are loc privatizarea societății comerciale și că acordul părților a fost realizat prin încheierea convenției pentru transmiterea proprietății sub forma exprimării la expirarea perioadei de leasing a opțiunii de cumpărare.

De altfel, din textul art. 27 al O.U.G. nr. 88/1997 în vigoare la data încheierii contractului de leasing, rezultă foarte clar că în convenție se cuprinde „clauza irevocabilă de vânzare”, aspect care lămurește pe seama cărei părți este stabilita obligația de finalizare a procesului de privatizare.

Prima instanță a considerat, de asemenea, relevante prevederile Ordinului nr. 62 din 16 martie 1998 pentru aplicarea normelor metodologice privind privatizarea societăților comerciale și vânzarea de active, emis de Ministrul Privatizării, publicat în M.Of. nr. 151 din 15 aprilie 1998.

Prin acest act au fost aprobate instrucțiunile privind anunțul publicitar pentru vânzarea de active, raportul de evaluare pentru stabilirea prețului de ofertă la vânzarea de active, grila de punctaj pentru vânzarea de active cu plata în rate, grila de punctaj pentru utilizarea activelor în sistem de leasing imobiliar, modul de întocmire a contractului de vânzare-cumpărare de active și modul de întocmire a contractului de leasing imobiliar.

Reclamanta-pârâtă SC S. SA a realizat în cadrul procedurii de privatizare a spațiului comercial în discuție, raportul de evaluare a activului ce face obiectul contractului de leasing, întocmit de ing. G.F., ing. P.G. și ec. G.V. la data de 30 ianuarie 1998.

Raportul a stabilit o valoare pentru începerea licitației de 141.850.000 lei, valoarea fiind conformă instrucțiunilor din anexa 2 a Ordinului Ministrului Privatizării nr. 62/1998, respectiv să aibă în vedere reevaluările înregistrate în contabilitate, valoarea contabilă a activului și a termenului, după caz, dotarea tehnică și nivelul tehnologic al activului, uzura fizică și morală, forța de muncă utilizată, sursele de aprovizionare, sarcinile de care era grevat activul, valoarea actualizată a investițiilor efectuate de locatar, justificarea prețului propus pentru începerea licitației inclusiv elementele caracteristice ale fondului de comerț.

Din cuprinsul anexei 2 a Ordinului nr. 62/1998 rezultă în mod evident că modul de stabilire acestui preț de ofertă este comun, atât vânzării de active, câte și contractului de leasing imobiliar cu clauză fermă de cumpărare.

Prima instanță a apreciat că prin contractul părților, prețul total care reprezintă valoarea activului, determinată potrivit legilor de privatizare, este de 135.311.000 RON și că acesta acoperă atât valoarea de circulație a bunului, cât și marja de profit a reclamantei pârâte.

Având în vedere că potrivit contractului (art. 6 alin. (3)) convențional s-a stabilit efectuarea regularizării redevenței totale și a plăților efectuate, ținând cont de rata inflației și că acest aspect a constituit parțial obiectul procesului înregistrat sub Dosar nr. 3421/2003 al Tribunalului Satu Mare, valoarea datorată de pârâta reclamantă în plus față de sumele plătite pe parcursul leasingului este de 271.534.747 RON în octombrie 2004, data validării de către instanța judecătorească a expertizei contabile pe care s-a întemeiat soluționarea respectivului capăt de cerere.

La această sumă se datorează TVA, iar în preț nu a fost inclusă valoarea terenului aferent.

Prima instanță a apreciat ca lipsite de temei susținerile reclamantei pârâte cu privire la stabilirea valorii reziduale a activului ca diferență între valoarea de circulație a imobilului și valoarea actualizată a redevențelor și plăților efectuate, această interpretare fiind contrară reglementărilor legale care au însoțit încheierea contractului și care rămân aplicabile, potrivit principiului tempus regit actum.

Împotriva hotărârii pronunțate de prima instanță a declarat apel reclamanta – pârâtă reconvențională SC S. SA Satu Mare, solicitând instanței desființarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanțe, făcând aplicabile prevederile art. 297 alin. (1) C. proc. civ., iar în cazul în care instanța va aprecia că nu sunt aplicabile aceste dispoziții, a solicitat reținerea cauzei spre judecare, în sensul admiterii apelului și schimbării, în parte, a hotărârii pronunțate de instanța de fond, referitor la modul de calcul al stabilirii valorii reziduale, la admiterea celui de-al doilea petit al acțiunii principale, la respingerea acțiunii reconvenționale și schimbarea în tot a dispozitivului, privind compensarea cheltuielilor de judecată.

În drept au fost invocate dispozițiile art. 288 si următoarele si art. 296, art. 297 C. proc. civ.

Prin întâmpinarea depusă la dosar, SC G. SRL a solicitat respingerea apelului declarat ca fiind netemeinic și nelegal si menținerea în tot a hotărârii apelate.

Prin Decizia nr. 105/2010 Curtea de Apel Oradea, secția comercială de contencios administrativ și fiscal, a admis, ca fondat, apelul declarat de apelanta SC S. SA, în contradictoriu cu intimata pârâtă – reclamantă reconvențională SC G. SRL împotriva sentinței nr. 165/LC din 12 martie 2009, pronunțată de Tribunalul Satu Mare, pe care a desființat-o și a trimis cauza la aceeași instanță, pentru o nouă judecare.

Pentru a pronunța astfel instanța de apel a reținut următoarele:

Deși prima instanța a admis acțiunea precizată a reclamantei apelante, aceasta a omis să se pronunțe asupra capătului de cerere privind predarea imobilului ce formează obiectul contractului de leasing, aspect care este criticat prin motivele de apel.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs SC G. SRL solicitând modificarea în tot a deciziei atacate în sensul respingerii apelului și menținerea în tot a sentinței pronunțate de Tribunalul Satu Mare.

Prin Decizia nr. 1099 din 15 martie 2011 Înalta Curte de Casație și Justiție București a admis recursul declarat de pârâta SC G. SRL Satu Mare împotriva Deciziei nr. 105/C din 26 octombrie 2010 pronunțată de Curtea de Apel Oradea, pe care a casat-o și a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță.

Pentru a hotărî astfel, instanța de recurs a reținut că dispozițiile art. 297 alin. (1) C. proc. civ., astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 202/2010 nu este incident speței,deoarece decizia recurată este pronunțată la data de 26 octombrie 2010, adică anterior intrării în vigoare a acestei legi.

Au fost avute în vedere prevederile acestui articol în varianta nemodificată, în conformitate cu care, în cazul în care se constată că în mod greșit prima instanță a rezolvat procesul fără a intra în cercetarea fondului, va desființa hotărârea și va trimite cauza spre rejudecare. Acest text legal a fost aplicat eronat de instanța de apel.

Cauza a fost reînregistrată pe rolul Curții de Apel Oradea sub nr. 4623/83/C/2006.

Prin Decizia nr. 51/AC/31 mai 2011, a Curții de Apel Oradea, secția comercială de contencios administrativ și fiscal, a fost admis, ca fondat, apelul declarat de apelanta-reclamantă pârâtă reconvențională SC S. SA, a fost schimbată, în parte, sentința nr. 165/LC din 12 martie 2009 a Tribunalului Satu-Mare, a fost admisă, în parte, acțiunea precizată formulată de reclamanta SC S. SA, a fost admisă, în parte, cererea reconvențională formulată de reclamanta reconvențională SC G. SRL, a fost stabilită valoarea reziduală la care reclamanta-pârâtă SC S. SA va înstrăina imobilul ce a făcut obiectul contractului de leasing imobiliar nr. 964 din 27 aprilie 1998 către pârâta reclamantă SC G. SRL la suma de 317.189 lei, menținând restul dispozițiilor sentinței apelante.

Pentru a se pronunța astfel, instanța de apel a reținut următoarele:

În fapt, între părți s-a încheiat contractul de leasing imobiliar din 27 aprilie 1998 ce a avut ca obiect spațiul comercial „Magazin de desfacere legume-fructe” situat în Satu Mare.

Potrivit contractului, locatorul SC S. Satu Mare s-a obligat să transmită dreptul de folosință și posesie asupra bunului ce formează obiectul contractului, locatarului SC G. SRL, prețul redevenței totale fiind de 135.311.000 RON, față de care redevența lunară a fost stabilită la suma de 2.255.000 RON, urmând ca la expirarea contractului să se realizeze regularizarea redevenței (art. 1 și 6 din convenție).

De asemenea, în conformitate cu art. 3 al contractului, locatorul SC S. Satu Mare s-a obligat ca la expirarea contractului de leasing imobiliar să respecte dreptul de opțiune al SC G. SRL de achiziționare a bunului prin cumpărare.

Contractul de leasing a expirat la data de 01 mai 2003, iar pârâta intimată SC G. SRL i-a cerut reclamantei apelante SC S. să-și execute obligația contractuală de a-i transmite dreptul de proprietate asupra imobilului închiriat, întrucât a achitat valoarea totală a redevenței.

Reclamanta apelantă SC S. a solicitat la rândul ei rezilierea contractului.

Aspectele mai sus reținute au fost soluționate în cadrul litigiului în care s-a pronunțat sentința civilă nr. 1492 din 26 octombrie 2004 a Tribunalului Bihor schimbată în parte prin Decizia nr. 54 din 19 aprilie 2004 a Curții de Apel Oradea, care a rămas irevocabilă prin Decizia nr. 5112 din 28 octombrie 2005 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție.

Prin Decizia nr. 54 din 19 aprilie 2004 a Curții de Apel Oradea, rămasă irevocabilă, a fost schimbată în parte sentința instanței de fond, în sensul că reclamanta apelantă SC S. a fost obligată să execute obligația asumată prin contractul de leasing imobiliar din 27 aprilie 1998, aceea de a respecta dreptul de opțiune al utilizatorului, constând în posibilitatea achiziționării bunului prin cumpărare, fiind menținute restul dispozițiilor sentinței privind respingerea cererii SC S. de reziliere a contractului de leasing și cea privind obligarea SC G. SRL de a achita locatoarei contravaloarea sumei de 271.534.747 RON + TVA reprezentând regularizarea redevenței lunare și a plăților efectuate în funcție de rata inflației.

În considerentele deciziei s-a arătat că în cauză s-a achitat doar redevența lunară, nu și valoarea reziduală, care nici n-a fost stabilită, astfel că reclamanta apelantă SC S. nu poate fi obligată la vânzarea bunului ce formează obiectul contractului de leasing după achitarea regularizării redevenței totale și a plăților făcute în funcție de rata inflației, în sumă de 271.534.747 RON + TVA.

Ulterior, reclamanta apelantă SC S. s-a adresat din nou instanței, prin acțiunea precizată ce formează obiectul acestui litigiu, solicitând în principal să se dispună stabilirea valorii reziduale în temeiul unei expertize tehnice, iar în subsidiar, în cazul în care pârâta intimată SC G. SRL nu înțelege să achite prețul stabilit, să fie obligată la predarea bunului imobil, așa cum s-a solicitat inițial prin cererea principală.

Pârâta intimată SC G. SRL a formulat cerere reconvențională prin care a solicitat stabilirea valorii reziduale a imobilului.

Având în vedere starea de fapt reținută, probele de la dosar, precum și considerentele Deciziei nr. 54 din 19 aprilie 2004 a Curții de Apel Oradea rămasă irevocabilă, decizie care se bucură de puterea lucrului judecat, instanța de apel a apreciat că modul în care s-a stabilit valoarea reziduală prin sentința atacată este greșit.

Astfel, prima instanță a apreciat, conform anexei 4 b) art. 6 alin. (2) și (3) din Ordinul nr. 62/1998 pentru aplicarea normelor metodologice privind privatizarea societăților comerciale și vânzarea de active, că suma de 27.153,47 RON care reprezintă regularizarea redevenței totale și a plăților făcute cu rata de inflație, sumă ce a fost considerată că se datorează în plus față de sumele plătite pe parcursul leasingului, o constituie, de fapt valoarea reziduală.

Argumentul de mai sus nu poate fi acceptat deoarece instanța supremă, potrivit Deciziei nr. 5112 din 28 octombrie 2005, prin care a soluționat un alt litigiu dintre aceleași părți, a confirmat susținerile instanței de apel din Decizia nr. 54 din 19 aprilie 2004, conform cărora valoarea reziduală nu a fost stabilită, reclamanta apelantă SC S. neputând fi obligată la vânzarea bunului ce formează obiectul contractului de leasing după achitarea regularizării redevenței totale și a plăților făcute în funcție de rata inflației, în sumă de 271.534.747 RON + TVA.

De asemenea, instanța de apel a considerat că instanțele trebuie să țină cont de constatările de fapt din procedurile judiciare anterioare dintre părți (cauza Amurăriței c. României).

Deși prima instanță a reținut că, în speță, contractul în discuție este supus atât prevederilor O.U.G. nr. 88/1997, privind privatizarea societăților comerciale, cât și dispozițiilor O.G. 51/1997, așa cum a statuat instanța supremă în Decizia nr. 5112 din 28 octombrie 2005, aceasta nu a ținut cont de dispoziții legale incidente pentru determinarea valorii reziduale.

Astfel potrivit, art. 27 alin. (1) din O.U.G. 88/1997 societățile comerciale si regiile autonome, care au în derulare contracte de locație de gestiune, de închiriere sau de asociere în participațiune, pot vinde sau încheia contracte de leasing imobiliar cu clauza irevocabila de vânzare, prin negociere directa cu locatarii, iar în conformitate cu art. 2 lit. c) din O.G. 51/1997 valoarea reziduală reprezintă valoarea la care, după achitarea de către utilizator a tuturor ratelor de leasing prevăzute în contract, precum si a tuturor celorlalte sume datorate conform contractului, se face transferul dreptului de proprietate asupra bunului către locatar/utilizator si este stabilita de părțile contractante.

Din ansamblul acestor reglementări, reiese cu claritate că stabilirea prețului contractului de vânzare se realizează prin negociere directă și că valoarea reziduală este valoarea la care se realizează transferul dreptului de proprietate, neputând fi confundată cu redevențele achitate.

În speța de față părțile contractante nu au stabilit prețul la care urma să se transfere dreptul de proprietate către locatar la expirarea contractului de leasing încheiat, deci nu au stabilit valoarea reziduală și nici nu au putut realiza o negociere pentru a determina prețul de vânzare, motiv pentru care s-au adresat instanței în acest sens.

Pentru stabilirea valorii reziduale părțile au administrat în fața primei instanțe proba cu expertiză, fiind realizate două expertize: o expertiză în construcții, fila 136 dosar fond și o expertiză contabilă, fila 158 dosar fond.

Prin expertiza în construcții la obiectivul privind stabilirea valorii de piață s-a răspuns că aceasta, la data expirării contractului de leasing imobiliar – aprilie 2004, a fost de 1.901.311.246 RON, iar prin completarea depusă la fila 172 din dosarul de fond s-a precizat că valoarea de piață a imobilului în litigiu la data de 21 mai 2008 era de 375.000 RON.

Potrivit expertizei contabile, la obiectivul privind calcularea valorii reziduale, se menționează că în art. 6 al contractului de leasing încheiat între părți nu se face referire la o valoare reziduală a imobilului ci la o recalculare cu indicele de inflație a redevenței totale de 135.311.000 RON și a plăților efectuate.

Aceste expertize au fost completate în fața instanței de apel.

Astfel, expertiza în construcții de la fila 49 din dosarul de apel stabilit valoarea reziduală ca diferență între valoarea de piață a imobilului la data efectuării expertizei, 375.000 RON și, valoarea reactualizată a redevențelor lunare la data efectuării expertizei cu TVA, în sumă de 57.811 RON, rezultând o valoare reziduală de 317.189 RON.

Prin completarea la expertiza contabilă se reține de către expert, în esență, că părțile contractante nu au stabilit o valoare reziduală, deoarece potrivit convenției lor, la expirarea contractului s-a stipulat o clauză prin care s-a prevăzut regularizarea redevenței, aceasta fiind calculată la suma de 271.534.747 RON, care a fost achitată de către intimata pârâtă reclamantă reconvențional la data de 19 octombrie 2006.

Analizând cele două expertize, instanța de apel a considerat că expertiza în construcții, completată în apel, este cea care este concludentă în soluționarea cauzei, pentru faptul că a determinat corect valoarea reziduală.

În acest sens, prin această expertiză s-au respectat dispozițiile H.G. nr. 55/1998, pentru aprobarea Normelor metodologice privind privatizarea societăților comerciale și vânzarea de active, care la art. 5 alin. (1) prevăd că vânzarea de acțiuni sau de active se face la prețul de piața, pe baza raportului dintre cerere si oferta, indiferent de metoda de privatizare utilizata, fără a exista un preț minim de vânzare, precum și de prevederile art. 2 lit. c) din O.G. 51/1997 conform cărora, valoarea reziduala reprezintă valoarea la care, după achitarea de către utilizator a tuturor ratelor de leasing prevăzute în contract, precum si a tuturor celorlalte sume datorate conform contractului, se face transferul dreptului de proprietate asupra bunului către locatar/utilizator si este stabilita de părțile contractante.

Expertiza contabilă a fost înlăturată, întrucât expertul a stabilit valoarea reziduală contrar Deciziei nr. 5112 din 28 octombrie 2005 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție prin care s-a soluționat un alt litigiu dintre aceleași părți.

Pe de altă parte, expertul s-a substituit instanței, procedând la interpretarea clauzelor contractuale.

Chiar dacă criticile apelantei reclamante SC S. au fost găsite întemeiate în privința criteriilor de calcul ale valorii reziduale, totuși, instanța de apel a ținut cont de reactualizarea redevențelor plătite de către pârâta intimată SC G. SRL cu TVA, așa cum ea a fost calculată prin expertiza în construcții, care a fost avută în vedere la soluționarea apelului, respectiv 57.811 RON și nu cea indicată de către apelantă, în sumă de 29.938,0975 RON.

Ca atare, valoarea reziduală rezultată conform expertizei este de 317.189 RON și nu 345.062 RON

Susținerile apelantei legate de faptul că prin admiterea acțiunii principale și a celei reconvenționale există o contradicție în sentință, au fost găsite întemeiate, în parte.

Astfel, întrucât atât reclamanta apelantă, cât și pârâta intimată, prin cererile formulate au solicitat stabilirea valorii reziduale iar prima instanță a stabilit valoarea reziduală conform susținerilor SC G. SRL, se impunea ca aceasta să admită în totalitate cererea reconvențională și să admită în parte cererea principală.

Referitor la nulitatea cererii reconvenționale, pentru lipsa semnăturii reprezentantului legal al SC G. SRL, prima instanță a respins-o în mod corect.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs SC G. SRL aducându-i următoarele critici.

Astfel, în cauză erau aplicabile dispozițiile O.U.G. nr. 88/1997 și ale H.G. nr. 55/1998.

Aceste aspecte au fost constatate și prin sentința civilă nr. 1492/LC/2004 a Tribunalului Satu-Mare.

Recurenta consideră că în baza art. 27 din O.U.G. nr. 88/1997 s-a încheiat contractul de leasing imobiliar cu clauză irevocabilă de vânzare, în temeiul aceleiași ordonanțe efectuându-se un raport de evaluare care a stabilit o valoare a activului pentru începerea licitației.

Odată cu publicarea anunțului reglementat de Ordinul nr. 62/1998 oferta de vânzare a devenit o ofertă de a contracta, care a reprezentat la acel moment manifestarea unilaterală de voință a SC S. SA, însă, după parcurgerea etapelor procedurale s-a stabilit prețul activului la valoarea de 135.311.000 RON, acest preț reprezentând acordul de voință al părților acord materializat prin contractul de leasing.

Prin urmare, părțile au stabilit prețul la care urma să se transfere dreptul de proprietate, acest preț cuprinzând doar ratele redevenței și nu prevede și o valoare reziduală.

Se mai susține de către recurentă că și în cazul în care s-ar ignora această hotărâre singura variantă care ar avea o acoperire legală este raportarea la prețul stabilit prin expertiza întocmită cu ocazia îndeplinirii procedurii de privatizare în anul 1998, acest preț fiind de 141.850.000 RON situație în care valoarea reziduală ar fi doar de 6.539.000 RON.

Analizând decizia recurată, prin raportare la criticile formulate, Înalta Curte a constatat că recursul este fondat, pentru următoarele considerente.

Sunt adevărate susținerile instanței de apel cât și ale recurentei în ce privește puterea de lucru judecat a sentinței civile nr. 1492/2004 a Tribunalului Satu-Mare, modificată prin Decizia nr. 54/2004 a Curții de Apel Oradea și menținută prin Decizia nr. 5112/2005 a I.C.C.J., dar nu în sensul reținut și susținut în considerentele deciziei recurate și respectiv ale motivelor de recurs.

Astfel, puterea de lucru judecat se rezumă doar la obligarea reclamantei SC S. SA de a-și executa obligația asumată prin contractul de leasing imobiliar din 27 aprilie 1998, adică aceea de a vinde pârâtei SC G. SRL imobilul Magazinul de desfacere situat în Satu-Mare.

În ce privește prețul stabilit prin această sentință, prin Decizia nr. 54/2004 a Curții de Apel Oradea s-a reținut doar că valoarea reziduală nu a fost stabilită și că aceasta trebuie stabilită, această concluzie a instanței de apel fiind reținută și de instanța de recurs, respectiv I.C.C.J., prin Decizia nr. 5112/2005.

Cu toate acestea, prin aceste hotărâri nu s-a arătat în ce mod trebuie stabilită valoarea reziduală.

Dată fiind această situație, singura cale posibilă este aceea de raportare la dispozițiile legale în materie, respectiv la dispozițiile O.U.G. nr. 88/1997 privind privatizarea societăților comerciale și regiilor autonome care au în derulare contracte de locație de gestiune, de închiriere sau de asociere în participațiune, la dispozițiile O.G. nr. 51/1997 privind leasingul, dar și la dispozițiile convenției încheiate între părți.

Fiind cert stabilit faptul că SC S. SA trebuie să vândă iar SC G. SRL are dreptul să cumpere, mai trebuia stabilit doar dacă contractul dintre părți prevede și o valoare reziduală, și în caz afirmativ, în ce cuantum este aceasta.

Analizând contractul încheiat între părți (fil. 105 și urm. Dosar nr. 342/2003), din conținutul Cap. IV al contractului de leasing imobiliar din 27 aprilie 1998, respectiv al art. 6, rezultă că prețul a fost stabilit prin prevederea unei redevențe totale de 135.311.000 RON (stabilindu-se și o redevență lunară de 2.255.000 RON), această redevență neincluzând contravaloarea terenurilor și nici TVA.

Potrivit alin. (3) al acestui articol, la expirarea contractului de leasing se va efectua doar regularizarea redevenței totale și a plăților efectuate, ținându-se cont de rata inflației.

Prin urmare, prețul stabilit de către părți prin contract nu cuprinde și o valoare reziduală, aceasta nefiind obligatorie, contractul fiind semnat prin acordul de voință al celor două părți, cu respectarea dispozițiilor legale privind privatizarea societăților comerciale și respectiv a celor privind contractele de leasing, convenția nefiind contestată de niciuna dintre părți.

Ca atare, sub acest aspect instanța de apel a făcut o greșită aplicare a art. 969 C. civ., cu privire la convenția părților, astfel încât, în baza art. 304 alin. (1) și (3) raportat la art. 304.9 C. proc. civ., s-a impus admiterea recursului și modificarea deciziei recurate.

Totodată, având în vedere faptul că SC G. SRL nu a atacat cu apel sentința primei instanțe, rezultă că aceasta a fost mulțumită de soluția pronunțată, astfel încât urmează să plătească totuși valoarea reziduală stabilită de către prima instanță, impunându-se doar respingerea apelului declarat de către SC S. SA împotriva sentinței nr. 165/LC din 12 martie 2009 a Tribunalului Satu-Mare, secția comercială și de contencios administrativ, pentru considerentele de mai sus.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de pârâta SC G. SRL Satu-Mare împotriva Deciziei nr. 51/AC din 31 mai 2011 a Curții de Apel Oradea, secția comercială de contencios administrativ și fiscal.

Modifică, în tot, decizia atacată în sensul că respinge, ca nefondat, apelul declarat de reclamanta SC S. SA Satu-Mare împotriva sentinței comerciale nr. 165/LC din 12 martie 2009 a Tribunalului Satu-Mare, secția comercială și de contencios administrativ.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședința publică, astăzi 2 februarie 2012.