ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 395/2012

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București la 3 martie 2011, reclamantul Sindicatul Național al Funcționarilor Publici a solicitat, în contradictoriu cu Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei, să se constate prelungirea de drept a contractului colectiv de muncă încheiat la nivel de angajator cu încă un an, respectiv până în data de 23 martie 2011 și să se oblige pârâta, în calitate de angajator, la plata drepturilor salariale aferente lunii aprilie 2010, restante începând cu 10 mai 2010, la plata premiului anual cuvenit salariaților pe anul 2009 și la plata de daune interese, cu cheltuieli de judecată. Tribunalul București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, a dispus disjungerea cererilor formulate în numele membrilor de sindicat care nu domiciliază în București și în județul Ilfov, formând dosare separate în care s-a invocat excepția necompetenței teritoriale.

Competența de soluționare a Dosarului nr. 27855/3/2011, având ca obiect acțiunea formulată în numele membrului de sindicat N.B.Z. a fost declinată în favoarea Tribunalului Harghita, prin sentința civilă nr. 3749 din 14 aprilie 2011, în raport de dispozițiile art. 284 alin. (2) C. muncii, pe motiv că respectivul membru de sindicat domiciliază în județul Harghita. La rândul său, Tribunalul Harghita, secția civilă, prin sentința nr. 2816 din 3 noiembrie 2011, admițând excepția necompetenței teritoriale, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București și a sesizat Înalta Curte de Casație și Justiție pentru soluționarea conflictului negativ de competență. A reținut că sindicatul a formulat acțiune în numele membrilor săi, în baza prevederilor Legii nr. 54/2003, în vigoare la data respectivă.

A invocat în susținere dispozițiile art. 2 C. proc. civ., ale art. 269 pct. 1 și 2 C. muncii și pe cele ale art. 28 pct. 1, 2 și 3 din Legea dialogului social nr. 62/2011, precum și practica constantă a Înaltei Curți în materie. În raport de aceste aspecte, tribunalul a constatat că deși Sindicatul Național al Funcționarilor Publici a formulat acțiune în numele membrilor de sindicat, aceștia nu dobândesc calitatea de reclamanți. Regulatorul de competență urmează a fi pronunțat în favoarea Tribunalului București, în considerarea argumentelor ce succed. Cererea ce a învestit instanța de judecată a fost formulată de către Sindicatul Național al Funcționarilor Publici, în valorificarea unor drepturi aparținând membrilor de sindicat referitoare la prelungirea de drept a contractului colectiv de muncă, obligarea la plata drepturilor salariale restante, la plata premiului anual cuvenit salariaților și la plata daunelor interese pentru fiecare salariat.

Declinarea reciprocă de competență a fost determinată de aprecierea diferită făcută de tribunale în legătură cu legitimarea ca reclamant în cauză, respectiv dacă aceasta trebuie recunoscută sindicatului sau membrilor de sindicat, pentru ca, raportat la sediul/ domiciliul acestora, să se stabilească și competența teritorială, conform art. 284 alin. (2) C. muncii. Această dispută jurisdicțională a fost generată de modalitatea, imprecisă, în care, prin dispozițiile art. 28 din Legea nr. 54/2003 se recunoștea organizațiilor sindicale posibilitatea de a formula acțiuni în justiție în numele și interesul membrilor lor (în valorificarea așadar, a drepturilor acestora) dar fără a avea nevoie de mandat expres din partea lor.

Norma legală conducea la o confuzie între calitatea de reprezentant și aceea de reclamant, care a fost tranșată însă, prin noua Lege a dialogului social nr. 62/2011 (care a abrogat, printre altele, și Legea nr. 54/2003). Potrivit art. 28 din Legea nr. 62/2011, organizațiile sindicale apără drepturile membrilor lor, ce decurg din legislația muncii, atribuții în exercitarea cărora au dreptul de a introduce orice acțiune în justiție în numele membrilor lor. De asemenea, se statuează expres (alin. (3) al art. 28 din lege) că în exercitarea acestor atribuții, organizațiile sindicale au calitate procesuală activă. Așadar, în determinarea competenței teritoriale în asemenea cauze, în care sindicatului i se recunoaște calitatea, nu doar de a acționa (de reprezentant), ci și legitimare procesuală activă care se verifică în persoana reclamantului, se va ține seama, în sensul art. 284 alin. (2) C. muncii, de sediul sindicatului - reclamant.

Cum în speță, sediul sindicatului se află în circumscripția Tribunalului București, în favoarea acestei instanțe, pe calea regulatorului, va fi stabilită competența de soluționare a cauzei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 25 ianuarie 2012.