ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 8190/2011
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 8190/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)
Deliberând, în condițiile art. 256 C. proc. civ., asupra cauzei civile de față, a reținut următoarele: Prin Decizia civilă nr. 216 A din 25 aprilie 2001, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă, a respins ca nefondat apelul declarat de reclamanta Academia Română - Fundația familiei M.H.E. împotriva Sentinței civile nr. 1049 din 11 octombrie 2000 pronunțată de Tribunalul București, secția a III-a civilă. Împotriva acestei hotărâri reclamanta a declarat recurs la 13 iunie 2001, calea de atac fiind lăsată în nelucrare la 26 februarie 2002 ca urmare a suspendării judecății în temeiul art. 47 din Legea nr. 10/2001. La 8 decembrie 2005 s-a menținut măsura suspendării. Întrucât prin Declarația autentificată nr. 3316 din 1 noiembrie 2011 reclamanta a declarat că renunță la judecata cererii de chemare în judecată, iar pârâtul și-a exprimat acordul în acest sens, Înalta Curte a apreciat că sunt îndeplinite cerințele art. 246 alin. (4) C. proc.
civ. pentru a ține cont de actul de dispoziție săvârșit de recurentă. Ca atare, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. va fi admis recursul, va fi casată decizia atacată, în temeiul art. 296 C. proc. civ. va fi admis apelul și sentința va fi schimbată în tot în sensul că se va lua act de cererea de renunțare la judecata cererii introductive de instanță.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Admite recursul declarat de recurenta-reclamantă Academia Română - Fundația familiei M.H.E. împotriva Deciziei nr. 216 A din 25 aprilie 2001 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă. Casează decizia atacată în sensul că admite apelul reclamantei împotriva Sentinței civile nr. 1049 din 11 octombrie 2000 a Tribunalului București, secția a III-a civilă. Schimbă în tot sentința, în sensul că ia act de cererea de renunțare la judecata cererii introductive, formulată de reclamantă. Ia act că nu se solicită cheltuieli de judecată. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 17 noiembrie 2011.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.