ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1880/2012

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1880/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra

cauzei de față, constată următoarele:

Prin

cererea înregistrată la data de 01 februarie 2010 sub nr. 1342/63/2010,

reclamantul J.B. a chemat în judecată S.R: prin M.F.P., solicitând să se

constate caracterul politic al măsurii luată față de acesta în perioada în care

a fost încorporat și în urma căreia a rămas cu invaliditate de gradul II,

precum și obligarea pârâtului la plata sumei de 102.000 EURO daune morale

pentru boala și invaliditatea de gradul II, dobândite în timpul armatei.

În

motivarea în fapt a cererii de chemare în judecată, reclamantul a arătat că

este cetățean german de origine română și pentru că aparținea unui cult creștin

neacceptat de regimul comunist, a fost persecutat și nevoit să părăsească țara.

Prin sentința

civilă nr. 98 din 05 martie 2010, pronunțată de Tribunalul Dolj, s-a admis

excepția necompetenței materiale a Tribunalului Dolj și a fost declinată

competența de soluționare a cauzei formulată de reclamantul J.B., în

contradictoriu cu pârâtul S.R. prin M.F.P., în favoarea Judecătoriei Craiova.

Împotriva

acestei sentințe au declarat recurs reclamantul J.B. și pârâtul M.F.P. pentru

S.R., prin D.G.F.P. Dolj, iar prin decizia civilă nr. 749 din 01 iunie 2010

pronunțată de Curtea de Apel Craiova, au fost admise recursurile declarate de

reclamantul J.B. și pârâtul M.F.P. pentru S.R., prin D.G.F.P. Dolj, a fost

casată sentința atacată și trimisă cauza pentru competentă soluționare la

Tribunalul Dolj.

Pentru a se

pronunța astfel, Curtea a reținut că acțiunea reclamantului nu este

patrimonială, având în vedere că a solicitat să se constate și caracterul

politic al acțiunii, întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 221/2009.

Prin

sentința civilă nr. 452 din 19 noiembrie 2010, pronunțată de Tribunalul Dolj,

în dosarul nr. 8331/63/2010, s-a

respins ca inadmisibilă acțiunea.

Instanța

a reținut, pe baza probelor administrate, că reclamantul aparține cultului

creștin Adventist de ziua a 7-a și potrivit preceptelor acestui cult, sâmbăta

este zi de odihnă și nu este permis consumul cărnii de porc, iar reclamantul a

fost obligat să efectueze stagiul militar, ceea ce a presupus instrucție și

alte activități, inclusiv în ziua de sâmbătă.

A

constatat instanța că potrivit art. 40 din Constituția României, intrată în

vigoare la 21 octombrie 1965, serviciul militar în rândul forțelor armate

române era obligatoriu și că potrivit

declarațiilor

de martori, reclamantul nu a fost obligat de superiori

să efectueze instrucție militară alături de

ceilalți soldați, dar i s-au

impus alte munci în cadrul unității.

Supunerea la munci

administrative cu

caracter umilitor, nu au fost determinată de

convingerile sale politice,

ci de refuzul acestuia de a efectua

pregătirea

militară, refuz bazat pe convingerile sale religioase.

A concluzionat

prima instanță că măsura obligării

reclamantului

la satisfacerea stagiului militar contrar convingerilor

sale religioase,

nu este o măsură cu caracter politic și nu face obiectul Legii nr. 221/2009.

Prin decizia nr. 211 din 5 aprilie 2011, pronunțată de

Curtea

de Apel Craiova,

secția I civilă și pentru cauze cu minori și de familie,

a fost respins, ca nefondat, apelul

declarat de reclamant.

Pentru a

hotărî astfel, instanța de apel a reținut că,

reclamantul

și-a întemeiat acțiunea sa pe dispozițiile art. 4 și 5 din

Legea nr.

221/2009, și nu a indicat unul dintre actele normative

enumerate la art. 3 din aceeași lege,

prin care s-au dispus măsuri

administrative

cu caracter politic de drept, iar măsurile la care se referă nu se regăsesc în

cele prevăzute de acest text.

S-a mai

reținut și faptul că pentru a se reține caracterul politic al altor condamnări

ori măsuri administrative, trebuie

îndeplinită

condiția ca prin săvârșirea faptelor să se fi urmărit unul

dintre scopurile prevăzute la art. 2 alin (1) din

O.U.G. nr. 214/1999

ceea ce nu se regăsește în prezenta cauză.

În analizarea caracterului politic al măsurilor luate față de reclamant

ca urmare a manifestării acestui refuz, s-a considerat că

trebuie avută în

vedere și Decizia nr. 32 din 16 noiembrie 2009 a

Secțiilor Unite ale Înaltei Curți de

Casație și Justiție prin care s-a

statuat

[(în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 1

alin (1) lit. a) din Decretul - Lege nr.

118/1990)], că persoanele

condamnate definitiv pentru infracțiunile

contra capacității de apărare a țării, prevăzute de art. 334 și 354 C. pen.,

săvârșite din motive de conștiință, nu pot

beneficia de drepturile

acordate

persoanelor persecutate din motive politice.

În considerentele deciziei s-a reținut că instituirea

obligației

de executare a serviciului militar a privit toți cetățenii apți să îl

efectueze, fără nici o discriminare pe motive religioase sau de altă

natură și că în aceste condiții, nu se

poate considera că scopul

acestor

reglementări a fost determinat de rațiuni politice specifice

orânduirii

comuniste, pentru că ceea ce s-a urmărit nu a fost protejarea de anumite fapte

a regimului politic existent la acea dată.

S-a mai reținut că asemenea condamnări nu reprezintă o

încălcare a

drepturilor și libertăților fundamentale ale omului ori a

drepturilor civile, politice,

economice, sociale și culturale,

deoarece în

perioada de referință Constituția garanta libertatea conștiinței (art. 30), dar

în același timp prevedea obligativitatea

serviciului militar (art. 40).

Instanța supremă a avut în vedere și recomandările adoptate

de instituțiile

Consiliului Europei, în problema compatibilității obiecției de conștiință cu

obligația satisfacerii serviciului militar,

respectiv, dispozițiile art. 4 paragraf 3 lit. b) și a

art. 9 din

Convenție, invocând cauzele J.

c/ Norvegiei - 14 octombrie

1985 și G. c/R.F.G. - 12 decembrie 1966, N

.c/Suediei -11 octombrie 1984; A. c/ Elveției - 9 mai 1984.

Concluzia desprinsă este aceea că restrângerea libertății de conștiință

în legătură cu executarea serviciului militar obligatoriu,

nu ținea strict de regimul

dictatorial, ci de cadrul instituțional și

legal

de îndeplinire a unei obligații constituționale, cadru menținut

și în perioada postcomunistă, până la

reglementarea serviciului

militar alternativ și apoi a celui

profesionist.

Față de toate

aceste considerente, nu se poate reține că măsurile luate în privința reclamantului

în perioada efectuării

stagiului militar, de

a efectua alte munci în zilele de sâmbătă ca

urmare a refuzului acestuia

de a efectua instrucție militară din motive de conștiință, au caracter politic,

astfel că în mod corect prima instanță a respins primul petit al acțiunii.

În privința cererii pentru acordarea daunelor morale

acestea

erau prevăzute la art. 5 alin. (1) lit. a) (declarat neconstituțional

prin

Decizia

Curții Constituționale nr. 1358/2010), pentru persoanele care au suferit

condamnări cu caracter politic sau care au făcut

obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic,

iar în

privința reclamantului nu s-au

reținut asemenea ipoteze.

Cât

privește incidența dispozițiilor art. 5 alin. (4) din Legea nr. 221/2009 s-a

constatat că nu sunt incidente, pentru că acestea sunt aplicabile persoanelor

cărora le-au fost recunoscute drepturile prevăzute de Decretul - Lege nr.

118/1990, în măsura în care se încadrează în prevederile art. 1, 3 și 4, ori,

după cum s-a arătat, reclamantul nu se încadrează în aceste prevederi.

Împotriva

deciziei pronunțate în apel a declarat recurs,

reclamantul, prin care a solicitat casarea deciziei și pe

fond admiterea cererii în sensul acordării daunelor morale solicitate și a

constatării caracterului politic al măsurii.

Cu privire la

capătul de cerere privind acordarea daunelor morale, recurentul reclamant,

înainte de acordarea cuvântului în dezbateri a solicitat instanței să se ia act

de faptul că înțelege renunțe la judecata acestuia, arătând că insistă doar în

constatarea caracterului politic al măsurii luate asupra sa.

În susținerea

motivului de recurs privind constatarea caracterului politic al măsurii a

arătat că decizia recurată este nelegală, în raport de dispozițiile art. 304

pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ.

Astfel, a

arătat că în mod greșit s-a apreciat că nu sunt aplicabile dispozițiile art. 4

și 5 din Legea nr. 221/2009 cu privire la constatarea caracterului politic al

măsurilor luate asupra sa, pentru că acestea nu se regăsesc în texul de lege,

or, în lit. c) din O.U.G. nr. 214/1999, act normativ invocat de instanță, este

prevăzută înlăturarea măsurilor discriminatorii pe motive de naționalitate,

limbă sau religie și apartenență politică.

Susține că în

mod greșit s-a apreciat că a refuzat prezentarea la încorporare, din contră a

și efectuat stagiul militar, însă respectându-și convingerile religioase, a

refuzat să se supună superiorilor, s-a îmbolnăvit și drept urmare a fost lăsat

la vatră cu gradul II de invaliditate la numai 21 de ani.

Greșit s-a

susținut că nu beneficiază de dispozițiile Legii nr. 118/1990 întrucât au fost

depuse dovezi în sensul recunoașterii caracterului de persecutat politic.

Mai arată că

în mod dureros nu se aplică D.U.D.O., deși sunt incidente prevederile art. 2,

3, 4, 5, 7, 8, 9, 13,19, 23, 24, 25 C.E.D.O., Rezoluția A.P.C.E. nr. 1096/1996

și 1481/2008, art. 20 și 147 din Constituție.

Cu privire la

încetarea efectelor dispozițiilor Legii nr. 221/2009 arată că nu este vina

petenților că legiuitorul nu a intervenit până la 31 decembrie 2010, să pună de

acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile Constituției, astfel că,

acțiunile nu trebuie respinse ci judecate, în raport cu prevederile

internaționale și constituționale și în special cu prevederile art. 5 alin. (5)

din C.E.D.O., potrivit căruia orice persoană care este victima unei arestări

sau dețineri în condiții contrare acestui articol, are dreptul la reparații.

Recursul

declarat de reclamant va fi admis, în limita următoarelor considerente:

În primul

rând, se observă că motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 7 și 8 C.

proc. civ., sunt invocate pur formal, deoarece nu a fost dezvoltată nici o

critică care să se circumscrie ipotezelor pe care aceste motive le

reglementează, nemotivarea hotărârii atacate, motivarea contradictorie ori

străină de natura pricinii, respectiv interpretarea greșită a actului juridic

(iar nu a actelor ca înscrisuri probatorii) dedus judecății.

În ceea ce

privește motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., acesta urmează a fi analizat prin prisma criticilor formulate.

În principal,

recurentul-reclamant critică decizia recurată pentru nelegalitate, respectiv,

ca fiind dată cu aplicarea greșită a prevederilor art. 4 și 5 din Legea nr.

221/2009, care fac trimitere la art. 2 alin. (1) lit. c) din O.U.G. nr.

214/1999, susținând că greșit instanța de apel nu au constatat caracterul

politic al măsurii luate fată de acesta.

Această

critică este nefondată, întrucât, în mod legal instanța de apel a apreciat că

reclamantul nu a suferit o condamnare cu caracter politic.

Pretențiile

recurentului reclamant întemeiate pe dispozițiile Legii nr. 221/2009 privesc

constatarea caracterului politic al măsurilor luate față de acesta, în perioada

în care a făcut armata și în urma căreia a rămas cu invaliditate gradul II.

Prin

urmare, în cauză nu există o condamnare a reclamantului, în raport de care ar

putea fi invocată incidența sau nu a art. 2 alin. (1) lit. c) din O.U.G. nr.

214/1999, referitoare la propaganda pentru răsturnarea ordinii sociale până la

14 decembrie 1989 sau manifestarea împotrivirii față de aceasta.

Potrivit art. 1 din același act normativ, se recunoaște

calitatea

de luptător în rezistența anticomunistă persoanelor condamnate

pentru infracțiuni săvârșite din

motive politice sau supuse din

motive

politice unor măsuri administrative abuzive în perioada 6

martie 1945 -

14 decembrie 1989.

Or, reclamantul nu a fost victima unei condamnări din motive

politice și nici a unei măsuri

administrative abuzive, în sensul

textului

menționat, acesta efectuând stagiul militar.

În ceea ce

privește, măsurile luate asupra sa, ca urmare a

refuzul său de a se supune superiorilor săi, din cauza convingerilor

sale religioase, în timpul satisfacerii stagiului

militar, această împrejurare nu poate fi asimilată unei măsuri cu caracter

politic,

pentru că această faptă nu ține strict de regimul dictatorial

comunist, ci de cadrul instituțional și legal de

îndeplinire a unei

obligații constituționale, de apărare a țării, iar

prin instituirea

acestei obligații pentru

toți cetățenii, nu se poate considera că a

existat o persecuție

politică, deoarece îndatorirea de a satisface

stagiul

militar revenea tuturor cetățenilor apți să-l efectueze tară

vreo

discriminare pe motive religioase.

De altfel, prin decizia nr. 32 din 16 noiembrie 2009, dată de Înalta

Curte de Casație și Justiție în interesul legii, în contextul în

care s-a analizat aplicarea

dispozițiilor art. 1 alin. (1) lit. a) din Decretul - Lege nr. 118/1990,

republicat, s-a statuat că nu au

caracter

politic nici măcar condamnările penale pronunțate pentru

infracțiunile contra capacității de apărare a

țării, prevăzute de art. 334

și 354

C. pen., săvârșite din motive de conștiință.

Pentru aceleași considerente nu se poate reține nici încălcarea

drepturilor și

libertăților fundamentale, cum se susține, întrucât nu

a dovedit că

măsurile luate asupra sa, în timpul efectuării stagiului

militar, ar fi

fost luate ca urmare a apartenenței la un cult religios, ci

pentru refuzul său de a participa la

instrucție alături de ceilalți soldați.

Nici criticile reclamantului ce vizează aplicarea C.

E.D.O. și a

normelor de drept comunitar,

nu au suport și urmează a fi înlăturate ca nefondate.

Reglementările internaționale în materia drepturilor omului,

ratificate de România, deși parte

integrantă a dreptului intern, potrivit art. ll alin. (2) din Constituție, nu

pot reprezenta, prin ele

însele, un temei

juridic suficient al pretențiilor de acordare a unor daune materiale ori morale

pentru prejudicii cauzate prin încălcări ale drepturilor și libertăților

fundamentale în perioada anterioară ratificării Convenției de către România, în

anul 1994.

Pentru recunoașterea unor asemenea drepturi patrimoniale,

este necesar un act de voință al

autorităților române, în sensul reparării prejudiciilor cauzate prin acte ori

fapte abuzive ale

statului român,

dispozițiile legale naționale urmând a fi cenzurate,

în planul respectării drepturilor și libertăților

fundamentale, prin

prisma

reglementărilor internaționale, în aplicarea art. 20 alin. (2) din

Constituție.

Mecanismul de

aplicare a Convenției europene are drept premisă, așadar, existența unei

prevederi legale care, supusă

examenului de

conformitate cu reglementarea internațională, este

susceptibilă de a fi înlăturată în cazul

contrarietății cu dispozițiile

Convenției.

Critica

cu privire la greșita neaplicare a art. 5 din Legea

nr. 221/2009 declarat neconstituțional, nu va fi analizată, întrucât

recurentul

reclamant a renunțat în mod expres la judecata

capătului de cerere privind solicitarea daunelor morale.

Față de aceste

considerente, se va admite recursul, se va modifica decizia recurată, în sensul

că se va admite apelul

reclamantului, se va

schimba în parte sentința apelată și se va lua

act de renunțarea

reclamantului, potrivit art. 246 C. proc. civ., la capătul de cerere privind

plata daunelor morale, urmând a fi menținute restul dispozițiilor sentinței.

PENTRU

ACESTE MOTIVE,

ÎN

NUMELE LEGII,

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamantul J.B.

împotriva deciziei nr. 211 din 5

aprilie 2011 a Curții de Apel

Craiova,

secția I civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

Modifică

decizia recurată în sensul că, admite apelul

reclamantului,

schimbă în parte sentința nr. 452 din 19 noiembrie

2010 a Tribunalului

Dolj, secția civilă, în sensul că ia act de

renunțarea

reclamantului la capătul de cerere referitor la plata

despăgubirilor

morale.

Menține restul

dispozițiilor sentinței.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi 15 martie

2012.