ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7553/2011

Asupra cauzei de

față, constată următoarele:

Prin acțiunea civilă înregistrată la data de

27 ianuarie 2010, reclamanta M.D. a chemat în judecată pe pârâtul Statul Român

prin M.F., solicitând obligarea acestuia la plata sumei de 500.000 euro,

reprezentând prejudiciul moral, precum și la despăgubiri, reprezentând valoarea

bunurilor confiscate, respectiv 80 de monede române și străine.

În motivarea acțiunii

a susținut că bunicul său S.S.-L., de naționalitate evreu, de profesie

funcționar comercial, a fost condamnat prin Decizia penală definitivă nr. 208

din 12 noiembrie 1948 a Curții Craiova, secția penală, la pedepsele privative

de libertate de 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de

dispozițiile art. 2, 3 și 42 alin. (1) din Legea nr. 638/1946, constând în

aceea că înainte de 15 august 1947 a vândut, cumpărat și mijlocit transmisiuni de

monezi de aur străine și române și 20 ani închisoare pentru săvârșirea

infracțiunilor prevăzute și pedepsite de art. 5, 2 și 14 din Legea nr.

284/1947, constând în aceea că după 15 august 1947 a vândut, cumpărat și

mijlocit transmisiuni de monezi de aur străine și române, fără a le ceda B.N.R.

De asemenea, a mai susținut că bunicul său a executat 10 ani de închisoare până

în anul 1960, iar în anul 1961 a decedat la București, suferind de Parkinson,

din cauza bătăilor administrate în închisorile comuniste.

Prin Sentința nr. 182

din 28 aprilie 2010 pronunțată de Tribunalul Dolj în Dosarul nr. 1142/63/2010,

s-a respins acțiunea formulată de reclamanta D.M., în contradictoriu cu pârâtul

Statul Român prin M.F.P., ca inadmisibilă.

S-a reținut că, în

cauză, condamnarea autorului reclamantei, dispusă prin hotărârea judecătorească

penală menționată, nu constituie o condamnare cu caracter politic și care să fi

avut drept scop împotrivirea față de regimul totalitar instaurat la 6 martie

1945, în sensul dispozițiilor art. 1 alin. (1) din Legea nr. 221/2009 și nicio

condamnare pronunțată pentru faptele prevăzute expres și limitativ de

dispozițiile alin. (2) ale aceluiași articol, ce constituie de drept condamnări

cu caracter politic, neconstituind, de asemenea, nicio condamnare cu caracter

politic, în accepțiunea dispozițiilor alin. (3) ale aceluiași text de lege,

neputându-se stabili că prin săvârșirea faptelor, pentru care a fost condamnat

autorul reclamantei, s-a urmărit unul din scopurile prevăzute de art. 2 alin. (1)

din O.U.G. nr. 214/1999.

În consecință, atât

timp cât instanța nu a fost învestită cu o cerere întemeiată pe dispozițiile

art. 4 din Legea nr. 221/2009, care să fi avut ca obiect constatarea

caracterului politic a unei condamnări suferite pentru alte fapte decât cele

prevăzute de art. 1 alin. (2), în condițiile art. 1 alin. (3) din același act

normativ, ci doar cu o cerere în despăgubiri civile, reprezentând daune morale

și echivalentul valorii bunurilor confiscate, ca urmare a hotărârii de

condamnare pentru faptele penale prevăzute de Legea nr. 638/1946 și Legea nr.

284/1947, ce nu se încadrează în niciuna din dispozițiile legale menționate,

acțiunea dedusă judecății a fost considerată ca inadmisibilă.

Prin Decizia nr. 420

din 25 noiembrie 2010, Curtea de Apel Craiova, secția I civilă și pentru cauze

cu minori și de familie, a respins ca nefondat apelul declarat de reclamantă

reținând următoarele:

Potrivit Legii nr.

221/2009 instanțele de judecată pot fi învestite cu două categorii de cereri,

respectiv: o cerere în constatare întemeiată pe dispozițiile art. 4 din lege

(în cadrul căreia instanțele au rolul de a verifica și stabili dacă măsurile cu

caracter penal sau administrativ care au fost dispuse în perioada 6 martie 1945

- 22 decembrie 1989 față de o anumită persoană au avut un caracter politic sau

nu) și o cerere având ca obiect despăgubiri întemeiată pe dispozițiile art. 5

din aceeași lege.

Observându-se cererea

de chemare în judecată, curtea a constatat că apelanta reclamantă a solicitat

instanței obligarea Statului Român la despăgubiri reprezentând daune morale și

materiale, despăgubiri ce au ca izvor faptul că autorul reclamantei a suferit

mai multe condamnări în perioada de referință a Legii nr. 221/2009, condamnări

dispuse în temeiul art. 2, 3 și 41 alin. (1) din Legea nr. 638/1946 și

respectiv art. 2, 5 și 14 din Legea nr. 284/1947. Față de modul de redactare a

cererii de chemare în judecată și de motivele acesteia s-a reținut că în mod

corect instanțele au apreciat că cererea nu se încadrează în categoria

acțiunilor reglementate de art. 5 din Legea nr. 221/2009.

Nu a fost primită

susținerea reclamantei potrivit căreia după depunerea întâmpinării de către

intimat a solicitat un termen pentru a preciza câtimea obiectului cererii,

argumentarea concretă adusă acestei cereri în fața instanței de fond și

menținută în calea de atac a apelului. Astfel reclamanta prin apărător a

menționat că a dorit să precizeze cererea în temeiul art. 132 alin. (2) pct. 2

din C. proc. civ. în sensul de a prevedea expres că obiectul acesteia îl

constituie și constatarea caracterului politic al măsurii condamnării. Această

solicitare a reclamantei s-a reținut că nu se încadrează în dispozițiile legale

menționate, ci ea se constituie într-o veritabilă cerere de modificare a acțiunii,

în sensul învestirii instanței cu un capăt de cerere suplimentar, situație în

care în mod corect tribunalul a constatat că potrivit art. 132 alin. (1) C.

proc. civ. această solicitare trebuia făcută cel târziu la prima zi de

înfățișare.

Împotriva acestei

hotărâri a declarat recurs reclamanta M.D. susținând că în mod greșit au

reținut instanțele că pedeapsa executată de autorul său în baza Legii nr.

638/1946 privind controlul producției, prelucrării și circulației metalelor

prețioase, respectiv în baza Legii nr. 284/1947 (pentru faptul că nu a cedat

aurul pe care-l deținea B.N.) nu poate fi considerată o condamnare cu caracter

politic, refuzând astfel verificarea fondului pretențiilor deduse judecății.

Greșit a fost

calificată cererea sa din data de 28 aprilie 2010 prin care nu a solicitat

modificarea cererii introductive de instanță, ci precizarea acesteia în sensul

solicitării constatării caracterului politic al acestei condamnări, aspect ce

rezultă de altfel din conținutul întregii cereri deduse judecății.

Solicitarea sa a fost

în mod greșit interpretată drept o modificare a cererii de chemare în judecată,

aceasta fiind în realitate o simplă precizare a obiectului inițial al cererii

sale în justiție.

Instanța ar fi

trebuit să acorde un termen în acest scop și să soluționeze pricina în

conformitate cu prevederile legale aplicabile raportului juridic dedus

judecății.

În acest context,

sunt greșite dispozițiile primei instanțe care a respins acțiunea ca

inadmisibilă, ca și cele ale instanței de apel care i-a calificat cererea drept

o modificare a acțiunii și nu o precizare a acesteia, astfel cum s-a arătat mai

sus, motiv pentru care a solicitat admiterea recursului, casarea ambelor

hotărâri și trimiterea cauzei spre rejudecare la prima instanță pentru evocarea

fondului pricinii.

Recursul nu este

fondat.

Potrivit art. 1 alin.

(2) din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic și măsurile

administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 6 martie 1945 - 22

decembrie 1989, constituie de drept condamnări cu caracter politic condamnările

pronunțate pentru faptele prevăzute de la lit. a) – j) din conținutul textului

legal enunțat, în care nu se identifică și infracțiunile pentru care a fost

condamnat autorul reclamantei, respectiv pentru faptele sancționate de art. 2,

3, 42 alin. (4) din Legea nr. 638/1946 privind controlul producției,

prelucrării și circulației metalelor prețioase, ca și acelea prevăzute de art.

5 combinat cu art. 2 și 14 din Legea nr. 284/1947 constând în faptul că a vândut,

cumpărat și mijlocit transmisiuni de monezi de curs române și străine după data

de 15 august 1947.

Întrucât faptele

penale imputate autorului său și pentru săvârșirea cărora s-a dispus

condamnarea acestuia, nu sunt cuprinse în conținutul noțiunii de condamnări de

drept cu caracter politic, astfel cum este aceasta stabilită de legea specială,

era necesar, pentru a se putea prevala de dispozițiile legii de reparație, ca

reclamanta să solicite, în conformitate cu prevederile art. 1 alin. (3) cu

referire la art. 4 alin. (1) din Legea nr. 221/2009, să se constate caracterul

politic al faptele pentru care a fost condamnat autorul său, altele decât cele

prevăzute la art. 1 alin. (2) din lege.

Or, cu referire la

această chestiune, legal s-a reținut că sesizarea instanței a vizat obligarea

pârâtului la despăgubiri pentru condamnarea dispusă pentru fapte penale, altele

decât cele considerate ex lege a constitui condamnări cu caracter politic.

Modificarea cererii,

ori precizarea cererii (în termenii reclamantei) în sensul constatării

caracterului politic al condamnării s-a făcut, în condiții de opoziție a

pârâtului, peste termenul legal stipulat de dispozițiile art. 132 alin. (2) C.

proc. civ., situație în care legal, astfel cum a reținut și curtea de apel, s-a

dispus respingerea cererii reclamantei, cu consecința respingerii acțiunii

introductive de instanță.

Față de cele ce

preced, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul dedus judecății

urmează să fie respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de reclamanta M.D. împotriva Deciziei nr. 420 din

25 noiembrie 2010 a Curții de Apel Craiova, secția I civilă și pentru cauze cu

minori și de familie.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 26 octombrie 2011.