ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2299/2013

Prin cererea

înregistrată la data de 16 martie 2012 pe rolul Tribunalului Iași, reclamantul

O.M.V. a solicitat, în contradictoriu cu Întreprinderea Individuală H.M.G.,

obligarea pârâtei, în conformitate cu dispozițiile contractului individual de

muncă nr. 116, la plata salariilor restante, la plata tuturor contribuțiilor

datorate statului în calitate de angajator și la completarea mențiunilor

corespunzătoare în carnetul de muncă.

La data de 31

octombrie 2012, prin precizările depuse la acțiunea introductivă, reclamantul a

solicitat anularea deciziei de concediere emisă de către pârâtă și reintegrarea

în postul avut anterior, precum și obligarea pârâtei la plata drepturilor

salariale cuvenite până la reintegrarea efectivă în post, inclusiv a

drepturilor salariale neplătite până la momentul emiterii deciziei de

concediere, indicate în cuprinsul cererii de chemare în judecată.

Prin Sentința nr.

2688 din 31 octombrie 2012, Tribunalul Iași, secția I civilă, a declinat, în

favoarea Tribunalului Bacău, competența de soluționare a acțiunii, în raport de

dispozițiile art. 269 C. muncii, având în vedere că reclamantul are domiciliul

în județul Bacău.

Tribunalul Bacău,

secția I civilă, prin Sentința nr. 257 din 13 februarie 2013, a admis excepția

necompetenței teritoriale a instanței. A declinat competența de soluționare a

cauzei în favoarea Tribunalului Iași, în raport de art. 210 din Legea nr.

62/2011 privind dialogul social. A constatat ivit conflictul negativ de

competență. A suspendat judecata cauzei până la soluționarea acestuia. A dispus

înaintarea cauzei Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru soluționarea

conflictului negativ de competență.

Regulatorul de

competență urmează a fi pronunțat în favoarea Tribunalului Iași, în

considerarea argumentelor ce succed.

În stabilirea

instanței competentă teritorial să soluționeze prezenta cauză, trebuie avute în

vedere dispozițiile art. 210 din Legea nr. 62/2011 privind dialogul social,

potrivit cărora “cererile referitoare la soluționarea conflictelor individuale

de muncă se adresează instanței judecătorești competente în a cărei

circumscripție își are domiciliul sau locul de muncă reclamantul”.

Se reține așadar că

prin textul de lege menționat s-a instituit o competență alternativă care dă

posibilitate reclamantului să aleagă fie instanța competentă de la domiciliul

său, fie cea de la locul de muncă.

Or, în speță, prin

acțiunea înregistrată la 16 martie 2012, reclamantul, care are domiciliul în

județul Bacău, a învestit Tribunalul Iași, respectiv instanța judecătorească

competentă de la locul său de muncă cu soluționarea acțiunii.

În considerarea celor

ce preced, având în vedere că pârâta Întreprinderea Individuală H.M.G. are

sediul în județul Iași, competența soluționării acțiunii revine Tribunalului

Iași.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența

de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Iași.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 17 aprilie 2013.

Procesat de GGC - DG