ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5258/2011

Prin decizia civilă nr. 262 din 20 septembrie 2010, Curtea de Apel Craiova, secția I civilă și pentru cauze cu minori și de familie, a respins apelul declarat de reclamanta V.A. împotriva sentinței civile nr. 146 din 30 martie 2010 pronunțată de Tribunalul Dolj în contradictoriu cu intimatul pârât Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice. Pentru a pronunța această decizie, Curtea a reținut următoarele: Prin cererea înregistrată la 04 decembrie 2009, reclamanta V.A. a chemat în judecată pe pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, solicitând ca prin sentința ce se va pronunța să se constate caracterul politic al condamnării suferite de mama sa, A.V., prin hotărâre penală nr. 166 din 27 ianuarie 1965, pronunțată de Tribunalul Popular al Raionului Gorj, în Dosarul nr. 5510/1964 și obligarea pârâtului la plata sumei de 50.000 euro despăgubiri morale pentru prejudiciul cauzat.

Prin sentința civilă nr. 146 din 30 martie 2010 a Tribunalului Dolj s-a respins acțiunea ca neîntemeiată. Pentru a se pronunța astfel, Tribunalul a reținut că mama reclamantei, defuncta A.V., a fost condamnată prin sentința penală nr. 166 din 27 ianuarie 1965, pronunțată de Tribunalul Popular al Raionului Gorj, în Dosarul nr. 5510/1964, pentru săvârșirea faptei prevăzute de art. 268 28 C. pen., la 6 luni de închisoare cu închisoare. Judecătoria Târgu-Jiu, prin sentința civilă nr. 1388 din 08 martie 2004, a admis acțiunea formulată de tatăl reclamantei, V.C., în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin B.N.R.–S.M.B. și a fost obligat pârâtul să plătească reclamantului contravaloarea a 87,65 grame aur fin la prețul calculat de B.N.R.

pentru un gram de aur fin la data plății. Din relațiile comunicate de B.N.R., necontestate de reclamantă, rezultă că sentința a fost pusă în executare, fiindu-i achitate despăgubirile stabilite prin sentința de mai sus, în urma condamnării. Având în vedere dispozițiile art. 4 din Legea nr. 221/2009, instanța a apreciat că nu are caracter politic condamnarea autoarei reclamantei întrucât art. 1 alin. (2) lit. a) face o enumerare limitativă și expresă a temeiurilor juridice potrivit cărora o hotărâre de condamnare poate avea un caracter politic, iar între acestea nu figurează infracțiunea prevăzută de art. 268 28 C. pen. Mai mult, alin. (3) al art. 1 din același act normativ coroborat cu art. 4 mai sus-citat prevede că prin săvârșirea infracțiunii trebuie să se urmărească unul din scopurile prevăzute de art. 2 alin. (1) din O.U.G.

nr. 214/1999 privind acordarea calității de luptător în rezistența anticomunistă persoanelor condamnate pentru infracțiuni săvârșite din motivele politice, persoanelor împotriva cărora au fost dispuse, din motive politice, măsuri administrative abuzive, precum și persoanelor care au participat la acțiuni de împotrivire cu arme și răsturnare prin forță a regimului comunist instaurat în România, aprobată prin Legea nr. 568/2001 cu modificările și completările ulterioare. Ori, condamnarea mamei reclamantei și confiscarea unor obiecte din aur, nu poate constitui temei pentru o condamnare cu caracter politic, autoarea fiind sancționată pentru o infracțiune de drept comun.

Cu privire la apelul formulat în cauză de către reclamantă: Condamnarea unei persoane pentru alte infracțiuni decât cele menționate la art. 1 alin. (1) este apreciată că a avut un caracter politic dacă este o măsură abuzivă a regimului comunist, vizează persoanele care s-au împotrivit sub diverse forme regimului comunist totalitar și care au suferit prejudicii materiale și morale, această interpretare rezultând atât din normele O.U.G. nr. 214/1999, cât și din modul în care au fost redactate prev. art. 3 lit. a)–f), care trimit, prin enumerare, la rațiunile politice care au stat la baza reglementărilor anumitor infracțiuni sau fapte fără caracter penal, condamnate sau sancționate de regimul comunist.

În speță, T ribunalul a considerat corect faptul că mama reclamantei nu a fost victima unei condamnări cu caracter politic. Faptul că aceasta a fost sancționată penal, aplicându-i-se pedeapsa de 6 luni închisoare, cu suspendarea executării, pentru deținerea de monede de aur reprezenta consecința aplicării unei legi penale în vigoare la data respectivă, regimul comunist apreciind că este interzisă deținerea anumitor tipuri de monede de aur, indiferent de modul de dobândire a acestora.

Din conținutul normei legale sancționatoare rezultă că se referă la o infracțiune de drept comun, care nu avea nicio conotație de ordin politic, iar prin sentința penală nu s-a făcut trimitere la situația familiei autoarei condamnate, la faptul că acesta sau membrii familiei sale au avut activități de rezistență împotriva regimului politic anterior . Condamnarea autoarei reclamantei a fost, astfel, una impusă de un act normativ în vigoare la data respectivă, al cărui conținut nu era politic, pentru că nu a urmărit sancționarea unei atitudini disidente față de regimul totalitar, ci avea incidențe în planul dreptului de proprietate. În atare condiții, autoarea reclamantei nu poate fi considerată victima condamnării cu caracter politic, iar prejudiciul material suferit prin condamnare a fost reparat, prin hotărâre judecătorească fiind dispusă restituirea cantității de aur ce a fost confiscată.

Nu este fondată critica vizând refuzul instanței de a administra proba cu martori, deoarece, potrivit art. 167 C. proc. civ., probele se încuviințează doar dacă sunt utile, concludente și pertinente, ori, față de actele depuse și conținutul cererii de chemare în judecată, proba cu martori nu era una utilă. Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta V.A., criticând-o pentru următoarele motive: Instanța de apel nu răspunde la motivele invocate și nu respectă dispozițiile Legii nr. 221/2009, fiind pronunțată cu aplicarea greșită a acestei legi. A fost aprobată Legea nr. 221/2009 pentru a se repara prejudiciile produse prin condamnare, iar instanța trebuia să se pronunțe asupra caracterului politic.

Susținere instanței că a fost o condamnare de drept comun nu este corectă în condițiile în care instanța civilă a recunoscut caracterul abuziv al preluării și a dispus restituirea contravalorii acestor bijuterii. Mai mult nici nu putea instanța de la acea data să rețină că preluarea a fost abuzivă, că a fost luată în urma arestării soțului defunctei care tocmai ieșise din închisorile comuniste. Se putea demonstra ușor cu martori că a fost chiar supusă unui șantaj în sensul că dacă va mai spune și alte nume i se vor restitui bijuteriile, iar pentru că a refuzat a fost condamnată. Ulterior, când a vrut sa facă recurs pentru condamnarea nedreaptă, a fost sfătuită să nu facă acest lucru așa pentru că poate face și ea închisoare ca soțul ei.

Se subliniază încă o dată situația de fapt, arătându-se că a existat o hotărâre de condamnare privind-o mama reclamantei pentru infracțiunea prevăzută de art. 268 C. pen., respectiv deținere ilegală a unor obiecte de podoabă din aur, prin care a fost condamnată la 6 luni cu suspendare. A făcut dovada, depunând acte în acest sens, că aurul nu era deținut mod ilegal, ci fuseseră primite cu titlu de dotă de către mama reclamantei de mama și respectiv soacra acesteia, alte monede au fost cumpărate de către tatăl reclamantei de la B.N.R., aceste lucruri fiind reținute și de către instanța civilă prin sentința prin care s-au restituit aceste bijuterii. Au fost restituite tatălui reclamantei ca urmare a faptului că soția acestuia decedase și a fost introdus în cauză ca și moștenitor, procesul fiind început de mult timp, iar cererile privind restituirea au fost numeroase din 1990 și până în 2004 când au reușit sa le recupereze.

Nu s-a făcut niciun fel de recunoaștere a inechităților produse și, în temeiul unei legi, și a nenumărate cheltuieli cu aceste procese. Au fost cheltuiți mulți bani cu procese și avocați, iar cheltuielile nu le-au recuperate niciodată. Nu a putut face dovada acestor persecuții, mai mult a faptului că măsura condamnării mamei este consecința condamnării și executării celor 6 ani de către tatăl reclamantei, iar faptul ca un copil la 9 ani să aibă ambii părinți condamnați, fără sa fie vinovați în vreun fel, este și mai dureros. Analizând decizia de apel în raport de criticile formulate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, în considerarea celor ce succed. Prin cererea formulată, reclamanta a solicitat să se constate caracterul politic al condamnării pe care mama sa, A.V., a suferit-o în anul 1965, în temeiul art. 268 28 C. pen., cu suspendare, pentru deținerea de monede de aur, lucru interzis la acea vreme.

S-a susținut că adevăratul motiv al confiscării a fost faptul că tatăl său a fost deținut politic în perioada 1957-1963, iar ulterior au fost tot timpul în vizorul organelor de securitate, așa că în anul 1964 poliția a descins la domiciliu și a confiscat monezile pentru care a intervenit ulterior condamnarea mamei sale. După cum a reținut în mod corect instanța de apel, alin. (3) și (4) ale art. 1 din Legea nr. 221/2009 prevăd că, „c onstituie, de asemenea, condamnare cu caracter politic și condamnarea pronunțată în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989 pentru orice alte fapte prevăzute de legea penală, dacă prin săvârșirea acestora s-a urmărit unul dintre scopurile prevăzute la art. 2 alin. (1) din O.U.G.

nr. 214/1999 privind acordarea calității de luptător în rezistența anticomunistă persoanelor condamnate pentru infracțiuni săvârșite din motive politice, persoanelor împotriva cărora au fost dispuse, din motive politice, măsuri administrative abuzive, precum și persoanelor care au participat la acțiuni de împotrivire cu arme și de răsturnare prin forță a regimului comunist instaurat în România, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 568/2001, cu modificările și completările ulterioare . Caracterul politic al condamnărilor prevăzute la alin. (3) se constată de instanța judecătorească, în condițiile prevăzute la art. 4” . Art. 4 alin. (1) din aceeași Lege prevede că , „persoanele condamnate penal în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989 pentru alte fapte decât cele prevăzute la art. 1 alin. (2) pot solicita instanței de judecată să constate caracterul politic al condamnării lor, potrivit art. 1 alin. (3). Cererea poate fi introdusă și după decesul persoanei, de orice persoană fizică sau juridică interesată ori, din oficiu, de parchetul de pe lângă tribunalul în circumscripția căruia domiciliază persoana interesată”.

După cum rezultă din norma legală incidentă, este necesar ca prin săvârșirea infracțiunii pentru care a intervenit condamnarea să se fi urmărit unul dintre scopurile prevăzute la art. 2 alin. (1) din O.U.G. nr. 214/1999 privind acordarea calității de luptător în rezistența anticomunistă persoanelor condamnate pentru infracțiuni săvârșite din motive politice, persoanelor împotriva cărora au fost dispuse, din motive politice, măsuri administrative abuzive, precum și persoanelor care au participat la acțiuni de împotrivire cu arme și de răsturnare prin forță a regimului comunist instaurat în România, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 568/2001, cu modificările și completările ulterioare.

Față de cele arătate de către reclamantă în susținerea caracterului politic al condamnării mamei sale, se constată că s-au aplicat în mod corect dispozițiile Legii nr. 221/2009 de către instanța de apel, ceea ce face să nu fie fondat motivul de recurs ce se încadrează în dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Totodată nu este fondat nici motivul de recurs ce vizează nemotivarea hotărârii, din perspectiva art. 304 pct. 6 C. proc. civ., decizia de apel cuprinzând motivele de fapt și de drept pentru care s-a pronunțat soluția atacată în prezentul dosar. Constatând, prin urmare, că nu sunt fondate critice formulate, Înalta Curte urmează să facă aplicare și a art. 312 alin. (1) C. proc. civ., dispunând respingerea recursului ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta V.A. împotriva deciziei civile nr. 262 din 20 septembrie 2010 a Curții de Apel Craiova, secția civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 17 iunie 2011.