ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 431/2012
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 431/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)
Asupra conflictului
negativ de competență de față;
Din examinarea
lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată,
înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VIII-a conflicte de
muncă și asigurări sociale, reclamantul C.D. a solicitat, în contradictoriu cu
pârâtul Ministerul Economiei, Comerțului și Mediului de Afaceri - A.R.D.D.Z.I.,
anularea preavizului din 30 martie 2009 și a Deciziei de încetare a
contractului de muncă din 13 aprilie 2010.
Prin precizările
depuse la termenul din data de 28 decembrie 2010, reclamantul a solicitat
constatarea nulității absolute a deciziei de încetare a contractului de muncă,
reîncadrarea în muncă și plata drepturilor salariale restante, precum și plata
daunelor morale în cuantum de 50.000 RON.
Prin Sentința civilă
nr. 1618 din 18 februarie 2011, Tribunalul București a admis excepția
necompetenței teritoriale și a declinat competența de soluționare în favoarea
Tribunalului Bacău, secția conflicte de muncă și asigurări sociale, motivat de
faptul că reclamantul are domiciliu în raza teritorială a Tribunalului Bacău,
în raport de dispozițiile art. 284 C. muncii.
Prin încheierea din
data de 15 iulie 2011 pronunțată de Tribunalul Bacău, secția conflicte de muncă
și asigurări sociale, s-a dispus trimiterea cauzei la secția de contencios
administrativ a Tribunalului Bacău.
Prin Sentința civilă
nr. 1046 din 24 noiembrie 2011, Tribunalul Bacău, secția contencios
administrativ și fiscal, a admis excepția necompetenței teritoriale a
Tribunalului Bacău, invocată din oficiu, și a declinat competența de
soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București.
A constatat ivit
conflictul negativ de competență și a trimis cauza în vederea soluționării
conflictului la Înalta Curte de Casație și Justiție.
Pentru a hotărî
astfel, Tribunalul Bacău, secția contencios administrativ și fiscal, a reținut
că prin Decizia nr. 102 din 13 aprilie 2010, contestată în cauză, s-a dispus
încetarea raporturilor de serviciu ale domnului C.D. cu A.N.D.Z.M. și
eliberarea din funcția publică de execuție de consilier cl. I, grad profesional
superior, treapta I din cadrul Reprezentanței Locale Comănești, în conformitate
cu dispozițiile art. 97 lit. c) coroborat cu art. 99 alin. (1) lit. a) din
Legea nr. 188/1999.
Față de obiectul
acțiunii și calitatea de funcționar public a reclamantului C.D., s-a constatat
că sunt incidente dispozițiile art. 109 din Legea nr. 188/1999 care stabilesc
competența instanțelor de contencios administrativ în cauzele care au ca obiect
raportului de serviciu al funcționarului public, precum și cele ale art. 10
alin. (3) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ care prevăd că
reclamantul se poate adresa instanței de la domiciliul său sau celei de la
domiciliul pârâtului, iar dacă a optat pentru instanța de la domiciliul
pârâtului nu se mai poate invoca excepția necompetenței teritoriale.
A concluzionat
Tribunalul Bacău, în sensul că față de natura litigiului de contencios
administrativ, reclamantul având calitatea de funcționar public și față de
opțiunea reclamantului de a sesiza Tribunalul București, competența teritorială
în soluționarea cauzei revine Tribunalului București, secția contencios
administrativ.
Constatând ivit
conflict negativ de competență dosarul a fost înaintat Înaltei Curți de Casație
și Justiție pentru pronunțarea unui regulator de competență.
Sesizată în
condițiile art. 22 alin. (3) din C. proc. civ., Înalta Curte, analizând actele
și lucrările dosarului constată că instanța competentă să soluționeze pricina
este Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și
fiscal.
Pentru stabilirea
instanței competente să soluționeze cauza de față prezintă relevanță toate
elementele acțiunii judiciare astfel cum au fost indicate de reclamantul C.D.
În raport de părților
și obiectul acțiunii în mod corect Tribunalul Bacău, secția de contencios
administrativ și fiscal, a identificat materia contenciosului administrativ ca
fiind incidentă.
Într-adevăr,
reclamantul a solicitat anularea Deciziei nr. 102 din 13 aprilie 2010 emisă de
Ministerul Economiei, Comerțului și Mediului de Afaceri - A.R.D.D.Z.I. prin
care s-a dispus încetarea raportului de serviciu și eliberarea sa din funcția
publică de execuție conform art. 97 lit. c) coroborat cu prevederile art. 99
alin. (1) lit. a) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor
publici.
Calitatea
reclamantului de funcționar public așa cum rezultă din conținutul deciziei
menționate atrage competența normelor speciale din materia contenciosului
administrativ.
Conform art. 109 din
Legea nr. 188/1999 "cauzele care au ca obiect raportul de serviciu al
funcționarului public sunt de competența instanțelor de contencios
administrativ..."
Potrivit
dispozițiilor art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 "litigiile privind
actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și
județene, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii
vamale, precum și accesorii ale acestora de până la 500.000 de RON se
soluționează în fond de tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind
actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale,
precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale,
precum și accesorii ale acestora mai mari de 500.000 de RON se soluționează în
fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel,
dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel", alin. (3) al
aceluia articol dispunând că "reclamantul se poate adresa instanței de la
domiciliul său sau celei de la domiciliul pârâtului. Dacă reclamantul a optat
pentru instanța de la domiciliul pârâtului, nu se poate invoca excepția
necompetenței teritoriale".
În cauză, autoritatea
chemată în judecată este A.R.D.D.Z.I. înființată prin O.U.G. nr. 14 din 25
februarie 2009 și este instituția publică cu personalitate juridică în
subordinea Ministerului Economiei, instituția publică centrală.
În aceste condiții
competența de soluționare a cauzei aparține curții de apel de la domiciliul
reclamantului.
De altfel reclamantul
alături de alți angajați au sesizat tot Curtea de Apel București în Dosar nr.
5021/2/2009 pentru ca în contradictoriu cu pârâții să fie anulate preavizele de
încetare a raporturilor de serviciu, fiind invocată și excepția de
neconstituționalitate a O.U.G. nr. 14/2009 privind înființarea Agenției Române
pentru Dezvoltarea Durabilă a Zonelor Industriale -, excepție respinsă prin
Decizia Curții Constituționale nr. 437 din 15 aprilie 2010.
Problema dedusă
soluționării Înaltei Curți vizează și stabilirea instanței competente din
punctul de vedere al ierarhiei acesteia în sistemul judiciar, respectiv dacă
pricina este de competența tribunalului ca instanță de drept comun în materia
contenciosului administrativ sau a curții de apel având în vedere calitatea
pârâtei chemate în judecată după distincția cuprinsă în art. 10 din Legea nr. 554/2004.
Față de natura
litigiului, de contencios administrativ, de opțiunea reclamantului, de
dispozițiile art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, de calitatea pârâtei
chemate în judecată, Înalta Curte stabilește competența de soluționare a cauzei
în favoarea Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios
administrativ și fiscal, în baza art. 22 alin. (5) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabilește competența
de soluționare a cauzei privind pe C.D. și Ministerul Economiei, Comerțului și
Mediului de Afaceri - A.R.D.D.Z.I., în favoarea Curții de Apel București,
secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință
publică, astăzi 27 ianuarie 2012.
Procesat de GGC - AA