ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1162/2012

Ședința de la 1 martie 2012

Asupra conflictului

negativ de competență de față :

Din examinarea lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Prin cererea

înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VIII-a conflicte de muncă

și asigurări sociale, reclamantul Sindicatul Național al Funcționarilor Publici

a solicitat, în contradictoriu cu pârâții A.N.R.D.E. București, Secretariatul

General al Guvernului București, pentru reclamanții persoane fizice, membrii de

sindicat, ca prin hotărârea ce se va pronunța să se constate prelungirea de

drept a contractului colectiv de muncă încheiat la nivelul angajatorului cu

încă un an, respectiv, până la data de 23 martie 2011, să oblige pârâții la

plata drepturilor salariale aferente lunii aprilie 2010, restante începând cu

10 mai 2010, să oblige pârâții la plata premiului anual cuvenit salariaților

pentru anul 2009, să oblige pârâții la plata daunelor interese pentru fiecare

salariat, precum și la plata cheltuielilor de judecată.

Având în vedere

domiciliul membrului de sindicat S.P., instanța a dispus disjungerea cererii

față de acest membru de sindicat și înregistrarea unui dosar separat, acesta

având numărul 27864/3/2011 la Tribunalul București, care, prin sentința civilă

nr. 3753 din 14 aprilie 2011, a admis excepția necompetenței teritoriale a

instanței și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea

Tribunalului Timiș, reținându-se, faptul că, în speță, sunt incidente

dispozițiile art. 2 pct. 1 lit. c) C. proc. civ., coroborate cu cele ale art.

284 alin. (2) C. muncii.

Tribunalul Timiș prin sentința

civilă nr. 5490/PI din 18 noiembrie 2011 la rândul său, s-a declarat necompetent

să judece litigiul și ca urmare a declinat competența în favoarea Tribunalului

București. Totodată a constatat că între cele două Tribunale s-a ivit un

conflict negativ de competență și în temeiul art. 21 și art. 22 alin. (3) C.

proc. civ. a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru

pronunțarea unui regulator de competență.

În argumentarea

acestei sentințe Tribunalul Timiș, a reținut faptul că, prin Deciziile nr. 885

din 03 februarie 2011, 1748 din 12 martie 2010, 3265/2010, 1017/2011 și 7925

din 17 octombrie 2011, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, s-a

reținut că, în condițiile art. 28 din Legea nr. 54/2003, organizațiile

sindicale apără drepturile membrilor lor, ce decurg din legislația muncii,

statutele funcționarilor publici, contractele colective de muncă și contractele

individuale de muncă, precum și din acordurile privind raporturile de serviciu

ale funcționarilor publici în fața instanțelor judecătorești, organelor de

jurisdicție, a altor instituții sau autorități ale statului, prin apărătorii

proprii sau aleși [alin. (1)]. În exercitarea atribuțiilor prevăzute la alin. (1),

organizațiile sindicale au dreptul de a întreprinde orice acțiune prevăzută de

lege, inclusiv de a formula acțiune în justiție în numele membrilor lor, fără a

avea nevoie de un mandat expres din partea celor în cauză. Acțiunea nu va putea

fi introdusă sau continuată de organizația sindicală, dacă cel în cauză se

opune sau renunță la judecată. Drept urmare, sindicatul are legitimare

procesuală activă, în temeiul legii, el nefiind doar un reprezentant al

membrilor săi.

Totodată s-a reținut

întrucât, în litigiul de față, reclamantul din acțiunea inițială (Sindicatul

Național al Funcționarilor Publici) își are sediul în București, prin aplicarea

dispozițiilor art. 284 alin. (2) C. muncii, rezultă că competența de

soluționare a cauzei îi revine Tribunalului București.

Asupra conflictului

negativ de competență de față Înalta Curte constată:

Potrivit

art. 20 alin. (2) C. proc. civ. există conflict negativ de competență când două

sau mai multe instanțe, prin hotărâri irevocabile s-au declarat necompetente să

judece aceeași pricină.

Verificând

dacă sunt întrunite cerințele acestui text, în vederea emiterii regulatorului

de competență Curtea constată că cele două instanțe Tribunalul București și

Tribunalul Timiș s-au declarat necompetente prin hotărâri irevocabile, că

declinările de competență între instanțele sesizate sunt reciproce și că, cel

puțin una

dintre cele două instanțe este

competentă să soluționeze cauza.

Analizând conflictul

de competență ivit, în aplicarea dispozițiilor art. 22 alin. (3) C. proc. civ.,

Înalta Curte stabilește competența Tribunalului București în soluționarea

cererii de chemare în judecată, pentru considerentele ce succed:

În condițiile art. 28 din Legea

54/2003 a sindicatelor, organizațiile sindicale apără drepturile membrilor lor

ce decurg din legislația muncii, statutele funcționarilor publici, contractele

colective de muncă și contractele individuale de muncă, precum și din

acordurile privind raporturile de serviciu ale funcționarilor publici în fața

instanțelor judecătorești, organelor de jurisdicție, a altor instituții sau

autorități ale statului, prin apărătorii proprii sau aleși [alin. (1)]. În

exercitarea atribuțiilor prevăzute la alin. (1) organizațiile sindicale au

dreptul de a întreprinde orice acțiune prevăzută de lege, inclusiv de a formula

acțiune în justiție în numele membrilor lor, fără a avea nevoie de un mandat

expres din partea celor în cauză. Acțiunea nu va putea fi introdusă sau

continuată de organizația sindicală dacă cel în cauză se opune sau renunță la

judecată [alin. (2)].

Drept urmare, sindicatul are

legitimare procesuală activă în temeiul legii, el nefiind doar un reprezentant

al membrilor săi.

Întrucât în litigiul de față

reclamantul are sediul în București, în mod corect, în respectarea cerințelor

art. 284 alin. (2) C. muncii, a fost învestit cu judecarea pricinii Tribunalul

București.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE

LEGII

D

E C I D E

Stabilește competența

de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 1 martie 2012.