ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5258/2011

Prin decizia civilă

nr. 262 din 20 septembrie 2010, Curtea de Apel Craiova, secția I civilă și pentru

cauze cu minori și de familie, a respins apelul declarat de reclamanta V.A. împotriva

sentinței civile nr. 146 din 30 martie 2010 pronunțată de Tribunalul Dolj în contradictoriu

cu intimatul pârât Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice.

Pentru a pronunța această

decizie, Curtea a reținut următoarele:

Prin cererea înregistrată la 04 decembrie 2009,

reclamanta V.A. a chemat în judecată pe pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor

Publice, solicitând ca prin sentința ce se va pronunța să se constate caracterul

politic al condamnării suferite de mama sa, A.V., prin hotărâre penală nr. 166

din 27 ianuarie 1965, pronunțată de Tribunalul Popular al Raionului Gorj, în Dosarul

nr. 5510/1964 și obligarea pârâtului la plata sumei de 50.000 euro despăgubiri morale

pentru prejudiciul cauzat.

Prin sentința civilă nr.

146 din 30 martie 2010 a Tribunalului Dolj s-a respins acțiunea ca neîntemeiată.

Pentru a se pronunța astfel,

Tribunalul a reținut că mama reclamantei, defuncta A.V., a fost condamnată prin

sentința penală nr. 166 din 27 ianuarie 1965, pronunțată de Tribunalul Popular al

Raionului Gorj, în Dosarul nr. 5510/1964, pentru săvârșirea faptei prevăzute de

art. 268

28

C. pen., la 6 luni de închisoare cu închisoare.

Judecătoria Târgu-Jiu,

prin sentința civilă nr. 1388 din 08 martie 2004, a admis acțiunea formulată de

tatăl reclamantei, V.C., în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin B.N.R.–S.M.B.

și a fost obligat pârâtul să plătească reclamantului contravaloarea a 87,65 grame

aur fin la prețul calculat de B.N.R. pentru un gram de aur fin la data plății.

Din relațiile comunicate

de B.N.R., necontestate de reclamantă, rezultă că sentința a fost pusă în executare,

fiindu-i achitate despăgubirile stabilite prin sentința de mai sus, în urma condamnării.

Având în vedere dispozițiile

art. 4 din Legea nr. 221/2009, instanța a apreciat că nu are caracter politic condamnarea

autoarei reclamantei întrucât art. 1 alin. (2) lit. a) face o enumerare limitativă

și expresă a temeiurilor juridice potrivit cărora o hotărâre de condamnare poate

avea un caracter politic, iar între acestea nu figurează infracțiunea prevăzută

de art. 268

28

C. pen.

Mai mult, alin. (3) al

art. 1 din același act normativ coroborat cu art. 4 mai sus-citat prevede că prin

săvârșirea infracțiunii trebuie să se urmărească unul din scopurile prevăzute de

art. 2 alin. (1) din O.U.G. nr. 214/1999 privind acordarea calității de luptător

în rezistența anticomunistă persoanelor condamnate pentru infracțiuni săvârșite

din motivele politice, persoanelor împotriva cărora au fost dispuse, din motive

politice, măsuri administrative abuzive, precum și persoanelor care au participat

la acțiuni de împotrivire cu arme și răsturnare prin forță a regimului comunist

instaurat în România, aprobată prin Legea nr. 568/2001 cu modificările și completările

ulterioare.

Ori, condamnarea mamei

reclamantei și confiscarea unor obiecte din aur, nu poate constitui temei pentru

o condamnare cu caracter politic, autoarea fiind sancționată pentru o infracțiune

de drept comun.

Cu privire la apelul formulat

în cauză de către reclamantă:

Condamnarea unei persoane

pentru alte infracțiuni decât cele menționate la art. 1 alin. (1) este apreciată

că a avut un caracter politic dacă este o măsură abuzivă a regimului comunist, vizează

persoanele care s-au împotrivit sub diverse forme regimului comunist totalitar și

care au suferit prejudicii materiale și morale, această interpretare rezultând atât

din normele O.U.G. nr. 214/1999, cât și din modul în care au fost redactate prev.

art. 3 lit. a)–f), care trimit, prin enumerare, la rațiunile politice care au stat

la baza reglementărilor anumitor infracțiuni sau fapte fără caracter penal, condamnate

sau sancționate de regimul comunist.

În speță, T

ribunalul

a considerat corect faptul că mama reclamantei nu a fost victima unei condamnări

cu caracter politic. Faptul că aceasta a fost sancționată penal, aplicându-i-se

pedeapsa de 6 luni închisoare, cu suspendarea executării, pentru deținerea de monede

de aur reprezenta consecința aplicării unei legi penale în vigoare la data respectivă,

regimul comunist apreciind că este interzisă deținerea anumitor tipuri de monede

de aur, indiferent de modul de dobândire a acestora.

Din

conținutul normei legale sancționatoare rezultă că se referă la o infracțiune de

drept comun, care nu avea nicio conotație de ordin politic, iar prin sentința penală

nu s-a făcut trimitere la situația familiei autoarei condamnate, la faptul că acesta

sau membrii familiei sale au avut activități de rezistență împotriva regimului politic

anterior .

Condamnarea

autoarei reclamantei a fost, astfel, una impusă de un act normativ în vigoare la

data respectivă, al cărui conținut nu era politic, pentru că nu a urmărit sancționarea

unei atitudini disidente față de regimul totalitar, ci avea incidențe în planul

dreptului de proprietate.

În atare

condiții, autoarea reclamantei nu poate fi considerată victima condamnării cu caracter

politic, iar prejudiciul material suferit prin condamnare a fost reparat, prin hotărâre

judecătorească fiind dispusă restituirea cantității de aur ce a fost confiscată.

Nu este

fondată critica vizând refuzul instanței de a administra proba cu martori, deoarece,

potrivit art. 167 C. proc. civ., probele se încuviințează doar dacă sunt utile,

concludente și pertinente, ori, față de actele depuse și conținutul cererii de chemare

în judecată, proba cu martori nu era una utilă.

Împotriva

acestei decizii a declarat recurs reclamanta V.A., criticând-o pentru următoarele

motive:

Instanța de apel nu răspunde

la motivele invocate și nu respectă dispozițiile Legii nr. 221/2009, fiind pronunțată

cu aplicarea greșită a acestei legi.

A fost aprobată Legea

nr. 221/2009 pentru a se repara prejudiciile produse prin condamnare, iar instanța

trebuia să se pronunțe asupra caracterului politic.

Susținere instanței că

a fost o condamnare de drept comun nu este corectă în condițiile în care instanța

civilă a recunoscut caracterul abuziv al preluării și a dispus restituirea contravalorii

acestor bijuterii.

Mai mult nici nu putea

instanța de la acea data să rețină că preluarea a fost abuzivă, că a fost luată

în urma arestării soțului defunctei care tocmai ieșise din închisorile comuniste.

Se putea demonstra ușor

cu martori că a fost chiar supusă unui șantaj în sensul că dacă va mai spune și

alte nume i se vor restitui bijuteriile, iar pentru că a refuzat a fost condamnată.

Ulterior, când a vrut sa facă recurs pentru condamnarea nedreaptă, a fost sfătuită

să nu facă acest lucru așa pentru că poate face și ea închisoare ca soțul ei.

Se subliniază încă o dată

situația de fapt, arătându-se că a existat o hotărâre de condamnare privind-o mama

reclamantei pentru infracțiunea prevăzută de art. 268 C. pen., respectiv deținere

ilegală a unor obiecte de podoabă din aur, prin care a fost condamnată la 6 luni

cu suspendare. A făcut dovada, depunând acte în acest sens, că aurul nu era deținut

mod ilegal, ci fuseseră primite cu titlu de dotă de către mama reclamantei de mama

și respectiv soacra acesteia, alte monede au fost cumpărate de către tatăl reclamantei

de la B.N.R., aceste lucruri fiind reținute și de către instanța civilă prin sentința

prin care s-au restituit aceste bijuterii. Au fost restituite tatălui reclamantei

ca urmare a faptului că soția acestuia decedase și a fost introdus în cauză ca și

moștenitor, procesul fiind început de mult timp, iar cererile privind restituirea

au fost numeroase din 1990 și până în 2004 când au reușit sa le recupereze.

Nu s-a făcut niciun fel

de recunoaștere a inechităților produse și, în temeiul unei legi, și a nenumărate

cheltuieli cu aceste procese. Au fost cheltuiți mulți bani cu procese și avocați,

iar cheltuielile nu le-au recuperate niciodată.

Nu a putut face dovada

acestor persecuții, mai mult a faptului că măsura condamnării mamei este consecința

condamnării și executării celor 6 ani de către tatăl reclamantei, iar faptul ca

un copil la 9 ani să aibă ambii părinți condamnați, fără sa fie vinovați în vreun

fel, este și mai dureros.

Analizând decizia de apel

în raport de criticile formulate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat,

în considerarea celor ce succed.

Prin cererea formulată,

reclamanta a solicitat să se constate caracterul politic al condamnării pe care

mama sa, A.V., a suferit-o în anul 1965, în temeiul art. 268

28

C.

pen., cu suspendare, pentru deținerea de monede de aur, lucru interzis la acea vreme.

S-a susținut că adevăratul

motiv al confiscării a fost faptul că tatăl său a fost deținut politic în perioada

1957-1963, iar ulterior au fost tot timpul în vizorul organelor de securitate, așa

că în anul 1964 poliția a descins la domiciliu și a confiscat monezile pentru care

a intervenit ulterior condamnarea mamei sale.

După cum a reținut în

mod corect instanța de apel, alin. (3) și (4) ale art. 1 din Legea nr. 221/2009

prevăd că,

„c

onstituie,

de asemenea, condamnare cu caracter politic și condamnarea pronunțată în perioada

6 martie 1945-22 decembrie 1989 pentru orice alte fapte prevăzute de legea penală,

dacă prin săvârșirea acestora s-a urmărit unul dintre scopurile prevăzute la

art. 2 alin. (1) din O.U.G. nr. 214/1999 privind acordarea calității de luptător

în rezistența anticomunistă persoanelor condamnate pentru infracțiuni săvârșite

din motive politice, persoanelor împotriva cărora au fost dispuse, din motive politice,

măsuri administrative abuzive, precum și persoanelor care au participat la acțiuni

de împotrivire cu arme și de răsturnare prin forță a regimului comunist instaurat

în România, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 568/2001, cu modificările

și completările ulterioare

.

Caracterul politic al condamnărilor prevăzute la alin. (3) se constată

de instanța judecătorească, în condițiile prevăzute la art. 4”

.

Art. 4 alin. (1) din aceeași

Lege prevede că

,

„persoanele condamnate penal în perioada 6 martie

1945-22 decembrie 1989 pentru alte fapte decât cele prevăzute la art. 1 alin. (2)

pot solicita instanței de judecată să constate caracterul politic al condamnării

lor, potrivit art. 1 alin. (3). Cererea poate fi introdusă și după decesul persoanei,

de orice persoană fizică sau juridică interesată ori, din oficiu, de parchetul de

pe lângă tribunalul în circumscripția căruia domiciliază persoana interesată”.

După cum rezultă

din norma legală incidentă, este necesar ca prin săvârșirea infracțiunii pentru

care a intervenit condamnarea să se fi urmărit unul dintre scopurile prevăzute la

art. 2 alin. (1) din O.U.G. nr. 214/1999 privind acordarea calității de luptător

în rezistența anticomunistă persoanelor condamnate pentru infracțiuni săvârșite

din motive politice, persoanelor împotriva cărora au fost dispuse, din motive politice,

măsuri administrative abuzive, precum și persoanelor care au participat la acțiuni

de împotrivire cu arme și de răsturnare prin forță a regimului comunist instaurat

în România, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 568/2001, cu modificările

și completările ulterioare.

Față de cele

arătate de către reclamantă în susținerea caracterului politic al condamnării mamei

sale, se constată că s-au aplicat în mod corect dispozițiile Legii nr. 221/2009

de către instanța de apel, ceea ce face să nu fie fondat motivul de recurs ce se

încadrează în dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Totodată nu

este fondat nici motivul de recurs ce vizează nemotivarea hotărârii, din perspectiva

art. 304 pct. 6 C. proc. civ., decizia de apel cuprinzând motivele de fapt și de

drept pentru care s-a pronunțat soluția atacată în prezentul dosar.

Constatând,

prin urmare, că nu sunt fondate critice formulate, Înalta Curte urmează să facă

aplicare și a art. 312 alin. (1) C. proc. civ., dispunând respingerea recursului

ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul

declarat de reclamanta

V.A.

împotriva deciziei

civile nr. 262 din 20 septembrie 2010 a Curții de Apel Craiova, secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 17 iunie 2011.