ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 922/2011

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 922/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra recursului penal de față,

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală

nr. 103/F din 13 octombrie 2010 a Tribunalului Bistrița-Năsăud a fost condamnat

inculpatul M.I. la 7 ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute

de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. pentru săvârșirea

infracțiunii de omor prevăzută de art. 174 C. pen. cu aplicarea art. 74 lit.

a), b), c) C. pen. și art. 76 lit. a) C. pen.

S-a făcut aplicarea

art. 71, art. 64 lit. a), teza a II-a, lit. b) C. pen.

Conform art. 88 C.

pen. s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului reținerea și arestarea

preventivă începând cu data de 9 octombrie la zi.

Potrivit art. 350 C.

pen. s-a menținut starea de arest a inculpatului.

S-a constatat că

inculpatul a recuperat integral prejudiciul cauzat părții civile M.S. și

Spitalul Clinic Județean de Urgență Tg. Mureș.

Pentru a se pronunța

astfel, prima instanță a reținut următoarele:

Victima T.F. și

inculpatul M.I. au fost consăteni, cel dintâi suferind de o afecțiune psihică

(debilitate fizică, oligofrenie), astfel cum rezultă din fișa medicală a acestuia

(f. 75) și ocupându-se, în principal, de pășunatul oilor familiei surorii

victimei (numita M.S.). După cum au învederat majoritatea martorilor audiați în

cauză, între familiile inculpatului și a victimei existau relații tensionate

datorate comportamentului necorespunzător al victimei, constând în pătrunderea

repetată cu oile pe terenuri ce aparțineau familiei M. și comportamentului

agresiv manifestat de victimă în relațiile sale cu ceilalți membrii ai familiei

inculpatului.

În ziua de 7

octombrie 2009, în jurul orelor 17,00, atât inculpatul M.I., cât și victima T.F.

se aflau cu animalele la pășunat pe raza comunei Romuli, în locul numit „Măgura

Porcului”. Terenurile pășunate de oile celor două familii se învecinează. La un

moment dat, inculpatul M.I. a observat că victima T.F. a pătruns cu oile pe

terenul familiei sale și că a răsturnat niște cioate de lemn, astfel că l-a

apostrofat verbal. După aproximativ o jumătate de oră, inculpatul, însoțit de

calul pe care-l ducea de căpăstru, a pornit spre sat după mâncare, ocazie cu

care, zărindu-l pe T.F. l-a chemat la el, să discute. Ambii aveau în mână câte

o bâtă. Temându-se că victima vrea să-l lovească, date fiind manifestările sale

anterioare, inculpatul i-a aplicat o lovitură cu bâta pe care o avea, peste cap,

iar după ce victima a căzut la pământ i-a mai aplicat o lovitură în aceeași

zonă a capului cu același lemn și cu piciorul în stomac. Inculpatul s-a oprit

din aplicarea loviturilor la strigătele martorului M.I., nepotul victimei care

i-a spus să nu-l mai lovească pe T.F.

Ulterior, martorul a

venit lângă cei doi și l-a întrebat pe inculpat motivul pentru care a lovit

victima, acesta spunându-i că T.F. a lăsat oile pe terenul proprietatea lor și

că l-a agresat de mai multe ori pentru ca nu cumva să fie el însuși atacat de

victimă.

M.I. i-a arătat

inculpatului urmările loviturilor pe care i le aplicase victimei: capul era

crăpat și din rană curgea sânge, ulterior inculpatul luându-și calul și lemnul

cu care-l lovise pe T.F. și plecând spre casă (sat).

Inițial victima a

reușit, cu greu, să se ridice de la pământ și ajutat de M.I. a parcurs

aproximativ 300 m spre casă, apoi i s-a făcut rău, a cerut să fie lăsat jos, a

vomat, fiind transportat la spital la Bistrița, după ce nepotul victimei, M.I. a anunțat-o pe martora M.S., despre cele întâmplate. Ulterior, victima a

fost transportată la Spitalul Clinic Județean de Urgență Târgu-Mureș unde, la 9

octombrie 2009, a decedat.

Prin raportul de

constatare medico-legală nr. 3628-547 din 3 noiembrie 2009, emis de I.M.L.

Târgu-Mureș s-a concluzionat că: decesul victimei T.F. a fost violent,

datorându-se insuficienței cardio-circulatorii acute survenite în urma unui

traumatism cranio-cerebral cu fractură parieto-temporală bilaterală, cu hematom

epidural stâng operat, cu hemoragie subarahnoidiană dreaptă, cu contuzie

cerebrală hemoragică temporală stângă și de trunchi cerebral, complicat în

evoluție cu bronhopneumonie și bronșită purulentă obstructivă; leziunile

traumatice descrise s-au putut produce cel mai probabil printr-un mecanism de

lovire directă cu corp dur, urmată de lovire indirectă de corpuri cu suprafață

dură, posibil în cadrul unei agresiuni, poziția victimă agresor putând fi în

mișcare, față - în - față și apoi culcat - în picioare, fără a putea exclude în

totalitate și un mecanism de loviri directe repetate cu corp dur (bâtă); între

leziunile traumatice suferite și deces există o legătură de cauzalitate

directă.

Potrivit raportului

de expertiză medico-legală pe bază de acte nr. 2490 din 12 august 2010 întocmit

de I.M.L. Târgu Mureș (f.137-139), s-a concluzionat că : numitul T.F., urmare

agresiunii suferite la data de 7 octombrie 2009 a prezentat o leziune externă constând în excoriație de 7 x 1 cm. parietal paramedian stg., precum și o serie de leziuni interne la nivel cranio-cerebral și anume hematom

parieto-temporo-occipital bilateral al scalpului, fractură temporo-parietală

bilaterală, hematom epidural fronto-parietal stg. (operat-drenat), hemoragie

subarahnoidiană, contuzie cerebrală temporală stg., hemoragie de trunchi

cerebral; leziunile traumatice s-au putut produce cel mai plauzibil prin

mecaniscul de lovire directă repetată cu un corp dur, contondent, de formă

alungită (posibil bâtă de lemn); între leziunile traumatice descrise și decesul

victimei există legătură de cauzalitate directă, necondiționată; din datele

medicale existente la dosar, nu rezultă ca victima să fi suferit de afecțiuni

de natură patologică, care să concure sau să favorizeze decesul acesteia; în

evoluția leziunilor traumatice a apărut o complicație cu caracter supraacut la

nivel pulmonar, constând în focare multiple diseminate de bronhopneumonie,

bronșită purulentă obstructivă, dar această complicație nu a avut un caracter

determinat în producerea decesului, fiind doar un factor suprapus stării

postraumatice grave, iar decesul s-ar fi produs oricum și în lipsa acestei

complicații; urmare leziunilor suferite, victima nu putea aprecia imediat

gravitatea acestora, deoarece în cazul leziunilor cerebrale există un interval

de timp liber (fără simptomatologie) care poate fi de minute, ore, zile, până

când se formează colecția hematică ce determină starea gravă și implicit

simptomatologia în astfel de situații, astfel încât, s-a considerat că nu se

poate imputa victimei starea gravă și faptul că aceasta nu a beneficiat imediat

de îngrijiri medicale.

Inculpatul M.I.,

audiat atât în faza urmăririi penale, cât și în faza cercetării judecătorești,

a recunoscut fapta care i se reține în sarcină, dar a invocat, în apărarea sa

prevederile disp. art. 73 C. pen., respectiv comiterea faptei în stare de

provocare.

Nu s-a putut reține

în favoarea inculpatului scuza provocării pentru că nu s-a confirmat intenția

victimei de a lovi inculpatul cu bâta pe care o avea asupra sa, sub acest

aspect existând o îndoială. Chiar apreciind că în realitate victima ar fi avut

intenția să lovească cu bâta pe care o avea asupra sa pe inculpat, reacția sa

este apreciată ca fiind disproporționată (exagerată), deoarece a lovit victima

într-o zonă vitală (cap) cu un obiect apt de a produce moartea sau leziuni

vitale, a aplicat și a doua lovitură tot în cap, chiar după ce victima era

căzută la pământ, apoi și a treia lovitură în stomac.

Pentru a se reține

circumstanța atenuantă a provocării nu este suficient ca persoana vătămată să

aibă o comportare injurioasă sau amenințătoare, ci se cere ca victima să

dovedească o agresivitate sau o altă conduită care să fie considerată gravă, de

natură să cauzeze făptuitorului o puternică tulburare sau emoție, încât să nu

fie în stare să se abțină de la o ripostă prin săvârșirea de infracțiuni.

Legea nu cere ca

fapta provocatorului să fie la fel de gravă ca riposta celui provocat, dar

pentru existența unei puternice tulburări sau emoții se presupune, de regulă,

că faptele celor în cauză să aibă o apropiată semnificație.

Nu este lipsită de

importanță nici împrejurarea că inculpatul a fost cel ce a chemat victima la el

pentru a purta discuții legate de pășunatul oilor și nu victima a fost cea care

l-ar fi atacat.

Probațiunea

testimonială administrată și chiar declarațiile inculpatului au relevat

împrejurarea că o cunoștea bine pe victimă, comportamentul ei, în general,

problemele psihice ale acesteia și că „era un om de scandal”, astfel că, intenția

acesteia de a-l lovi pe inculpat nu era de natură să-i provoace acestuia o

puternică tulburare sau emoție care să-l determine să-i aplice puternice

lovituri cu o bâtă în cap, lovituri care au condus ulterior la deces.

Totodată, s-a

apreciat chiar că inculpatul era familiarizat cu comportamentul deviant al victimei,

cu împrejurarea că aceasta obișnuia să mai uite oile pe terenul proprietatea

familiei inculpatului, că făcea scandal, agresa alte persoane, arunca cu

pietre, etc. astfel că, nici pătrunderea în ziua incidentului pe terenul

proprietatea familiei sale și nici încercarea de a-l lovi pe inculpat nu pot fi

apreciate ca elemente care să-l surprindă pe acesta și să-i provoace o

puternică emoție sau tulburare de natură a-l determina să atace victima astfel

cum a făcut-o. Dimpotrivă, din modalitatea în care s-au desfășurat

evenimentele, inculpatul chemând pe victimă „la discuții” se poate desprinde

ideea că acesta a vrut să-i dea o lecție (corecție) pentru toate neplăcerile

produse familiei sale, neintenționând să-i suprime viața, dar acceptând ca un

astfel de rezultat să se producă (deoarece a aplicat 2 lovituri în zone vitale,

în cap).

Împotriva soluției

instanței de fond a declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul

Bistrița-Năsăud, solicitând admiterea acestuia, desființarea sentinței primei

instanțe și judecând pe fond cauza, înlăturarea circumstanțelor atenuante

reținute în favoarea inculpatului și aplicarea unei pedepse situate în limitele

prevăzute de lege pentru infracțiunea de omor, întrucât inculpatul cât și fapta

acestuia prezintă un pericol social ridicat prin modul de comitere al

infracțiunii și a urmărilor produse, suprimarea vieții unui om.

Împotriva aceleiași

hotărâri a declarat apel și inculpatul M.I. care a solicitat admiterea acestuia

și prin recunoașterea unor efecte mai largi circumstanțelor atenuante prevăzute

de art. 74 C. pen. să i se reducă și mai mult pedeapsa potrivit dispozițiilor

art. 76 C. pen. întrucât nu posedă antecedente penale, a fost sincer în cursul

judecății și a recuperat prejudiciul cauzat familiei victimei.

Prin decizia penală

nr. 168/A din 15 decembrie 2010 a Curții de Apel Cluj s-a admis apelul declarat

de procuror, a înlăturat aplicarea circumstanțelor atenuante și l-a condamnat

pe inculpat la pedeapsa închisorii de 10 ani și 3 ani interzicerea drepturilor

prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

Prin aceeași decizie

a fost respins ca nefondat apelul declarat de inculpat.

Instanța de prim

control judiciar a reținut că fapta inculpatului a fost încadrată corect în

infracțiunea de omor prevăzută în art. 174 alin. (1) C. pen.

Atât în fața

instanței de fond cât și în fața instanței de apel apărătorul inculpatului a solicitat

a se reține în favoarea acestuia circumstanța atenuantă a scuzei provocării

prevăzută de art. 73 lit. b) C. pen. cât și a circumstanțelor atenuante

prevăzute de art. 74 C. pen. cărora să li se dea eficiența cuvenită conform

art. 76 C. pen. scăzându-se pedeapsa sub minimul special prevăzut de lege,

întrucât la 7 octombrie 2009 inculpatul a fost provocat să comită fapta de

atitudinea victimei, handicapat psihic.

Referitor la această

apărare, probele dosarului reliefează că în ziua de 7 octombrie 2009, în jurul

orelor 17,00, atât inculpatul M.I., cât și victima T.F. se aflau cu animalele

la pășunat pe raza comunei Romuli, în locul numit „Măgura Porcului”. Terenurile

pășunate de oile celor două familii se învecinează. La un moment dat,

inculpatul M.I. a observat că victima T.F. a pătruns cu oile pe terenul

familiei sale și că a răsturnat niște cioate de lemn, astfel că l-a apostrofat

verbal. După aproximativ o jumătate de oră, inculpatul, zărindu-l pe T.F. l-a

chemat la el, să discute. Ambii aveau în mână câte o bâtă din lemn. Temându-se

că victima vrea să-l lovească, date fiind manifestările sale anterioare,

inculpatul i-a aplicat o lovitură cu lemnul pe care îl avea, peste cap, iar

după ce victima a căzut la pământ, i-a mai aplicat o lovitură în aceeași zonă

cu același obiect din lemn și un picior în stomac. Inculpatul s-a oprit din

aplicarea loviturilor, la strigătele martorului M.I., nepotul victimei care i-a

spus să nu-l mai lovească pe T.F.

Ulterior, martorul a

venit lângă cei doi și a întrebat pe inculpat motivul agresării victimei,

acesta comunicându-i că T.F. a lăsat oile pe terenul proprietatea lor și că i-a

aplicat mai multe lovituri, pentru ca nu cumva să fie el însuși agresat de

victimă.

Potrivit

dispozițiilor art. 73 lit. b) C. pen., pentru existența circumstanței atenuante

legale a scuzei provocării, se cer întrunite cumulativ mai multe condiții:

infracțiunea să fie săvârșită sub stăpânirea unei puternice emoții; starea

aceasta să fi avut drept cauză o provocare din partea persoanei vătămate prin

infracțiune; provocarea să fi fost săvârșită de victima infracțiunii printr-o

atingere gravă a demnității persoanei sau prin altă acțiune ilicită gravă, iar

riposta la acțiunea de provocare trebuie îndreptată împotriva autorului actului

provocator.

Deși art. 73 lit. b) C.

pen. nu cere, în mod expres, ca între actul pretins provocator și infracțiunea

săvârșită să existe o anumită proporție sub aspectul gravității, necesitatea

existenței unei asemenea proporții, rezultă implicit din conținutul său, pentru

că numai o activitate ilicită, de o anumită gravitate, poate fi de natură să

genereze, în psihicul inculpatului o tulburare sau emoție intensă.

Întotdeauna,

reținerea stării de provocare este condiționată de o comportare culpabilă a

victimei care, prin acțiunile ori afirmațiile făcute, să fie de natură a cauza

celui căruia îi sunt adresate, o puternică stare de tulburare sub imperiul

căreia să comită fapta.

În speță, cerințele

referitoare la starea de provocare nu sunt întrunite.

Relațiile

conflictuale anterioare dintre inculpat și victimă, circumstanțele generale ale

comiterii infracțiunii nu pot fundamenta concluzia existenței provocării, chiar

dacă ele sugerează momente de încordare și enervare, condițiile scuzei

provocării fiind foarte exact reglementate de lege, nefiind suficient ca

inculpatul să fi fost sub imperiul unei tulburări în momentele critice,

cerându-se ca aceste tulburări să fie puternice și determinate de acțiuni –

concret și clar definite prin lege, întreprinse de victimă.

Probele ce trebuie să

demonstreze toate aceste condiții, trebuie să fie convingătoare și concrete,

ceea ce în speță nu există.

Din actele medicale

depuse la f. 75 în fața instanței de fond rezultă că victima suferea de

oligofrenie, împrejurare cunoscută de toți sătenii, astfel că afecțiunea

acestuia nu-l putea surprinde pe inculpat și nici atitudinea violentă a

victimei, handicapul său fiind notoriu (declarație martor M.V. f. 87 și M.I. f.

55, declarația inculpatului, f. 32).

Luându-se în

considerare împrejurările în care s-a petrecut fapta, și raporturile

conflictuale dintre părți, ce trenau de mult timp, s-a apreciat că în momentul

uciderii victimei, inculpatul nu s-a aflat într-o stare de mare surescitare

nervoasă, caracteristică circumstanței atenuante a provocării. Relațiile

conflictuale dintre inculpat și victimă erau notorii și nu reprezentau ceva

neobișnuit, așa încât incidentului care a avut loc între ei la 7 octombrie

2009, nu i se poate recunoaște caracterul de act provocator, în sensul art. 73 lit.

b) C. pen.

Examinând sentința

instanței de fond, s-a constatat că apelul parchetului este fondat întrucât în

mod nejustificat și netemeinic au fost reținute în favoarea inculpatului

circumstanțele atenuante vizate de art. 74 C. pen.

Existența uneia sau

unora din împrejurările enumerate exemplificativ în art. 74 C. pen. sau a altor

împrejurări asemănătoare nu obligă instanța de judecată să le considere

circumstanțe atenuante și să reducă sau să schimbe pedeapsa principală,

deoarece, din redactarea dată textului art. 74 C. pen., rezultă că

recunoașterea unor atari împrejurări drept circumstanțe atenuante este lăsată

la aprecierea instanței de judecată. În această apreciere se va ține seama de

pericolul social concret al faptei, de ansamblul împrejurărilor în care s-a

săvârșit infracțiunea, de urmările produse, ca și de orice elemente de

apreciere privitoare la persoana infractorului.

Constatarea uneia sau

a mai multor împrejurări din cele enumerate în art. 74 C. pen., ori a altora

asemănătoare, nu justifică – prin ea însăși – considerarea lor ca circumstanțe

atenuante și, pe cale de consecință, reducerea ori schimbarea genului pedepsei.

În speță, în raport

cu gradul de pericol social sporit al faptei comise de inculpat – care i-a

aplicat în cap, victimei, mai multe lovituri cu o bâtă din lemn, precum și

peste corp, în zona toracelui, după ce era căzută la pământ, și nu îi putea

periclita viața inculpatului, în mod corect s-a considerat de către parchet că

numai împrejurarea în sensul că anterior comiterii infracțiunii inculpatul a

avut o conduită sinceră și că nu posedă antecedente penale, nu justifică

aplicarea art. 74, art. 76 C. pen.

În termen legal,

împotriva acestei decizii a formulat recurs inculpatul M.I., care a solicitat

reținerea în favoarea sa a circumstanțelor atenuante prevăzute de art. 74 lit.

a), b), c) C. pen. și art. 73 lit. b) C. pen. și reducerea pedepsei pe care o

consideră prea aspră.

Inculpatul a arătat

în motivarea recursului său întemeiat pe dispozițiile art. 385

9

pct.

14 C. proc. pen. că a avut un bun comportament anterior comiterii faptei, nu

este cunoscut cu antecedente penale și a cooperat cu organele judiciare.

Examinând recursul

declarat în cauză prin prisma cazului de casare invocat, Înalta Curte reține că

recursul este nefondat pentru considerentele ce urmează.

Potrivit art. 72 C.

pen. la stabilirea și aplicarea pedepselor se ține seama de dispozițiile părții

generale a codului, de limitele de pedeapsă fixate în partea specială, de

gradul de pericol social al faptei săvârșite, de persoana făptuitorului și de

împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.

La individualizarea

pedepsei, instanța de apel a avut în vedere toate criteriile prevăzute de art.

72 C. pen., respectiv gradul de pericol social ridicat al faptei comise,

împrejurările săvârșirii acesteia - prin aplicarea de lovituri puternice,

succesive, inclusiv când victima era deja căzută, și fără posibilitatea să se

apere, persoana inculpatului, care nu are antecedente penale, a recunoscut

comiterea faptei, susținând însă că a fost provocat de victimă.

Critica adusă celor

două hotărâri referitoare la omisiunea reținerii circumstanței atenuante a

provocării prevăzută de art. 73 lit. b) C. pen. este nefondată.

Conform art. 73 lit.

b) C. pen. constituie circumstanță atenuantă săvârșirea unei infracțiuni sub

stăpânirea unei puternice tulburări sau emoții, determinată de o provocare din

partea persoanei vătămate, produsă prin violență, printr-o atingere gravă a

demnității persoanei sau prin altă acțiune ilicită gravă. În probele administrate

în cauză rezultă fără dubiu că în momentul aplicării loviturilor, inculpatul nu

se afla sub stăpânirea unei puternice tulburări sau emoții determinate de

atitudinea victimei.

Astfel, între

inculpat și victimă existau relații conflictuale de mai multă vreme, victima

suferind de oligofrenie, aspect ce era de notorietate, Înalta Curte apreciind

în acord cu cele reținute pe larg de instanțele de fond și de apel, că

inculpatul, în aceste condiții, nu a fost provocat de comportamentul victimei.

Pedeapsa aplicată

inculpatului este în cuantum minim prevăzut de lege pentru infracțiunea comisă,

nu se impune reținerea de circumstanțe atenuante și reducerea acesteia sub

minim.

Chiar dacă inculpatul

a avut o bună conduită anterior comiterii faptei, nu are antecedente penale și

a acoperit prejudiciul cauzat, în raport cu gravitatea deosebită a faptei, nu

pot fi reținute circumstanțe atenuante.

Față de

considerentele expuse, în baza dispozițiilor art. 385

15

pct. 1 lit.

b) C. pen., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de inculpat.

Conform dispozițiilor

art. 385

16

raportat la art. 381 C. proc. pen. se va deduce din

pedeapsă prevenția de la 9 octombrie 2009 la zi.

Văzând și

dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge,

ca nefondat, recursul declarat de inculpatul M.I. împotriva deciziei penale nr.

168/A din 15 decembrie 2010 Curții de Apel Cluj, secția penală și de minori.

Deduce

din pedeapsa aplicată, durata reținerii și arestării preventive de la 9

octombrie 2009, la 9 martie 2011.

Obligă

recurentul inculpat la plata sumei de 500 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare

către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului

desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată

în ședință publică, azi 9 martie 2011.