ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7553/2011

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin acțiunea civilă înregistrată la data de 27 ianuarie 2010, reclamanta M.D. a chemat în judecată pe pârâtul Statul Român prin M.F., solicitând obligarea acestuia la plata sumei de 500.000 euro, reprezentând prejudiciul moral, precum și la despăgubiri, reprezentând valoarea bunurilor confiscate, respectiv 80 de monede române și străine.

În motivarea acțiunii a susținut că bunicul său S.S.-L., de naționalitate evreu, de profesie funcționar comercial, a fost condamnat prin Decizia penală definitivă nr. 208 din 12 noiembrie 1948 a Curții Craiova, secția penală, la pedepsele privative de libertate de 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de dispozițiile art. 2, 3 și 42 alin. (1) din Legea nr. 638/1946, constând în aceea că înainte de 15 august 1947 a vândut, cumpărat și mijlocit transmisiuni de monezi de aur străine și române și 20 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute și pedepsite de art. 5, 2 și 14 din Legea nr. 284/1947, constând în aceea că după 15 august 1947 a vândut, cumpărat și mijlocit transmisiuni de monezi de aur străine și române, fără a le ceda B.N.R.

De asemenea, a mai susținut că bunicul său a executat 10 ani de închisoare până în anul 1960, iar în anul 1961 a decedat la București, suferind de Parkinson, din cauza bătăilor administrate în închisorile comuniste. Prin Sentința nr. 182 din 28 aprilie 2010 pronunțată de Tribunalul Dolj în Dosarul nr. 1142/63/2010, s-a respins acțiunea formulată de reclamanta D.M., în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin M.F.P., ca inadmisibilă.

S-a reținut că, în cauză, condamnarea autorului reclamantei, dispusă prin hotărârea judecătorească penală menționată, nu constituie o condamnare cu caracter politic și care să fi avut drept scop împotrivirea față de regimul totalitar instaurat la 6 martie 1945, în sensul dispozițiilor art. 1 alin. (1) din Legea nr. 221/2009 și nicio condamnare pronunțată pentru faptele prevăzute expres și limitativ de dispozițiile alin. (2) ale aceluiași articol, ce constituie de drept condamnări cu caracter politic, neconstituind, de asemenea, nicio condamnare cu caracter politic, în accepțiunea dispozițiilor alin. (3) ale aceluiași text de lege, neputându-se stabili că prin săvârșirea faptelor, pentru care a fost condamnat autorul reclamantei, s-a urmărit unul din scopurile prevăzute de art. 2 alin. (1) din O.U.G.

nr. 214/1999. În consecință, atât timp cât instanța nu a fost învestită cu o cerere întemeiată pe dispozițiile art. 4 din Legea nr. 221/2009, care să fi avut ca obiect constatarea caracterului politic a unei condamnări suferite pentru alte fapte decât cele prevăzute de art. 1 alin. (2), în condițiile art. 1 alin. (3) din același act normativ, ci doar cu o cerere în despăgubiri civile, reprezentând daune morale și echivalentul valorii bunurilor confiscate, ca urmare a hotărârii de condamnare pentru faptele penale prevăzute de Legea nr. 638/1946 și Legea nr. 284/1947, ce nu se încadrează în niciuna din dispozițiile legale menționate, acțiunea dedusă judecății a fost considerată ca inadmisibilă.

Prin Decizia nr. 420 din 25 noiembrie 2010, Curtea de Apel Craiova, secția I civilă și pentru cauze cu minori și de familie, a respins ca nefondat apelul declarat de reclamantă reținând următoarele: Potrivit Legii nr. 221/2009 instanțele de judecată pot fi învestite cu două categorii de cereri, respectiv: o cerere în constatare întemeiată pe dispozițiile art. 4 din lege (în cadrul căreia instanțele au rolul de a verifica și stabili dacă măsurile cu caracter penal sau administrativ care au fost dispuse în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 față de o anumită persoană au avut un caracter politic sau nu) și o cerere având ca obiect despăgubiri întemeiată pe dispozițiile art. 5 din aceeași lege.

Observându-se cererea de chemare în judecată, curtea a constatat că apelanta reclamantă a solicitat instanței obligarea Statului Român la despăgubiri reprezentând daune morale și materiale, despăgubiri ce au ca izvor faptul că autorul reclamantei a suferit mai multe condamnări în perioada de referință a Legii nr. 221/2009, condamnări dispuse în temeiul art. 2, 3 și 41 alin. (1) din Legea nr. 638/1946 și respectiv art. 2, 5 și 14 din Legea nr. 284/1947. Față de modul de redactare a cererii de chemare în judecată și de motivele acesteia s-a reținut că în mod corect instanțele au apreciat că cererea nu se încadrează în categoria acțiunilor reglementate de art. 5 din Legea nr. 221/2009. Nu a fost primită susținerea reclamantei potrivit căreia după depunerea întâmpinării de către intimat a solicitat un termen pentru a preciza câtimea obiectului cererii, argumentarea concretă adusă acestei cereri în fața instanței de fond și menținută în calea de atac a apelului.

Astfel reclamanta prin apărător a menționat că a dorit să precizeze cererea în temeiul art. 132 alin. (2) pct. 2 din C. proc. civ. în sensul de a prevedea expres că obiectul acesteia îl constituie și constatarea caracterului politic al măsurii condamnării. Această solicitare a reclamantei s-a reținut că nu se încadrează în dispozițiile legale menționate, ci ea se constituie într-o veritabilă cerere de modificare a acțiunii, în sensul învestirii instanței cu un capăt de cerere suplimentar, situație în care în mod corect tribunalul a constatat că potrivit art. 132 alin. (1) C. proc. civ. această solicitare trebuia făcută cel târziu la prima zi de înfățișare. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta M.D.

susținând că în mod greșit au reținut instanțele că pedeapsa executată de autorul său în baza Legii nr. 638/1946 privind controlul producției, prelucrării și circulației metalelor prețioase, respectiv în baza Legii nr. 284/1947 (pentru faptul că nu a cedat aurul pe care-l deținea B.N.) nu poate fi considerată o condamnare cu caracter politic, refuzând astfel verificarea fondului pretențiilor deduse judecății. Greșit a fost calificată cererea sa din data de 28 aprilie 2010 prin care nu a solicitat modificarea cererii introductive de instanță, ci precizarea acesteia în sensul solicitării constatării caracterului politic al acestei condamnări, aspect ce rezultă de altfel din conținutul întregii cereri deduse judecății.

Solicitarea sa a fost în mod greșit interpretată drept o modificare a cererii de chemare în judecată, aceasta fiind în realitate o simplă precizare a obiectului inițial al cererii sale în justiție. Instanța ar fi trebuit să acorde un termen în acest scop și să soluționeze pricina în conformitate cu prevederile legale aplicabile raportului juridic dedus judecății. În acest context, sunt greșite dispozițiile primei instanțe care a respins acțiunea ca inadmisibilă, ca și cele ale instanței de apel care i-a calificat cererea drept o modificare a acțiunii și nu o precizare a acesteia, astfel cum s-a arătat mai sus, motiv pentru care a solicitat admiterea recursului, casarea ambelor hotărâri și trimiterea cauzei spre rejudecare la prima instanță pentru evocarea fondului pricinii.

Recursul nu este fondat.

Potrivit art. 1 alin. (2) din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic și măsurile administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, constituie de drept condamnări cu caracter politic condamnările pronunțate pentru faptele prevăzute de la lit. a) – j) din conținutul textului legal enunțat, în care nu se identifică și infracțiunile pentru care a fost condamnat autorul reclamantei, respectiv pentru faptele sancționate de art. 2, 3, 42 alin. (4) din Legea nr. 638/1946 privind controlul producției, prelucrării și circulației metalelor prețioase, ca și acelea prevăzute de art. 5 combinat cu art. 2 și 14 din Legea nr. 284/1947 constând în faptul că a vândut, cumpărat și mijlocit transmisiuni de monezi de curs române și străine după data de 15 august 1947. Întrucât faptele penale imputate autorului său și pentru săvârșirea cărora s-a dispus condamnarea acestuia, nu sunt cuprinse în conținutul noțiunii de condamnări de drept cu caracter politic, astfel cum este aceasta stabilită de legea specială, era necesar, pentru a se putea prevala de dispozițiile legii de reparație, ca reclamanta să solicite, în conformitate cu prevederile art. 1 alin. (3) cu referire la art. 4 alin. (1) din Legea nr. 221/2009, să se constate caracterul politic al faptele pentru care a fost condamnat autorul său,

altele decât cele prevăzute la art. 1 alin. (2) din lege. Or, cu referire la această chestiune, legal s-a reținut că sesizarea instanței a vizat obligarea pârâtului la despăgubiri pentru condamnarea dispusă pentru fapte penale, altele decât cele considerate ex lege a constitui condamnări cu caracter politic. Modificarea cererii, ori precizarea cererii (în termenii reclamantei) în sensul constatării caracterului politic al condamnării s-a făcut, în condiții de opoziție a pârâtului, peste termenul legal stipulat de dispozițiile art. 132 alin. (2) C. proc. civ., situație în care legal, astfel cum a reținut și curtea de apel, s-a dispus respingerea cererii reclamantei, cu consecința respingerii acțiunii introductive de instanță.

Față de cele ce preced, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul dedus judecății urmează să fie respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta M.D. împotriva Deciziei nr. 420 din 25 noiembrie 2010 a Curții de Apel Craiova, secția I civilă și pentru cauze cu minori și de familie. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 26 octombrie 2011.