ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 431/2012

Asupra conflictului

negativ de competență de față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată,

înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VIII-a conflicte de

muncă și asigurări sociale, reclamantul C.D. a solicitat, în contradictoriu cu

pârâtul Ministerul Economiei, Comerțului și Mediului de Afaceri - A.R.D.D.Z.I.,

anularea preavizului din 30 martie 2009 și a Deciziei de încetare a

contractului de muncă din 13 aprilie 2010.

Prin precizările

depuse la termenul din data de 28 decembrie 2010, reclamantul a solicitat

constatarea nulității absolute a deciziei de încetare a contractului de muncă,

reîncadrarea în muncă și plata drepturilor salariale restante, precum și plata

daunelor morale în cuantum de 50.000 RON.

Prin Sentința civilă

nr. 1618 din 18 februarie 2011, Tribunalul București a admis excepția

necompetenței teritoriale și a declinat competența de soluționare în favoarea

Tribunalului Bacău, secția conflicte de muncă și asigurări sociale, motivat de

faptul că reclamantul are domiciliu în raza teritorială a Tribunalului Bacău,

în raport de dispozițiile art. 284 C. muncii.

Prin încheierea din

data de 15 iulie 2011 pronunțată de Tribunalul Bacău, secția conflicte de muncă

și asigurări sociale, s-a dispus trimiterea cauzei la secția de contencios

administrativ a Tribunalului Bacău.

Prin Sentința civilă

nr. 1046 din 24 noiembrie 2011, Tribunalul Bacău, secția contencios

administrativ și fiscal, a admis excepția necompetenței teritoriale a

Tribunalului Bacău, invocată din oficiu, și a declinat competența de

soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București.

A constatat ivit

conflictul negativ de competență și a trimis cauza în vederea soluționării

conflictului la Înalta Curte de Casație și Justiție.

Pentru a hotărî

astfel, Tribunalul Bacău, secția contencios administrativ și fiscal, a reținut

că prin Decizia nr. 102 din 13 aprilie 2010, contestată în cauză, s-a dispus

încetarea raporturilor de serviciu ale domnului C.D. cu A.N.D.Z.M. și

eliberarea din funcția publică de execuție de consilier cl. I, grad profesional

superior, treapta I din cadrul Reprezentanței Locale Comănești, în conformitate

cu dispozițiile art. 97 lit. c) coroborat cu art. 99 alin. (1) lit. a) din

Legea nr. 188/1999.

Față de obiectul

acțiunii și calitatea de funcționar public a reclamantului C.D., s-a constatat

că sunt incidente dispozițiile art. 109 din Legea nr. 188/1999 care stabilesc

competența instanțelor de contencios administrativ în cauzele care au ca obiect

raportului de serviciu al funcționarului public, precum și cele ale art. 10

alin. (3) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ care prevăd că

reclamantul se poate adresa instanței de la domiciliul său sau celei de la

domiciliul pârâtului, iar dacă a optat pentru instanța de la domiciliul

pârâtului nu se mai poate invoca excepția necompetenței teritoriale.

A concluzionat

Tribunalul Bacău, în sensul că față de natura litigiului de contencios

administrativ, reclamantul având calitatea de funcționar public și față de

opțiunea reclamantului de a sesiza Tribunalul București, competența teritorială

în soluționarea cauzei revine Tribunalului București, secția contencios

administrativ.

Constatând ivit

conflict negativ de competență dosarul a fost înaintat Înaltei Curți de Casație

și Justiție pentru pronunțarea unui regulator de competență.

Sesizată în

condițiile art. 22 alin. (3) din C. proc. civ., Înalta Curte, analizând actele

și lucrările dosarului constată că instanța competentă să soluționeze pricina

este Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și

fiscal.

Pentru stabilirea

instanței competente să soluționeze cauza de față prezintă relevanță toate

elementele acțiunii judiciare astfel cum au fost indicate de reclamantul C.D.

În raport de părților

și obiectul acțiunii în mod corect Tribunalul Bacău, secția de contencios

administrativ și fiscal, a identificat materia contenciosului administrativ ca

fiind incidentă.

Într-adevăr,

reclamantul a solicitat anularea Deciziei nr. 102 din 13 aprilie 2010 emisă de

Ministerul Economiei, Comerțului și Mediului de Afaceri - A.R.D.D.Z.I. prin

care s-a dispus încetarea raportului de serviciu și eliberarea sa din funcția

publică de execuție conform art. 97 lit. c) coroborat cu prevederile art. 99

alin. (1) lit. a) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor

publici.

Calitatea

reclamantului de funcționar public așa cum rezultă din conținutul deciziei

menționate atrage competența normelor speciale din materia contenciosului

administrativ.

Conform art. 109 din

Legea nr. 188/1999 "cauzele care au ca obiect raportul de serviciu al

funcționarului public sunt de competența instanțelor de contencios

administrativ..."

Potrivit

dispozițiilor art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 "litigiile privind

actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și

județene, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii

vamale, precum și accesorii ale acestora de până la 500.000 de RON se

soluționează în fond de tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind

actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale,

precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale,

precum și accesorii ale acestora mai mari de 500.000 de RON se soluționează în

fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel,

dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel", alin. (3) al

aceluia articol dispunând că "reclamantul se poate adresa instanței de la

domiciliul său sau celei de la domiciliul pârâtului. Dacă reclamantul a optat

pentru instanța de la domiciliul pârâtului, nu se poate invoca excepția

necompetenței teritoriale".

În cauză, autoritatea

chemată în judecată este A.R.D.D.Z.I. înființată prin O.U.G. nr. 14 din 25

februarie 2009 și este instituția publică cu personalitate juridică în

subordinea Ministerului Economiei, instituția publică centrală.

În aceste condiții

competența de soluționare a cauzei aparține curții de apel de la domiciliul

reclamantului.

De altfel reclamantul

alături de alți angajați au sesizat tot Curtea de Apel București în Dosar nr.

5021/2/2009 pentru ca în contradictoriu cu pârâții să fie anulate preavizele de

încetare a raporturilor de serviciu, fiind invocată și excepția de

neconstituționalitate a O.U.G. nr. 14/2009 privind înființarea Agenției Române

pentru Dezvoltarea Durabilă a Zonelor Industriale -, excepție respinsă prin

Decizia Curții Constituționale nr. 437 din 15 aprilie 2010.

Problema dedusă

soluționării Înaltei Curți vizează și stabilirea instanței competente din

punctul de vedere al ierarhiei acesteia în sistemul judiciar, respectiv dacă

pricina este de competența tribunalului ca instanță de drept comun în materia

contenciosului administrativ sau a curții de apel având în vedere calitatea

pârâtei chemate în judecată după distincția cuprinsă în art. 10 din Legea nr. 554/2004.

Față de natura

litigiului, de contencios administrativ, de opțiunea reclamantului, de

dispozițiile art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, de calitatea pârâtei

chemate în judecată, Înalta Curte stabilește competența de soluționare a cauzei

în favoarea Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios

administrativ și fiscal, în baza art. 22 alin. (5) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența

de soluționare a cauzei privind pe C.D. și Ministerul Economiei, Comerțului și

Mediului de Afaceri - A.R.D.D.Z.I., în favoarea Curții de Apel București,

secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 27 ianuarie 2012.

Procesat de GGC - AA