ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 431/2012

Asupra conflictului negativ de competență de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, reclamantul C.D. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Economiei, Comerțului și Mediului de Afaceri - A.R.D.D.Z.I., anularea preavizului din 30 martie 2009 și a Deciziei de încetare a contractului de muncă din 13 aprilie 2010. Prin precizările depuse la termenul din data de 28 decembrie 2010, reclamantul a solicitat constatarea nulității absolute a deciziei de încetare a contractului de muncă, reîncadrarea în muncă și plata drepturilor salariale restante, precum și plata daunelor morale în cuantum de 50.000 RON.

Prin Sentința civilă nr. 1618 din 18 februarie 2011, Tribunalul București a admis excepția necompetenței teritoriale și a declinat competența de soluționare în favoarea Tribunalului Bacău, secția conflicte de muncă și asigurări sociale, motivat de faptul că reclamantul are domiciliu în raza teritorială a Tribunalului Bacău, în raport de dispozițiile art. 284 C. muncii. Prin încheierea din data de 15 iulie 2011 pronunțată de Tribunalul Bacău, secția conflicte de muncă și asigurări sociale, s-a dispus trimiterea cauzei la secția de contencios administrativ a Tribunalului Bacău. Prin Sentința civilă nr. 1046 din 24 noiembrie 2011, Tribunalul Bacău, secția contencios administrativ și fiscal, a admis excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului Bacău, invocată din oficiu, și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București.

A constatat ivit conflictul negativ de competență și a trimis cauza în vederea soluționării conflictului la Înalta Curte de Casație și Justiție. Pentru a hotărî astfel, Tribunalul Bacău, secția contencios administrativ și fiscal, a reținut că prin Decizia nr. 102 din 13 aprilie 2010, contestată în cauză, s-a dispus încetarea raporturilor de serviciu ale domnului C.D. cu A.N.D.Z.M. și eliberarea din funcția publică de execuție de consilier cl. I, grad profesional superior, treapta I din cadrul Reprezentanței Locale Comănești, în conformitate cu dispozițiile art. 97 lit. c) coroborat cu art. 99 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 188/1999.

Față de obiectul acțiunii și calitatea de funcționar public a reclamantului C.D., s-a constatat că sunt incidente dispozițiile art. 109 din Legea nr. 188/1999 care stabilesc competența instanțelor de contencios administrativ în cauzele care au ca obiect raportului de serviciu al funcționarului public, precum și cele ale art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ care prevăd că reclamantul se poate adresa instanței de la domiciliul său sau celei de la domiciliul pârâtului, iar dacă a optat pentru instanța de la domiciliul pârâtului nu se mai poate invoca excepția necompetenței teritoriale. A concluzionat Tribunalul Bacău, în sensul că față de natura litigiului de contencios administrativ, reclamantul având calitatea de funcționar public și față de opțiunea reclamantului de a sesiza Tribunalul București, competența teritorială în soluționarea cauzei revine Tribunalului București, secția contencios administrativ.

Constatând ivit conflict negativ de competență dosarul a fost înaintat Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru pronunțarea unui regulator de competență. Sesizată în condițiile art. 22 alin. (3) din C. proc. civ., Înalta Curte, analizând actele și lucrările dosarului constată că instanța competentă să soluționeze pricina este Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal. Pentru stabilirea instanței competente să soluționeze cauza de față prezintă relevanță toate elementele acțiunii judiciare astfel cum au fost indicate de reclamantul C.D. În raport de părților și obiectul acțiunii în mod corect Tribunalul Bacău, secția de contencios administrativ și fiscal, a identificat materia contenciosului administrativ ca fiind incidentă.

Într-adevăr, reclamantul a solicitat anularea Deciziei nr. 102 din 13 aprilie 2010 emisă de Ministerul Economiei, Comerțului și Mediului de Afaceri - A.R.D.D.Z.I. prin care s-a dispus încetarea raportului de serviciu și eliberarea sa din funcția publică de execuție conform art. 97 lit. c) coroborat cu prevederile art. 99 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici. Calitatea reclamantului de funcționar public așa cum rezultă din conținutul deciziei menționate atrage competența normelor speciale din materia contenciosului administrativ.

Conform art. 109 din Legea nr. 188/1999 "cauzele care au ca obiect raportul de serviciu al funcționarului public sunt de competența instanțelor de contencios administrativ..." Potrivit dispozițiilor art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 "litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora de până la 500.000 de RON se soluționează în fond de tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora mai mari de 500.000 de RON se soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel", alin. (3) al aceluia articol dispunând că "reclamantul se poate adresa instanței de la domiciliul său sau celei de la domiciliul pârâtului.

Dacă reclamantul a optat pentru instanța de la domiciliul pârâtului, nu se poate invoca excepția necompetenței teritoriale". În cauză, autoritatea chemată în judecată este A.R.D.D.Z.I. înființată prin O.U.G. nr. 14 din 25 februarie 2009 și este instituția publică cu personalitate juridică în subordinea Ministerului Economiei, instituția publică centrală. În aceste condiții competența de soluționare a cauzei aparține curții de apel de la domiciliul reclamantului. De altfel reclamantul alături de alți angajați au sesizat tot Curtea de Apel București în Dosar nr. 5021/2/2009 pentru ca în contradictoriu cu pârâții să fie anulate preavizele de încetare a raporturilor de serviciu, fiind invocată și excepția de neconstituționalitate a O.U.G.

nr. 14/2009 privind înființarea Agenției Române pentru Dezvoltarea Durabilă a Zonelor Industriale -, excepție respinsă prin Decizia Curții Constituționale nr. 437 din 15 aprilie 2010. Problema dedusă soluționării Înaltei Curți vizează și stabilirea instanței competente din punctul de vedere al ierarhiei acesteia în sistemul judiciar, respectiv dacă pricina este de competența tribunalului ca instanță de drept comun în materia contenciosului administrativ sau a curții de apel având în vedere calitatea pârâtei chemate în judecată după distincția cuprinsă în art. 10 din Legea nr. 554/2004. Față de natura litigiului, de contencios administrativ, de opțiunea reclamantului, de dispozițiile art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, de calitatea pârâtei chemate în judecată, Înalta Curte stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, în baza art. 22 alin. (5) C. proc.

civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe C.D. și Ministerul Economiei, Comerțului și Mediului de Afaceri - A.R.D.D.Z.I., în favoarea Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 27 ianuarie 2012. Procesat de GGC - AA