ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1880/2012

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la data de 01 februarie 2010 sub nr. 1342/63/2010, reclamantul J.B. a chemat în judecată S.R: prin M.F.P., solicitând să se constate caracterul politic al măsurii luată față de acesta în perioada în care a fost încorporat și în urma căreia a rămas cu invaliditate de gradul II, precum și obligarea pârâtului la plata sumei de 102.000 EURO daune morale pentru boala și invaliditatea de gradul II, dobândite în timpul armatei. În motivarea în fapt a cererii de chemare în judecată, reclamantul a arătat că este cetățean german de origine română și pentru că aparținea unui cult creștin neacceptat de regimul comunist, a fost persecutat și nevoit să părăsească țara.

Prin sentința civilă nr. 98 din 05 martie 2010, pronunțată de Tribunalul Dolj, s-a admis excepția necompetenței materiale a Tribunalului Dolj și a fost declinată competența de soluționare a cauzei formulată de reclamantul J.B., în contradictoriu cu pârâtul S.R. prin M.F.P., în favoarea Judecătoriei Craiova. Împotriva acestei sentințe au declarat recurs reclamantul J.B. și pârâtul M.F.P. pentru S.R., prin D.G.F.P. Dolj, iar prin decizia civilă nr. 749 din 01 iunie 2010 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, au fost admise recursurile declarate de reclamantul J.B. și pârâtul M.F.P. pentru S.R., prin D.G.F.P. Dolj, a fost casată sentința atacată și trimisă cauza pentru competentă soluționare la Tribunalul Dolj.

Pentru a se pronunța astfel, Curtea a reținut că acțiunea reclamantului nu este patrimonială, având în vedere că a solicitat să se constate și caracterul politic al acțiunii, întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 221/2009. Prin sentința civilă nr. 452 din 19 noiembrie 2010, pronunțată de Tribunalul Dolj, în dosarul nr. 8331/63/2010, s-a respins ca inadmisibilă acțiunea. Instanța a reținut, pe baza probelor administrate, că reclamantul aparține cultului creștin Adventist de ziua a 7-a și potrivit preceptelor acestui cult, sâmbăta este zi de odihnă și nu este permis consumul cărnii de porc, iar reclamantul a fost obligat să efectueze stagiul militar, ceea ce a presupus instrucție și alte activități, inclusiv în ziua de sâmbătă.

A constatat instanța că potrivit art. 40 din Constituția României, intrată în vigoare la 21 octombrie 1965, serviciul militar în rândul forțelor armate române era obligatoriu și că potrivit declarațiilor de martori, reclamantul nu a fost obligat de superiori să efectueze instrucție militară alături de ceilalți soldați, dar i s-au impus alte munci în cadrul unității. Supunerea la munci administrative cu caracter umilitor, nu au fost determinată de convingerile sale politice, ci de refuzul acestuia de a efectua pregătirea militară, refuz bazat pe convingerile sale religioase. A concluzionat prima instanță că măsura obligării reclamantului la satisfacerea stagiului militar contrar convingerilor sale religioase, nu este o măsură cu caracter politic și nu face obiectul Legii nr. 221/2009.

Prin decizia nr. 211 din 5 aprilie 2011, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția I civilă și pentru cauze cu minori și de familie, a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamant. Pentru a hotărî astfel, instanța de apel a reținut că, reclamantul și-a întemeiat acțiunea sa pe dispozițiile art. 4 și 5 din Legea nr. 221/2009, și nu a indicat unul dintre actele normative enumerate la art. 3 din aceeași lege, prin care s-au dispus măsuri administrative cu caracter politic de drept, iar măsurile la care se referă nu se regăsesc în cele prevăzute de acest text. S-a mai reținut și faptul că pentru a se reține caracterul politic al altor condamnări ori măsuri administrative, trebuie îndeplinită condiția ca prin săvârșirea faptelor să se fi urmărit unul dintre scopurile prevăzute la art. 2 alin (1) din O.U.G.

nr. 214/1999 ceea ce nu se regăsește în prezenta cauză. În analizarea caracterului politic al măsurilor luate față de reclamant ca urmare a manifestării acestui refuz, s-a considerat că trebuie avută în vedere și Decizia nr. 32 din 16 noiembrie 2009 a Secțiilor Unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție prin care s-a statuat [(în interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 1 alin (1) lit. a) din Decretul - Lege nr. 118/1990)], că persoanele condamnate definitiv pentru infracțiunile contra capacității de apărare a țării, prevăzute de art. 334 și 354 C. pen., săvârșite din motive de conștiință, nu pot beneficia de drepturile acordate persoanelor persecutate din motive politice.

În considerentele deciziei s-a reținut că instituirea obligației de executare a serviciului militar a privit toți cetățenii apți să îl efectueze, fără nici o discriminare pe motive religioase sau de altă natură și că în aceste condiții, nu se poate considera că scopul acestor reglementări a fost determinat de rațiuni politice specifice orânduirii comuniste, pentru că ceea ce s-a urmărit nu a fost protejarea de anumite fapte a regimului politic existent la acea dată.

S-a mai reținut că asemenea condamnări nu reprezintă o încălcare a drepturilor și libertăților fundamentale ale omului ori a drepturilor civile, politice, economice, sociale și culturale, deoarece în perioada de referință Constituția garanta libertatea conștiinței (art. 30), dar în același timp prevedea obligativitatea serviciului militar (art. 40). Instanța supremă a avut în vedere și recomandările adoptate de instituțiile Consiliului Europei, în problema compatibilității obiecției de conștiință cu obligația satisfacerii serviciului militar, respectiv, dispozițiile art. 4 paragraf 3 lit. b) și a art. 9 din Convenție, invocând cauzele J. c/ Norvegiei - 14 octombrie 1985 și G. c/R.F.G.

- 12 decembrie 1966, N .c/Suediei -11 octombrie 1984; A. c/ Elveției - 9 mai 1984. Concluzia desprinsă este aceea că restrângerea libertății de conștiință în legătură cu executarea serviciului militar obligatoriu, nu ținea strict de regimul dictatorial, ci de cadrul instituțional și legal de îndeplinire a unei obligații constituționale, cadru menținut și în perioada postcomunistă, până la reglementarea serviciului militar alternativ și apoi a celui profesionist. Față de toate aceste considerente, nu se poate reține că măsurile luate în privința reclamantului în perioada efectuării stagiului militar, de a efectua alte munci în zilele de sâmbătă ca urmare a refuzului acestuia de a efectua instrucție militară din motive de conștiință, au caracter politic, astfel că în mod corect prima instanță a respins primul petit al acțiunii.

În privința cererii pentru acordarea daunelor morale acestea erau prevăzute la art. 5 alin. (1) lit. a) (declarat neconstituțional prin Decizia Curții Constituționale nr. 1358/2010), pentru persoanele care au suferit condamnări cu caracter politic sau care au făcut obiectul unor măsuri administrative cu caracter politic, iar în privința reclamantului nu s-au reținut asemenea ipoteze. Cât privește incidența dispozițiilor art. 5 alin. (4) din Legea nr. 221/2009 s-a constatat că nu sunt incidente, pentru că acestea sunt aplicabile persoanelor cărora le-au fost recunoscute drepturile prevăzute de Decretul - Lege nr. 118/1990, în măsura în care se încadrează în prevederile art. 1, 3 și 4, ori, după cum s-a arătat, reclamantul nu se încadrează în aceste prevederi.

Împotriva deciziei pronunțate în apel a declarat recurs, reclamantul, prin care a solicitat casarea deciziei și pe fond admiterea cererii în sensul acordării daunelor morale solicitate și a constatării caracterului politic al măsurii. Cu privire la capătul de cerere privind acordarea daunelor morale, recurentul reclamant, înainte de acordarea cuvântului în dezbateri a solicitat instanței să se ia act de faptul că înțelege renunțe la judecata acestuia, arătând că insistă doar în constatarea caracterului politic al măsurii luate asupra sa. În susținerea motivului de recurs privind constatarea caracterului politic al măsurii a arătat că decizia recurată este nelegală, în raport de dispozițiile art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc.

civ. Astfel, a arătat că în mod greșit s-a apreciat că nu sunt aplicabile dispozițiile art. 4 și 5 din Legea nr. 221/2009 cu privire la constatarea caracterului politic al măsurilor luate asupra sa, pentru că acestea nu se regăsesc în texul de lege, or, în lit. c) din O.U.G. nr. 214/1999, act normativ invocat de instanță, este prevăzută înlăturarea măsurilor discriminatorii pe motive de naționalitate, limbă sau religie și apartenență politică. Susține că în mod greșit s-a apreciat că a refuzat prezentarea la încorporare, din contră a și efectuat stagiul militar, însă respectându-și convingerile religioase, a refuzat să se supună superiorilor, s-a îmbolnăvit și drept urmare a fost lăsat la vatră cu gradul II de invaliditate la numai 21 de ani.

Greșit s-a susținut că nu beneficiază de dispozițiile Legii nr. 118/1990 întrucât au fost depuse dovezi în sensul recunoașterii caracterului de persecutat politic. Mai arată că în mod dureros nu se aplică D.U.D.O., deși sunt incidente prevederile art. 2, 3, 4, 5, 7, 8, 9, 13,19, 23, 24, 25 C.E.D.O., Rezoluția A.P.C.E. nr. 1096/1996 și 1481/2008, art. 20 și 147 din Constituție. Cu privire la încetarea efectelor dispozițiilor Legii nr. 221/2009 arată că nu este vina petenților că legiuitorul nu a intervenit până la 31 decembrie 2010, să pună de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile Constituției, astfel că, acțiunile nu trebuie respinse ci judecate, în raport cu prevederile internaționale și constituționale și în special cu prevederile art. 5 alin. (5) din C.E.D.O., potrivit căruia orice persoană care este victima unei arestări sau dețineri în condiții contrare acestui articol, are dreptul la reparații.

Recursul declarat de reclamant va fi admis, în limita următoarelor considerente: În primul rând, se observă că motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 7 și 8 C. proc. civ., sunt invocate pur formal, deoarece nu a fost dezvoltată nici o critică care să se circumscrie ipotezelor pe care aceste motive le reglementează, nemotivarea hotărârii atacate, motivarea contradictorie ori străină de natura pricinii, respectiv interpretarea greșită a actului juridic (iar nu a actelor ca înscrisuri probatorii) dedus judecății. În ceea ce privește motivul de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., acesta urmează a fi analizat prin prisma criticilor formulate. În principal, recurentul-reclamant critică decizia recurată pentru nelegalitate, respectiv, ca fiind dată cu aplicarea greșită a prevederilor art. 4 și 5 din Legea nr. 221/2009, care fac trimitere la art. 2 alin. (1) lit. c) din O.U.G.

nr. 214/1999, susținând că greșit instanța de apel nu au constatat caracterul politic al măsurii luate fată de acesta. Această critică este nefondată, întrucât, în mod legal instanța de apel a apreciat că reclamantul nu a suferit o condamnare cu caracter politic. Pretențiile recurentului reclamant întemeiate pe dispozițiile Legii nr. 221/2009 privesc constatarea caracterului politic al măsurilor luate față de acesta, în perioada în care a făcut armata și în urma căreia a rămas cu invaliditate gradul II. Prin urmare, în cauză nu există o condamnare a reclamantului, în raport de care ar putea fi invocată incidența sau nu a art. 2 alin. (1) lit. c) din O.U.G. nr. 214/1999, referitoare la propaganda pentru răsturnarea ordinii sociale până la 14 decembrie 1989 sau manifestarea împotrivirii față de aceasta.

Potrivit art. 1 din același act normativ, se recunoaște calitatea de luptător în rezistența anticomunistă persoanelor condamnate pentru infracțiuni săvârșite din motive politice sau supuse din motive politice unor măsuri administrative abuzive în perioada 6 martie 1945 - 14 decembrie 1989. Or, reclamantul nu a fost victima unei condamnări din motive politice și nici a unei măsuri administrative abuzive, în sensul textului menționat, acesta efectuând stagiul militar.

În ceea ce privește, măsurile luate asupra sa, ca urmare a refuzul său de a se supune superiorilor săi, din cauza convingerilor sale religioase, în timpul satisfacerii stagiului militar, această împrejurare nu poate fi asimilată unei măsuri cu caracter politic, pentru că această faptă nu ține strict de regimul dictatorial comunist, ci de cadrul instituțional și legal de îndeplinire a unei obligații constituționale, de apărare a țării, iar prin instituirea acestei obligații pentru toți cetățenii, nu se poate considera că a existat o persecuție politică, deoarece îndatorirea de a satisface stagiul militar revenea tuturor cetățenilor apți să-l efectueze tară vreo discriminare pe motive religioase.

De altfel, prin decizia nr. 32 din 16 noiembrie 2009, dată de Înalta Curte de Casație și Justiție în interesul legii, în contextul în care s-a analizat aplicarea dispozițiilor art. 1 alin. (1) lit. a) din Decretul - Lege nr. 118/1990, republicat, s-a statuat că nu au caracter politic nici măcar condamnările penale pronunțate pentru infracțiunile contra capacității de apărare a țării, prevăzute de art. 334 și 354 C. pen., săvârșite din motive de conștiință. Pentru aceleași considerente nu se poate reține nici încălcarea drepturilor și libertăților fundamentale, cum se susține, întrucât nu a dovedit că măsurile luate asupra sa, în timpul efectuării stagiului militar, ar fi fost luate ca urmare a apartenenței la un cult religios, ci pentru refuzul său de a participa la instrucție alături de ceilalți soldați.

Nici criticile reclamantului ce vizează aplicarea C. E.D.O. și a normelor de drept comunitar, nu au suport și urmează a fi înlăturate ca nefondate.

Reglementările internaționale în materia drepturilor omului, ratificate de România, deși parte integrantă a dreptului intern, potrivit art. ll alin. (2) din Constituție, nu pot reprezenta, prin ele însele, un temei juridic suficient al pretențiilor de acordare a unor daune materiale ori morale pentru prejudicii cauzate prin încălcări ale drepturilor și libertăților fundamentale în perioada anterioară ratificării Convenției de către România, în anul 1994. Pentru recunoașterea unor asemenea drepturi patrimoniale, este necesar un act de voință al autorităților române, în sensul reparării prejudiciilor cauzate prin acte ori fapte abuzive ale statului român, dispozițiile legale naționale urmând a fi cenzurate, în planul respectării drepturilor și libertăților fundamentale, prin prisma reglementărilor internaționale, în aplicarea art. 20 alin. (2) din Constituție.

Mecanismul de aplicare a Convenției europene are drept premisă, așadar, existența unei prevederi legale care, supusă examenului de conformitate cu reglementarea internațională, este susceptibilă de a fi înlăturată în cazul contrarietății cu dispozițiile Convenției. Critica cu privire la greșita neaplicare a art. 5 din Legea nr. 221/2009 declarat neconstituțional, nu va fi analizată, întrucât recurentul reclamant a renunțat în mod expres la judecata capătului de cerere privind solicitarea daunelor morale. Față de aceste considerente, se va admite recursul, se va modifica decizia recurată, în sensul că se va admite apelul reclamantului, se va schimba în parte sentința apelată și se va lua act de renunțarea reclamantului, potrivit art. 246 C. proc.

civ., la capătul de cerere privind plata daunelor morale, urmând a fi menținute restul dispozițiilor sentinței. PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII, D E C I D E Admite recursul declarat de reclamantul J.B. împotriva deciziei nr. 211 din 5 aprilie 2011 a Curții de Apel Craiova, secția I civilă și pentru cauze cu minori și de familie. Modifică decizia recurată în sensul că, admite apelul reclamantului, schimbă în parte sentința nr. 452 din 19 noiembrie 2010 a Tribunalului Dolj, secția civilă, în sensul că ia act de renunțarea reclamantului la capătul de cerere referitor la plata despăgubirilor morale. Menține restul dispozițiilor sentinței. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 15 martie 2012.