ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2213/2009

Asupra recursului penal de

față:

În baza lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 23

din 20 ianuarie 2009 pronunțată de Tribunalul Galați a fost respinsă, ca

nefondată, cererea de revizuire formulată de condamnatul P.I., acesta fiind obligat

la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat.

Pentru a pronunța această hotărâre,

prima instanță a reținut că, prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Galați

la nr. 6683 din 14 octombrie 2008, condamnatul P.I. a solicitat revizuirea sentinței

penale nr. 258/2001 a Tribunalului Galați, prin care a fost condamnat la o

pedeapsă de 10 ani închisoare pentru comiterea infracțiunii de înșelăciune, prevăzută

de art. 215 alin. (4) C. pen.

În susținerea cererii de

revizuire, condamnatul P.I. a arătat că a fost condamnat, prin sentința penală mai

sus menționată, fără să fie administrate probe concludente, iar instanța nu a

motivat hotărârea pronunțată.

În cauză s-au făcut

cercetări de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Galați, conform art. 397 –

art. 399 C. proc. pen., care a concluzionat că nu sunt motive de revizuire a

sentinței Tribunalului Galați, opinându-se pentru respingerea cererii de

revizuire formulată de condamnatul P.I.

În fața instanței de

judecată, la termenul din 20 ianuarie 2009, revizuientul P.I. a arătat în plus

că s-a reținut o încadrare juridică greșită a faptei, că nu a existat o

plângere penală a părții vătămate și că partea vătămată nici nu a depus diligențe

pentru recuperarea prejudiciului.

Prima instanță a constatat

că motivele invocate de către revizuient nu se încadrează între cazurile expres

și limitativ prevăzute de lege.

S-a mai reținut că revizuientul

a invocat motive de netemeinicie a hotărârii pronunțate, însă probatoriul ce a

fost administrat, aprecierea acestuia în condițiile art. 63 C. proc. pen.,

precum și hotărârea de condamnare pronunțată, inclusiv modul în care au fost

respectate prevederile legale în materia asigurării apărării, au făcut obiectul

controlului judiciar, fiind evaluate de către instanțele de apel și recurs, în

cadrul căilor de atac ordinare exercitate de către inculpat.

Cum aceste aspecte au fost

cunoscute și verificate de către instanțele care au soluționat cauza și nu au

fost evidențiate fapte sau împrejurări noi, nefiind îndeplinite condițiile prevăzute

de art. 394 C. proc. pen., tribunalul a respins cererea revizuientului ca neîntemeiată.

Împotriva acestei sentințe,

în termen legal, a declarat apel revizuientul P.I., care a reiterat motivele invocate

în cererea inițială.

Prin decizia penală nr. 39/ A

din 3 aprilie 2009 pronunțată de Curtea de Apel Galați, secția penală, a fost

respins, ca nefondat, apelul declarat de revizuientul P.I.

A fost obligat apelantul la

plata sumei de 50 lei, cu titlul de cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a pronunța această

decizie, Curtea de Apel Galați, secția penală, a reținut că, în cuprinsul dispozițiilor

art. 394 C. proc. pen., sunt enumerate expres și limitativ cazurile în care

poate fi cerută revizuirea unei hotărâri, iar motivele invocate de revizuient nu

se încadrează în nici unul dintre acestea.

În consecință, criticile

apelantului fiind nefondate, Curtea a respins apelul declarat de revizuient.

Împotriva ambelor hotărâri,

în termen legal, a declarat recurs revizuientul P.I. care a reiterat, motivele

invocate în cererea inițială, susținând în plus faptul că, martorii audiați în

cauză au făcut declarații mincinoase, pe baza depozițiilor acestora fiind

condamnat pe nedrept.

Înalta Curte, examinând

motivele de recurs invocate, cât și din oficiu ambele hotărâri, conform

prevederilor art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen., combinat cu art. 385

6

alin. (1) C. proc. pen., constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 258

din 18 iunie 2001 a Tribunalului Galați, astfel cum a fost modificată prin

decizia penală nr. 1380 din 19 martie 2003 a Înaltei Curți de Casație și

Justiție, s-a dispus condamnarea inculpatului P.I., la o pedeapsă de 10 ani

închisoare, pentru săvârșirea complicității la infracțiunea de înșelăciune

prevăzută de art. 26 raportat la art. 215 alin. (4) C. pen., cu aplicarea art. 37

lit. a) C. pen.

În fapt s-a reținut că, partea

vătămată SC C.M. SA Câmpulung Muscel avea de încasat de la SC S. Galați peste 2

miliarde lei, reprezentând contravaloarea produselor livrate acesteia, iar

această din urmă societate își plătea datoriile prin intermediul altor

societăți comerciale, care la rândul lor se aprovizionau cu tablă de la SC S.

Galați, contravaloarea achitând-o direct creditorilor societății.

Inculpatul P.I., cunoscând

această situație, în scopul de a realiza foloase materiale ilicite, a luat

legătura cu inculpatul Mihai Vasile, pe care l-a determinat să-i predea actele

societății sale, SC B. SRL Tecuci, și, prin intermediul acestei societăți, cei

doi au ridicat, la 11 septembrie 1997, cantitatea de 278,21 tone tablă, în

valoare de 1.021.794.182 lei.

Inculpații, după ce au

ridicat tabla, au valorificat-o la diferiți beneficiari, iar banii încasați i-au

însușit.

Pentru plată, inculpații au

emis fila C.E.C. Seria B 0000127333 din 7 noiembrie 1997, pentru suma de

1.021.794.182 lei, fără a avea disponibil în cont, SC B. SRL Tecuci, fiind în

interdicție bancară.

Prejudiciul cauzat părții vătămate,

în valoare reactualizată de 1.911.285.182 lei nu a fost recuperat.

Din examinarea conținutului

cererii de revizuire, Înalta Curte constată că, în mod corect, prima instanță a

apreciat că nu sunt întrunite cerințele dispozițiilor art. 394 alin. (1) C.

proc. pen., care limitează cazurile în care o sentință  penală definitivă poate

fi revizuită, fiind exclusă orice interpretare ori adăugare la lege.

Astfel, potrivit art. 394 C.

proc. pen., revizuirea poate fi cerută când:

a) s-au descoperit fapte sau

împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanță la soluționarea cauzei;

b) un martor, un expert sau

un interpret a săvârșit infracțiunea de mărturie mincinoasă în cauza a cărei

revizuire se cere;

c) un înscris care a servit

ca temei al hotărârii a cărei revizuire se cere a fost declarat fals;

d) un membru al completului

de judecată, procurorul ori persoana care a efectuat acte de cercetare penală a

comis o infracțiune în legătură cu cauza a cărei revizuire se cere;

e) când două sau mai multe

hotărâri judecătorești definitive nu se pot concilia.

Nici în apel condamnatul

revizuient nu a invocat incidența vreunuia dintre cazurile expres și limitativ prevăzute

în textul mai sus citat, referindu-se doar la aspecte legate de temeinicia și

legalitatea hotărârii, aspecte avute deja în vedere cu ocazia judecării cauzei în

căile ordinare de atac.

Din analiza dispozițiile art.

394 C. proc. pen., rezultă că revizuirea întemeiată pe prevederile alin. (1) lit.

a) al acestui articol, este dublu condiționată, în sensul că trebuie să fie

vorba de descoperirea unor fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de

instanță la soluționarea cauzei, iar faptele sau împrejurările noi să poată

dovedi netemeinicia hotărârii de achitare, de încetare a procesului penal ori

de condamnare [(art. 394 alin. (1) lit. a) și alin 2 C. proc. pen.)].

În cauză însă se observă că,

deși revizuientul a susținut că este nevinovat, nu a invocat fapte sau

împrejurări noi care să conducă la această concluzie și care să nu fi fost cunoscute

de instanță la soluționarea cauzei, solicitând doar reaudierea unor martori,

aspecte ce nu pot fi reanalizate în cadrul procedurii reglementate de art. 393

și următorii C. proc. pen., întrucât nu este admisibil ca, pe calea revizuirii

să se obțină o prelungire a probațiunii pentru fapte deja cunoscute și

verificate de instanțele care au soluționat cauza sau o nouă apreciere a

probelor ce au fost deja administrate.

Cât privește împrejurarea invocată

de revizuient în sensul că, martorii audiați în cauză au făcut declarații mincinoase,

Înalta Curte constată că, potrivit art. 395 C. proc. pen., această situație

trebuie dovedită, în principal, prin hotărâre judecătorească sau prin ordonanța

procurorului, dovedirea acestei situații în procedura de revizuire făcându-se

doar atunci când instanța sau parchetul, sesizate cu privire la infracțiunea de

mărturie mincinoasă, nu s-au putut pronunța asupra fondului cauzei .

Așa fiind, întrucât în cauză

nu s-a făcut dovada că revizuientul a sesizat organele de urmărire penală cu

privire la eventualele  mărturii mincinoase ale martorilor audiați și, pe cale

de consecință, nu s-a făcut dovada imposibilității analizării fondului cauzei de

către organele judiciare, Înalta Curte va reține că solicitarea revizuientului

de constatare a mărturiei mincinoase în procedura revizuirii este nefondată și

nu poate conduce la admiterea cererii principale formulate.

Față de cele menționate mai

sus, Înalta Curte, constatând că motivele invocate de revizuient nu se

circumscriu cazurilor expres și limitativ prevăzute de dispozițiile art. 394 C.

proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuientul P.I.

împotriva deciziei penale nr. 39/ A din 3 aprilie 2009 a Curții de Apel Galați,

secția penală.

Potrivit art. 192 alin. (2) C.

proc. pen., va obliga recurentul revizuient la plata sumei de 600 lei, cu

titlul de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei,

reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din

fondul Ministerului Justiției și Libertăților Cetățenești.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat,

recursul declarat de revizuientul P.I. împotriva deciziei penale nr. 39/ A din

3 aprilie 2009 a Curții de Apel Galați, secția penală.

Obligă recurentul revizuient

la plata sumei de 600 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200

lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din

fondul Ministerului Justiției și Libertăților Cetățenești.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 11 iunie 2009.