ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 693/2012

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 693/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra recursurilor de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin sentința penală nr. 29/ CC din 18

martie 2011 a Tribunalului Galați s-a dispus respingerea, ca nefondate, a

cererilor de revizuire formulate de condamnații D.I.V. și D.L. și obligarea

acestora la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat.

Pentru a pronunța această sentință

instanța de fond a reținut următoarele:

Cu adresa nr. 471/III/6/2009 din 2

martie 2010, Parchetul de pe lângă Tribunalul Galați a înaintat instanței,

potrivit art. 399 alin. (5) C. proc. pen., cererile de revizuire formulate de

condamnații D.I.V. și D.L. împotriva sentinței penale nr. 466 din 21 octombrie

2005 a Tribunalului Galați (definitivă prin decizia penală nr. 1761/2009 a

Înaltei Curți de Casație și Justiție), împreună cu referatul întocmit de

procuror.

Prin referat s-a solicitat respingerea

cererilor de revizuire, nefiind constatată niciuna dintre situațiile prevăzute

de art. 394 C. proc. pen.

S-a reținut că prin cererile formulate

prin apărători aleși la data de 24 iunie 2009 și adresate procurorului,

petenții condamnați D.I.V. și D.L. (primul formulând și o cerere separată) au

arătat că au intrat în posesia raportului de control din data de 30 martie 2001

a Curții de Conturi (prin care s-a constatat un debit mai mic al societății

lor, având consecințe asupra stabilirii încadrării juridice a faptelor

săvârșite în dauna părților vătămate și implicit a stabilirii pedepselor), după

rămânerea definitivă a hotărârii judecătorești.

În drept, au fost invocate

dispozițiile art. 394 alin (1) lit. a) C. proc. pen., în sensul că s-au

descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanță la

soluționarea cauzei.

Din analiza dosarului s-a reținut că

prin sentința penală nr. 466 din 21 octombrie 2005 pronunțată de Tribunalul

Galați în dosarul nr. R/303/P/2003, inculpata D.L. a fost condamnată la pedepsele

de:

- 10 ani închisoare și pedeapsa

complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) și c)

C. pen. pe o durată de 4 ani pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune

prevăzută de art. 215 alin. (1), (3) și (5) C. pen. (faptă din octombrie -

noiembrie 1999; parte vătămată I.C.L.P.U.A.T. Galați);

- un an închisoare pentru săvârșirea

infracțiunii de înșelăciune, prevăzută de art. 215 alin. (1) și (3) C. pen.

(faptă din 5 iunie 1997; parte vătămată P.M.);

- 4 ani închisoare pentru săvârșirea

infracțiunii de înșelăciune prevăzută de art. 215 alin. (1), (3) și (4) C.

pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., prin schimbarea încadrării

juridice în baza art. 334 C. proc. pen. din infracțiunea prevăzută de art. 215

alin. (1) și (4) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

Conform art. 33 lit. a), art. 34 lit.

b) și art. 35 alin. (1) C. pen., au fost contopite cele trei pedepse și s-a

dispus ca inculpata D.L. să execute pedeapsa cea mai grea, de 10 ani

închisoare, care a fost sporită la 11 ani și 6 luni închisoare și pedeapsa

complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) și c)

C. pen. pe o durată de 4 ani.

În baza art. 71 C. pen., i s-a aplicat

inculpatei pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64

lit. a), b) și c) C. pen. pe durata executării pedepsei principale.

Prin aceeași sentință penală,

inculpatul D.I.V. a fost condamnat la o pedeapsă de 10 ani închisoare și

pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a),

b) și c) C. pen. pe o durată de 4 ani pentru săvârșirea infracțiunii de

înșelăciune prevăzută de art. 215 alin. (1), (3) și (5) C. pen. (faptă din

octombrie - noiembrie 1999; parte vătămată I.C.L.P.U.A.T. Galați).

În baza art. 71 C. pen. i s-a aplicat

inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64

lit. a), b) și c) C. pen. pe durata executării pedepsei principale.

Potrivit art. 14 C. proc. pen. și art.

346 alin. (1) C. proc. pen. raportat la art. 998 C. civ., art. 1000 alin. (3)

C. civ. și art. 1003 C. civ., inculpații au fost obligați în solidar și cu

partea responsabilă civilmente SC T.D. SRL Galați, la plata sumei de

2.734.474.661 lei (273.447,46 lei) cu titlu de despăgubiri civile către partea

civilă I.S.C. – I.T.C. Iași.

În baza art. 14 C. proc. pen. și art.

346 alin. (1) C. proc. pen. raportat la art. 998 C. civ., inculpata D.L. a fost

obligată la plata sumei de 70.000.000 lei (7000 lei), cu titlu de despăgubiri

civile către partea civilă P.M.

Inculpata D.L. a fost obligată în

solidar cu partea responsabilă civilmente SC K. SRL Galați la plata sumei de

43.868.855 lei (4386,88 lei), cu titlu de despăgubiri civile către partea

civilă M.E.P. SRL București și la plata sumei de 7.227.000 lei (722,70 lei) cu

titlu de despăgubiri civile către partea civilă SC L. SRL Galați.

De asemenea, inculpata D.L. a fost

obligată în solidar cu partea responsabilă civilmente SC T.D. SRL Galați la

plata sumei de 5.000.000 lei (500 lei), cu titlu de despăgubiri civile către

partea civilă SC E.E.P. LTD SRL Galați.

Ca situație de fapt, s-a reținut că

inculpații D.L. și D.I.V., prima în calitate de administrator, iar cel de-al

doilea în calitate de asociat al SC T.D. SRL Galați, în cursul anului 1999, pe

timpul executării contractului de antrepriză din 26 februarie 1999, au indus și

menținut în eroare pe reprezentanții părții vătămate I.C.L.P.U.A.T. Galați,

prin prezentarea ca reale a unor fapte neadevărate, obținând un folos material

injust în sumă de 2.734.474.661 lei.

În sarcina inculpatei D.L. s-a mai

reținut că la data de 5 iunie 1997, cu ocazia încheierii contractului de

vânzare-cumpărare a unui autovehicul către partea vătămată P.M., a prezentat ca

adevărate fapte mincinoase pe care dacă acesta le-ar fi cunoscut, nu ar fi încheiat

contractul, cauzându-i acestuia un prejudiciu de 70.000.000 lei și, respectiv,

că la diferite intervale de timp, dar în baza aceleiași rezoluții

infracționale, a emis 3 file CEC în favoarea părților vătămate M.E.P. SRL

București, SC E.E.P. LTD SRL Galați și SC L. SRL Galați pentru plata unor

mărfuri achiziționate de acestea, deși nu avea disponibil în cont și se afla în

interdicție bancară.

Din probele dosarului (plângerile

părților vătămate, hotărârea comisiei de licitație, contracte, grafice de execuție,

facturi fiscale, ordine de plată, cedări creanțe, situații lucrări efectuate,

acte de cesiune, acte contabile, acte bancare, declarațiile martorilor A.T.,

C.D., F.M., G.R.G., D.A. a rezultat cert atât vinovăția inculpaților, cât și

valoarea prejudiciilor cauzate de cei doi.

Împotriva sentinței penale nr.

466/2005 a Tribunalului Galați au declarat apel ambii inculpați, însă prin

decizia penală nr. 138 din 6 noiembrie 2008, Curtea de Apel Galați a respins ca

nefondate cele două apeluri.

Recursurile declarate de inculpați, de

asemenea, au fost respinse ca nefondate prin decizia penală nr. 1761 din 13 mai

2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

S-a reținut că susținerea

condamnaților potrivit căreia au intrat în posesia raportului de control din

data de 30 martie 2001 a Curții de Conturi după rămânerea definitivă a

hotărârii, nu este reală, având în vedere că acest raport, invocat în motivele

de revizuire ca și mijloc de probă nou, a fost depus la instanța supremă

împreună cu motivele de recurs, fiind cunoscut în momentul în care Înalta Curte

de Casație și Justiție a apreciat asupra laturii penale și civile a cauzei.

Astfel, s-a constatat că nu sunt

incidente dispozițiile art. 394 lit. a) C. proc. pen., având în vedere că

mijlocul de probă indicat a fost cunoscut de instanța de recurs, iar în

practica judiciară s-a statuat că cererea de revizuire întemeiată pe o apărare

cunoscută și verificată de instanță cu ocazia soluționării cauzei nu este

fondată.

În termen legal, împotriva acestei

sentințe au declarat apel condamnații D.I.V. și D.L., solicitând admiterea

cererii de revizuire pe care au formulat-o, susținând că raportul de control al

Curții de Conturi nu ar fi fost depus în mod procedural la instanța care

soluționat recursul privind hotărârea de condamnare, fiind de fapt atașat la un

memoriu adresat de mama lui D.I.V. președintelui României.

De asemenea, s-a invocat că în

evidențele contabile ale părții vătămate I.T.C. Galați, societatea

condamnaților revizuienți, SC T.D. SRL Galați, figurează cu un debit de

234.474.700 lei ROL și nu cu un debit de 2.500.000.000 lei ROL.

Apelurile declarate de condamnații

D.I.V. și D.L. au fost apreciate ca nefondate, fiind respinse ca atare,

reținându-se că, potrivit art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., revizuirea poate

fi cerută când s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de

instanță la soluționarea cauzei, iar conform art. 394 alin. (2) din același

cod, cazul prevăzut în art. 394 alin. (1) lit. a) constituie motiv de

revizuire, dacă pe baza faptelor sau împrejurărilor noi se poate dovedi

netemeinicia hotărârii de achitare, de încetare a procesului penal ori de

condamnare.

Astfel, s-a reținut că acest caz de

revizuire, ce poate conduce în mod excepțional la reformarea unei hotărâri

definitive, vizează situația în care, pe de o parte, instanțele care au

soluționat cauza în ciclul procesual obișnuit (fond, apel, recurs) nu au avut

cunoștință despre anumite fapte sau împrejurări, iar pe de altă parte, dacă ar

fi fost cunoscute, acestea ar fi fost apte să conducă la pronunțarea unei

soluții contrare celei adoptate prin hotărârea a cărei revizuire se solicită,

ori aceste două condiții cumulative cerute de textul de lege, pe care și-au

întemeiat cererile de revizuire condamnații D.I.V. și D.L., nu sunt îndeplinite

în cauză.

Sub un prim aspect, s-a constatat că

prin motivul de revizuire invocat nu se tinde la dovedirea netemeiniciei

hotărârii, ci la schimbarea încadrării juridice din infracțiunea de înșelăciune

cu consecințe deosebit de grave, prevăzută de art. 215 alin. (1), (3) și (5) C.

pen., în infracțiunea de înșelăciune prevăzută de art. 215 alin. (1) și (3) C.

pen., aspect care nu este permis de dispozițiile art. 394 alin. (2) C. proc.

pen.

În al doilea rând, s-a remarcat faptul

că împrejurarea despre care se susține că nu a fost cunoscută la soluționarea

cauzei, respectiv faptul că în actele contabile ale părții vătămate I.T.C.

Galați societatea administrată de inculpați nu figura cu suma de 2.734.474.661

lei ROL, care s-a reținut că este prejudiciul produs acestei părți vătămate, ci

cu o sumă mult mai mică, de 234.474.700 lei ROL, nu a fost necunoscută

instanțelor care au soluționat cauza în ciclul procesual obișnuit.

În acest sens, s-a constatat că actul

care susține împrejurarea invocată de condamnații revizuenți, respectiv

raportul de Control al Curții de Conturi din 30 martie 2001, a fost depus la

dosarul nr. 537/44/2007, dosar înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și

Justiție la data de 10 decembrie 2008, în care s-a pronunțat decizia penală nr.

1761 din 13 mai 2009, decizie prin care recursurile inculpaților D.I.V. și D.L.

au fost respinse ca nefondate.

S-a mai constatat că susținerile

revizuenților că nu au depus personal acest act și că, de fapt, actul respectiv

a fost atașat de mama lui D.I.V. la un memoriu adresat Președintelui României,

nu au relevanță, câtă vreme instanța de recurs a reținut la dosar și a avut în

vedere actul respectiv.

A fost avut în vedere și faptul că din

considerentele deciziei penale nr. 1761 din 13 mai 2009 a Înaltei Curți de

Casație și Justiție rezultă că revizuenții au invocat în fața instanței de

recurs împrejurarea că prejudiciul produs I.T.C. Galați este mult mai mic,

solicitând reindividualizarea pedepselor, însă această apărare a fost motivat înlăturată.

În plus, s-a reținut că înregistrarea

SC T.D. SRL Galați în contabilitatea I.T.C. Galați cu un debit mult mai mic

decât cel considerat de instanțe a fi prejudiciul produs acestei societăți, era

o împrejurare cunoscută de instanțe, independent de raportul de Control al

Curții de Conturi, ea reieșind din cuprinsul raportului de expertiză contabilă

efectuat în cauză, unde se consemnează că în evidențele I.T.C. Galați

societatea condamnaților figurează cu un debit de 287.756.442 lei ROL,

respectiv cu diferența dintre plățile efectuate de Inspectorat și lucrările de

construcții efectuate de SC T.D. SRL Galați, nefiind înregistrată și creață de

2.500.000.000 lei ROL preluată de SC T. SRL Galați de la I.T.C. Galați.

Totodată, s-a constatat că împrejurarea

invocată de condamnați, chiar necunoscută să fi fost de către instanțe, nu

putea susține netemeinicia hotărârii de condamnare întrucât o parte din

prejudiciul produs părții vătămate, astfel cum a fost reținut de instanțe,

constă în creanța de 2.500.000.000 lei, pe care partea vătămată o avea față de

SC S. SA Galați, ce a fost preluată de SC T. SRL Galați (societate administrată

tot de D.I.V.), în mod logic suma respectivă neputând fi înscrisă ca și datorie

a SC T.D. SRL Galați către I.T.C. Galați în contabilitatea acestei din urmă

instituții.

Astfel fiind, prin decizia penală nr.

246/ A din 26 octombrie 2011 a Curții de Apel Galați, secția penală și pentru

cauze cu minori, au fost respinse, ca nefondate, apelurile declarate de

condamnații D.I.V. și D.L., împotriva sentinței penale nr. 29/ CC din data de

18 martie 2011 a Tribunalului Galați.

În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc.

pen., au fost obligați condamnații D.I.V. și D.L. la plata sumelor de câte 100

lei fiecare, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat în apel.

Împotriva deciziei anterior

menționate, în termen legal, au declarat recurs revizuenții D.I.V. și D.L.,

criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, fără a indica motivele ce stau

la baza promovării căii de atac.

Examinând recursurile declarate în

cauză, respectiv actele și lucrările din dosar, Înalta Curte constată că

acestea nu sunt întemeiate pentru considerentele care urmează.

Potrivit art. 394 alin. (1) C. proc.

pen., revizuirea poate fi cerută când:

a) s-au descoperit fapte sau împrejurări

ce nu au fost cunoscute de instanță la soluționarea cauzei;

b) un martor, un expert sau un

interpret a săvârșit infracțiunea de mărturie mincinoasă în cauza a cărei

revizuire se cere;

c) un înscris care a servit ca temei

al hotărârii a cărei revizuire se cere a fost declarat fals;

d) un membru al completului de

judecată, procurorul ori persoana care a efectuat acte de cercetare penală a

comis o infracțiune în legătură cu cauza a cărei revizuire se cere;

e) când două sau mai multe hotărâri

judecătorești definitive nu se pot concilia.

În prezenta cauză, pe calea

revizuirii, condamnații au invocat dispozițiile art. 394 alin. (1) lit. a) C.

proc. pen., în sensul că s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost

cunoscute de instanță la soluționarea cauzei, făcând referire la raportul de

control al Curții de Conturi din 30 martie 2001, care nu ar fi fost depus în

mod procedural la instanța care soluționat recursul privind hotărârea de

condamnare, fiind de fapt atașat la un memoriu adresat de mama lui D.I.V.

președintelui României, dar și la faptul că, în evidențele contabile ale părții

vătămate I.T.C. Galați, societatea condamnaților revizuienți, SC T.D. SRL

Galați, figurează cu un debit de 234.474.700 lei ROL și nu cu un debit de

2.500.000.000 lei ROL.

Verificând cererile de revizuire,

instanța de fond și cea de prim control judiciar au apreciat că motivele

invocate de revizuenți nu reprezintă fapte sau împrejurări necunoscute

instanței și care afectează temeinicia hotărârii atacate, în sensul la care se

referă legiuitorul în art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.

Din analiza textului legal menționat

rezultă că temeiul revizuirii nu se referă la probe noi prezentate instanței în

această procedură, revizuirea nefiind o cale ordinară de atac în care s-ar

putea continua probațiunea.

Dimpotrivă, în calea extraordinară de

atac a revizuirii, ceea ce pare a fi nouă este fapta probatorie și nu mijlocul

nou de probă prin care s-ar putea face dovada existenței unei fapte probatorii

necunoscute de instanță la momentul judecății.

Revizuirea unei hotărâri judecătorești

definitive este posibilă în anumite cazuri, expres și limitativ prevăzute de

lege, în speță, condamnații invocând prevederile art. 394 alin. (1) lit. a) C.

proc. pen., care se referă la existența unor împrejurări noi, necunoscute de

către instanță la soluționarea cauzei, împrejurări care ar fi în măsură să

conducă la concluzia netemeiniciei hotărârii de condamnare.

În prezenta cauză, se constată că

recurenții revizuenți au urmărit, de fapt, schimbarea încadrării juridice din

infracțiunea de înșelăciune cu consecințe deosebit de grave, prevăzută de art.

215 alin. (1), (3) și (5) C. pen., în infracțiunea de înșelăciune prevăzută de

art. 215 alin. (1) și (3) C. pen., făcând referire la împrejurări ce au fost

supuse analizei instanțelor, aceștia făcând confuzie între faptele probatorii,

care, potrivit art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., trebuie să fie noi

pentru a justifica admisibilitatea cererii de revizuire formulate în baza

acestui temei și mijloacele de probă care servesc la aflarea adevărului.

Astfel, în mod corect au fost respinse

cererile de revizuire, deoarece cazul invocat, respectiv cel prevăzut de art.

394 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., nu este incident în cauză, câtă vreme

revizuenții nu fac referire la fapte sau împrejurări care să nu fi fost

cunoscute de instanțe la momentul judecării cauzei, în mod temeinic

reținându-se în speță că raportul de control al Curții de Conturi din 30 martie

2001 a fost avut în vedere de instanța supremă cu prilejul soluționării

recursurilor declarate de inculpații D.I.V. și D.L. în dosarul nr. 537/44/2007,

iar pe de altă parte, aspectele legate de prejudiciul produs I.T.C. Galați,

care ar fi mai redus, au fost invocate în susținerea respectivei căi de atac, regăsindu-se

în considerentele deciziei penale nr. 1761 din 13 mai 2009 a Înaltei Curți de

Casație și Justiție.

Rezultă, așadar, că susținerile

recurenților revizuenți nu se încadrează în dispozițiile art. 394 alin. (1)

lit. a) C. proc. pen., astfel încât criticile formulate nu pot fi primite,

soluția de respingere a cererilor de revizuire fiind temeinică și legală.

În lumina acestor considerații, având

în vedere că în cauză nu se identifică nici alte motive de casare a hotărârilor

atacate, Înalta Curte, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va

respinge recursurile declarate în cauză, ca nefondate.

În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc.

pen., recurenții revizuenți vor fi obligați la plata cheltuielilor judiciare

către stat, conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile

declarate de revizuenții D.I.V. și D.L. împotriva deciziei penale nr. 246/ A

din 26 octombrie 2011 a Curții de Apel Galați, secția penală și pentru cauze cu

minori.

Obligă recurenții revizuenți la plata

sumei de câte 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 12

martie 2012.