ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 395/2012

Asupra cauzei de

față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului

București la 3 martie 2011, reclamantul Sindicatul Național al Funcționarilor

Publici a solicitat, în contradictoriu cu Autoritatea Națională de Reglementare

în Domeniul Energiei, să se constate prelungirea de drept a contractului

colectiv de muncă încheiat la nivel de angajator cu încă un an, respectiv până

în data de 23 martie 2011 și să se oblige pârâta, în calitate de angajator, la

plata drepturilor salariale aferente lunii aprilie 2010, restante începând cu

10 mai 2010, la plata premiului anual cuvenit salariaților pe anul 2009 și la

plata de daune interese, cu cheltuieli de judecată.

Tribunalul București,

secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, a dispus disjungerea

cererilor formulate în numele membrilor de sindicat care nu domiciliază în

București și în județul Ilfov, formând dosare separate în care s-a invocat

excepția necompetenței teritoriale.

Competența de

soluționare a Dosarului nr. 27855/3/2011, având ca obiect acțiunea formulată în

numele membrului de sindicat N.B.Z. a fost declinată în favoarea Tribunalului

Harghita, prin sentința civilă nr. 3749 din 14 aprilie 2011, în raport de

dispozițiile art. 284 alin. (2) C. muncii, pe motiv că respectivul membru de

sindicat domiciliază în județul Harghita.

La rândul său,

Tribunalul Harghita, secția civilă, prin sentința nr. 2816 din 3 noiembrie

2011, admițând excepția necompetenței teritoriale, a declinat competența de

soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București și a sesizat Înalta

Curte de Casație și Justiție pentru soluționarea conflictului negativ de

competență.

A reținut că

sindicatul a formulat acțiune în numele membrilor săi, în baza prevederilor

Legii nr. 54/2003, în vigoare la data respectivă.

A invocat în

susținere dispozițiile art. 2 C. proc. civ., ale art. 269 pct. 1 și 2 C. muncii

și pe cele ale art. 28 pct. 1, 2 și 3 din Legea dialogului social nr. 62/2011,

precum și practica constantă a Înaltei Curți în materie.

În raport de aceste

aspecte, tribunalul a constatat că deși Sindicatul Național al Funcționarilor

Publici a formulat acțiune în numele membrilor de sindicat, aceștia nu

dobândesc calitatea de reclamanți.

Regulatorul de

competență urmează a fi pronunțat în favoarea Tribunalului București, în

considerarea argumentelor ce succed.

Cererea ce a învestit

instanța de judecată a fost formulată de către Sindicatul Național al

Funcționarilor Publici, în valorificarea unor drepturi aparținând membrilor de

sindicat referitoare la prelungirea de drept a contractului colectiv de muncă,

obligarea la plata drepturilor salariale restante, la plata premiului anual

cuvenit salariaților și la plata daunelor interese pentru fiecare salariat.

Declinarea reciprocă

de competență a fost determinată de aprecierea diferită făcută de tribunale în

legătură cu legitimarea ca reclamant în cauză, respectiv dacă aceasta trebuie

recunoscută sindicatului sau membrilor de sindicat, pentru ca, raportat la

sediul/ domiciliul acestora, să se stabilească și competența teritorială,

conform art. 284 alin. (2) C. muncii.

Această dispută

jurisdicțională a fost generată de modalitatea, imprecisă, în care, prin

dispozițiile art. 28 din Legea nr. 54/2003 se recunoștea organizațiilor

sindicale posibilitatea de a formula acțiuni în justiție în numele și interesul

membrilor lor (în valorificarea așadar, a drepturilor acestora) dar fără a avea

nevoie de mandat expres din partea lor.

Norma legală conducea

la o confuzie între calitatea de reprezentant și aceea de reclamant, care a

fost tranșată însă, prin noua Lege a dialogului social nr. 62/2011 (care a

abrogat, printre altele, și Legea nr. 54/2003).

Potrivit art. 28 din

Legea nr. 62/2011, organizațiile sindicale apără drepturile membrilor lor, ce

decurg din legislația muncii, atribuții în exercitarea cărora au dreptul de a

introduce orice acțiune în justiție în numele membrilor lor.

De asemenea, se

statuează expres (alin. (3) al art. 28 din lege) că în exercitarea acestor

atribuții, organizațiile sindicale au calitate procesuală activă.

Așadar, în

determinarea competenței teritoriale în asemenea cauze, în care sindicatului i

se recunoaște calitatea, nu doar de a acționa (de reprezentant), ci și

legitimare procesuală activă care se verifică în persoana reclamantului, se va

ține seama, în sensul art. 284 alin. (2) C. muncii, de sediul sindicatului - reclamant.

Cum în speță, sediul

sindicatului se află în circumscripția Tribunalului București, în favoarea

acestei instanțe, pe calea regulatorului, va fi stabilită competența de

soluționare a cauzei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența

de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 25 ianuarie 2012.