ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 395/2012
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 395/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)
Asupra cauzei de
față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului
București la 3 martie 2011, reclamantul Sindicatul Național al Funcționarilor
Publici a solicitat, în contradictoriu cu Autoritatea Națională de Reglementare
în Domeniul Energiei, să se constate prelungirea de drept a contractului
colectiv de muncă încheiat la nivel de angajator cu încă un an, respectiv până
în data de 23 martie 2011 și să se oblige pârâta, în calitate de angajator, la
plata drepturilor salariale aferente lunii aprilie 2010, restante începând cu
10 mai 2010, la plata premiului anual cuvenit salariaților pe anul 2009 și la
plata de daune interese, cu cheltuieli de judecată.
Tribunalul București,
secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, a dispus disjungerea
cererilor formulate în numele membrilor de sindicat care nu domiciliază în
București și în județul Ilfov, formând dosare separate în care s-a invocat
excepția necompetenței teritoriale.
Competența de
soluționare a Dosarului nr. 27855/3/2011, având ca obiect acțiunea formulată în
numele membrului de sindicat N.B.Z. a fost declinată în favoarea Tribunalului
Harghita, prin sentința civilă nr. 3749 din 14 aprilie 2011, în raport de
dispozițiile art. 284 alin. (2) C. muncii, pe motiv că respectivul membru de
sindicat domiciliază în județul Harghita.
La rândul său,
Tribunalul Harghita, secția civilă, prin sentința nr. 2816 din 3 noiembrie
2011, admițând excepția necompetenței teritoriale, a declinat competența de
soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București și a sesizat Înalta
Curte de Casație și Justiție pentru soluționarea conflictului negativ de
competență.
A reținut că
sindicatul a formulat acțiune în numele membrilor săi, în baza prevederilor
Legii nr. 54/2003, în vigoare la data respectivă.
A invocat în
susținere dispozițiile art. 2 C. proc. civ., ale art. 269 pct. 1 și 2 C. muncii
și pe cele ale art. 28 pct. 1, 2 și 3 din Legea dialogului social nr. 62/2011,
precum și practica constantă a Înaltei Curți în materie.
În raport de aceste
aspecte, tribunalul a constatat că deși Sindicatul Național al Funcționarilor
Publici a formulat acțiune în numele membrilor de sindicat, aceștia nu
dobândesc calitatea de reclamanți.
Regulatorul de
competență urmează a fi pronunțat în favoarea Tribunalului București, în
considerarea argumentelor ce succed.
Cererea ce a învestit
instanța de judecată a fost formulată de către Sindicatul Național al
Funcționarilor Publici, în valorificarea unor drepturi aparținând membrilor de
sindicat referitoare la prelungirea de drept a contractului colectiv de muncă,
obligarea la plata drepturilor salariale restante, la plata premiului anual
cuvenit salariaților și la plata daunelor interese pentru fiecare salariat.
Declinarea reciprocă
de competență a fost determinată de aprecierea diferită făcută de tribunale în
legătură cu legitimarea ca reclamant în cauză, respectiv dacă aceasta trebuie
recunoscută sindicatului sau membrilor de sindicat, pentru ca, raportat la
sediul/ domiciliul acestora, să se stabilească și competența teritorială,
conform art. 284 alin. (2) C. muncii.
Această dispută
jurisdicțională a fost generată de modalitatea, imprecisă, în care, prin
dispozițiile art. 28 din Legea nr. 54/2003 se recunoștea organizațiilor
sindicale posibilitatea de a formula acțiuni în justiție în numele și interesul
membrilor lor (în valorificarea așadar, a drepturilor acestora) dar fără a avea
nevoie de mandat expres din partea lor.
Norma legală conducea
la o confuzie între calitatea de reprezentant și aceea de reclamant, care a
fost tranșată însă, prin noua Lege a dialogului social nr. 62/2011 (care a
abrogat, printre altele, și Legea nr. 54/2003).
Potrivit art. 28 din
Legea nr. 62/2011, organizațiile sindicale apără drepturile membrilor lor, ce
decurg din legislația muncii, atribuții în exercitarea cărora au dreptul de a
introduce orice acțiune în justiție în numele membrilor lor.
De asemenea, se
statuează expres (alin. (3) al art. 28 din lege) că în exercitarea acestor
atribuții, organizațiile sindicale au calitate procesuală activă.
Așadar, în
determinarea competenței teritoriale în asemenea cauze, în care sindicatului i
se recunoaște calitatea, nu doar de a acționa (de reprezentant), ci și
legitimare procesuală activă care se verifică în persoana reclamantului, se va
ține seama, în sensul art. 284 alin. (2) C. muncii, de sediul sindicatului - reclamant.
Cum în speță, sediul
sindicatului se află în circumscripția Tribunalului București, în favoarea
acestei instanțe, pe calea regulatorului, va fi stabilită competența de
soluționare a cauzei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabilește competența
de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință
publică, astăzi 25 ianuarie 2012.